Nașterea Domnului Iisus Hristos (Crăciunul) este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, care marchează de peste 2.000 de ani nașterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria și este serbată în lumea întreagă. Sărbătoarea anuală a Nașterii cu trup a Domnului Iisus Hristos este cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieții Mântuitorului, fiind serbată în calendarul ortodox în data de 25 decembrie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Nașterea Domnului Iisus Hristos este prezentată în Evanghelia de la Luca, în capitolul II, versetele de la 1 la 20 și respectiv în Evanghelia de la Matei, capitolul II, versetele 1-12.
În pofida micilor diferențe, care întăresc veridicitatea celor relatate de cei doi, amândoi Evangheliștii afirmă faptul că Hristos S-a născut în Betleem și a crescut în Nazaret.
Nașterea Mântuitorului a avut loc la nouă luni după Întruparea Sa de la Duhul Sfânt, la Buna-Vestire, când Dumnezeu a trimis pe Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria: "Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!". Și, primind ea graiul îngeresc și zicând: "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!", îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece.
Nașterea Domnului Iisus Hristos s-a petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, care domnea peste Galileea (Nazaretul) și Iudeea (unde era Betleemul). Imperiul Roman era condus de Octavian Augustus, care a dat dispoziție să se organizeze un recensământ în întreg imperiul. Drept urmare, fiecare cetățean trebuia să meargă în cetatea lui de origine pentru a se declara. Acest recensământ s-a făcut în vederea stabilirii unei baze de impozitare a întregii populații.
Potrivit Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții, Sfânta Fecioară Maria, mergând cu Sfântul și Dreptul Iosif, care era descendent din casa și neamul regelui David, de la Nazaret la Betleem, spre a se înscrie la recensământ.
Și, de vreme ce Fecioara urma să nască, neaflând loc de găzduire din pricina mulțimii oamenilor, a intrat într-o peșteră săracă, ce era și loc de adăpostire turmelor, și acolo L-a născut fără stricăciune și fără durere pe Domnul nostru Iisus Hristos, L-a înfășat ca pe un Prunc și L-a pus în ieslea dobitoacelor pe El, Ziditorul tuturor, Cel ce a venit să ne mântuiască pe toți de patimile cele dobitocești.
Acolo, la marginea câmpului, în noaptea sfântă, îngerul a vestit păstorilor Nașterea Mântuitorului lumii. Despre acești magi, Scriptura și Tradiția ne spun că se afla, pe vremea lui Moise, în pământul perșilor, un vrăjitor numit Valaam, care a prezis multe și a spus și acestea: "O stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel și va lovi pe căpeteniile Moabului și pe toți fiii lui Set îi va zdrobi" (Numerii 24, 17).
Profeția aceasta a fost lăsată moștenire celorlalți prezicători, iar ei au făcut-o cunoscută și înțelepților și împăraților din Răsărit. Și așa a ajuns prezicerea și la acești trei magi care se uitau pe cer să vadă o astfel de stea. Ei, ca oameni învățați și astronomi, când au văzut pe cer că o stea nu merge precum celelalte stele, de la răsărit la apus, ci de la miazăzi la miazănoapte, au cunoscut că această stea arată nașterea unui mare împărat.
Și au mers după stea până la Ierusalim și au întrebat: "Unde este Împăratul iudeilor, Cel ce S-a născut? Că am văzut la răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui". Și, auzind, împăratul Irod s-a tulburat și, chemând în ascuns pe magi, le-a spus: "Duceți-vă și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc; dacă Îl veți găsi, vestiți-mă, ca să mă duc și eu să mă închin Lui" (Matei 2, 1-3, 7-8).
Dar Irod spunea aceasta ca să afle unde este Pruncul și să-L omoare. Și au plecat magii de la Irod, iar steaua minunată pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor și a coborât și a stat deasupra locului unde era Pruncul. Și, intrând, au găsit pe Hristos Domnul. Au căzut în genunchi, I s-au închinat și i-au adus daruri: aur, smirnă și tămâie. La porunca îngerului, nu s-au mai dus la Irod, ci s-au întors în țara lor pe altă cale.
Irod, văzând că magii nu l-au ascultat, s-a mâniat foarte tare și a trimis oștile lui ca să omoare pe copiii din Betleem de la doi ani în jos.
Pentru aceasta a fost trimis înger de la Dumnezeu și a spus lui Iosif: "Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Lui și fugi în Egipt (…), fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L ucidă". Și Iosif a făcut așa. A luat pe Pruncul Iisus și pe Maica Domnului și s-au dus în Egipt (Matei 2, 13-14).
Și așa, în tirania lui, Irod, vrând să-L găsească și să-L omoare pe Pruncul Iisus, s-a făcut ucigașul a paisprezece mii de prunci nevinovați, pe care Biserica îi pomenește ca pe cei dintâi mucenici, pe 29 decembrie.
Pruncul Iisus însă a fost păzit în Egipt până la moartea lui Irod, apoi, prin îndemn de la înger, Iosif s-a întors în pământul lui Israel, dar a mers să locuiască în Nazaret. Acestui Prunc venit spre mântuirea noastră, lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, să ne închinăm și noi și să-I aducem ca dar viața noastră trăită după sfintele Lui porunci.
Surse: Creștin Ortodox, Basilica.
Betleemul, situat în Palestina, este un oraș vestit din provincia Iudeea, aflat la o distanță de aproximativ 7 km de Ierusalim spre Hebron, la 750 m altitudine deasupra nivelului mării. Acolo s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul și Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri.
Betleemul, numit în vechime și Efrata, se mai chema și cetatea lui David, căci într-însa s-a născut și a fost uns ca împărat marele strămoș după trup al Mântuitorului. Dar s-a mai numit și "Casa Pâinii", de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-și turmele de oi în acele locuri, mai înainte a văzut și a prorocit că acolo avea să Se pogoare și să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.
Exista o prorocie că Betleemul va fi locul de naștere al Mântuitorului Iisus Hristos! Prorocul Miheia a spus, cu 4–500 de ani mai înainte de venirea lui Hristos în lume: "Și tu, Betleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei" (Miheia, 5, 1; Matei 2, 6).
Într-adevăr, în Noul Testament Betleemul este celebrat ca loc al nașterii Domnului nostru Iisus Hristos (Matei 2; Luca 2). Peștera care, după tradiție, este locul unde a venit pe lume Iisus Hristos se află pe o colină din partea de est a orașului.
În orașul natal al regelui David s-a săvârșit marea taină a dreptei credințe: "Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă" (I Tim. III, 16).
Evangheliștii menționează doar faptul că Fecioara Maria L-a născut pe Hristos într-o "iesle". Nu se afirmă clar dacă locul acesteia era într-o "peșteră" sau într-un "staul". Însă, la mai puțin de un secol distanță (anul 160), Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, cât și Protoevanghelia lui Iacov menționează cuvântul "peșteră". Aceasta nu este nici o contrazicere, căci, după cum era obiceiul în acea vreme, casele sa ridicau în fața peșterilor care se găseau în zonă, astfel încât peștera să poată fi folosită drept staul pentru animale.
Sfântul Iustin Martirul și Filosoful a identificat întâia oara grota ce se afla sub biserica drept peștera sfântă, locul Nașterii lui Hristos. Spre întărirea acestuia vine și tradiția, cu menționările găsite în scrierile lui Origen și ale lui Eusebiu, acestea datând din secolul al III-lea.
Peștera este simbolul întunericului. Hristos a venit să aducă lumină și în temnița iadului dar și în lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum și mai ales cel de până la venirea lui Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stând în întunericul slujirii la idoli și al păcatului.
Hristos S-a născut noaptea și în peșteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul. Unde? În peșterile despre care a spus Isaia, căci zice: peșterile lor – vorbește de peșterile iadului – în veci cu întuneric sunt făcute. Și a venit să risipească întunericul din peșterile iadului și întunericul păcatului de pe fața pământului.
S-a născut în miezul nopții, ca să lumineze peșterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că Hristos era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vină în lume. El de la început era lumina lumii și a venit să lumineze și să strălucească în toate părțile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.
Sfinții împărați Constantin și mama sa Elena au înălțat pe locul peșterii în care S-a zămislit Mesia, în anul 330 o biserică, care ulterior a fost restaurată de împăratul Iustinian (527-565). Este cea mai veche biserică din Țara Sfântă. Sub altarul acestui așezământ se află peștera nașterii Domnului.
Steaua de la Răsărit este fără nici un dubiu un element-cheie al compoziției iconografice, căci cu ajutorul ei a fost identificată cea mai veche reprezentare picturală a Nașterii Domnului care se păstrează: fresca din catacombele Priscilei (secolul al II-lea).
Steaua întruchipează lumina despre care vorbește profetul Isaia (60, 1-3), amintind și de cuvintele lui Valaam ("O stea răsare din Iacob…"; Numeri 24, 17). Dacă uneori ea apare însoțită de Lună, precizând astfel faptul că minunea a avut loc în timpul nopții (Luca 2, 8), în reprezentările Nașterii în care este inclusă și închinarea magilor ea devine călăuzitoarea acestora din urmă.
Începând cu secolul al VI-lea, când formulările Sinoadelor Ecumenice au început să fie exprimate și în icoane, forma schematică a stelei întâlnită în reprezentările paleocreștine a început să câștige în importanță. Mai întâi este legată de Prunc printr-o rază, apoi crește în mărime, devenind uneori chiar similară unui soare, amintind astfel de Hristos "Soarele dreptății", pentru ca să ajungă, în secolele X-XI, la maturizarea deplină a reprezentării sale: un arc de cerc, simbolizând cerurile, de unde coboară pe o rază steaua, din care pleacă trei raze către Pruncul aflat în iesle. Lumina care coboară din cer prin stea către ieslea Pruncului sugerează o participare a Tatălui și Duhului Sfânt la Întruparea Cuvântului.
Vorbind despre înfățișarea și natura ei, Sfântul Vasile cel Mare și Origen cred că era o cometă, Sfântul Ioan Gură de Aur o consideră "o forță nevăzută care a luat înfățișare de stea", Fericitul Augustin este înclinat să vadă în ea manifestarea puterilor cerești, care apar sub forma astrelor, iar Sfântul Teodor Studitul vorbește despre un înger care le-a arătat magilor calea. Această identitate între înger și stea nu a fost însă implementată în iconografia ortodoxă, imaginea îngerului purtând steaua și călăuzindu-i pe Magi apărând doar în Occident, începând cu secolul al XII-lea, un exemplu în acest sens putând fi observat chiar în interiorul Catedralei Notre-Dame din Paris.
Un alt detaliu care ne permite să identificăm imediat compoziția iconografică a Nașterii Domnului este prezența boului și a asinului în proximitatea ieslei. Deși unii consideră că acest detaliu are legătură cu descrierile din textul unei apocrife (Evanghelia lui Pseudo-Matei, cap. XIV), închinarea animalelor în fața Pruncului dumnezeiesc se fondează însă pe cuvintele Scripturilor canonice ("Boul își cunoaște stăpânul și asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște; poporul Meu nu Mă pricepe"; Isaia 1, 3).
Dacă prima reprezentare a Nașterii Domnului în care apar boul și asinul datează din jurul anului 325, aceste animale vor fi pictate în icoanele de origine palestiniană începând abia cu secolul al VI-lea.
Cât privește simbolistica din jurul acestor animale, literatura creștină ne-a păstrat câteva comentarii. Se știe că în Antichitate asinul era simbolul răului și al luxului, iar boul era simbolul cultului lui Mithra sau al lui Apis din mitologia egipteană. În reprezentarea creștină însă, ambele animale simbolizează cultele păgâne care au fost biruite prin venirea pe pământ a adevăratului Dumnezeu.
Începând cu secolul al IV-lea, mari teologi precum Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ambrozie, Episcopul Mediolanului, au dat o explicație alegorică acestor animale, boul simbolizând poporul iudeu, iar asinul pe păgâni. Această alegorie este împărtășită și de Sfântul Leon cel Mare, care, vorbind despre cei care se închină Pruncului dumnezeiesc din iesle, îi clasează în două categorii: bou (iudei) - asin (păgâni), păstori (iudei) - magi (păgâni). Cât despre diversitatea reprezentării lor, părintele Drobot menționează faptul că asinul, necunoscut în părțile nordice, va suferi o metamorfoză interesantă în icoanele rusești de secol XV, transformându-se în cal.
La marginea câmpului, în noaptea sfântă, îngerul a vestit păstorilor Nașterea Mântuitorului lumii. Tot atunci, în pragul colibei în care se afla pruncul sfânt, s-au oprit magii din lunga lor călătorie, spre a lăsa, lângă copilul sărac, daruri împărătești: aur, smirnă și tămâie.
Aurul se oferă regilor, împăraților în semn de prețuire și de respect față de demnitatea înaltă. Tămâia este adusă ca unui mare preot, ca unui mare arhiereu. Iisus Hristos Domnul întrunește și demnitatea de arhiereu. Tămâia, se știe din vechime, era folosită la servicii religioase. Se folosea la templul din Ierusalim, se folosea la sinagogi. Arată că Domnul Iisus a venit în lume să slujească și nu să i se slujească. Smirna era folosită în ritualurile de înmormântare. Cu smirnă și alte mirodenii erau îmbălsămați morții înainte de a fi puși în mormânt. Smirna adusă de magi simbolizează moartea și jertfa Domnului Iisus pentru întreaga omenire.
Aceste daruri ale Magilor sunt doar niște simboluri ale darurilor pe care le-a făcut Dumnezeu prin trimiterea Fiului Său în lume.
"Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a trimis pe Fiul Său în lume", iar continuarea textului Evangheliei ne liniștește sufletele cu nădejdea mântuirii: "că orice crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică."
Bucuria Crăciunului are în primul rând un sens soteriologic, pentru că vine în lume Mântuitorul lumii, care va scăpa omenirea de păcat. În al doilea rând, bucuria este trăită de Crăciun ca o manifestare a dragostei între oameni după modelul dat nouă de Dumnezeu, iar această dragoste se exprimă mai ales prin gestul de a face daruri celor dragi. Fiecare om joacă rolul de Moș Crăciun și este dator să joace acest rol deoarece făcând aceasta imită pe Dumnezeu Tatăl, Care a făcut primul și cel mai mare Dar omenirii: Pruncul Mântuitor.
Astfel, Hristos devine darul veșnic făcut nouă de Dumnezeu, iar acest dar vine în lume aducând multe alte daruri: iertarea păcatelor, biruirea morții, vindecarea bolnavilor, învierea morților și nenumărate alte binefaceri despre care ne vorbesc sfinții Evangheliști. De aceea, cu ocazia Crăciunului, înainte de a aștepta daruri, ar trebui ca noi să fim primii care dăruim. Darul, ca manifestare a dragostei frățești face ca starea noastră de bucurie să nu rămână doar pentru sine, ci să se răspândească și la ceilalți.
Bucuria Crăciunului se simte cel mai bine în cadrul Sfintei Liturghii, pentru că Liturghia este slujba la care îngerii slujesc în chip nevăzut cu preoții jertfa cea fără de sânge, iar ei au fost cei care au răspândit în lume bucuria nașterii cântând primul colind "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună voire" și au anunțat bucuria nașterii Domnului păstorilor din jurul Betleemului: "Iată vă binevestesc vouă bucurie mare că vi s-a născut Mântuitor, care este Hristos Domnul." Deci, participarea la Liturghia din ziua praznicului înseamnă împărtășirea aceleiași bucurii pe care îngerii au avut-o la Nașterea Pruncului Sfânt.
Cu ocazia marelui praznic al Nașterii Domnului să-L rugăm pe Dumnezeu să facă din casa noastră peșteră, iar din sufletul nostru iesle în care să se nască Pruncul Sfânt, care cu harul Preasfântului Duh să aducă bucurie și pace în casele noastre.
Sursă: Creștin Ortodox.
Crăciunul mai este numit și sărbătoarea familiei. Este o bună ocazie când se reunesc părinți, copii și nepoți. Cu alte cuvinte, Crăciunul este momentul care unește familiile.
"La sărbătoarea Crăciunului prăznuim taina Nașterii Pruncului Iisus Hristos din Fecioara Maria și, prin aceasta, taina binecuvântării părinților și a copiilor. (…) Familia este coroana creației și locul sau mediul în care omul începe să înțeleagă taina iubirii și a binecuvântării părintești a lui Dumnezeu pentru oameni. Familia a ocupat întotdeauna un loc central în învățătura creștină, reprezentând cadrul intim cel mai de preț pentru cultivarea iubirii conjugale, părintești, filiale și frățești. Familia este binecuvântare și icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate, un spațiu sacru al lucrării harului Preasfintei Treimi orientat spre viață și iubire eternă", afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-o pastorala intitulată "Nașterea Domnului - Binecuvântarea părinților și copiilor".
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele lui Hristos!
Cristian / Cristina - nume foarte des întâlnite în onomastica contemporană, și nu numai, reproduc numele latine Christianus și Christiana, la origine adjective derivate de la numele lui Hristos, care în limba latină se scrie Christus.
Numele de "Christos" vine de la verbul grecesc "chriein" – "a unge", care este echivalentul ebraicului "mashi ha" – "uns", de la care a aparut Iisus – Mesia.
În limba română, "Christus" va fi baza de derivare a lui "Christianus", iar numele Cristian și Cristiana apar atestate în documente latine din secolele XI și XII și se refereau cu precădere la persoanele care practicau cultul creștin după anumite canoane bizantine sau grecești.
Cristi, Cris, Crys, Cehă: Kristýna, Engleză: Christine, Finlandeză: Kristina, Franceză: Christine, Germană: Christine, Italiană: Cristina, Maghiară: Krisztina, Norvegiană: Kristine, Kristin, Poloneză: Krystyna, Rusă: Кристина (transl. Kristina), Slovacă: Kristína, Spaniolă: Cristina, Suedeză: Kristina.
Cristi, Cristian, Cristina, Cristiana (sau forme derivate din ele) își serbează ziua numelui cel mai adesea la Crăciun, cu trimitere la numele de creștin ca urmaș al lui Hristos (Cel care se naște în ziua de Crăciun). Însă, și ziua de 24 iulie, a pomenirii Sfintei Mucenițe Hristina, ar fi potrivită pentru serbarea onomasticii celor care poartă aceste nume. De altfel, în unele biserici în care este pictată această sfântă, ea apare cu numele de "Cristina".
Icoana Nașterii Domnului are în plan principal Peștera și într-însa, la partea cea dreaptă, Născătoarea de Dumnezeu îngenunchiată, punând în iesle pe Hristos înfășat ca un prunc [mic]; Iosif îngenuncheat de stânga, avându-și mâinile încrucișate la piept. Și dinapoia ieslei un bou și un asin, uitându-se la Hristos. Și dinapoia Preasfintei fecioare și a lui Iosif, păstorii ținând toiege și uitându-se cu mirare la Hristos; și dinafară de peșteră, [mai încolo pe munte], oi [multe] și păstori lângă ele, unul zicând cu fluierul, și alții uitându-se în sus cu frică; și deasupra lor un înger îi binecuvintează [și le vestește nașterea lui Hristos]. Și deasupra peșterii, prin nori, mulțime de îngeri, ținând hârtii, zicând: "Slavă întru cei de sus lui dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoie" (Luca 2, 14). Și steaua [pe cer], în mijlocul lor, deasupra [peșterii], având rază mare, care se coboară în jos până la capul lui Hristos. Și dinspre cealaltă parte, [după un colț de munte, arătându-se trei] magi cu îmbrăcăminte împărătească, [cu coroane în cap], călări pe cai [ținând daruri în mâini și] arătându-și steaua unul altuia. (Când se pictează și cele două femei care spală pruncul, una este moașa Zelemi, alta Salomeea).
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine
Pregătirea începe cu un post de patruzeci de zile ce precede praznicul. Acest post se numește al Crăciunului, sau Advent sau Așteptare, după cum era numit în vechime și până în prezent în unele comunități. Pentru credincioși este un timp al curățirii sufletești și trupești pentru intrarea și părtășia în marea realitate duhovnicească a venirii în lume a lui Iisus Hristos, similar pregătirii prin post pentru Învierea Domnului.
Începutul postului pe 15 noiembrie nu e marcat liturgic de nici un imn special, însă șase zile mai târziu, de Intrarea Maicii Domnului în biserică, auzim prima anunțare din irmoasele Canonului Crăciunului "Hristos Se naște! Slăviți-L!"
Perioada aceasta mai include alte zile pregătitoare ce anunță apropierea Crăciunului: Sfântul Andrei pe 30 noiembrie; Sfântul Nicolae pe 6 decembrie; Sfântul Spiridon pe 12 decembrie; Duminica Sfinților Strămoși, penultima dinaintea Crăciunului; și Duminica Strămoșilor după Trup de dinaintea Crăciunului.
Din 20 decembrie începe Înainteprăznuirea Nașterii Domnului. Există aici asemănări liturgice cu Săptămâna Patimilor de dinaintea Paștilor. Biserica Ortodoxă privește nașterea Fiului lui Dumnezeu ca începutul lucrării Sale mântuitoare ce Îl va conduce spre jertfa supremă pe Cruce, pentru om și a sa mântuire.
În ajunul Crăciunului se citesc Ceasurile Împărătești și se săvârșește Vesperoliturghia Sfântului Vasile cel Mare (Liturghia de seară). La toate aceste slujbe sunt citite profeții din Vechiul Testament despre Nașterea Domnului.
Privegherea de seară a Nașterii Domnului începe cu Pavecernița Mare, deoarece Vecernia s-a slujit deja cu Liturghia Sfântului Vasile. La Pavecerniță se cântă troparul și condacul praznical precum și imnuri speciale de slăvire a nașterii Mântuitorului. La aceasta se adaugă rugăciuni speciale de cereri stăruitoare și de binecuvântare a celor cinci pâini, a grâului, vinului și untdelemnului. Credincioșii consumă apoi pâinea binecuvântată și înmuiată în vin, și sunt unși cu acest untdelemn. Partea aceasta a privegherii, săvârșită la toate praznicele mari, se numește Litia (cuvânt de origine slavonă) sau artoklasia, care în limba greacă înseamnă frângerea pâinii.
Rânduiala Utreniei este cea a unui praznic mare. Aici, pentru prima dată, se cântă în întregime Canonul Nașterii Domnului, iar credincioșii cinstesc Icoana Nașterii Domnului.
În încheierea prăznuirii stă Liturghia din ziua Nașterii Domnului. Aceasta începe cu stihuri speciale din psalmi aleși (109/110, 110/111 și 111/112) care înlocuiesc cele trei antifoane obișnuite. Troparul și Condacul praznical marchează vohodul (intrarea) cu Evanghelia. Stihul baptismal "Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat" (Galateni 3,27) înlocuiește încă o dată imnul Trisaghion, "Sfinte Dumnezeule". Pericopa apostolică e cea de la Galateni 4,4-7, iar cea evanghelică e relatarea cunoscută a Nașterii Domnului de la Matei 2,1-12. Liturghia continuă apoi obișnuit, singura excepție fiind înlocuirea Axionului ("Cuvine-se cu adevărat") cu irmosul de la cântarea a 9-a a Canonului Nașterii "Taină minunată și neobișnuită văd".
A doua zi de sărbătoare marchează începutul a două două zile de prăznuire închinate Maicii Domnului. Prima, pe 26 decembrie, este a Soborului Născătoarei de Dumnezeu. Îmbinând imnuri ale Nașterii cu cele ale Maicii lui Dumnezeu, Biserica arată către Fecioara Maria ca înlesnitoarea care a îngăduit Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. Apoi pe 27 decembrie, pomenim și pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan.
În Duminica de după Nașterea Domnului pomenim pe Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului, pe regele David și pe Dreptul Iosif.
Perioada de bucurie a Crăciunului se întinde până la Arătarea Domnului, perioadă în care postul și îngenuncherea în biserică sunt oprite, cu excepția unei singure zi, Ajunul Bobotezei. De la Crăciun și până la Bobotează, creștinii ortodocși din unele părți se salută cu cuvintele: "Hristos Se naște!" iar răspunsul este: "Slăviți-L!"
Ziua Nașterii Domnului Iisus Hristos, fiind privită ca una dintre cele mai mari sărbători creștine, este prăznuită cu mare solemnitate. În ziua precedentă se ajuna (obicei existent încă din secolul IV), se făcea slujba în cadrul căreia se botezau catehumenii, ca și la Paști și la Rusalii, și se citeau Ceasurile mari sau împărătești, numite așa pentru că la Bizanț luau parte la ele și împărații, iar la noi domnitorii cu toată curtea lor.
Tot în ajun, slujitorii Bisericii (preoții și cântăreții) umblau, ca și azi, cu icoana Nașterii pe la casele credincioșilor, pentru a le vesti măritul praznic de a doua zi. Cu timpul, s-a instituit și postul Crăciunului, ca mijloc de pregătire sufletească pentru întâmpinarea sărbătorii. Ziua sărbătorii însăși era zi de repaus; până și sclavii erau scutiți în această zi de corvezile obișnuite. Erau oprite, prin legi civile, spectacolele și jocurile de teatru și cele din palestre și circuri. Era interzisă, de asemenea, plecarea genunchilor, atât în ziua Nașterii cât și în tot timpul până în ajunul Bobotezei, regula pe care, în virtutea tradiției, o păstrăm până astăzi.
Timp de 40 de zile înainte de sărbători creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după litie. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnații, chișca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboșul și nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul roșu prețuit de toată lumea.
Colindele, precum și obiceiurile colindelor sunt prezente și la alte popoare, și s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda românească "Scoală, gazdă, din pătuț" există și la valoni, unde aceasta e cea mai răspândită, sub numele de "Dji vén cwerî m'cougnou d'Noyé".
Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este "mersul cu icoana", un fel de colindat care se face de către preoții comunității locale cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele și creștinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român.
Evocând momentul când, la nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, copiii — câte trei, ca cei trei magi — merg din casă în casă cântând colindul "Steaua sus răsare…", purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul "Bună dimineața la Moș Ajun!", casele frumos împodobite își primesc colindătorii. Aceștia sunt răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: "Iată vin colindătorii" de Tiberiu Brediceanu, "O, ce veste minunată" de D.G. Kiriac, "Domnuleț și Domn în cer" de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în "Amintiri din copilărie" aventurile mersului cu colindele.
Am pregătit un articol cu cele mai frumoase colinde de Crăciun pe care le găsiți accesând link-ul de mai jos ⬇⬇⬇
Cele mai frumoase colinde de Nașterea Domnului – Crăciun
Biserica Nașterea Domnului din Betleem este unul dintre cele mai importante locuri creștine de închinare. Această biserica a fost ridicată pe locul peșterii în care S-a născut Mântuitorul Hristos. De asemenea, Biserica Nașterea Domnului este și una dintre cele mai vechi biserici creștine din lume păstrate până astăzi.
Biserica Nașterea Domnului din Țara Sfântă se află în partea de răsărit a orașului Betleem, la opt kilometri de orașul Ierusalim. Complexul ce o înconjoară, acoperind aproximativ 12.000 metri pătrați, include în afară de basilica propriu-zisă, o mănăstire ortodoxă, una catolică și una armeană.
Prima menționare a peșterii din Betleemn, cinstita drept loc al Nașterii Domnului Hristos, apare în scrierile Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, datând din jurul anului 160. El a identificat întâia oară grota ce se afla sub biserica drept peștera sfântă, locul Nașterii lui Hristos. Spre întărirea acestuia vine și tradiția, cu menționările găsite în scrierile lui Origen si ale lui Eusebiu, acestea datând din secolul al III-lea.
În anul 326, Sfântul Împărat Constantin și maica sa, Sfânta Elena, au hotărât ridicarea unei biserici deasupra peșterii. Această primă biserică a Nașterii Domnului, închinată la data de 31 mai 339, avea un plan octogonal și era poziționată chiar deasupra peșterii. În centrul acesteia, o gaură largă de 4 metri, înconjurată cu o balustradă, oferea o privire de ansamblu a peșterii.
Biserica ridicată în perioada Sfântului Constantin cel Mare a fost distrusă de către împăratul Justinian în anul 530, pentru a putea ridica, în locul ei, o biserică mult mai încăpătoare. Biserica ridicată de împăratul Justinian este cea care se vede și astăzi.
Perșii au cruțat Biserica Nașterii în timpul invaziilor din anii 614 deoarece, conform legendelor, aceștia au rămas profund impresionați de o reprezentare a Magilor care s-au închinat Pruncului, aducând daruri. Reprezentați în scena Nașterii Domnului, magii de la răsărit erau îmbrăcați în haine persane - magii erau călători tot de origine persană.
Cruciații au cucerit Ierusalimul la data de 6 iunie 1009. Împărații Baldwin I și Baldwin II au fost încoronați în acest loc. Într-o atmosfera de totală înțelegere, francii și bizantinii au contribuit împreună la redecorarea în întregime a interiorului Bisericii Nașterii. Această acțiune s-a întins între anii 1165-1169. Evenimentul este menționat într-o inscripție de limbă greacă, păstrată în transeptul de nord.
În anul 1847, furtul stelei de argint care marchează exact locul Nașterii Pruncului Hristos, a dus la o criză internațională ce a cuprins în întregime Locurile Sfinte. Această criza a dus, în cele din urmă, la Războiul din Crimeea (1854-1856).
La fel ca și la Biserica Sfântului Mormânt, și aici, părți din Biserica Nașterea Domnului se află sub controlul diferitelor confesiuni creștine. În anul 1852, grija Biserica Nașterii s-a încredințat mai multor centre creștine. Astfel, biserica se află în grija romano-catolicilor, a armenilor și a grecilor ortodocși. Grecii se îngrijesc, cu precădere, de întreținerea în bună stare a Peșterii Nașterii.
Peștera Nașterii Domnului - o grota rectangulară aflată dedesubtul bisericii - este punctul de maxim interes și cinste al întregii biserici. În acest loc se ajunge coborând treptele ce pornesc din absidele laterale.
Steaua de argint încrustată în piatră marchează chiar locul în care a fost așezat Hristos. Inscripția în limba latină de pe marginea stelei de argint spune următoarele: "Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est." Traducerea: "Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria - 1717."
Steaua de argint este străjuita de cincisprezece candele care ard în permanență. Dintre acestea, 6 aparțin grecilor, 5 armenilor și 4 latinilor.
În zilele acelea a ieșit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Și se duceau toți să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Și s-a suit și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numește Betleem, pentru că el era din casa și din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, și a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei.
Și în ținutul acela erau păstori, stând pe câmp și făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Și iată îngerul Domnului a stătut lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor, și ei s-au înfricoșat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: "Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Și acesta va fi semnul: Veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle".
Și deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire"! Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alții: "Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut". Și, grăbindu-se, au venit și au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc, culcat în iesle. Și văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Și toți câți auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Și s-au întors păstorii, slăvind și lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră și văzuseră precum li se spusese."
Dacă s-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod împăratul, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: unde este împăratul iudeilor, Cel care s-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui. Și auzind împăratul Irod, s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el; și adunând pe toate căpeteniile preoților și cărturarii poporului, i-a întrebat: unde trebuie să se nască Hristos? Iar ei i-au zis: în Betleemul din Iudeea, căci așa este scris prin prorocul: și tu, Betleeme, din pământul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși Povățuitorul, care va paște poporul meu Israel.
Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi și a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Și, trimițându-i la Betleem, le-a zis: mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă-L veți afla, să mă vestiți și pe mine, ca să vin și eu să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe împărat, au plecat și iată steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul.
Când au văzut ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Și intrând în casă și văzând pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ și s-au închinat Lui; apoi, deschizându-și vistieriile lor, I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă. Dar, primind înștiințare prin vis să nu se întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor.
Cartea în format fizic ➡ Biblia/Sfânta Scriptura
Stăpâne, Doamne Dumnezeule, Atotțiitorule, când Te-ai născut din Fecioara Maria în Betleemul Iudeii, cu spaimă făpturile s-au minunat și lumea s-a bucurat de Nașterea Ta, Cel ce ai făcut pe om după chipul și asemănarea Ta și i-ai dat botezul spre pocăință; Care ne-ai adus pe noi la preacuratele zilele acestea pentru înfrânarea patimilor, spre nădejdea Învierii, și ne îndreptezi pe noi spre adevărul dumnezeirii Tale și ai luminat mintea noastră spre a Te cunoaște pe Tine, Fiul lui Dumnezeu, Care ridici păcatele a toată lumea. Tu și acum, Stăpâne, Iubitorule de oameni, primește pe robii Tăi precum ai primit pe Petru, care se afundase în mare, iar mai pe urmă, lepădându-se de Tine, dar plângând cu amar, iarăși l-ai primit. Că am auzit glas grăind și magii închinându-se cu daruri și îngerii cântând, iar Irod tulburând-se, că Dumnezeu în trup S-a arătat spre mântuirea noastră. Pe Tine acum, Stăpâne, Iubitorule de oameni, toată făptura Te laudă grăind: Hristos Se naște, măriți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Puterile îngerilor se bucură, cetele mucenicilor se veselesc văzând mărita și cinstita serbare, și toți după vrednicie o laudă cu inima și cu buzele. Și acum, Bunule, Iubitorule de oameni, primește pe robii Tăi, precum și plecarea genunchilor și umilința noastră, ca plinind poruncile Tale, curați și neprihăniți, ajungând acum la cinstită Nașterea Ta, să ne împărtășim cu Preacuratul Trup și Cinstitul Sânge al Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine mărirea, cinstea și închinăciunea, împreună și Tatălui și Duhului Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
În Taină Te-ai născut în peșteră, dar cerul pe Tine tuturor Te-a propovăduit, punând Steaua înainte ca o gură, Mântuitorule. Și a adus Ție pe magi, care Ți s-au închinat cu credință; împreună cu care miluiește-ne pe noi.
Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de ființa naște și pământul peștera, Celui neapropiat, aduce; îngerii cu păstorii slavoslovesc și magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.
În această lună, în ziua a douăzeci și cincea, prăznuirea Nașterii celei după trup a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos;
Tot în această zi, pomenirea închinării magilor;
Tot în această zi, pomenirea păstorilor care au văzut pe Domnul.
În această lună, în ziua a douăzeci și șasea, Soborul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu;
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardelor;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Constantin cel dintre iudei;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Evarest;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului sfințit Mucenic Constantie Rusul, care a pătimit în Constantinopol în anul 1743;
Tot în această zi și pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Nicodim arhimandritul din lavra Sfintei Mănăstiri Tismana.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
Sursă: pravila.ro, facebook.
