† Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
(1 aprilie)

Trimte prietenilor tăi

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, una dintre sfintele cele mai populare ale Bisericii Ortodoxe, este sărbătorită în data de 1 aprilie, fiind de asemenea pomenită în a cincea duminică din Postul Mare.

Privit în ansamblu, însăși drumul vieții Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca este o mare minune. Ea reușea ca prin pocăință și nădejde în Dumnezeu să se transforme dintr-o femeie păcătoasă, roaba a plăcerilor și desfătărilor trupești, într-o sfântă. Putea să meargă deasupra apelor, să plutească în aer atunci când se ruga, să cunoască oamenii fără să-i întâlnească și altele asemenea minuni.

Viața pe scurt - Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca (sinaxar)

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca 1 aprilie

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, cea care a devenit „podoaba pustnicilor“ s-a născut în Egipt, de unde îi vine și numele undeva în în secolul al-IV-lea.

Părinții săi au fost creștini, ea fiind botezată în perioada copilăriei. Deși a primit o educație cuvioasă, frumusețea ei deosebită a fost o mare ispită pentru tânără copilă, așa încât neascultând învățăturile de morală creștină primite de la părinți, s-a îndreptat mai mult spre dragostea pătimașă, senzuală și păcătoasă.

Maria Egipteanca pleacă la Alexandria

După vârsta de 12 ani, urmându-și pasiunile trupești, tânăra Maria a fugit la Alexandria, departe de părinții ei.

Ajungând în acel oraș mare și tumultuos, singură, fără experiență de viață, dar foarte frumoasă și visând la dragoste, ea s-a dedat ușor ispitelor păcătoase fiind înconjurată doar de oameni imorali, care nu vedeau în ea decât un obiect al plăcerilor trupești. Nimeni nu o putea opri de la dezmierdările acestea.

Cu timpul, patima și-a împlântat adânc rădăcinile în inima tinerei, aceasta transformând-se în necesitate absolută. Maria nu dorea altceva decât să-și satisfacă instinctele primare. Nici măcar nu se vindea, ca alte desfrânate, ci ea se oferea oricui dorea să guste din plăcerile păcătoase, chiar dacă trăia într-o mare sărăcie. Se întâmpla chiar să nu aibă ce să mănânce și atunci, pentru a face rost de mâncare, se apuca să muncească cu fuiorul.

Astfel în această stare păcătoasă a petrecut timp de 17 ani în dezmierdări și desfrâu.

Călătoria către Tara Sfântă

La vârsta de 29 de ani, în ajunul sărbătorii înălțării Sfintei Cruci, Maria a văzut pe străzile Alexandriei mulțime de oameni care se îndreptau către port. Interesându-se, a aflat că toți acei bărbați, egipteni și libanezi, urmau să plece cu corabia la sărbătorea Înălțării Sfintei Cruci, pentru a se închina la lemnul Crucii Mântuitorului, aflat în biserica de pe Golgota. Atunci Maria a înțeles pe loc câți tineri ar putea seduce prin frumusețea și manierele ei elegante, dacă ar călătorii și ea pe acea corabie.

Deși nu avea bani pentru a plăti deplasarea și nici alimente pentru hrană, ea și-a spus în sinea ei: „Sigur se vor găsi amatori de frumusețe femeiască pe corabie, care să mă ia și fără bani”.

Așa încât, prin frumusețea și prin puterea ei de seducție, a reușit să convingă unii bărbați care au luat-o pe corabie fără să plătească.

Desigur, cum era de așteptat, mare rușine și necaz s-a produs pe ambarcațiunea de pelerini, datorită dezmățului pe care l-a provocat tânăra femeie. Este greu de imaginat ce făcea cu bărbații de pe corabie. Și nu-i atrăgea doar pe cei care o doreau, ci, prin farmecele frumuseții ei i-a forțat să păcătuiască și pe cei care se arătau indiferenți.

Ajunsă la Ierusalim, pășind pe pământul Țării Sfinte, Maria nu și-a venit nicidecum în fire. Vechilor păcate ea adăuga altele și altele, petrecând în desfrânări trupești toate zilele dinaintea sfintei sărbătorii.

Maria Egipteanca se umple de pocăință

Mila Domnului este mare și Bunul Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să se pocăiască. De aceea, a sosit vremea când în sufletul femeii căzute s-a aprins și scânteia pocăinței. Când a sosit serbarea Înălțări Sfintei Cruci, apropiindu-se de intrarea în Biserica Sfântului Mormânt, Maria a simțit că o forță nevăzută care o împiedică să intre înăuntru. Apoi, amestecându-se prin mulțime, a încercat din nou și din nou să intre, dar rezultatul a fost același.

„De ce toată lumea intră aici, dar eu nu pot ? Ce fel de forță nu mă lasă să intru?", gândea Maria, înfricoșată. Și atunci Domnul i-a luminat inima și ochii interiori; a fost momentul când a înțeles că modul ei de existență o făceau nevrednică să intre în acel locaș sfânt.

Rugăciunea către Maica Domnului a Mariei Egipteanca

Maica Domnului

În pridvorul biserici unde se afla, Maria Egipteanca a văzut o icoană a Maicii Domnului; atunci femeia cea păcătoasă, cu pocăința în suflet și cu lacrimi în ochi, s-a rugat Maicii Domnului să-i fie și ei deschisă ușa dumnezeieștii închinări a Sfintei Cruci. Ea a făgăduit Maicii Domnului că niciodată nu își va mai pângări trupul prin păcate rușinoase, iar după ce va vedea Sfânta Cruce, se va lepăda numaidecât de lume și îndată va pleca acolo unde Maica Sfântă o va povățui, ca o garanție a mântuirii ei.

Astfel, Maria Egipteanca, ajutată de Maica Domnului, a reușit să intre în Biserica Sfântului Mormânt, să se închine Sfintei Cruci și să o sărute cu frica. Apoi, întorcând-se la icoana Maicii Domnului din pridvor, și-a plecat genunchii, și a rugat-o din nou pe pururea fericita Fecioară Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, să o povățuiască unde anume să se îndrepte. Atunci ea a auzit un glas din depărtare care i-a grăit: „Dacă vei trece Iordanul, bună odihnă vei găsi!”. În urma acestei descoperiri, Maria Egipteanca a ales să-și trăiască viața în pustiul Iordanului.

Maria Egipteanca viața în pustia Iordanului

Pustiul Iordanului
Pustiul Iordanului

Plecând din Ierusalim, cineva i-a dat ca milostenie trei monede. Luând trei pâini uscate ca merinde, a trecut Iordanul și s-a dus în pustia cea mai adâncă. Acolo Cuvioasa a dus o viață de mare asprime ascetică. După ce i s-au terminat pâinile pe care le cumpărase, s-a hrănit cu rădăcini și diferite plante care se găseau în neroditorul deșert. Cu timpul, și hainele i s-au rupt, nemaifiindu-i de nici un folos nici față de frigul nopților, nici față de arșița zilei.

Însă, dincolo de condițiile naturale ale deșertului, luptele cele mai mari, în primii șaptesprezece ani, le-a dus cu patimile sale: cărnurile și peștii Egiptului, vinul cel mult plăcut, melodiile lumești și gândurile care o îndemnau iarăși la desfrânare.

Pentru a scăpa de aceste chinuri, Cuvioasa Maria alerga de fiecare dată la ajutorul Maicii Domnului, pe care o ruga să o întărească în această luptă. Stătea întinsă la pământ, plângând, până când simțea cum o lumină dulce care îi alunga gândurile ce o tulburau. După șaptesprezece ani de foc și grea luptă, ajutorul și ocrotirea lui Dumnezeu au făcut-o să nu mai simtă asprimea vieții deșertului și nici chinul patimilor.

Așa a trăit Cuvioasa în pustiu, timp de 47 de ani, aflând mântuirea în pocăință aspră, în încercări și ispite, timp în care n-a întâlnit nici o vietate, nici om și nici animal sălbatic.

Cuvioasa Maria Egipteanca este descoperită de Părintele Zosima

Părintele Zosima, un monah dintr-o mănăstire din Palestina, în toate râvnitor, ajuns la vârsta de 53 de ani, pe când se întreba dacă exista pe pământ cineva care să-l întreacă în osteneală duhovnicească, i s-a arătat un înger care l-a îndemnat să meargă într-una dintre mânăstirile care sunt pe lângă râul Iordan ca să cunoască feluritele căi care sunt spre mântuire.

Așa a ajuns Părintele Zosima la una dintre mânăstirile de pe malul Iordanului, unde era un obicei vechi: în prima duminică a Postului Mare, monahii se împărtășeau la Sfânta Liturghie cu Sfintele Taine și apoi, cu binecuvântarea starețului, ieșeau din mănăstire și, după ce treceau Iordanul, se despărțeau unii de alții, mergând fiecare în deșert. Acolo, fiecare se nevoia după puterile sale întregul post și se întorcea la mănăstire în duminica Floriilor.

Urmând acest obicei, după 20 de zile de mers prin pustiu, Părintele Zosima a văzut la o oarecare depărtare o umbră ca un trup de om. Vedenia era cu trupul gol, înnegrit de arșița soarelui; părul capului era alb și îi ajungea numai până la umeri. Urmărind să afle cine este, aceea ființă i s-a adresat monahului: „Părinte Zosima, iartă-mă, dar nu pot să mă arăt feței tale pentru că sunt femeie și nu am haine pe mine“.

Părintele s-a cutremurat auzind că acea ființă i-a spus pe nume și că știa că el este preot. S-a gândit că, întrucât nu a văzut-o niciodată, numai harul lui Dumnezeu i-a putut descoperi acestea. I-a dat atunci femeii o haină de-a sa. După ce au schimbat câteva cuvinte, femeia cea din pustiu a început să se roage încet; în vremea pe când ea zăbovea la rugăciune, monahul, ridicându-și puțin ochii de la pământ, a văzut-o înălțată ca de un cot de la pământ, stând în aer și rugându-se.

Atunci Zosima, minunând-se, dar și cuprins de frică în același timp, înțelegând că femeia are o înaltă viată duhovnicească, a rugat-o să-i povestească totul despre ea. În smerenia sa, aceasta a răspuns cu greu rugăminții monahului.

Sfârșind istorisirea vieții sale, femeia l-a rugat pe Zosima să nu spună nimănui cele povestite, până când Dumnezeu nu o va lua de pe pământ. De asemenea ea l-a rugat pe Părinte ca în anul următor să nu mai iasă din mănăstire în prima duminică a Postului Mare, așa cum era obiceiul cel vechi, iar în Joia din Săptămâna Patimilor să ia Sfintele Taine și să meargă pe malul Iordanului, unde ea va veni spre a se împărtăși.

Împărtășirea cu Sfintele Taine a Sfintei Cuvioase Maria Egipteana

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca 1 aprilie

Tot anul acela Zosima a așteptat cu nerăbdare să vină perioada Postului Mare.

În Joia Cinei celei de Taină a luat într-un potir Trupul și Sângele Domnului și s-a dus la Iordan, nerăbdător să întâlnească acea femeie sfântă. Atunci când femeia a ajuns din pustiu pe celălalt mal al râului, neavând cu ce să traverseze apa, a însemnat Iordanul cu semnul crucii și a pășit, mergând către Părintele Zosima pe deasupra apelor, ca pe uscat. S-a împărtășit cu Sfintele Taine, după care și-a ridicat mâinile la cer și a spus cu lacrimi: „acum liberează pe roaba Ta, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta”. (Sfântul Evanghelist Luca 2, 29-32).

Apoi l-a rugat pe Părinte să-i mai împlinească o dorință: anul viitor să vină din nou la locul unde s-au întâlnit prima oară, în pustiu, pentru a o vedea. A trecut din nou Iordanul ca pe uscat și a dispărut în pustie.

Trecerea la cele veșnice a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca 1 aprilie

După trecerea acelui an, timp în care monahul nu a spus nimic din cele întâmplate, Zosima a ieșit din nou odată cu ceilalți monahi în duminica întâia a Postului Mare și s-a îndreptat spre locul din pustiu, unde o întâlnise prima oară pe Sfânta Maria Egipteanca. După mai multe zile de mers, a găsit-o pe Cuvioasă la acel loc din pustiu, însă adormise în Domnul, zăcând cu mâinile strânse precum se cădea și cu fața întoarsă spre răsărit.

Întristat că nici măcar nu știa cum se numește, monahul se întreba dacă femeii i-ar fi plăcut să fie îngropată așa cum se cuvine. În timp ce gândurile îl frământau, el a văzut scris pe pământ, lângă trupul cuvioasei: „Îngroapă, Avva Zosima, la acest loc trupul smeritei Mariei. Dă țărâna țărânei și te roagă Domnului pentru mine, ceea ce am răposat în luna Aprilie întâii, în chiar noaptea mântuitoarelor Patimi ale lui Hristos, după împărtășirea Dumnezeieștii Cinei celei de Taină”.

Atunci monahul a realizat că trupul Sfintei, deși trecuse la neființă pe malul Iordanului, cu un an înainte, imediat după împărtășanie, a ajuns prin minune Dumnezeiască, în pustie în aceeași zi, departe de locul morții cale de 12 zile de mers pe jos.

Zosima încercând să sape mormântul, după dorința Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, nu putea în nici un chip, deoarece pământul era uscat, bătrânețea nu-i dădea putere și nici nu avea sapă potrivită cu care sa facă groapa. Atunci, suspinând din adâncul sufletului, Zosima a văzut un leu mare stând lângă trupul Cuvioasei Maria și lingându-i picioarele. Deși Părintele s-a cutremurat de teamă, mai ales că și-a adus aminte de cuvintele Mariei care îi spusese că ea nu a văzut în pustie vreun animal sălbatic, făcând-și semnul crucii, a crezut că fiara nu-i v-a face nici un rău, fiind păzit de puterea celei care zăcea fără de viață.

Văzând Părintele ca leul era liniștit, l-a rugat să îl ajute cu ghearele să sape groapa, ca să de-a pământului trupul Cuvioasei Maria Egipteanca. Și îndată, la cuvântul bătrânului, leul a făcut cu picioarele de dinainte o groapă atât cât era de ajuns să îngroape acel trupul. După ce bătrânul a spălat cu lacrimi picioarele Cuvioasei și după ce s-a rugat mult pentru toate, a acoperit cu pământ trupul femeii. Apoi, au plecat amândoi: leul a plecat spre adâncul pustiei, ca o oaie, iar Zosima s-a întors la mănăstire binecuvântând și lăudând pe Hristos, Dumnezeul nostru.

Surse: Creștin Ortodox, Basilica, Basilica, ro.orthodoxwiki.org, www.dumitreasa.info.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Minuni legate de Sfânta Cuvioasa Maria Egipteanca

De-a lungul vieții acestei sfinte s-au întâmplat mai multe fapte care pot fi considerate adevărate minuni.

Astfel, momentul pocăinței sale este presărat cu mai multe minuni: la sărbătoarea Înălțări Sfintei Cruci, Maria a fost oprită de o forță nevăzută care a împiedicat-o să intre în Biserica Sfântului Mormânt; apoi prin rugăciune la icoana Maicii Domnului, acea forță nevăzută care o ținea a dispărut și ea a reușit să se închine și să sărute Sfânta Cruce; tot prin rugăciune, Maica Domnului i-a descoperit Cuvioasei să meargă, ca loc al pocăinței sale, în pustiul de dincolo de Iordan.

În pustiu, Cuvioasa a povestit că, atunci când se lupta cu patimile, alerga de fiecare dată la ajutorul Maicii Domnului, pe care o ruga să o întărească în această luptă, după care, stand întinsă la pământ și plângând, simțea o lumină dulce care îi alunga gândurile care o tulburau.

Atunci când s-a întâlnit cu Părintele Zosima, deși nu îl văzuse niciodată, Sfânta i-a știut numele și faptul ca acesta era preot. Tot la acel moment, făcând o rugăciune împreună cu Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca a văzut-o pe aceasta ridicată în aer, ca la un cot de la pământ, datorită harului care se revărsa peste ea de la Dumnezeu.

Apoi, peste un an, când cei doi s-au reîntâlnit pe malul Iordanului, neavând cu ce sa treacă apa, Sfânta a închinat acel rău și a pășit peste apa ca pe uscat.

La moartea și înmormântarea Cuvioasei s-au petrecut minuni deosebite: trupul Sfintei a ajuns în pustiu în mod miraculos, în aceeași zi a morții sale, deși trecerea ei la neființă a fost pe malul Iordanului, la 12 zile de mers pe jos. Acest fapt s-a întâmplat în mijlocul pustiului, unde Maria Egipteanca, a spus Părintelui Zosima că nu a văzut nici o fiara sălbatică. În ziua îngropării ei lângă trupul Cuvioasei Maria, care era lipsit de viată, a apărut un leu, care nu numai ca nu a făcut niciun rău, dar, la rugămintea Părintelui Zosima, a săpat cu ghearele groapa în care a fost îngropat corpul neînsuflețit al Cuvioasei.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Icoana Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Sfânta maica Maria Egipteanca, cea prea mare pustnică, cu trupul gol, uscat și înnegrit de arșiță, cu părul alb și scurt până la grumaz.

Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Dionisie din Furna - Erminia picturii bizantine, (p. 151)

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Etimologia / semnificația numelui Maria - Marian

Buna Vestire 25 martie

Maria - Cel mai îndrăgit și utilizat nume de origine biblică, Maria a rămas în istorie precum simbolul purității, fiind numele purtat de cea care l-a adus pe lume pe Iisus, fiul lui Dumnezeu.

Totuși, semnificația lui este relativ controversată: în primul rând există o accepțiune egipteană care spune că numele Maria provine de la termenul „mry” sau „mr” ce se traduce „iubit”, „iubire”.

În latină, se consideră că Maria înseamnă „stea de mare” (compus din „mar” – „picătură” şi „-yam” – „mare”, în textele latine a apărut sintagma „stilla maris” – „stea de mare”, o metaforă folosită de multe ori pentru descrierea Maicii Domnului), iar în onomastica evreiască se definește prin sintagma „mare a amărăciunilor”.

În ebraică, numele Maria are o altă semnificație, aceea de „copil dorit”. Tot în ebraică a fost perceput ca provenind de la cuvântul „mar” – „domn”, „stăpân”.

Sfânta Fecioară Maria este pomenită pe 8 septembrie – „Nașterea Maicii Domnului”, 21 noiembrie – „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, 25 martie – „Buna Vestire”, 15 august – „Adormirea Maicii Domnului” și pe 1 octombrie – „Acoperământul Maicii Domnului”.

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Maria - Marian? Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 15 august în data de Adormire a Maicii Domnului, dar unii își serbează ziua de nume și în ziua de 8 septembrie când se face pomenirea Nașterii Maicii Domnului.

Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria: Anamaria, Mari, Meri, Mărioara, Măriuța, Marița, Mariana, Marilena, Marina, Marinela, Marieta, Marica, Marița, Marusia, Măriuca, Maricica, Mia, Maia, Mița, Mimi, Mioara, Marian, Marin, Marinus, Marinică.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Consemnarea și pilda vieții Cuvioasei Maria Egipteanca

Când a ajuns la mănăstire, Părintele Zosima a dezvăluit totul monahilor fără să ascundă ceva din cele ce a auzit și a văzut. Le-a povestit pe toate cu de-amănuntul de la început, încât cu toții s-au minunat de măreția lui Dumnezeu și au săvârșit cu frică și cu dor pomenirea Cuvioasei.

Viața Sfintei Maria Egipteanca a circulat prin viu grai pană când, la câteva sute de ani după adormirea Sfintei, a fost scrisă de patriarhul Sofronie al Ierusalimului (550-638). Această scriere a fost găsită mai târziu la călugării de la Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Iordan, fiind introdusă ulterior de biserica în cartea Triodului.

Istoria Sfintei Maria Egipteanca este una din cele mai frumoase și edificatoare vieți de sfinți. Pilda vieții de pocăință și de curăție a acestei sfinte este o întărire spirituală și o speranță pentru toți oamenii care, deși pot cădea în nenumărate păcate, prin nădejde stăruitoare în Dumnezeu și prin inimă înfrântă, reușesc să se ridice deasupra patimilor, și chiar să ajungă la cel mai înalt nivel de sfințenie.

Pilda pocăinței Sfintei Maria Egipteanca este atât de cuprinzătoare și de pilduitoare încât Sfânta Biserica vrea în mod deosebit să o întipărească în inimile noastre. De aceea, pe lângă ziua pomenirii ei i s-a închinat și cea de-a cincea Duminica a Marelui Post; în afara de asta, viața ei se citește, în miercurea din săptămâna a cincea a Postului Păștilor în cadrul Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Rugăciuni către Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca 1 aprilie

Sfânta Cuvioasă Măria îi izbăvește de patima desfrânării pe cei care îi cer sprijinul, ajutându-i să meargă pe calea curăției morale.

O, Preacuvioasă Maică Maria Egipteanca, cea care strălucești în lumina Dumnezeirii, roagă-l pe Multmilostivul Dumnezeu să ne dea iertare de păcate și mântuire sufletelor noastre, ca în Cereasca Împărăție împreună cu Sfinții și cu Îngerii de-a pururi să-I dăm slavă Lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

Cuvioasei Maici Maria Egipteanca, cele de laudă îi aducem pentru nevoințele ei, cele mai presus de fire, că l-a biruit pe Veliar cu puterea Sfintei Cruci și cununa slavei a dobândit-o de la Dumnezeu. Roagă-te Stăpânului Hristos să ne ierte de păcate și pe noi, cei care te lăudăm și-ți cântăm: Bucură-te Sfântă Cuvioasă maică Maria și roagă-te să fim și noi mai credincioși, mai smeriți, mai răbdători!

Locuind în pustie, ai lepădat chipurile patimilor din sufletul tău, prin feluri de bunătăți zugrăvindu-i în suflet, închipuire lui Dumnezeu, Cuvioasă, și atât ai strălucit, cât și peste ape ușor ai trecut, Fericită; și prin rugăciunile tale, te-ai ridicat de pe pământ către Dumnezeu. Și acum cu îndrăzneală stând înaintea lui Hristos, prea mărită Marie, roagă-te pentru sufletele noastre.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Cântări Liturgice

Troparul Cuvioasei Maria Egipteanca, glasul al 8-lea

Întru tine maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip; căci luând crucea, ai urmat lui Hristos; si lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maria, duhul tău.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Condacul Cuvioasei Maria Egipteanca, glasul al 3-lea

Ceea ce erai mai înainte plină de tot felul de desfrânări, astăzi te-ai arătat mireasă lui Hristos prin pocăință urmând vieții îngerești, și cu arma Crucii pierzi pe draci. Pentru aceasta te-ai arătat mireasă împărăției cerului, Marie preacinstită.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Viața completă - Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca (Viețile Sfinților)

Taina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios și slăvit a le descoperi și a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărătești este lucru de frică și de pierzare, iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare pagubă pentru suflet. De aceea și eu – zice Sfântul Sofronie – sunt cuprins de frică, ca pe cele dumnezeiești să le ascund în tăcere, aducându-mi aminte de primejdia cea îngrozitoare a slugii celei leneșe, care, luând de la Domnul talantul, l-a îngropat în pământ, și pe cel dat pentru lucru l-a ascuns, nelucrându-l.

Această povestire sfântă, care a ajuns până la mine, nu o voi tăcea deloc. însă nimeni să nu fie necredincios pentru cele ce voi scrie și pe care eu singur le-am văzut; nici să mă socotească cineva că îndrăznesc a scrie lucruri neadevărate, îndoindu-se de acest lucru mare. Să nu-mi fie mie a minți în cele sfinte! Iar de vor fi oarecare din cei ce vor afla scrierea aceasta și, minunându-se de acest preaslăvit lucru, nu vor voi să creadă, acelora milostiv să le fie Domnul, de vreme ce aceia, cugetând la neputința firii omenești, socotesc că sunt cu neputință lucrurile preaslăvite ce se grăiesc despre oameni. Dar acum se cade să începem povestirea de acest lucru minunat, care s-a făcut în neamul nostru.

Intr-una din mănăstirile Palestinei a fost un ieromonah Zosima, care era atât de îmbunătățit și de vestit în fapta bună, încât mulți monahi din mănăstirile cele dimprejur alergau de multe ori la dânsul, ca să audă cuvânt din gura lui. El a petrecut în mănăstirea aceea unde era cincizeci și trei de ani și toate nevoințele vieții pustnicești le-a trecut și toată pravila dată de monahi desăvârșit a păzit-o.

Toate acelea facându-le, niciodată n-a fost nepăsător la învățăturile dumnezeieștilor cuvinte, ci chiar culcându-se și sculându-se și hrană gustând - de se cuvine a numi hrană aceea din care el gusta puțin un lucru avea în gând necontenit, adică de a cânta lui Dumnezeu totdeauna și de a face învățături din dumnezeieștile cuvinte. Căci din copilărie ducându-se în mănăstire, a stat într-însa cincizeci și trei de ani, după cum s-a zis mai sus, și s-a nevoit în dânsa cu osteneli pustnicești.

După aceea, tulburându-se de oarecare gânduri, ca și cum el acum în toate ar fi fost desăvârșit, de la alții nicidecum trebuindu-i povățuire, vorbea în sine: „Oare este pe pământ vreun monah care să mă poată folosi pe mine, și să-mi arate chip de pustnicie, pe care eu nu l-am făcut? Oare afla-se-va în pustie vreun om, ca să-mi covârșească lucrurile mele?" Așa gândind el, i s-a arătat îngerul lui și i-a zis: „O, Zosima, precum era cu putință unui om, bine te-ai nevoit și bine ai trecut pustnicească alergare. Însă nimeni nu este între oameni, care s-ar putea arăta pe sine că este desăvârșit. Mai multă îți este nevoința ce îți stă înainte, decât aceea pe care ai facut-o până acum, pe care tu nu o știi. Dar ca să cunoști câte căi sunt spre mântuire, ieși din pământul tău, precum altă dată Avraam cel vestit între patriarhi, și mergi într-una din mănăstirile ce sunt pe lângă râul Iordanului".

Deci îndată Zosima, urmând celui ce-i grăia, a ieșit din mănăstirea în care din pruncie se făcuse monah și, ajungând la Iordan, a fost povățuit de acela care l-a chemat în acea mănăstire în care Dumnezeu i-a poruncit lui să fie și, bătând cu mâna în poarta mănăstirii, a găsit pe monahul care păzea la poartă și mai întâi i-a spus aceluia despre dânsul. Iar acesta a spus egumenului, care, primindu-l și văzându-l în chipul monahicesc, a făcut obișnuita închinăciune și rugăciune monahicească. Apoi l-a întrebat: „De unde ești, frate, și pentru ce ai venit la noi bătrânii și săracii?"

Zosima a răspuns: „De unde am venit acum, nu este nevoie a spune aceasta, ci am venit pentru folos, părinte; pentru că am auzit de lucrurile cele mari și vrednice de laudă ale voastre, care pot să împrietenească pe suflet cu Dumnezeu". Iar egumenul i-a zis: „Singur Dumnezeu, frate, Cel ce vindecă neputințele sufletului, Acela să ne învețe pe noi și pe tine voile Sale cele dumnezeiești și să ne povățuiască pe toți a face cele folositoare. Pentru că om pe om nu poate să-l folosească, dacă fiecare nu va lua aminte la dânsul totdeauna și, trezindu-se cu duhul, va lucra cele folositoare, având pe Dumnezeu în ajutorul lor. Ci, deoarece dragostea lui Hristos te-a pornit ca să ne vezi pe noi cei săraci și bătrâni, petreci cu noi, dacă pentru aceasta ai venit; și pe noi toți ne va hrăni cu darul Sfântului Duh, Păstorul cel bun, Care Și-a dat sufletul Său izbăvire pentru noi".

Folare-Separare

Acestea zicând egumenul către Zosima, s-a închinat, apoi cerându-i rugăciune și binecuvântare și zicând „Amin", a petrecut în mănăstirea aceea. Și a văzut acolo pe bătrâni strălucind cu lucrurile, cu faptele lor cele bune și cu gândirea de Dumnezeu, cu duhul arzând și slujind Domnului. Cântarea lor era neîncetată, privegherea de toată noaptea, asemenea, în mâini aveau de-a pururi lucrare și psalmi în gurile lor, iar cuvinte deșarte nu erau între dânșii; apoi purtare de grijă pentru câștiguri vremelnice și gâlcevi lumești nici cu numele nu se cunoștea între dânșii. Ci numai una era sârguința lor cea dintâi, pe care o urmau cu sporire toți - ca să se socotească morți cu trupul. Hrană neîmpuținată aveau pe cuvântul lui Dumnezeu; iar pe trup îl hrăneau cu pâine și cu apă, precum fiecăruia îi era aprinsă dragostea de Dumnezeu.

Pe toate acestea văzându-le Zosima, se folosea foarte, și se întindea spre nevoința ce-i era înainte. Și trecând multe zile, s-a apropiat vremea sfântului și marelui post. Iar porțile mănăstirii erau încuiate totdeauna și niciodată nu se deschideau, fără numai când cineva dintre dânșii ar fi ieșit, fiind trimis pentru o trebuință de obște; pentru că locul acela era pustiu și nu numai necercetat de alții, dar și neștiut de mireni.

Și era în mănăstirea aceea acest fel de rânduială, pentru care Dumnezeu l-a dus acolo pe Zosima: în întâia Duminică a postului făcea preotul Sfânta Liturghie și toți se împărtășeau cu Preacuratul Trup și Sânge al lui Hristos, Dumnezeul nostru, și gustau puțin din bucatele cele pustnicești. După aceea se adunau în biserică și, făcând rugăciune cu dinadinsul și cu destule plecări de genunchi, se sărutau bătrânii cu închinăciune unul către altul și fiecare pe egumen, rugându-l pentru binecuvântare și rugăciune, ca să le ajute și împreună să călătorească spre nevoința ce le era înainte.

După ce făceau acestea, deschideau porțile mănăstirii și cântau cu glas frumos:Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este scutitorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa? Și cealaltă parte a psalmului aceluia sfârșind-o, ieșeau toți în pustie, lăsând pe unul sau doi frați păzitori ai mănăstirii, nu ca să păzească averile ce erau înăuntru, pentru că nu era într-însa ceva ce puteau fura tâlharii, ci ca biserica să nu rămână fără dumnezeiasca slujbă, iar ei treceau râul Iordanului. Și fiecare își ducea hrana sa, cât putea și voia, după trebuința cea măsurată a trupului; unul, puțină pâine; altul, smochine; altul, finice; altul, linte muiată cu apă, iar altul nimic, fără numai trupul său și rasa cu care era îmbrăcat. Și se hrăneau, când firea trupului îi silea, cu verdețurile ce creșteau în pustie. Astfel, trecând Iordanul, se despărțeau departe unul de altul și nu se vedeau fiecare cum postește, sau cum se nevoiește; iar dacă se întâmpla să vadă altul pe prietenul său venind spre dânsul, îndată se abătea spre altă parte și singur se ruga lui Dumnezeu, cântând totdeauna și foarte puțină hrană gustând în vremea cea rânduită.

Așa tot postul săvârșindu-l, se întorceau în mănăstire, în Duminica dinaintea învierii lui Hristos, în care Biserica face prăznuirea Stâlpărilor. Și se întorceau fiecare, avându-și mărturie a ostenelilor sale conștiința sa, care îi mărturisea ce a lucrat; și nimeni nicidecum nu întreba pe altul, cum și în ce chip și-a săvârșit nevoința ostenelii, pentru că în acest fel era rânduiala mănăstirii aceleia.

Atunci și Zosima, după obiceiul mănăstirii, a trecut Iordanul, puțină hrană ducându-și pentru trebuința trupească și haina cu care era îmbrăcat. Iar rânduiala sa de rugăciune o săvârșea umblând prin pustie, și vremea de hrană o păzea după nevoia cea firească cu dinadinsul. Apoi dormea puțin, zăcând pe pământ și, șezând puțin, se odihnea oriunde îl apuca vremea de noapte și foarte de dimineață iarăși, sculându-se, își facea calea sa. Și dorea să intre în pustia cea mai dinăuntru, nădăjduind că va afla pe cineva din părinți nevoindu- se acolo, de la care ar fi putut să se folosească și să sporească și mai mult.

Și mergând douăsprezece zile, a stat puțin în lături din cale și, întorcându-se spre răsărit, cânta ceasul al șaselea, facându-și obișnuitele rugăciuni - pentru că se oprea puțin din călătorie în vremea pravilei sale, la fiecare ceas cântând și închinându-se. Iar când stătea el cântând, a văzut de-a dreapta o umbră ca de trup omenesc; deci, întâi s-a spăimântat, părându-i-se că vede o nălucire diavolească și, tremurând, s-a însemnat cu semnul crucii. Apoi, lepădând frica, pe când își sfârșea rugăciunea, s-a întors cu ochii spre miazăzi și a văzut pe oarecare mergând cu trupul gol și negru de arșița soarelui, perii avându-i pe cap albi ca lâna și scurți, încât numai până la grumaji ajungeau.

Folare-Separare

Aceasta văzând-o Zosima, a început a alerga spre partea spre care vedea aceea, bucurându-se cu bucurie mare, pentru că nu văzuse într-acele zile chip omenesc, nici vreo altă ființă. Iar după ce acea vedenie a văzut pe Zosima venind de departe, a început a fugi în pustia cea mai adâncă, iar Zosima, ca și cum ar fi uitat bătrânețile sale și osteneala cea de cale, alerga repede, vrând să ajungă pe ceea ce fugea; deci el gonea, iar aceea fugea, dar a fost alergarea lui Zosima mai grabnică decât a celei ce fugea.

Iar după ce s-a apropiat încât să poată acum și glasul a-l auzi, a început a striga Zosima cu lacrimi, zicând: „Pentru ce fugi de mine, bătrânul cel păcătos, robule al adevăratului Dumnezeu, pentru care în pustia aceasta petreci? Așteaptă-mă pe mine, nevrednicul și neputinciosul. Așteaptă pentru nădejdea răsplătirii pentru ale tale osteneli. Stai și-mi dă mie, bătrânului, rugăciunea și binecuvântarea ta, pentru Dumnezeu, Cel ce nu S-a îngrețoșat de nimeni!" Acestea grăindu-le Zosima cu lacrimi, s-a apropiat mai tare de ceea ce fugea, alergând spre un loc oarecare, unde era un semn de pârâu uscat.

Iar după ce a ajuns la acel loc, aceea ce fugea a trecut de partea cealaltă. Iar Zosima, ostenindu-se și nemaiputând să alerge, a stătut de cealaltă parte de pârâu și a adăugat lacrimi la lacrimi și strigare către strigare, încât cele mai de aproape tânguiri să i se audă. Atunci cel ce fugea a dat un glas ca acesta: „Ava Zosima, iartă-mă pentru Domnul, că nu pot să mă arăt ție, căci sunt femeie goală, precum mă vezi, și trupul îmi este neacoperit; ci, dacă voiești să-mi dai mie, femeii celei păcătoase, rugăciunea și binecuvântarea ta, aruncă-mi ceva din hainele tale, ca să-mi acopăr goliciunea mea și, întorcându-mă către tine, voi primi rugăciunea de la tine".

Atunci mare frică și spaimă l-a cuprins pe Zosima, căci s-a auzit chemat pe nume de femeia aceea, care niciodată nu-l văzuse și de care nici odinioară nu auzise, și a zis în sine: „De n-ar fi fost aceasta înainte văzătoare, nu m-ar fi chemat pe nume". Deci a făcut degrabă ce i se zisese lui; și dezbrăcând de pe el o haină veche și ruptă pe care o purta, a aruncat-o la dânsa, întorcându-se cu fața de la ea. Iar ea, luând-o, și-a acoperit partea trupului pe care se cădea s-o acopere mai mult decât pe celelalte părți, și încingându-se pe cât era cu putință, s-a întors spre Zosima și a zis către el: „Pentru ce ai voit, părinte Zosima, a vedea pe femeia păcătoasă sau ce voiești să auzi și să înveți de la mine, încât nu te-ai lenevit a suferi atâta osteneală?" Iar el, aruncându-se la pământ, cerea să ia binecuvântare de la dânsa. Asemenea s-a aruncat și ea. Și zăceau amândoi la pământ, cerând binecuvântare unul de la altul. Și nimic nu puteai să auzi de la ei grăind, decât numai: „Blagoslovește". Apoi, după multă vreme, femeia a zis către Zosima: „Avvo Zosima, ție ți se cade să mă binecuvintezi și să faci rugăciune, pentru că tu ești cinstit cu vrednicia preoției și, stând de mulți ani înaintea Sfântului Altar, aduci Domnului darurile dumnezeieștilor Taine". Aceste cuvinte au pornit spre mai mare frică pe Zosima, și tremurând bătrânul, se uda cu lacrimi și tremura și suspina, însă a grăit către dânsa cu răsuflare ostenită: „O, maică duhovnicească, tu mai mult te-ai apropiat de Dumnezeu și te-ai omorât lumii, căci te arată mai marea dumnezeiască dăruire, care îți este dată mai mult decât altora, că m-ai chemat pe nume și m-ai numit preot pe mine, pe care niciodată nu m-ai văzut. Drept aceea, tu singură binecuvin- tează-mă pentru Domnul și-mi dă rugăciunea ta, mie celui ce-mi trebuiește de la a ta desăvârșire". Deci, primind aceea sârguința bătrânului, a zis: „Bine este cuvântat Dumnezeu, Cel ce voiește mântuirea sufletelor omenești!" Iar Zosima zicând „Amin", s-au sculat amândoi de la pământ. Apoi ea a zis către bătrân: „Pentru ce ai venit la mine, păcătoasa, o, omule al lui Dumnezeu? Pentru ce ai voit să vezi o femeie goală, care n-are nici o faptă bună? însă darul Sfântului Duh te-a povățuit să săvârșești oarecare slujbă pentru mine, la vreme de trebuință. Deci, spune-mi, părinte, cum viețuiesc acum creștinii, cum viețuiesc împărații și cum sunt sfintele biserici?"

Folare-Separare

Zosima a răspuns: „Prin rugăciunile voastre sfinte, Dumnezeu a dăruit pace. Ci primește rugămintea nevrednicului bătrân și te roagă Domnului pentru toată lumea și pentru mine, păcătosul, ca să nu-mi fie fără de roadă umblarea aceasta în pustie". Ea a zis către bătrân: „Ție ți se cade mai ales, părinte Zosima, având preoțeasca rânduială, să te rogi pentru mine și pentru toți, căci spre aceasta ești și rânduit. însă, deoarece suntem datori a da ascultare, ceea ce mi se poruncește prin tine, voi face". Zicând aceasta, s-a întors spre răsărit și, ridicându-și ochii în sus și mâinile înălțându-și, a început a se ruga încet, dar nu se auzeau cuvintele ei, din care Zosima n-a înțeles nimic, ci stătea, precum zicea el, tremurând, căutând în jos și negrăind; însă se jura, punând pe Dumnezeu martor, și zicea: „în vremea când stătea ea la rugăciune, ridicându-mi puțin ochii de la căutarea în pământ, am văzut-o înălțată de la pământ ca de un cot, stând în văzduh și rugându-se".

Dacă a văzut aceasta Zosima, a fost cuprins de mare frică, s-a aruncat la pământ, se uda cu lacrimi și nimic nu zicea decât numai: „Doamne miluiește!" Și zăcând el la pământ, i se părea că este nălucire și duh, care se face că se roagă. Apoi, întorcându-se ea, a ridicat pe bătrân și i-a zis: „Pentru ce, părinte Zosima, te tulbură gândurile ca de o nălucire, zicându-ți că sunt duh și rugăciunea o prefac? Te rog cu adevărat, fericite părinte, să fii încredințat că sunt o femeie păcătoasă și cu Sfântul Botez îngrădită, și nu sunt duh în nălucire, ci pământ, praf și cenușă, trup cu totul, negândind nimic duhovnicesc". Zicând aceasta, și-a însemnat cu semnul crucii fruntea, ochii, gura și pieptul, zicând astfel: „Dumnezeu, părinte Zosima, să ne izbăvească de cel viclean și de cursele lui, că multe sunt războaiele lui asupra noastră".

Bătrânul, auzind și văzând acestea, a căzut la picioarele ei, zicând cu lacrimi: „Te jur pe numele Domnului nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, Cel ce s-a născut din Sfânta Fecioară, pentru Care porți goliciunea aceasta și pentru Care ți-ai omorât trupul tău, să nu ascunzi de mine viața ta, ci să-mi spui toate, ca să faci arătate măririle lui Dumnezeu. Spune-mi toate pentru Dumnezeu, că nu pentru laudă mi le vei spune, ci ca să-mi arăți cele pentru tine mie, păcătosului și nevrednicului. Deoarece cred Dumnezeului meu, Căruia viețuiești, că pentru aceasta sunt povățuit în pustia aceasta, ca toate ale tale să le facă Dumnezeu arătate. Pentru că nu poate puterea noastră să se împotrivească judecăților lui Dumnezeu; că de n-ar fi fost cu plăcere lui Hristos, Dumnezeul nostru, ca să fii tu știută, precum și nevoințele tale, nu mi te-ar fi arătat, și nu m-ar fi întărit atâta cale, pe mine care altădată nici nu voiam, nici nu puteam să ies din chilia mea". Acestea și multe altele zicând Zosima, aceea l-a ridicat de la pământ, zicând către dânsul:

„Mă rușinez, părinte, iartă-mă, rușine îmi este să-ți spun lucrurile mele; însă, deoarece ai văzut trupul meu, îți voi destăinui ție și lucrurile mele, ca să cunoști de câtă rușine și mustrare este plin sufletul meu. Și nu pentru vreo laudă, precum ai zis singur, îți voi spune cele despre mine; căci pentru ce mă voi lăuda, fiind vas ales al diavolului? Că de voi începe povestirea mea, vei fugi de mine, precum fuge cineva de un șarpe, nesuferind să auzi cu urechile lucrurile cele necuviincioase ale mele, pe care le-am făcut eu, nevrednica. Deci îți voi spune, neascunzând nimic, dar te rog mai întâi să nu încetezi a te ruga pentru mine, ca să aflu milă în ziua judecății".

Deci, dorind bătrânul să știe viața ei și mult lăcrimând, a început aceea a povesti cele despre sine, astfel: „Eu, părinte, sunt născută în Egipt. Când eram de doisprezece ani, trăind încă părinții mei, m-am lepădat de dragostea lor și m-am dus în Alexandria. Și după ce mai întâi mi-am întinat fecioria, nesățioasă și neoprită am început a face desfrânare. Mă rușinez și numai a gândi, dar a le spune cu de-amănuntul, însă ceea ce este mai de nevoie voi spune mai degrabă, ca să-mi știi neînfrânarea trupului meu. Șaptesprezece ani și mai bine am făcut desfrânare în popor, nu pentru daruri sau pentru oarecare plăți, că nu voiam să iau nimic de la cei ce-mi dădeau. Iar aceasta o socoteam, ca pe mulți să-i fac să alerge la mine în dar și să-mi împlinească pofta trupească. Și să nu crezi că am fost bogată și nu luam, căci viețuiam în sărăcie și de multe ori, flămânzind, torceam cu furca. Iar aprindere aveam fără saț ca să mă tăvălesc totdeauna în noroiul desfrânării; pentru că aceea mi se părea că este și viața, ca adică să fac totdeauna firea necinstită.

Folare-Separare

Deci astfel viețuind, am văzut, într-o vreme de seceriș, popor mult de bărbați libieni și egipteni mergând spre mare și am întrebat atunci pe unul ce se găsea lângă mine: «Unde se duc acești bărbați cu sârguință?» Iar acela mi-a zis: «La Ierusalim, pentru înălțarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, care nu după multe zile se va prăznui». Și am zis către dânsul: «Dar oare mă vor lua și pe mine, dacă m-aș duce cu ei?» Iar acela mi-a zis: «De vei avea plată pentru chirie și hrană, nimeni nu te va opri». Și i-am zis: «Cu adevărat, frate, nici pentru chirie nu am, nici pentru hrană, dar voi merge și eu. Voi intra într-o corabie cu ei și mă vor hrăni și pe mine, pentru că le voi da trupul meu în loc de chirie». Și pentru aceasta am voit a merge cu ei - părinte, iartă-mă -, ca să am și mai mulți îndrăgostiți gata pentru patima mea. Ți-am spus, Părinte Zosima, nu mă sili ca să mai spun rușinea mea, căci mă înspăimânt. Știe Domnul că spurc singură pământul cu cuvintele mele".

Iar Zosima, udând cu lacrimi pământul, a răspuns către dânsa: „Spune-mi, pentru Domnul, o, maica mea, spune, nu înceta povestirea cea de folos mie". Iar ea, la cele dintâi a adăugat acestea: „Deci acel tânăr, auzind acele necurate cuvinte ale mele, cuprins de râs, s-a dus; iar eu, lepădând furca care mi se întâmplase a o purta în acea vreme, am alergat spre mare, unde am văzut pe cei ce plecau, și am văzut pe câțiva stând lângă mare, ca la zece bărbați, sau și mai mulți, tineri, care mi s-au părut a fi de ajuns pentru pofta mea. Și intraseră și alții mai înainte în corabie. Și, după obiceiul meu, sărind între ei cu nerușinare, le-am zis: «Luați-mă și pe mine cu voi, oriunde ați merge, pentru că nu voi fi vouă neplăcută!» încă și multe alte cuvinte necurate zicând, i-am pornit pe toți spre râs. Iar aceia, văzând nerușinarea mea, luându-mă, m-au dus în corabia lor și de acolo am început a pluti.

Iar cele ce am făcut de aici, cum le voi spune ție, o, omule al lui Dumnezeu? Ce fel de limbă le va grăi sau ce auz le va primi acele lucruri rele ale mele, pe care le-am făcut pe cale și în corabie? Căci și pe cei ce nu voiau, eu, ticăloasa, i-am silit la păcat; pentru că nu este chip de necurățiile care se pot grăi și care nu se pot grăi, cărora atunci nu m-am făcut învățătoare. Să mă crezi, părinte, că mă înspăimânt cum marea a suferit desfrânarea mea și cum pământul nu și-a deschis gura și nu m-a cufundat de vie în iad, pe mine, care am vânat atâtea suflete cu lațul morții. Ci socotesc că Dumnezeu căuta pocăința mea, El, Care nu voiește moartea păcătosului, ci îi așteaptă cu îndelungă răbdare întoarcerea.

Deci, cu astfel de sârguință m-am dus la Ierusalim și câte zile mai înainte de praznic am petrecut, tot cele asemenea celor dintâi am făcut, dar mai multe și mai rele, pentru că nu eram îndestulată cu tinerii care au fost cu mine în corabie și pe cale, ci și pe mulți alții, cetățeni și străini, îi adunam la acea necurăție. Iar după ce a sosit praznicul Sfintei înălțări a Cinstitei Cruci eu, ca și mai înainte, umblam vânând sufletele tinerilor. Și am văzut foarte de dimineață, pe toți alergând cu un gând la biserică. Deci, m-am dus și eu, am alergat cu cei ce alergau și am intrat cu ei în pridvorul bisericii.

Folare-Separare

Și când a sosit ceasul înălțării Cinstitei Cruci a Domnului, eu, silindu-mă să intru în biserică cu poporul, mă îndesam, dar eram împinsă înapoi și înghesuindu-mă cu multă osteneală și silă, m-am apropiat de ușa bisericii și eu ticăloasa. Dar, după ce am pășit pe pragul ușii, alții fără de oprire intrau, iar pe mine o putere dumnezeiască mă oprea, nelăsându-mă să intru. Și iarăși m-am ispitit, dar m-a împins înapoi. Și singură stăteam lepădată în pridvor, părându-mi-se că aceasta mi se întâmplă din slăbiciune femeiască; iar când intrau alții, mă amestecam și mă sileam să intru, dar m-am ostenit în zadar. Pentru că iarăși, când piciorul meu cel păcătos s-a atins de prag, biserica pe toți îi primea, neoprind pe nimeni, dar pe mine singură ticăloasa nu mă primea, ci ca o mulțime de oaste rânduită să-mi oprească intrarea, așa o putere mă oprea, și iarăși m-am aflat în pridvor. Și astfel de trei sau patru ori pătimind, ostenindu-mă și nimic sporind, am slăbit, și n-am putut să mă mai amestec cu cei ce intrau, fiind și trupul meu foarte obosit de sila celor ce mă înghesuiau.

Și de acum fiind în rușine și în deznădăjduire, m-am depărtat și stăteam într-un colț al pridvorului bisericii. Și abia oarecând mi-am venit în simțire și am înțeles care a fost pricina ce mă oprea a vedea lemnul făcător de viață al Crucii Domnului. Pentru că se atinsese de ochii inimii mele lumina înțelegerii celei mântuitoare, porunca Domnului cea strălucită, care luminează ochii cei sufletești, arătân- du-mi că tina faptelor mele îmi oprește intrarea în biserică. Deci, am început a plânge, a mă tângui și a mă bate în piept, scoțând suspinuri din adâncul inimii mele.

Și plângând în locul unde stăteam, am văzut sus icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu stând în perete, și am zis către ea eu ochii și cu mintea fără de abatere privind: «O, Fecioară, Stăpână, care ai născut cu trup pe Dumnezeu Cuvântul! Știu cu adevărat, știu că nu este cu cuviință, nici cu plăcere ție ca să privesc eu desfrânata, cea atât de necurată, spre cinstită icoana ta, a Preacuratei și pururea Fecioarei Maria, care ai sufletul și trupul curat. Și cu dreptate este ca eu, desfrânata și urâta, să fiu lepădată de la fecioreasca ta curățenie. Dar de vreme ce am auzit că pentru aceasta Dumnezeu S-a făcut om, pe care L-ai născut, ca să cheme pe cei păcătoși la pocăință, ajută-mi mie, care, fiind singură, nu am de la nimeni ajutor. Poruncește ca să-mi fie și mie neoprită intrarea în biserică și nu mă lipsi de a vedea cinstitul Lemn, pe care cu trupul S-a pironit Dumnezeu, Cel născut din tine, Care și-a dat Sângele Său pentru a mea izbăvire. Poruncește, o, Stăpână, ca și mie, nevrednicei, să mi se deschidă ușa, spre închinarea dumnezeieștii Cruci, și să-mi fii tu mie chezășuitoare preavrednică de credință către Cel ce s-a născut din tine, cum că de acum nu-mi voi mai întina trupul cu nici un fel de spurcăciune a necuratei desfrânări, ci după ce voi vedea Lemnul cel Sfânt al Crucii Fiului Tău, mă voi lepăda cu totul de lume și de cele din ea și îndată voi ieși oriunde tu singură, ca o chezășuitoare a mântuirii mele, mă vei povățui pe mine».

Acestea zicând, aprinzându-mă cu credință și cu nădejdea spre milostivirea Născătoarei de Dumnezeu întărindu-mă, am plecat din locul acela în care făceam această rugăciune și, ducându-mă iarăși la cei ce intrau în biserică, m-am amestecat printre dânșii. Și acum nimeni nu era care să mă împingă în lături, nimeni nu mă oprea, ca să mă apropii de ușile prin care se intra în biserică. Deci m-a luat deodată o frică și o spaimă, încât tremuram cu totul și mă scuturam. Apoi ajungând la ușile acelea, care atât mi se închiseseră, fără de osteneală am intrat înăuntru în biserică, iar cinstitul și de viață făcătorul lemn al Crucii m-am învrednicit a-l vedea și am văzut tainele lui Dumnezeu, Care este gata să primească pe cei ce se pocăiesc. Și, căzând la pământ, m-am închinat cinstitului lemn al Sfintei Cruci, l-am sărutat cu frică și am ieșit, sârguindu-mă a merge spre chezășuitoarea mea.

Și ajungând la acel loc, unde era sfânta icoană a chezășuitoarei mele scrisă cu mâna, și plecând genunchii, m-am închinat înaintea Pururea Fecioarei Născătoare de Dumnezeu și aceste cuvinte am zis: «Tu, o, pururea fericită Fecioară, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, deoarece ai arătat spre mine a ta preabună iubire de oameni și de nevrednicele mele rugăciuni nu te-ai îngrețoșat - căci am văzut slava care pe dreptate cu nevrednicie îmi era mie desfrânatei ca să o văd dau slavă lui Dumnezeu care prin tine primește pocăința păcătoșilor. Și mai mult ce am să gândesc eu, păcătoasa, sau ce am să zic? Acum este vremea, stăpână, să fac ceea ce prin chezășuirea ta am făgăduit. Acum oriunde voiești, povățuiește-mă pe mine, acum să-mi fii mie de aici înainte învățătoare spre mântuire, povățuindu-mă la calea pocăinței». Acestea grăindu-le, am auzit un glas de departe strigând: «De vei trece Iordanul, bună odihnă vei afla!»

Auzind glasul acela și crezând că a fost pentru mine, cu lacrimi am strigat, căutând spre icoana Născătoarei de Dumnezeu: «Stăpână, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, nu mă lăsa pe mine!» Așa strigând, am ieșit din pridvorul bisericii și cu grabnică alergare am plecat. Deci mergând eu, m-a văzut oarecine și mi-a dat trei bani. Și înștiințându-mă care este poarta cetății în acea parte, am ieșit, alergând, lăcrimând și întrebând de cale pe cei pe care îi întâlneam și am sfârșit ziua aceea în călătorie. Și a fost ceasul al treilea din zi când m-am învrednicit a vedea cinstita și Sfânta Cruce a lui Hristos, și soarele acum spre apus plecându-se, am ajuns la biserica Sfântului Ioan Botezătorul, care se afla aproape de Iordan, în care închinân- du-mă, m-am pogorât îndată la Iordan și mi-am spălat fața și mâinile în sfintele acelea ape. Și mergând iarăși în biserică m-am împărtășit într-însa cu Preacinstitele și de viață Făcătoarele Taine ale lui Hristos. După aceasta am mâncat jumătate dintr-o pâine, am băut apă din Iordan și pe pământ în noaptea aceea m-am odihnit.

Folare-Separare

A doua zi de dimineață, aflând acolo o luntre mică, am trecut pe cealaltă parte de Iordan și iarăși m-am rugat povățuitoarei mele, Născătoarei de Dumnezeu, ca să mă povățuiască unde îi este cu bună plăcere ei. Deci am venit în pustiul acesta și de atunci și până astăzi m-am depărtat fugind și aici m-am sălășluit, așteptând pe Dumnezeu, Cel ce mă mântuiește de neputința sufletului și de vifor, pe mine, ceea ce mă întorc către El".

Iar Zosima a zis către dânsa: „Câți ani sunt, o, doamna mea, de când locuiești în pustia aceasta?" Iar ea a răspuns: „Patruzeci și șapte de ani socotesc că sunt de când am ieșit din sfânta cetate". Iar Zosima a zis: „Și ce găsești de hrană, doamna mea?" Ea a răspuns: „Acele trei pâini și jumătate ce le-am adus trecând Iordanul, încet uscându-se, s-au împietrit; din care gustând câte puțin, în câțiva ani le-am sfârșit". Și a zis Zosima: „Dar cum ai petrecut fără primejdie atât de multă vreme, fără ca nici o schimbare potrivnică să te tulbure pe tine?" Răspuns-a aceea: „De un cuvânt m-ai întrebat acum, părinte Zosima, de care mă înspăimânt să-ți spun, pentru că de-mi voi aduce aminte de atâtea supărări și nevoi pe care le-am suferit, de gândurile cele cumplite care m-au tulburat, mă tem ca nu cumva iarăși să mă cuprind de dânsele". Iar Zosima a zis către dânsa: „Să nu lași nimic, o, stăpâna mea, care să nu-mi spui mie, pentru că o dată te-am întrebat de aceasta, ca pe toate cu de-amănuntul să mi le arăți mie".

Iar ea a zis către dânsul: „Crede-mă, părinte Zosima, că șaptesprezece ani am petrecut în pustia aceasta, ca și cu niște fiare cumplite luptându-mă cu poftele mele nebunești. Pentru că, începând să gust hrană, îmi venea dor de carne și de pește, pe care le aveam în Egipt. însă doream și băutura vinului cea poftită de mine, pentru că mult vin beam când eram în lume; iar aici, neavând nici apă, cumplit mă ardeam de sete și cu nevoie răbdam. încă mi se făcea și dor de cântece desfrânate, care foarte mult mă tulbura și mă silea să cânt cântece diavolești, cu care mă deprinsesem. Dar îndată lăcrimând și în piept bătându-mă, îmi aduceam aminte de făgăduințele pe care le-am făcut când am ieșit în pustia aceasta și mă duceam cu gândul înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, ajutătoarea mea, și înaintea ei plângeam, rugând-o să izgonească de la mine gândurile acelea, ce-mi tulburau ticălosul meu suflet. Iar după ce deajuns plângeam și mă băteam în piept cu osârdie, atunci vedeam o lumină ce mă lumina de pretutindeni și mi se aducea o alinare, care mă scotea din întreitele valuri ale ispitelor.

Iar gândurile care mă împingeau iarăși spre desfrânare, cum ți le voi spune ție, părinte? Iartă-mă, pentru că se aprindea foc înăuntrul inimii mele pătimașe, ce mă ardea toată de pretutindeni și spre pofta amestecării mă silea. Iar când îmi venea un gând ca acesta, atunci mă aruncam la pământ și mă udam cu lacrimi, socotind că stau înaintea Maicii Domnului, chezășuitoarea mea, care îmi judeca călcarea mea de așezământ și îmi arăta cu înfricoșare muncile pentru aceasta. Și nu mă sculam de la pământ ziua și noaptea, până ce lumina cea dulce iarăși strălucea și gonea gândurile ce mă tulburau. Iar ochii îmi ridicam către chezășuitoarea mea, rugându-mă neîncetat să-mi ajute mie, celei ce mă chinuiam în noianul acesta al pustiei. Căci cu adevărat am avut-o pe aceea ajutătoare și la pocăință sporitoare. Și așa am săvârșit șaptesprezece ani, nenumărate nevoi pătimind. Iar de atunci până astăzi ajutătoarea mea cea întru toate, Născătoarea de Dumnezeu, mă povățuiește de mână la toate".

Și a zis Zosima către dânsa: „Dar n-ai avut trebuință de hrană sau de îmbrăcăminte?" Iar ea i-a răspuns: „Sfârșindu-se pâinile acelea în șaptesprezece ani, m-am hrănit după aceea cu verdețurile ce se află în pustia aceasta; iar îmbrăcămintea pe care am avut-o trecând Iordanul învechindu-se și rupându-se, am răbdat mult de ger și de zăduf. Căci zăduful arzându-mă și gerul înghețându-mă, tremuram, încât de multe ori căzând la pământ, zăceam ca o neînsuflețită, cu totul nemișcată. Și așa m-am luptat cu multe feluri de nevoi și cu ispite fără de număr. Iar de atunci și până astăzi, puterea lui Dumnezeu cea în multe chipuri a păzit păcătosul meu suflet și smeritul meu trup. Pentru că numai gândind din ce fel de răutăți m-a izbăvit pe mine Domnul, îmi câștigam ca hrană neîmpuținată nădejdea mântuirii mele, căci mă hrănesc și mă acopăr cu cuvântul lui Dumnezeu, care cuprinde toate, cănu numai cu pâine va fi omul viu. Și câți nu aveau acoperământ, în piatră s-au îmbrăcat, pe cât s-au dezbrăcat de îmbrăcămintea păcatului".

Și auzind Zosima că pomenește și de cuvinte din Scriptură, de la Moise și de la prooroci și din cartea psalmilor, a zis către dânsa: „Dar psalmi și alte scripturi învățat-ai, o, stăpână?" Iar ea auzind aceasta, a zâmbit și a zis către dânsul: „Crede-mă, omule, că n-am văzut alt om, de când am trecut Iordanul, fără numai fața ta astăzi, nici fiară, nici altă ființă n-am văzut. Iar carte niciodată nu am învățat, nici pe altul citind sau cântând nu am auzit, dar cuvântul lui Dumnezeu cel viu și lucrător învață pe om cunoștința. Iată, aici este sfârșitul povestirii celei despre mine. Deci, acum te jur pe tine cu întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, să te rogi pentru mine, desfrânata".

Acestea zicându-le și cuvântul sfârșindu-l, s-a pornit bătrânul să i se închine ei și cu lacrimi a strigat: „Bine este cuvântat Dumnezeu, Cel ce face lucruri mari și înfricoșate, slăvite, minunate și negrăite, cărora nu este număr! Bine este cuvântat Dumnezeu. Cel ce mi-a arătat mie câte bunuri dăruiește celor ce se tem de El! Cu adevărat, Doamne, nu părăsești pe cei ce te caută pe Tine!"

Folare-Separare

Iar ea, apucând pe bătrân, nu l-a lăsat să i se închine ei desăvârșit și a zis către dânsul: „Acestea toate pe care le-ai auzit, părinte, te jur cu Iisus Hristos, Dumnezeu Mântuitorul nostru, ca nimănui să nu le spui, până ce Dumnezeu nu mă va lua de pe pământ. Iar acum du-te cu pace, iar la anul viitor iarăși mă vei vedea, păzindu-ne dumnezeiescul dar pe amândoi. Insă mă rog să faci pentru Domnul ceea ce îți voi spune ție acum: în postul anului viitor să nu treci Iordanul, precum v-ați obișnuit a face în mănăstire". Iar Cuviosul Zosima se minuna, auzind că și rânduiala mănăstirii i-a spus și nimic altceva nu grăia, fără numai aceste cuvinte: „Slavă lui Dumnezeu, Cel ce a dat atât de mari daruri celor ce-L iubesc pe El!" Iar cuvioasa i-a zis lui: „Să rămâi în mănăstire, precum îți grăiesc ție, căci și de vei vrea să ieși, nu-ți va fi cu putință! Iar în Sfânta și marea Joi, în seara Cinei celei de Taină a lui Hristos, să iei din făcătorul de viață Trup și Sânge al lui Hristos, Dumnezeul nostru, într-un vas sfânt, vrednic de o Taină ca aceasta, și să-mi aduci. Și să mă aștepți pe mine de partea cealaltă a Iordanului, care este aproape de locuința lumească, ca să mă împărtășesc cu Darurile cele de viață făcătoare pentru că de când m-am împărtășit cu ele în biserica Mergătorului înainte, mai înainte de a trece Iordanul, până acum sfințenia aceea nu am dobândit-o. Iar acum cu osârdie o doresc pe ea și mă rog ție să nu treci cu vederea rugăciunea mea, ci cu adevărat să-mi aduci acele făcătoare de viață dumnezeiești Taine, în ceasul în care Domnul i-a făcut părtași pe ucenicii Săi Cinei celei dumnezeiești. Iar lui Ioan, egumenul mănăstirii unde locuiești, să-i spui să ia aminte de sine și de turma sa, pentru că se fac acolo oarecare lucruri cărora le trebuie îndreptare. însă voiesc ca nu acum să-i spui lui acestea, ci când Domnul îți va porunci ție".

Acestea auzindu-le și cerând rugăciune pentru sine de la bătrânul, s-a dus în cea mai dinăuntru pustie. Iar Zosima s-a închinat până la pământ și a sărutat locul unde rămăseseră urmele picioarelor ei, dând slavă lui Dumnezeu. Apoi s-a întors lăudând și binecuvântând pe Hristos, Dumnezeul nostru. Și trecând pustia aceea, a mers în mănăstire, în ziua în care era obiceiul a se întoarce frații cei ce petreceau într-însa. Și într-acel an le-a tăinuit pe toate, neîndrăznind să spună nimănui cele ce văzuse, dar el se ruga în sine lui Dumnezeu ca să-i arate iarăși fața cea dorită, și se întrista, gândind la lungimea curgerii anului, vrând să fie numai o zi anul acela, de ar fi fost cu putință.

Iar când s-a apropiat întâia Duminică a Sfântului marelui Post, îndată după obiceiul și rânduiala mănăstirii, făcându-se rugăciune, toți ceilalți frați au ieșit cântând în pustie; iar Zosima, fiind cuprins de boală, a fost nevoit să rămână în mănăstire. Dar el și-a adus aminte de ce i-a zis cuvioasa aceea, că și vrând să iasă din mănăstire, nu îi va fi cu putință. însă nu după multe zile, vindecâridu-se de boală, petrecea în mănăstire.

Iar după ce s-au întors frații și s-a apropiat seara Cinei celei de Taină a lui Hristos, a făcut Zosima ceea ce i se poruncise lui. A pus într-un pahar mic din Preacuratul Trup și Sânge al lui Hristos, Dumnezeul nostru, apoi a pus într-o coșniță puține măsline și smochine uscate, puțină linte muiată în apă, și s-a dus într-o seară foarte târziu și a șezut pe malul Iordanului, așteptând pe cuvioasa. Și zăbovind sfânta, Zosima n-a adormit, ci cu răbdare privea spre pustie, așteptând cu osârdie ca să vadă pe aceea. Și grăia în sine bătrânul, șezând: „Au doar nu cumva nevrednicia mea a oprit-o ca să vină ea, sau venind și neaflându-mă pe mine, s-a întors?" Astfel cugetând, a suspinat și a lăcrimat, și ridicându-și ochii la cer, se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Nu mă opri pe mine, Stăpâne, de a vedea iarăși fața aceea, pe care m-ai învrednicit să o văd, ca să nu mă duc deșert, purtându-mi păcatele mele spre mustrarea mea". Așa cu lacrimi rugându-se, la altă gândire a trecut, zicând în sine: „Dar ce va fi de va veni, căci luntre nu este, și cum va trece Iordanul și la mine nevrednicul cum va veni? Vai de nevrednicia mea! Vai mie, cine m-a făcut ca să mă lipsesc de un bine ca acesta?"

Astfel gândind bătrânul, iată cuvioasa a venit și a stat de cealaltă parte de râu, de unde venea. Iar Zosima s-a sculat, bucurându-se și veselindii-se și slăvea pe Dumnezeu. Dar se lupta încă cu gândul că nu va putea sfânta să treacă Iordanul. Și a văzut-o pe ea însemnând Iordanul cu semnul crucii - pentru că toată noaptea atunci lumina luna și cu acea însemnare s-a dus sfânta pe apă și, umblând pe deasupra, venea la Cuviosul Zosima. Iar el a vrut să i se închine ei, însă dânsa l-a oprit, când călătorea încă pe apă, zicându-i: „Ce faci, părinte, căci ești preot și porți la tine dumnezeieștile Taine?" Iar el a ascultat pe aceea ce-i grăia, care, ieșind de pe apă, a zis către bătrân: „Binecuvintează, părinte! Binecuvintează!" Iar el a răspuns către dânsa cu cutremur - pentru că îl cuprinsese spaimă de vedenia cea preaminunată -, zicând: „Cu adevărat, Dumnezeu este nemincinos, Cel ce a făgăduit ca să asemene Lui pe aceia care se curățesc pe ei după puterea lor. Slavă Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce mi-ai arătat mie prin această roabă a Ta, cât sunt de departe de măsura desăvârșirii!"

Folare-Separare

Zicând aceasta, cuvioasa l-a rugat pe fericitul Zosima să-i citească Simbolul sfintei credințe, „Cred într-Unui Dumnezeu...", și rugăciunea Domnului, „Tatăl nostru, Care ești în ceruri...". Și sfârșind rugăciunea, sfânta s-a împărtășit cu Preacuratele și de viață făcătoarele lui Hristos Taine și a sărutat pe bătrân, după obicei. După aceea ridicându-și mâinile la cer, a suspinat, a lăcrimat și a strigat: Acum slobozește pe roaba Ta, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta. Apoi a zis către bătrân: „Iartă-mă, Părinte Zosima, dar să împlinești și o altă dorință a mea. Du-te acum la mănăstirea ta, fiind păzit cu pacea lui Dumnezeu, iar în anul viitor să vii iarăși la același pârâu unde am vorbit cu tine întâi. Să vii, dar să vii pentru Domnul, și iarăși mă vei vedea, dacă va voi Domnul". Iar el i-a răspuns: „Aș fi voit, dacă ar fi fost cu putință, să umblu în urma ta și să văd cinstita ta față, dar te rog să faci ceea ce voi cere de la tine, eu, bătrânul: Gustă puțin din hrana pe care am adus-o aici". Și zicând aceasta, i-a arătat cele ce adusese în coșniță. Iar ea, atingân- du-se de linte cu vârful degetelor și luând ca trei grăunțe, le-a dus k gură și a zis: „Destul este aceasta darului celui duhovnicesc, care păzește nespurcată firea sufletului". Apoi a zis iarăși către bătrân: „Roagă-te Domnului pentru mine, părinte al meu, roagă-te și adu-ți aminte totdeauna de ticăloșia mea!" Iar el s-a închinat înaintea picioarelor ei și îi zicea să se roage lui Dumnezeu pentru biserici, pentru împărați și pentru dânsul. Și aceasta cerând-o cu lacrimi, a lăsat-o să se ducă, suspinând singur și tânguindu-se, pentru că nu îndrăznea să o oprească mai mult; căci și dacă ar fi voit, era neoprită. Iar ea însemnând iarăși Iordanul cu semnul crucii, l-a trecut pe deasupra, precum făcuse mai înainte. Iar bătrânul s-a întors cuprins de frică și de bucurie mare, și se ocăra singur și-i era jale că nu știa numele cuvioasei, dar nădăjduia să câștige aceasta anul viitor.

Și trecând anul, Zosima iarăși s-a dus în pustie, împlinind toate după obicei, și alerga spre acea preaminunată vedenie. Și trecând lungimea pustiei și ajungând la oarecare semne, care îi arătau locul cel căutat, privea în dreapta și în stânga și, ca un vânător preaiscusit, căuta cu ochii în toate părțile, unde ar fi putut câștiga vânatul cel preaplăcut. Iar dacă n-a văzut pe nimeni, a început a plânge și, ridicând ochii la cer, se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Arată-mi, Doamne, comoara ta cea nefurată, pe care ai ascuns-o în pustia aceasta. Arată-mi, rogu-mă, pe îngerul cel în trup, căreia toată lumea nu este vrednică a se asemăna".

Așa rugându-se, a ajuns la locul pe care îl însemna pârâul acela și, stând pe marginea lui, a văzut spre partea de la răsărit pe cuvioasa zăcând moartă cu mâinile strânse precum se cădea, iar fața având-o întoarsă către răsărit. Și alergând spre dânsa, i-a spălat picioarele cu lacrimile sale, pentru că nici n-a îndrăznit a se atinge de vreo altă parfe a trupului. Și plângând mult, citind și psalmii cei potriviți la trebuința vremii aceleia, a făcut rugăciunea de îngropare și zicea în sine: „Voi îngropa oare trupul cuvioasei, ori poate nu îi va fi plăcut fericitei un lucru ca acesta?" Socotind acestea în gândul său, a văzut pe pământ lângă capul ei, scrisoarea aceasta: „Părinte Zosima, îngroapă trupul smeritei Maria în locul acesta. Dă țărâna țărânei și te roagă Domnului pentru mine, care am răposat în luna „farmutie", egiptenește, iar grecește, aprilie, în ziua întâia, în însăși noaptea mântuitoarelor Patimi ale lui Hristos, după împărtășirea dumnezeieștii Cine celei de Taină".

Folare-Separare

Citind bătrânul acea scrisoare, se gândea mai întâi cinejeste cel ce a scris-o, pentru că ea, precum zicea, nu știa să scrie: însă s-a bucurat foarte, aflând numele cuvioasei. Și a cunoscut că în ceasul în care ea s-a împărtășit lângă Iordan cu dumnezeieștile Taine, îndată s-a făcut la locul acela unde s-a și sfârșit. Și pe unde el a călătorit cale de douăsprezece zile ostenindu-se, Cuvioasa Maria a trecut într-un ceas și îndată s-a dus către Dumnezeu. Iar bătrânul, slăvind pe Dumnezeu și udând cu lacrimi pământul și trupul cuvioasei, a zis în sine: „Este vremea, o, bătrânule Zosima, ca să săvârșești cele poruncite ție. Dar cum vei putea săpa, ticălosule, neavând nimic în mâini?" Și zicând aceasta, a văzut nu departe un lemnișor mic, aruncat în pustie, pe care luându-l a început a săpa cu dânsul. însă pământul fiind uscat, nu asculta nicidecum pe bătrânul, care se ostenea săpând și udându-se de sudori și nimic nu putea să sporească.

Atunci suspinând foarte din adâncul sufletului, a văzut un leu mare stând lângă trupul Cuvioasei Maria, lingându-i picioarele. Și, văzându-l, s-a cutremurat temându-se de acea fiară, mai ales aducându-și aminte de ceea ce zisese fericita, că niciodată n-a văzut fiară. Și însemnându-se cu semnul crucii, a crezut că se va păzi nevătămat cu puterea aceleia ce zăcea. Iar leul a început a se apropia cu liniște de bătrân, smerindu-se prin semnele lui, ca și cum i s-ar închina. Atunci Zosima a zis către leu: „De vreme ce, o, fiară, această mare cuvioasă mi-a poruncit să-i îngrop trupul și eu sunt bătrân și nu pot să-i sap groapă, pentru că n-am nici unealtă ce trebuie la săpat și, fiind și atâta depărtare de mănăstire, nu pot să mă duc să o aduc degrab, de aceea sapă tu cu unghiile tale, ca să dăm pământului trupul cuvioasei".

Auzind leul cuvântul acesta, îndată a săpat groapa cu picioarele dinainte, pe cât era destul ca să acopere pe aceea ce se îngropa. Deci bătrânul spălând cu lacrimi iarăși picioarele cuvioasei și mult rugându-se ei ca să se roage pentru toți, a acoperit cu pământ trupul care era gol, neavând nimic altceva decât acea haină veche și ruptă, pe care i-o aruncase Zosima dintâi, și cu care Maria își acoperise atunci oarecare părți ale trupului său, care se cădea să le acopere.

Folare-Separare

După aceea s-au dus amândoi, leul în pustia cea mai dinăuntru, ca o oaie, cu liniște s-a despărțit, iar Zosima s-a întors întru ale sale, binecuvântând și lăudând pe Hristos, Dumnezeul nostru. Și mergând în mănăstirea aceea, a spus tuturor monahilor despre Cuvioasa aceasta Maria, neascunzând nimic din cele ce a văzut și a auzit de la dânsa, încât toți cei ce au auzit măririle lui Dumnezeu, s-au minunat. Și au început a-i face pomenirile cu frică, cu credință și cu dragoste și a cinsti ziua morții acestei Cuvioase Maria. Iar\loan egumenul a aflât niște lucruri în mănăstire, cărora le trebuia îndreptare, după cuvântul cuvioasei, pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-a îndreptat. Iar Zosima, petrecând cu dumnezeiască plăcere, când era aproape de o sută de ani și-a sfârșit întru acea mănăstire viața cea vremelnică și s-a dus către cea veșnică la Domnul, și a lăsat monahilor acelei mănăstiri nescris acolo cuvântul acesta, despre Cuvioasa Maria. Dar auzindu-l unii de la alții, îl grăiau și puneau înainte povestirea aceasta la cei ce ascultau, spre folosul de obște. Iar să fie dată în scris aceea până atunci nu s-a auzit.

Iar eu - zice Sfântul Sofronie -, povestirea aceea ce am pri- mit-o nescrisă, am arătat-o prin scris. Dacă alții au scris viața acestei cuvioase știind-o mai bine, aceasta nu știu încă, eu însă, pe cât am putut am scris, nimic mai mult cinstind decât adevărata povestire.

Iar Dumnezeu, Care face lucruri preaminunate și răsplătește cu mari daruri celor ce cu credință năzuiesc la El, să dea plată celor ce vor câștiga folos dintr-această povestire, citind-o și ascultând-o, și celui ce s-a sârguit să dea povestirea aceasta în scris. Și să-i învrednicească pe toți părții celei bune a fericitei Maria, împreună cu toți cei ce prin gândire de Dumnezeu și osteneli, i-au bineplăcut Lui în veac. Să dăm slavă lui Dumnezeu, împăratul Cel veșnic, ca și pe noi să ne învrednicească să aflăm milă în ziua judecății la Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea, stăpânirea și închinăciunea, ca și Tatălui și Preasfântului și de viață făcătorului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Folare-Separare

Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Viețile Sfinților pe tot anul.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de astăzi - 1 aprilie

În această lună, în ziua întâi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Maria Egipteanca;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru și mărturisitorului Macarie, egumenul Peleichitului;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Gherontie și Vasilid, care prin sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului și dreptului Ahaz;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Varsanufie de la Optina.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de mâine - 2 aprilie

În această lună, în ziua a doua, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Tit, făcătorul de minuni;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici și frați buni, Amfian și Edesie;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Policarp;
Tot în această zi, pomenirea sfintei mucenițe Teodosia din Tir;
Tot în această zi, pomenirea sfîntului Grigorie cel ce în sânul Nicomidiei a sihăstrit, la anul 1240, și care cu pace s-a săvârșit.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Sursă: pravila.ro

Facebook

Floare Final

Pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca să o rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfântă Cuvioasă Maria Egipteanca roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale ei sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.

Recomandări

† Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
(26 octombrie)

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni, din Tesalonic este unul dintre cei mai cinstiți sfinți ortodocși. El tămăduiește trupurile și sufletele credincioșilor prin harul Dumnezeiesc dobândit din mărturisirea credinței în […]

† Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor
(27 octombrie)

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi (sau Dimitrie Basarabov) este numit și Ocrotitorul Bucureștilor, datorită evlaviei pe care o acu credincioși care vin și se închină la Moaștele Sfântului de la Catedrala Patriarhală. Este […]

† Sfântul Mare Mucenic Areta
(24 octombrie)

Sfântul Mare Mucenic Areta, guvernatorul orașului Najran (Arabia Saudită), a pătimit împreună alți 4300 de creștini, în timpul atacurilor etiopiene conduse de Dgu Nuwas din anul 523. Martiriul lor este serbat în calendarul ortodox în […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

4 comments on “† Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
(1 aprilie)”

  1. Dragi oameni, iubesc aceste povesti mangaietoare sufletului! Multumesc cu sufletul pentru ele!

    O oportunitate de a creste in ceea ce priveste scrierea, ar fi cuvintele “de-a”, care fiind parte din verbul a da, se scrie legat, cuvantul “v-a”, care facand parte dintr-o constructie de viitor se scrie legat si verbul “ar trebuii” care se scrie cu un singur “i” in contextul asta.

    Recunostinta multa pentru eforturile si pentru contributia dumneavoastra la desavarsirea sufletelor fiecaruia dintre noi, prin aceste povestiri sfinte! Multumesc!

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram