Sfânta Cuvioasă Elisabeta, făcătoarea de minuni, cu rugăciunea tămăduia toate bolile trupești, iar cu cuvintele și cu sfaturile de Dumnezeu insuflate, vindeca sufletele omenești. Prăznuirea ei în calendarul ortodox se face la data de 24 aprilie, în ziua care urmează prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sfânta Cuvioasă Elisabeta s-a născut în secolul al V-lea, într-o familie nobilă și înstărită. Tatăl ei deținea un rang înalt în Imperiul Bizantin, iar familia ei avea o proprietate în Abydenoi, un sat în apropiere de Herakleia, capitala provinciei Tracia. În timpul sărbătorii Sfintei Glykeria (prăznuită la data de 13 mai) din acel oraș, care ținea o săptămână, părinții ei au avut o vedenie prin care sfânta le promitea un copil. Această promisiune a fost împlinită, iar conform jurământului făcut de tată ca drept mulțumire, fetița a fost botezată Elisabeta de către arhiepiscopul din Herakleia.
De la o vârstă fragedă a învățat pe de rost viețile sfinților, astfel încât să poată în orice situație să urmeze exemplul lor Evanghelic. Rămânând orfană de la vârsta de 12 ani, a împărțit averea săracilor, a eliberat servitorii săi și a intrat în obștea mănăstirii Sfântului Gheorghe, denumită și Mănăstirea de pe deal, în apropierea bazinului Sfântului Makio al Constantinopolului, unde era egumenă sora mamei sale.
Pentru aceasta luă dar de a tămădui bolile, nu numai pe cele trupești, ci și pe cele sufletești. Cu rugăciunea tămăduia toate bolile trupești, iar cu cuvintele și cu sfaturile de Dumnezeu insuflate, vindeca sufletele omenești, povățuindu-le spre pocăință și spre toată fapta cea bună.
Îmbrăcămintea sa era numai o haină de păr aspră și degera trupul ei de frig, însă duhul ei ardea totdeauna cu văpaia dragostei dumnezeiești.
Înfrânarea ei era fără de măsură, căci mulți ani petrecu fără să mănânce pâine, ci hrănindu-se numai cu verdețuri și cu legume, iar untdelemn și vin nu gustă niciodată în toată vremea vieții sale. De multe ori petrecea în post câte 40 de zile, fără să mănânce nimic. Vreme de 3 ani, urmând smereniei vameșului, nu-și ridică ochii cei trupești spre cer, iar cu cei sufletești totdeauna privea spre Dumnezeu, Care este întru cei de sus, și pe Acela pe scaun înalt și preaînălțat, înconjurat de Serafimi, prin dumnezeiasca gândire ca prin oglindă îl vedea și nu-și lipea mintea de cele pământești. Iar când, după obicei, înălța rugăciunile cele de miezul nopții în singurătate, era strălucită și luminată de sus cu lumină cerească.
După doi ani, când stareța mănăstirii a ajuns la sfârșitul vieții sale, a numit-o pe Sfânta Elisabeta în locul său, aceasta fiind instalată de către însuși Sfântul Patriarh Ghenadie (458-471) (prăznuit la 17 noiembrie). Domnul i-a înmulțit atunci darurile: săvârșind minuni, vindecând boli incurabile, izgonind demoni, profețind lucruri ce aveau să fie. Astfel, l-a înștiințat pe împăratul Leon I despre înfricoșătorul incendiu care a izbucnit în Constantinopol în anul 465, fapt pe care l-a prevăzut și Sfântul Daniil Stâlpnicul (11 decembrie) și pentru rugăciunilor celor doi sfinți, orașul a fost salvat de la distrugerea completă. În semn de recunoștință, împăratul a dăruit mănăstirii unde viețuia Sfânta Cuvioasă Elisabeta, proprietatea sfântului Vavila, în suburbia a șaptea. În acest loc făcea ravagii un monstru înfricoșător, care i-a înspăimântat pe locuitori. Cuvioasa s-a dus în acel loc cu Sfânta Cruce, a omorât balaurul și l-a călcat în picioare.
Renumele ei de vindecătoare s-a răspândit atunci în tot Constantinopolul. Precum un doctor fără de arginți, cuvioasa Elisabeta a vindecat bolnavii care îi cereau ajutorul. Într-o zi, în timpul Sfintei Liturghii a căzut în extaz și a văzut cum cobora Duhul Sfânt, aidoma cu un vesmânt de un alb imaculat și luminos, care a acoperit Sfânta Masă.
Către sfârșitul vieții ei, Sfânta Cuvioasă Elisabeta s-a întors la locul nașterii pentru a se închina sfintelor moaște. Acolo ea a avut o vedenie a Sfintei Glikeria care a avertizat-o despre moartea ei apropiată (la următorul praznic al Sfântului Gheorghe).
Întorcându-se în mănăstire, a dat ultimele sfaturi și ascultări, și cu o zi înainte de ziua proorocită, s-a împărtășit cu sfintele taine. Fața îi strălucea ca soarele, apoi și-a întins mâinile către cer și și-a dat sufletul Domnului, rostind cuvintele dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu: „Acum slobozește pe robul Tău Stăpâne, că văzură ochii mei mântuirea Ta”.
Surse: orthodoxwiki, manastirea-sfanta-elisabeta, sfintisiicoane.
Iar după fericitul ei sfârșit, mormântul ei făcea minuni, dând tămăduiri bolnavilor, căci până și prin praful cel luat de pe moaștele ei dăruia vedere orbilor, ca să se slăvească prin dânsa Hristos, Dumnezeul nostru, dinaintea Căruia pururea mijlocește pentru toți cei ce se i se roagă cu credință.
Sfintei Cuvioase Elisabeta îi sunt atribuite multe minuni, printre care și spintecarea unui dragon care bântuia în zona Hebdomon, vindecarea unui orb din naștere și câteva vindecări ale unor femei suferind de scurgeri de sânge.
După adormire, moaștele ei și chiar pământul din jurul mormântului au devenit cunoscute pentru vindecarea bolnavilor și suferinzilor.
Dionisie din Furna în „Erminia picturii bizantine” nu ne furnizează detalii despre felul în care trebuie sa fie pictat Sfântul Cuvioasă Elisabeta.
Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Dionisie din Furna - Erminia picturii bizantine.
În primul rând „La mulți ani!“ tuturor celor care poartă numele Sfintei Cuvioasei Elisabeta!
Elisabeta - prenume feminin cu o mare răspândire și frecvență în onomastica europeană, ebraic "אֱלִישֶׁבַע" Elisabéta corespunde unui vechi nume ebr. Elisheba, cunoscut din textele biblice. Conform unei vechi tradiții, Elisheba este interpretat în mod curent prin „Dumnezeu este jurământul” (El – „Dumnezeu” și radicalul shb - „a jura”). Considerând că această primă analiză a numelui nu este decât o etimologie populară, specialiștii de astăzi apropie partea secundară a lui Elisheba de numărul sheba „șapte”. Șapte este un concept foarte vechi, întâlnit în religia babiloniană, al cărui sens este „perfecțiunea, plenitudinea” (săptămână de șapte zile este și ea o veche unitate de măsură a timpului). În acest context, semnificația numelui în discuție este deci „Dumnezeu este perfecțiunea”. Pentru a ajunge la forma actuală a numelui va trebui să explicăm și apariția lui -t final. În greacă și latină Elisheba este redat prin Elisabeth sau Elisabet, probabil datorită unei etimologii populare și anume apropierea elementului final -sheba de vb. shabat „a se odihni” (de aici sabat „zi de odihnă” și rom. sâmbătă). Devenit calendaristic, vechiul nume ebraic se răspândește atât în apusul cât și în răsăritul Europei. Numele ebraic apare în Vechiul Testament, Elisheba fiind soția lui Aaron, iar în Noul Testament apare forma greacă a numelui, Elizabeth, acest nume fiind purtat de mama lui Ioan Botezătorul.
Intrat din grecește în limbile slave (atestat în pomelnicul de la Horodiște din 1484), numele ajunge și la români, care îl foloseau încă în sec. al-XV-lea împrumutate sau create pe teren românesc, formele Elisaveta, Lisaveta, Veta, Vetuța, Ilisaveta, Saveta, Elisafta, Ilisafta, Safta (și un masc. Saftu, devenit nume de fam.), Săftica, Săftița, Elizafta, Eliza, Liza, Lizeta, Lizi, Lizica, Lizuca, Lili etc. sunt astăzi în uz (cu puține excepții), unele chiar frecvente. Dintre împrumuturile occidentale, cel mai interesant este Isabéla, asupra căreia ne vom mai opri. Vechea formă spaniolă Elisabet a fost modificată întâi în Elisabel (terminația -el era neobișnuită în spaniolă), apoi în Isabel (prin înlăturarea părții inițiale el-, prea asemănător cu articolul masculin, deci nepotrivit). Trecut în Franța unde este atestat din sec. 13, „noul” nume devenit independent și răspândit în Europa nu pare să mai fie pus astăzi în legătură de către vorbitori cu Elisabeta. ☐ Engl. Elizabeth, Isabella (cu hipoc. Betty, Bessie, Lizzi, Alice), fr. Elisabeth (Elise, Lise, Babette), Isabel, Isabelle, germ. Elisabeth (Elise, Elly, Elsbeth, Lisbeth, Elsa, lise, Sisi), Isabella, it. Elisabetta (Bettina), Isabella, port. Isabela, sp. Isabel, magh. Erszebet, Izabella, bg. Elisaveta (Elisava, Else, Eliza etc.), Izabela, pol. Etzbieta, ceh. Elzbeta, rus. Elisaveta (Veta, Liza etc.). ☐ Regina Angliei Elizabeth I 1558-1603. ☐ Deosebit de cunoscut este numele din diferite opere literare și muzicale: Elsa de Brabant, eroină a poemului anonim german din sec. 13, Lohengrin, care a inspirat opera cu același nume de R. Wagner, Elise, câteva personaje din comediile lui Molière. Elsa, personaj din opera Tannhäuser de R. Wagner, Elise, personaj din romanul cu același nume de E. de Goncourt.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 24 aprilie când este prăznuita Sfânta Cuvioasă Elisabeta și pe data de 5 septembrie, atunci când este prăznuită Sfânta Prorociță Elisabeta mama Sfântului Ioan Botezătorul.
Sursă: dexonline
Viața ta cea luminată s-a împodobit cu virtuțile, adormirea ta a strălucit cu sfințenie prin minuni, alungând pe demoni și prin Dumnezeiescul har ai risipit viforul patimilor.
Mână de îndurare întinzi și dai sănătate celor ce aleargă și cu credință se apropie de moaștele tale, întărirea sihaștrilor, Sfântă Elisabeta, purtătoare de Dumnezeu.
O, minune! Cum după îngropare și după punerea de demult în mormânt, se văd moaștele tale zăcând nestricate, dăruite și luminate cu semne și cu minuni și dăruiesc izvoare de tămăduiri credincioșilor în toate zilele.
Ostenelile înfrânării le-ai suferit și ai primit darul nepătimirii și al tămăduirilor, Sfântă Elisabeta de Dumnezeu insuflată: a tămădui tot felul de boli și a alunga lucrarea duhurilor necurate, ceea ce ești vrednică de laudă. Roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă. (Sedelna Sfintei)
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Elisabeta, duhul tău.
Cuvioasa Elisabeta a fost aleasă din pântecele maicii sale la slujba lui Hristos Dumnezeu. Vestea nașterii sale s-a făcut prin dumnezeiască descoperire maicii ei, mai înainte înștiințând-o că prunca ce se va naște dintr-însa va fi vas ales al Sfântului Duh. Deci, din copilărie s-a dat la slujba lui Dumnezeu și s-a făcut mireasă lui Hristos, Mirele Cel fără de moarte; și slujea în rânduiala îngerească, în ceata de fecioare, adică de călugărițe, obosindu-și trupul cu post și osteneli. Și a luat dar de a tămădui bolile, nu numai pe cele trupești, ci și pe cele sufletești. Cu rugăciunea tămăduia toate bolile trupești, iar cu cuvintele și cu sfaturile de Dumnezeu insuflate, vindeca sufletele omenești, povățuindu-le spre pocăință și spre toată fapta bună.
Îmbrăcămintea ei era numai o haină de păr aspră și degera trupul ei de frig; însă duhul ei ardea totdeauna cu văpaia dragostei dumnezeiești. Și fiind pusă egumenă surorilor, a arătat mare silință, îngrijind de mântuirea acelora. Înfrânarea ei era fără de măsură, căci mulți ani a petrecut nemâncând pâine, ci hrănindu-se numai cu verdețuri și cu legume, iar untdelemn și vin n-a gustat niciodată în toată vremea vieții sale. De multe ori petrecea în post câte patruzeci de zile, ca Marele Moise, negustând nimic. Trei ani, urmând smereniei vameșului, nu și-a ridicat ochii cei trupești spre cer; iar cu cei sufletești totdeauna privea spre Dumnezeu, Care este întru cei de sus, și pe Acela pe scaun înalt și preaînălțat, înconjurat de Serafimi, prin dumnezeiasca gândire ca prin oglindă îl vedea și nu-și lipea mintea de cele pământești. Iar când, după obicei, înălța rugăciunile cele de miezul nopții în singurătate, era strălucită și luminată de sus cu lumină cerească.
Încă a fost și făcătoare de minuni. Pe un balaur cumplit l-a omorât cu rugăciunea, pe o femeie, căreia de mulți ani îi curgea sânge, a tămăduit-o; duhuri necurate a gonit din oameni și multe alte minuni a făcut, nu numai în viață, ci și după moarte. Iar după fericitul ei sfârșit, mormântul ei făcea minuni, dând tămăduiri bolnavilor; căci până și prin praful cel luat de pe moaștele ei dăruia vedere orbilor, ca să se slăvească pentru dânsa Hristos, Dumnezeul nostru, Cel preamărit întru sfinții Săi. Amin.
Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Viețile Sfinților pe tot anul.
Tot în această zi, sfinții șaptezeci de mucenici care au crezut prin sfântul Sava, și care s-au săvârșit prin sabie;
Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Elisabeta făcătoare de minuni;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Pasicrat si Valentin;
Tot în această zi, pomenirea sfinților opt mucenici: Eusebie, Neon, Leontie, Longhin și alți patruzeci;
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Duca croitorul mitilenean, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1564 și care s-a săvârșit fiind despuiat de piele, de viu;
Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Iorest, mitropolitul Ardealului;
Tot în această zi săvârșim și pomenirea fericitului ierarh Sava din neamul Brancovici, mitropolitul Ardealului.
În această lună, în ziua a douăzeci și cincea, pomenirea sfântului apostol și evanghelist Marcu;
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți părintelui nostru Macedonie, patriarhul Constantinopolului;
Tot în această zi, sfânta muceniță Nichi;
Tot în această zi, pomenirea preacuvioșilor opt părinți sihaștri;
Sursă: pravila.ro
Pe Sfânta Cuvioasă Elisabeta să o rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfântă Cuvioasă Elisabeta roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale ei sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Doamne ajuta! Mulțumesc!