Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii ne amintește de una dintre minunile Maicii Domnului săvârșite prin intermediul viitorului împărat bizantin Leon cel Mare. Apa luată de Leon din acest izvor tămăduitor de lângă Constantinopol a tămăduit un orb. În amintirea acestei minuni, în fiecare an, în prima vineri de după Paști, în Săptămâna Luminată, este serbat acest praznic, care evidențiază rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
În această zi în toate bisericile și mănăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârșește slujba de sfințire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.
Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii este închinată Maicii Domnului și este una din cele șapte sărbători mai mici dedicate Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu care amintesc de momente importante din viața Sa.
În calendarul ortodox sunt închinate Macii Domnului unsprezece zile de sărbătoare dintre care patru sunt considerate praznice împărătești: Nașterea Maicii Domnului – la 8 septembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – la 21 noiembrie, Bunavestire – la 25 martie și Adormirea Maicii Domnului – la 15 august.
Praznicul Izvorului Tămăduirii și-a luat numele de la minunea săvârșită de Maica Domnului în apropierea Constantinopolului.
Astfel, conform tradiției, un înțelept orb rătăcind prin această parte de lume se întâlnește cu viitorul împărat Leon cel Mare, om de rând la vremea aceea, bun, blând și pios, care văzând deficiența omului l-a călăuzit prin acest ținut.
La un moment dat, omului fără vedere i s-a făcut sete, iar Leon a pătruns într-un desiș plin de arbori și verdeață. Inițial Leon nu a găsit nicio sursă de apă, însă la întoarcere, a auzit o voce spunându-i: "Nu e nevoie să te ostenești, Leone, căci apă este aproape!", astfel că se reîntoarce la căutări și aude același glas: "Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea aceasta și luând cu mâinile apă tulbure, potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați și vei cunoaște de îndată cine sunt Eu Care sălășluiesc aici de multă vreme". Leon a urmat îndemnul acelei voci iar de îndată orbul a început să vadă.
După înfăptuirea minunii, omul care tocmai își recăpătase vederea spune: "Maica Domnului ești aici! Te-am găsit!", iar Leon a îngenuncheat și a rostit cuvintele: "Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată. Aici este izvorul tămăduirilor, fântâna dătătoare de sănătate!". Tot atunci înțeleptul i-a prezis lui Leon că va ajunge curând împărat.
În anul 475 se împlinește profeția și Leon devine împărat. În același an, în apropierea locului în care s-a produs minunea, în vechiul cartier Vlaherne, începe construcția bisericii Izvorul Tămăduirii care se regăsește și astăzi la Istanbul în forma ei restaurată, împreună izvorul aducător de minuni.
Astfel, Biserica "Izvorul tămăduirii" a devenit locul de manifestare a milostivirii Maicii Domnului față de cei aflați în suferință.
Tot tradiția arată că, mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor. În semn de mulțumire, acesta a construit o biserică și mai mare, biserica Macii Domnului din Vlaherne, care în anul în anul 1435 a fost distrusă de turci.
Surse: Creștin Ortodox, Radio România.
Încă din Evul Mediu, cu apa de la Izvorul Tămăduirii se săvârșeau multe vindecări miraculoase. Cele mai vechi izvoare despre acestea sunt din veacul al X-lea (o descriere anonimă a 47 de minuni) și de la începutul veacului al XI-lea. Nichifor Calist scrie la rândul său o listă de 63 de minuni, dintre care 15 au fost în timpul vieții sale.
Acest izvor a înviat un corăbier din Tesalia care și-a dat obștescul sfârșit pe mare. Acesta apucase să-i roage pe colegii lui să-l îngroape la biserica Izvorului, iar aceștia conformându-se acestei dorințe, au turnat peste corpul fără viață trei ciuturi de apă, aducând învierea lui.
Biserica de la Izvor, fiind afectată de cutremure, era în pericol de prăbușire, dar o minune a Maicii Domnului a făcut ca biserica să fie sprijinită până ce toți credincioșii aflați aici s-au pus la adăpost.
Există mărturii privind nenumărate alte minuni înfăptuite aici: vindecarea împăratului Leon Înțeleptul de pietre la rinichi, vindecarea de friguri a soției acestuia, Teofana, vindecarea de surzenie a patriarhului Ioan al Ierusalimului.
Sursă: Radio România.
Creștinii ortodocși vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Agheasmă Mică. Cuvântul "agheasmă" (provine din grecescul "aghios") înseamnă sfințire și denumește atât apă sfințită, cât și slujba pentru sfințirea ei.
În vorbirea populară, aghiazmei i se mai spune și aiasmă. Se cere o explicație în legătură cu sensul cuvântului iasma-iazma, de "arătare urâtă și rea, nălucă, vedenie", contrar sensului originar de "apă sfințită". Explicația este următoarea.
După ce preotul a sfințit apa, îi stropește pe credincioși în timp ce se cântă troparul: "Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvintează moștenirea Ta, biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu crucea Ta păzește pe poporul Tău". Astfel, s-a reținut în popor că scopul urmărit prin aghiasmă este de a alunga "arătarea urâtă și rea", adică duhul cel rău.
Surse: Creștin Ortodox, Radio România.
La Mănăstirea Dervent, pe locul unde Sfântul Apostol Andrei a făcut o minune, există un alt izvor cu apă vindecătoare, precum și la Mănăstirea Horaicioara. Pelerini din toată țara vin la cele trei mănăstiri să primească apă de la aceste izvoare minunate.
Mănăstirea Ghighiu este cunoscută nu doar prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă aici în anul 1958, ci și prin izvorul ei tămăduitor.
Un alt loc în care putem găsi izvor cu apă vindecătoare este Mănăstirea Horaicioara. Pelerini din toată țara vin la cele trei mănăstiri să primească apă de la aceste izvoare minunate.
Sursă: Creștin Ortodox.
Denumirea "Izvorul cel de viață dătător" era folosită deja în secolul al IX-lea de către Sfântul Cuvios Iosif Imnograful cu referire la Maica Domnului. Mai târziu, când această denumire a fost dată definitiv și mănăstirii din apropierea Constantinopolului, unde se află izvorul vindecător, a apărut și icoana Maicii Domnului care poartă același nume. În mediile grecești postbizantine această icoană a devenit foarte populară și de aceea multe biserici și mănăstiri poartă acest hram.
Icoana numită "Izvorul tămăduirii" se întâlnește și în reprezentările murale și în icoanele pe suport. Se așază pe iconostasul și pe tetrapodul bisericilor cu hramul "Izvorul tămăduirii". Aceasta icoană se mai întâlnește și în cupola aghiazmatarelor din mănăstiri. Aghiazmatarul este o fântână cu apă sfințită aflată lângă biserica mare (katholikon) a unei mănăstiri. El constă dintr-un bazin mare cu o cupolă deasupra, susținută de coloane, unite între ele în partea superioară prin arce rotunde din cărămidă, iar în partea inferioară prin lespezi de marmură sculptate. Se folosește la pregătirea (hagiasmas) în prima zi a fiecărei luni.
Această icoană arată că Maica L-a născut pe Hristos, Care este Dătătorul apei vii a Duhului. Pentru că Hristos i-a spus femeii samarinence: "De ai fi știut darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce zice ție: «dă-mi să beau, tu ai fi cerut de la Dânsul și ți-ar fi dat ție apă vie»" (Ioan 4, 10; conform Ioan 7, 38). În Imnul Acatist se spune despre Maica Domnului că este "izvor nesecat de apă vie". "Izvorul Vieții" este o expresie care apare în Canonul Zămislirii Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana și în alte locuri.
Înțelegerea Maicii Domnului ca Izvor al tămăduirii este exprimată în icoane într-un mod simplu, fie reprezentând-o pe Maica Domnului singură, fie înfățișând-o cu Pruncul Hristos într-un vas baptismal cu revărsări de apă, împreună cu alte câteva figuri în preajmă. În alte icoane, ideea este exprimată elaborat. La Mănăstirea Chora (Kharieh Djami) din Constantinopol se află o icoană în mozaic din secolul al XIV-lea care o reprezintă pe Maica Domnului ca Izvor al tămăduirii singură, bust, cu mâinile ridicate în rugăciune.
O altă reprezentare simplă și frumoasă a temei Izvorul tămăduirii este o frescă din paraclisul Sfântul Gheorghe din Mănăstirea athonită Sfântul Pavel. Aici Maica Domnului este reprezentată așezată într-un vas baptismal cu Pruncul Hristos în brațe. În dreapta ei stă regele proroc Solomon cu un filacter în mână pe care se află scris: "Te văd pe tine Fecioară ca pe o grădină și ca pe un izvor pecetluit".
Fresca datează din 1423. O reprezentare similară celei precedente, datând din secolul al XIV-lea, se află încă în Biserica Sfinților Teodor din Mystra. Și aici Prea Sfânta Fecioară și Pruncul sunt zugrăviți într-un vas baptismal, încadrați de câte un înger.
Aceste icoane trebuie să servească drept arhetipuri pentru pictorii iconari mai degrabă decât cele prea elaborate descrise de Dionisie din Furna și de Kontoglou. Ei spun că printre elementele componente ale icoanei ar trebui incluse ziduri fortificate, împărați, patriarhi, alți episcopi, preoți, diaconi, mulțimi de oameni bărbați, femei și copii. Kalokyris arată că acest prototip a fost inspirat de un izvor din afara zidurilor fortificate ale Constantinopolului, a cărui apă era vestită pentru proprietățile ei tămăduitoare și l-a făcut pe împăratul Leon Tracul (secolul al V-lea) să construiască acolo o biserică închinată Maicii Domnului. Mulți se duceau la izvor pentru a fi vindecați.
Prototipul descris de Dionisie și de Kontoglou nu este potrivit din două motive. Primul este acela că se pune accent pe apă materială, fizică, mai mult decât pe apă vie a Duhului Sfânt pe care a adus-o Hristos. Al doilea motiv este acela că prototipul nejustificat de complex distrage atenția de la esențial. Complexitatea nejustificată este străină tradiției iconografice a spiritualității bizantine. Inscripția icoanei este: "Maica Domnului Izvorul tămăduirii". În partea superioară a icoanei apare prima parte a inscripției; lângă brațele sau umerii Maicii Domnului, a doua parte.
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine.
Credincioșii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetăți a Constantinopolului) se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcție este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea unde există până astăzi izvorul cu apă tămăduitoare din trecut.
Astăzi, deși aflat în inima islamului, izvorul este adăpostit între zidurile înalte ale unui ansamblu monahal îngrijit de Patriarhia Ecumenică. Curtea așezământului este pavată cu dale mari de marmură, pietre funerare de pe mormintele grecilor din oraș. Izvorul Tămăduirii se află în paraclisul subteran. Cu fiecare pas pe treptele abrupte și măcinate de timp ce duc spre izvor, pelerinul coboară în istoria veacului al V-lea, când împăratul Leon cel Mare a construit paraclisul.
Izvorul este împrejmuit de un edificiu realizat în marmură albă, străjuit de o icoană în care este reprezentată Maica Domnului cu Pruncul în brațe, înconjurată de îngeri, stând deasupra unei fântâni. De asemenea, sunt reprezentați împăratul cu garda sa și patriarhul însoțit de alți episcopi, soldatul Leon și orbul în fundal, iar la baza fântânii, un paralitic ce își primește vindecarea.
Tot în paraclisul subteran se află minunata icoană a praznicului Izvorul Tămăduirii, a cărei vechime atinge perioada de aur a Bizanțului și despre care se spune că "se curăță singură". Orice intervenție asupra ei în vederea restaurării este "respinsă" de icoană. În ciuda umezelii din biserică și a vechimii ei, și-a păstrat nealterate calitățile, iar analizele făcute asupra ei au dovedit calități de refacere inexplicabile științific.
Sursă: Crestin Ortodox.
De-a lungul secolelor biserica a fost restaurată de mai multe ori, afectată mai ales de cutremure. Cele mai mari lucrări au fost efectuate în anul 790, în timpul împărătesei Irina și în anul 869, în timpul împăratului Vasile I (867-886). În data de 7 septembrie 924, țarul Simeon I al Bulgariei a incendiat biserica. Trei ani mai târziu, când Petru, fiul țarului Simeon, s-a căsătorit cu Maria, nepoata împăratului Roman I (920-944), biserica a fost renovată de cel din urmă.
Din pricina așezării ei în afara zidurilor cetății Constantinopol, această biserică a fost adesea folosită pentru exilarea anumitor persoane de seamă. În anul 1078, Gheorghe Monomahul a fost exilat în acest loc. În anul 1084, pentru teoriile lui neoplatonice, filosoful Ioan Italus a fost exilat tot în această mănăstire de către împăratul Alexie I Comneanul.
După invazia latinilor în anul 1204, această biserică a fost ocupată de clerul latin și, potrivit surselor bizantine, apă sfințită nu a mai săvârșit minunile cu care erau obișnuiți deja cei credincioși.
În anul 1328, împăratul Andronic al III-lea Paleologul a folosit Mănăstirea Izvorul Tămăduirii drept bază în lupta sa pentru cucerirea Constantinopolului. Doi ani mai târziu, pe când se afla pe patul de moarte, în orașul Didimoteico, împăratul a băut apă din acest izvor și s-a însănătoșit îndată.
În anul 1422, în timpul asediului otoman asupra cetății, sultanul Murad al II-lea s-a cazat în aceasta biserică. Nu se știe dacă bizantinii au mai renovat biserica până în anul 1453, când cetatea a fost cucerită de otomani. Biserica originală a fost demolată de aceștia în prima jumătate a secolului al XV-lea.
Pelerinii ruși din secolului al XV-lea nu menționează nimic despre mănăstire sau biserică, ci doar despre un izvor cercetat de creștini. În anul 1547, francezul Pierre Gilles notează că biserică nu mai există, dar bolnavii încă mai vin la acest izvor.
În anul 1727, episcopul Nicodim, mitropolit de Dercos și Neochorion, a construit deasupra izvorului o micuță capelă. O veche icoană, descoperită sub dărâmăturile bisericii originale, a fost așezată în capelă, spre închinare. Armenii au încercat în repetate rânduri să ia această capelă, dar mai multe firmane (ordine) otomane au întărit stăpânirea grecilor asupra acestui loc sfânt.
Locul era păzit de soldați turci, care strângeau de la pelerini o taxă pe care o foloseau mai apoi pentru întreținerea închisorilor. În cele din urmă, locul a ajuns în posesia Patriarhatului. Până în anul 1821 ienicerii au dărâmat însă capela și au otrăvit izvorul.
În epoca bizantină, acest locaș se număra printre cele mai importante ale cetății. Fiecare viitoare împărăteasă care venea în Constantinopol se întâlnea cu viitorul împărat bizantin în Biserica Izvorul Tămăduirii.
În ziua de Înălțarea Domnului, împăratul poposea cu barca în portul de la Poarta de Aur și de aici, pe jos, până la biserică. El era întâmpinat de preoți cu o Sfânta Cruce. După ce se îmbracă în veșmintele împărătești, el era însoțit de patriarh spre biserică, unde avea loc slujba Sfintei Liturghii. La sfârșit, împăratul îl poftea pe patriarh la masă.
Biserica Izvorul Tămăduirii își prăznuia hramul în ziua de 9 iulie, dar cunoștea ceremonii deosebite și în următoarele zile: Vineri, în Săptămâna Luminată; Înălțarea Domnului; Nunta din Cana (8 ianuarie); Minunea din vremea împăratului Leon (4 / 17 aprilie). Între timp tot mai multe biserici au fost închinate Izvorului Tămăduirii. Cele mai multe au început să fie zidite după căderea imperiului bizantin.
În anul 1833, un firman a permis patriarhului Constantius I să reconstruiască biserica. Zidirea bisericii a fost încheiată în data de 30 decembrie 1834, iar patriarhul ecumenic Constanțiu al II-lea a sfințit-o în ziua de 2 februarie 1835. Biserica a fost incendiată în data de 6 septembrie 1955, în timpul pogromului din Istanbul. Starețul a fost martirizat, împreună cu arhimandritul Hrisant Mantas, în vârstă de 90 de ani.
Între timp, biserica a fost reparată. Mănăstirea Izvorul Tămăduirii este condusă astăzi de un episcop. Este unul dintre cele mai populare locuri de închinare din zonă. O serie de 25 de trepte din piatră coboară până la izvorul cel tămăduitor. Mai ales în ziua de vineri în Săptămâna Luminată și în ziua de 14 septembrie, mănăstirea este vizitată de un număr însemnat de pelerini.
Sursă: Crestin Ortodox.
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, care mai este numită și Vinerea Luminată, iar popular – Fântânița sau Vinerea Scumpă – este însoțită la români de nenumărate tradiții și obiceiuri.
Una din tradiții arată că în această zi, după sfințirea la biserică a Aghiazmei mici, preoții îi stropesc cu apă sfințită pe credincioși cântând troparul: "Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvântează moștenirea Ta, biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește, și cu crucea Ta, păzește pe poporul Tău", ceea ce în credința populară înseamnă purificare și alungarea duhurilor rele.
În unele regiuni, preotul merge pe la gospodăriile credincioșilor pentru a le sfinți cu această apă.
Agheasma sfințită de Izvorul Tămăduirii se păstrează peste an și este folosită în caz de boli sau necazuri, pentru a aduce alinare și binecuvântare.
În unele zone, încă din dimineața acestei zile, credincioșii se spală cu rouă și beau Agheasmă pentru a se feri de boli și pentru a se vindeca.
În Crișana, în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii, preoții obișnuiesc să sfințească toate izvoarele din regiune, alungând astfel spiritele rele și păstrând apele pure și tămăduitoare.
În alte zone din țară, există obiceiul de curățire a fântânilor, aceasta însemnând că apă se va găsi din belșug în tot timpul anului.
În zonele rurale, oamenii obișnuiesc în această zi să își ude vitele cu apă sfințită pentru a fi sănătoase și de asemenea, să stropească viile și recoltele, pentru a fi roditoare peste an.
De asemenea, în această zi "se dă cep tuturor apelor", astfel încât să își astâmpere setea toți cei care nu au avut parte de apă, pe pământ sau în ceruri.
În unele zone din Moldova, credincioșii merg cu ouă și cozonaci la mormintele celor dragi trecuți la Domnul și acolo se săvârșește o mică slujbă în amintirea acestora.
Preacurată, preanevinovată, preamilostivă, prealăudată, pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu Mărie, izvor al dumnezeieștii tămăduiri, grabnic ascultătoare și eliberatoare, apărătoare nebiruită a creștinilor, mijlocitoare statornică către făcătorul, nădejdea, acoperământul și ajutorul celor ce aleargă la tine, îți cer dumnezeiască ta înțelegere. Nimeni din cei ce au venit la tine nu a ieșit afară lepădat, curată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ci, cerând harul, a primit darul cererilor celor de folos.
Și noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, intrând cu nevrednicie în preacurata ta casă, în această sfântă mânăstire, alergăm către ține, scăparea noastră, apărătoarea noastră, nădejdea, acoperământul, ajutorul nostru, iar tu, că Maica noastră duhovnicească, preaiubitoare și preamilostivă asculți cererile noastre.
În aceste zile viclene, când, după cum profetul David zicea, cel cuvios pe pământ nu mai este și tot omul este mincinos, iar cei ce fac binele au pierit, căci până la unul cu toții s-au sfârșit; când a fugit dragostea celor mulți, pentru că s-a înmulțit fărădelegea, credința s-a micșorat și după cuvântul de Dumnezeu propovăduitorului Pavel, gură lui Hristos, oamenii au devenit – unii mai mult, iar alții mai puțin – iubitori de sine, iubitori de argint, înșelători, trufași, hulitori, nemulțumitori, neștiutori, neînfrânați, neiubitori de bine, trădători, iubitori de plăcere, având doar chip de evlavie și nu și lucrare a acesteia; deci în această stare de plâns a oamenilor din această generație vicleană și păcătoasă, a găsit prilej potrivit începătorul întunericului, adâncul urâciunii, șarpele cel din vechime, stricatul, vicleanul și prearăul diavol ca să-și arunce toate puterile lui, toate oștile lui, toți slujitorii lui văzuți și nevăzuți asupra Bisericii Ortodoxe, asupra preacuratei și nenuntitei mirese a lui Hristos, ca fiarele cele sălbatice urlând și ca lupii cei sălbatici apucând și sfâșiind și împrăștiind oile. Iar cei rânduiți de Domnul pentru a se îngriji și a păzi oile, cu puține excepții, s-au făcut ajutători ai stăpânului întunericului, îngrijindu-se cum să predea turma lupilor celor eretici. Alții, văzându-i pe lupi apucând și sfâșiind oile, fiind năimiți, au fugit și au lăsat oile, iar corabia bisericii, din cauza vânturilor celor puternice și a valurilor celor furioase, a multelor războaie văzute și nevăzute, dinăuntru sau dinafară, este în pericol să se scufunde.
Maică noastră duhovnicească, izvorule al tămăduirilor, noi cei mici, cei păcătoși, cei nevrednici robi ai tăi și fii ai tăi duhovnicești, mădularele cuvântătoare ale turmei lui Hristos, ale acestei alese a Lui Biserici Ortodoxe, ca niște bolnavi și neputincioși, cu frică de a nu fi sfâșiați de lupii cei turbați, ca niște oameni cu puțină credință, neputând să ne împotrivim mâniei valurilor sălbatice ale ereticilor, scăpăm cu pocăință și cu lacrimi la ajutorul tău cel nebiruit și la acoperământul tău cel tare. Întinde, Stăpână, acoperământul tău cel tare și ocrotește-ne pe noi, fiii tăi, sub acoperământul aripilor milostivirii tale și al dragostei tale de maică și păzește-ne de încornorații cei nevăzuți, care caută să ne sfâșie pe noi. Păzește și mănăstirea ta și fiii tăi de toată erezia cea deșartă, de toată rătăcirea și de orice alt rău. Mijlocește către Fiul tău și Dumnezeul nostru pentru iertarea păcatelor noastre, pentru luminarea sufletelor și a cugetelor noastre, pentru călăuzirea pe calea adevărului, pentru întărirea noastră în adevărata credință ortodoxă și pentru predaniile cele apostolice și patristice. Ține-ne pe noi în dragostea cea adevărată și curată către această și către aproapele nostru, întărește-ne pe noi în tine, spre mărturisirea și spre lupta virtuții și descoperă-ne nouă voia lui Dumnezeu cea preabună, cea desăvârșită.
Mijlocește către Fiul tău să-i lumineze pe arhierei, să se pocăiască, să se spovedească, să fie apărătorii viteji ai canoanelor și predaniilor apostolice și patristice, și nu înșelători și călcători ai acestora. Să-i lumineze pe mai-marii țării acesteia că să lase necuviința, certurile dintre ei și ambițiile politice, să se înțeleagă, să se împace cu mai-marii bisericii, căci unde sunt trufiile, ambițiile și luptele, acolo este toată stricăciunea. Să îi unească pe toți întru una sfânta, sobornicească și apostolească biserică, într-o singură credință, într-un botez, precum ne-au predanisit de Dumnezeu purtătorii Părinți la cele șapte sfinte sinoade ecumenice. Să ne ierte și să ne mântuiască pe noi toți după marea și bogata Sa milă și să ne învrednicească de bună pocăință, de sfârșit bun și de Împărăția cerurilor. Amin.
Pentru a citi Acatistul la Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii APĂSAȚI AICI.
Fecioară Curată, ca un izvor de viață făcător ai zămislit Roua cea după fire necuprinsă și ai izvorât pentru noi nectar de neîncetată bucurie, ce dimpreună cu apa vieții veșnice, din izvorul tău se revarsă în bogate râuri și nesfârșite; pentru care, cu toți bucurându-ne, strigăm: Bucură-te, Izvor al vieții tuturor.
Apele Darului tău izvorându-le negrăit din Cel de nedeșertat, dăruiește-mi mie, izvorule cel pururea curgător, de Dumnezeu cu daruri pururea dăruită, căci, ca ceea ce ai născut pe Cuvântul cel mai presus de gând, te rog, rourează-mă cu darul tău, ca să strig ție: "Bucură-te, apă izbăvitoare!"
Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce ești de Dumnezeu dăruită, îmi dăruiești mie, izvorând pururea, curgerile harului tău mai presus de cuvânt. Căci ca ceea ce ai născut mai presus de cuget pe Cuvântul, te rog să mă rourezi cu darul tău, ca să grăiesc ție: Bucură-te, apă izbăvitoare!
În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfântului apostol Simon Zilotul, adică râvnitorul;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici și frați: Alfiu, Filadelf și Ciprian;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Isihie mărturisitorul;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Lavrentie, care cu pace s-a săvârșit.
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Mochie;
Tot în această zi, pomenirea inaugurării de Dumnezeu păzitei și de Dumnezeu măritei cetăți a Constantinopolului, mai ales a dăruirii sau a închinării ei în paza și ocrotirea preasfintei stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Dioscor cel nou;
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Arghiros Tesaloniceanul, care s-a nevoit la anul 1806;
Tot în această zi, pomenirea sfinților părinților noștri, cei întocmai cu apostolii, Chiril-Constantin și Metodie, care au adus lumina Evangheliei popoarelor slave, în veacul al nouălea.
Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria; cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mânuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
