Învierea Domnului (Sfintele Paști sau Duminica Sfintei Învieri) este temelia Bisericii pe care o cunoaștem astăzi, deoarece biruința Vieții asupra morții, pe care ne-a arătat-o Hristos prin moartea pe Cruce, pogorârea la iad și Învierea sa, este cea care ne încredințează de viața veșnică pe care o vor dobândi toți cei care merg cu dragoste și cu credință pe urmele lui Hristos. Învierea Domnului este serbată în anul 2023 pe data de 16 aprilie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Învierea Domnului, așa s-a petrecut: La miezul nopții pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat și un înger s-a pogorât și a răsturnat piatra de pe mormânt. Ostașii văzând aceasta, s-au înspăimântat și au fugit; numai după aceea s-a petrecut venirea femeilor la mormânt, sâmbătă după miezul nopții, aproape de revărsatul zorilor. Învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăiește Evanghelia de la Matei, ședea la mormânt împreună cu Maria Magdalena.
Dar spre a nu se arunca îndoială asupra învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliștii că Domnul S-a arătat mai întâi Măriei Magdalena. Ea a văzut și pe îngerul, care a stat pe piatră, și plecându-se, a văzut și pe cei dinăuntrul mormântului, care au vestit învierea Domnului și au grăit: "A înviat, nu este aici, iată locul unde L-au pus pe Dânsul".
Deci, auzind ea acestea, a alergat degrab la ucenicii cei mai înflăcărați, la Petru și la Ioan, și le-a vestit lor învierea. Iar întorcându-se ea cu cealaltă Mărie la mormânt, le-au întâmpinat pe ele Hristos, zicându-le: "Bucurați-vă!" Drept era, ca seminția femeiască să audă ea, mai întâi, bucuria, ca una ce a auzit mai întâi: "întru dureri să nască fii".
Ele fiind biruite de dragoste, s-au apropiat și s-au atins de preacuratele Lui picioare, voind să-L cunoască mai cu dinadinsul. Apostolii au venit la groapă și Petru numai plecându-se în mormânt, s-a întors înapoi, iar Ioan a intrat înăuntru, a privit mai cu de-amănuntul și a pipăit giulgiul și mahrama capului (Luca 24, 12; Ioan 20, 3-8).
Magdalena, spre a se încredința mai cu dinadinsul despre cele ce văzuse, a venit iarăși împreună cu celelalte femei la mormânt, cam pe la revărsatul zorilor și au stat afară și plângeau. Dar uitându-se ea în mormânt văzu doi îngeri strălucind de lumină, care, certând-o oarecum, i-a grăit: "Femeie de ce plângi? Pe cine cauți? Pe Iisus Nazarineanul cauți? Pe Cel răstignit? S-a sculat, nu este aici". Și îndată s-au ridicat cuprinși de teamă, văzând pe Domnul.
Iar aceea întorcându-se a văzut pe Hristos stând și părându-i-se că El este grădinarul (că mormântul era în grădină) I-a zis: "Doamne, dacă tu l-ai luat pe El, spune unde L-ai pus; și eu îl voi lua pe Dânsul, și căutând ea din nou către îngeri, Mântuitorul a grăit Magdalenei: "Mărie!"; iar ea înțelegând dulcele și cunoscutul glas al lui Hristos, voia să se atingă de El.
Dar El a zis: "Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu; precum socotești, ție ți se pare că Eu sunt încă om; ci mergi la frații Mei și spune-le, cele ce ai văzut și auzit"; și Magdalena a făcut așa. Luminându-se de ziuă, ea a venit iarăși la mormânt cu celelalte; iar cele ce erau cu Ioana și cu Salomeea au venit la răsăritul soarelui și, pe scurt grăind, femeile au venit la mormânt adesea și între ele era și Născătoarea de Dumnezeu.
Că ea este aceea pe care Evanghelia o numește Maria lui Iosie; Iosie era fiul lui Iosif. Nu se știe însă ceasul când a înviat Hristos. Unii zic că la cântarea cea dintâi a cocoșilor; alții când s-a întâmplat cutremurul, iar alții într-altă dată.
Deci așa petrecându-se faptele, iată că unii din cei ce păzeau mormântul au venit și au spus arhiereilor cele întâmplate; iar aceștia mituindu-i cu bani, i-a înduplecat să spună că ucenicii lui Hristos au venit în timpul nopții și L-au furat. În seara acelei zile însă ucenicii fiind adunați laolaltă de frica iudeilor, și ușile fiind încuiate, a intrat Iisus la dânșii, că era cu trup nestricăcios, și ca de obicei le-a vestit lor: "Pace vouă!" Ei, văzându-L, s-au bucurat peste măsură de mult și au primit prin suflare, mai desăvârșită lucrarea Preasfântului Duh.
Surse: Basilica.
Sărbătoarea Sfintelor Paști este o pregustare sau o arvună a bucuriei veșnice și a luminii neînserate din Împărăția cerurilor, din Ierusalimul ceresc. De aceea, în biserică toate veșmintele de Paști sunt luminoase, iar întunericul din noaptea de Înviere este biruit de mulțimea luminilor sau lumânărilor aprinse.
Căci dacă perioada de pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului durează șapte săptămâni, Postul Paștilor fiind cunoscut ca cel mai lung și mai aspru post rânduit de Biserica Ortodoxă, perioada de mare bucurie pascală durează tot șapte săptămâni, de la Paști până la Cincizecime sau Rusalii, numită și Duminica Mare.
În toată această perioadă pascală, până la Înălțarea Domnului, bucuria biruinței vieții asupra morții se exprimă prin cântarea des repetată a troparului Învierii Domnului și prin mărturisirea de credință frecvent folosită: "Hristos a înviat!"; "Adevărat a înviat!", spune patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în Pastorala din acest an.
Despre cum trebuie să primim ziua de astăzi, Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată în predica la această mare sărbătoare că: "de este cineva credincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos și luminat.
Iar de s-a ostenit cineva postind, să-și ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-și primească astăzi plata cea dreaptă.
Și iarăși de a venit cineva după ceasul al treilea și al șaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit.
De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. Și după ceasul al unsprezecelea, să nu se teama din pricina întârzierii, "căci darnic fiind Stăpânul, primește pe cel din urmă ca și pe cel dintâi, odihnește pe cel din al unsprezecelea ceas ca și pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; și pe cel din urmă miluiește și pe cel dintâi mângâie; și acelui plătește, și acestuia dăruiește; și faptele le primește; și gândul îl ține în seamă, și lucrul îl prețuiește, și voința o laudă.
Pentru aceasta, intrați toți întru bucuria Domnului nostru: și cei dintâi și cei de-al doilea luați plată. Bogații și săracii, împreună bucurați-va. Cei ce v-ați înfrânat și cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi", spune marele Părinte al Bisericii.
Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, minunată și preamărită, este și învierea noastră, este sfârșitul și cununa Evangheliei lui Hristos, arată și arhimandritul Ilie Cleopa în volumul de Predici la Praznicele Împărătești.
Dacă Hristos n-ar fi murit și înviat pentru noi, zadarnică ar fi fost credința noastră, nădejdea și viața noastră, căci fără înviere, moartea și păcatul nu pot fi biruite, "Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră", spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola întâi către Corinteni (15-14).
În această zi iadul a fost golit și raiul s-a deschis, îngerii cântă împreună cu oamenii biruința vieții asupra morții. Astăzi cu toții ar trebui să ne bucurăm împreună cu Biserica lui Hristos că nu mai suntem sub legăturile morții și ale întunericului.
Să lepădăm, dar, întristarea și răutatea și grijile cele trecătoare, că Hristos a înnoit lumea prin înviere, ne îndeamnă părintele Ilie Cleopa.
Surse: Radioromaniacultural.
Învățătura ortodoxă despre învierea Domnului nu este separată de întreaga lucrare de răscumpărare, de ridicare a omului din îndepărtarea sa de Dumnezeu, survenită prin căderea omului (a protopărinților Adam și Eva) și prin căderile în păcat în general. Astfel, ea nu trebuie separată nici de răstignirea și moartea Sa pe cruce, astfel ca lucrarea de răscumpărare ce a făcut Dumnezeu prin Fiul Său întrupat să fie unitară, după cum mărturisim și în Crez:
"Cred […] întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii: Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel ce este de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om.
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont și a pătimit și S-a îngropat.
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui.
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Învățătura ortodoxă despre învierea Domnului
"În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul și pe scaun împreună cu Tatăl și cu Duhul ai fost Hristoase, toate umplându-le Cel ce ești necuprins".
Acest tropar, pe care preotul în rostește în timpul Sfintei Liturghii, este adesea considerat ca un rezumat al învățăturii ortodoxe despre învierea lui Hristos.
Dumnezeu adevărat, Hristos este pretutindeni și pe toate le umple, fiind necuprins. Niciodată nu s-a despărțit de Tatăl și de Duhul, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt fiind "Treimea cea de o ființă și nedespărțită".
Om adevărat, el este îngropat ca un mort, înfășurat în giulgiurile de îngropare.
Dumnezeu-om, Mântuitorul Hristos se coboară la iad, dar nu ca un osândit, ci ca un Dumnezeu ducând în acel adânc al despărțirii de Dumnezeu viața și lumina învierii, sfărâmând încuietorile iadului și scoțându-i de acolo pe toți cei ce au crezut în El (I Petru 3, 19-20). În același timp, El este și în rai cu tâlharul cel bun, după făgăduință ("Astăzi vei fi cu Mine în rai" - Luca 23, 43), lucru ce arată că Hristos a murit pentru toți, pentru întreg neamul omenesc.
Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este și rămâne taină, oricât am vorbi noi despre Învierea Domnului Hristos nu putem ajunge la înțelegere deplină. Știți, poate știți mai bine zis, că este o alcătuire între catavasiile Crucii în care Învierea este prezentată expres "cea mai presus de lume Înviere a lui Hristos Dumnezeu", adică ceva care e mai presus de ceea ce putem noi înțelege cu puterile firii și de fapt e mai presus de ceea ce putem înțelege noi deplin. În orice caz nu ajungem niciodată să înțelegem Învierea Mântuitorului, pentru că este mai presus de fire. Deci în ce a constat Învierea Mântuitorului Hristos? A constat în învierea trupului, în unirea lui cu sufletul, deci sufletul la Învierea Domnului Hristos s-a unit cu trupul Domnului Hristos și prin putere dumnezeiască a înviat din morți. Despre acest lucru e scris în Sfintele Evanghelii, în cele patru Evanghelii. Fiecare Evanghelist prezintă Învierea Domnului Hristos ca realitate, nu o explică, nici nu face aprecieri asupra Învierii, ci fiecare Evanghelist prezintă Învierea ca o realitate, ca ceva care s-a întâmplat. (Arhimandritul Teofil Părăian, "Taina Învierii", în volumul Gânduri bune pentru gânduri bune)
Surse: Orthodoxwiki.
Praznicul Învierii Domnului, sau Sfintele Paști, se află în centrul calendarului liturgic al Bisericii creștine.
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Învierea Domnului este serbată în prima duminică de după prima Lună plină de după echinocțiul de primăvară (se calează așa, deoarece evreii se bazau pe un calendar solar). Aceasta este data care reprezenta la evrei 14 nisan, ziua în care ei serbau eliberarea de sub robia din Egipt, ceea ce reprezenta Paștele ebraic.
Nisan (ניסן, în ebraică standard: Nisan, în ebraică tiberiană: Nîsān; din limba akkadiană nisānu, din limba sumeriană nisag "primele fructe") este prima lună a anului ecleziastic. Numele este de origine babiloniană; în Biblie luna este numită Abib, adică primăvară. Este o lună de primăvară de 30 de zile. În limba turcă este numele lunii este aprilie.
Numim sărbătoarea de azi Paști, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc (ebraică פסח, pronunțat pessach pentru Paștele evreiesc,ebraică פסחא, în forma aramaică, pronunțată pascha) însemnează trecere (trecere peste - ieșire); fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru neființă întru ființă. În aceeași zi Dumnezeu a eliberat pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roșie. Iar acum, o dată cu Răstignirea și pogorârea la iad, smulgând tot neamul omenesc din legăturile iadului, S-a suit Ia cer și l-a adus iarăși la vechea vrednicie a nemuririi.
Pogorându-Se la iad Domnul, nu a înviat pe toți câți erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; și sufletele sfinților din veac, ținute cu sila de iad, le-a slobozit și a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri.
Drept aceasta, bucurându-ne peste fire, prăznuim, cu strălucire, învierea, închipuind bucuria cu care s-a îmbogățit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu. De asemenea, dându-ne unul altuia obișnuita sărutare de înviere, prăznuim și risipirea vrajbei, arătând prin aceasta unirea noastră cu Dumnezeu și cu îngerii Săi.
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Învierea Domnului este serbată în prima duminică de după prima Lună plină de după echinocțiul de primăvară (se calează așa, deoarece evreii se bazau pe un calendar solar). Aceasta este data care reprezenta la evrei 14 nisan, ziua în care ei serbau eliberarea de sub robia din Egipt, ceea ce reprezenta Paștele ebraic.
Nisan (ניסן, în ebraică standard: Nisan, în ebraică tiberiană: Nîsān; din limba akkadiană nisānu, din limba sumeriană nisag "primele fructe") este prima lună a anului ecleziastic. Numele este de origine babiloniană; în Biblie luna este numită Abib, adică primăvară. Este o lună de primăvară de 30 de zile. În limba turcă este numele lunii este aprilie.
Numim sărbătoarea de azi Paști, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc (ebraică פסח, pronunțat pessach pentru Paștele evreiesc,ebraică פסחא, în forma aramaică, pronunțată pascha) însemnează trecere (trecere peste - ieșire); fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru neființă întru ființă. În aceeași zi Dumnezeu a eliberat pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roșie. Iar acum, o dată cu Răstignirea și pogorârea la iad, smulgând tot neamul omenesc din legăturile iadului, S-a suit Ia cer și l-a adus iarăși la vechea vrednicie a nemuririi.
Pogorându-Se la iad Domnul, nu a înviat pe toți câți erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; și sufletele sfinților din veac, ținute cu sila de iad, le-a slobozit și a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri.
Drept aceasta, bucurându-ne peste fire, prăznuim, cu strălucire, învierea, închipuind bucuria cu care s-a îmbogățit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu. De asemenea, dându-ne unul altuia obișnuita sărutare de înviere, prăznuim și risipirea vrajbei, arătând prin aceasta unirea noastră cu Dumnezeu și cu îngerii Săi.
Surse: Basilica.
Potrivit tradiției iconografice bizantine (încă din secolul al VIII-lea), reprezentarea Învierii Domnului se face în primul rând sub forma icoanei Pogorârii în iad a Mântuitorului. În această icoană Domnul este reprezentat călcând în picioare porțile iadului și ridicându-i din mormintele lor pe protopărinții noștri Adam și Eva. Pe fundal sunt reprezentați patriarhii, prorocii și alte figuri din Vechiul Testament, până la (și inclusiv) Sfântul Ioan Botezătorul, înaintemergătorul Domnului, care au prevestit venirea lui Iisus pe pământ.
Pentru a citi mai mult despre Sfântul Ioan Botezătorul APĂSAȚI AICI.
Acest tip iconografic îl reprezintă pe Hristos în iad înconjurat de o slavă strălucitoare; El calcă în picioare porțile sfărâmate ale iadului și poartă în mâna stângă Crucea Învierii, în timp ce cu dreapta îl ridică din mormânt pe Adam, care reprezintă întreg neamul omenesc.
Este remarcabil faptul că și Sfântul Ioan Damaschin (676-749) (Pentru a citi mai mult despre Ioan Damaschin APĂSAȚI AICI) cunoștea și descrie o icoană a Învierii care dă seama în toate detaliile cu tradiția bisericească de până la el:
"Am primit-o pe dânsa [Sfânta Biserică a lui Dumnezeu] astfel împodobită de la Sfinții Părinți: cu înțelegere, cu iconomia întrupată a lui Hristos, …cu Bunavestire a Arhanghelului Gavriil către Fecioară, cu Nașterea Domnului, etc….; și tot astfel, cu Răstignirea …; cu Învierea, care este bucuria lumii, când Hristos calcă iadul în picioare și îl ridică [din mormânt] pe Adam"
Un cunoscut teolog contemporan, Mitropolitul Hierotheos (Vlachos) de Nafpaktos afirma:
"Biserica a hotărât să privească Pogorârea în Iad ca pe adevărata icoană Învierii… Icoana Învierii Domnului este considerată a fi în esență Pogorârea Sa în Iad… Desigur, există și icoane ale Învierii în care este reprezentată arătarea lui Hristos înaintea femeilor mironosițe și ucenicilor, Icoana Învierii prin excelență este sfărâmarea morți, care s-a petrecut la Pogorârea lui Hristos în iad, când sufletul Său și dumnezeirea Sa a coborât în iad și a eliberat sufletele drepților din Vechiul Testament care Îl așteptau ca Izbăvitor."
În schimb, reprezentarea de sorginte occidentală a Învierii este fundamental diferită. Acest model iconografic a apărut în secolul al XI-lea și a devenit cunoscut și răspândit datorită lui Giotto (Giotto di Bondone, 1266-1337); mai târziu, mai ales în secolele al XVI-lea și al XVII-lea s-au răspândit o varietate de modele de reprezentare deși diferitele sale forme, în special în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, variază destul de mult:
"Domnul este reprezentat ținând flamura biruinței în timp ce este înălțat în aer parcă printr-un salt energic din mormânt, a cărui lespede care îl acoperise este ridicată de un înger, evident pentru a-I permite să iasă afară, în timp ce păzitorii sunt reprezentați căzuți la pământ"; "acest tip occidental de reprezentare a lui Hristos ca sărind afară din mormânt s-a impus în iconografia ortodoxă în timpul ocupației Constantinopolului de către turci (mai ales începând cu secolul al XVII-lea), prin intermediul influenței occidentale. Practic, aceasta a devenit cea mai răspândită icoană a Învierii, deși în esență acest model [iconografic] nu este doar netradițional, ci chiar neortodox."
Icoana ortodoxă a Învierii este o icoană dogmatică, adică este menită să exprime un adevăr dogmatic, adevărata semnificație a evenimentului evocat. Ca atare, este menită să exprime ceva ce transcende contextul și momentul istoric în care s-a petrecut. Astfel, "calitatea tradiției teologice este reflectată în Icoana Învierii, care cere o interpretare pur mistică a evenimentului." Această Icoană dogmatică a Învierii pune în lumină într-un mod excepțional de percutant nu doar un eveniment istoric individual (ieșirea Mântuitorului din Mormânt), ci mai ales dogma biruinței asupra iadului și a morții și a învierii neamului omenesc. Învierea nu este doar Învierea lui Hristos, eveniment istoric, ci "un eveniment universal, maiestuos", un "eveniment cosmic"; "Hristos nu iese afară din mormânt, ci "din rândul morților" ek nekron, «ieșind afară din Iadul pustiit ca dintr-un palat nupțial.»"
Reprezentarea Învierii potrivit modelului iconografic occidental "reprezintă un moment istoric", mai precis, "pornește de la ieșirea lui Hristos din mormânt". În schimb, în reprezentarea bizantină, icoana "descoperă sau ilustrează explicit biruința Crucii; coborârea la Iad este deja Învierea; marele «triduum mortis» întruchipează zilele mistice în care se săvârșește Învierea."
În plus, icoana Coborârii la Iad ilustrează și o altă particularitate a înțelegerii ortodoxe a Învierii. Sfânta Înviere a Mântuitorului a fost și a rămas o taină. Momentul propriu-zis și modul în care s-a petrecut Învierea Domnului a rămas nevăzut și neînțeles desăvârșit de mintea omenească. Căci la Învierea Domnului nu avem de-a face doar cu o înviere a Trupului Mântuitorului și ieșirea Acestuia din mormânt, ca în cazul Sfântului Lazăr (o minune vădită înaintea tuturor, urmată de reluarea cursului firesc al coruptibilității și morții trupești). Învierea Mântuitorului este o trecere a Celui ce era de acum "una cu Dumnezeu" [ὁμόθεος] în realitatea necreată - avem de-a face cu o transfigurare ontologică. În acest sens, icoana Coborârii la Iad ca icoană a Învierii este o reafirmare a acestei taine inefabile. Un comentariu lucid cu privire la această perspectivă a Părinților Bisericii oferă Leonid Uspensky, care scrie:
"Caracterul de nepătruns al acestui eveniment pentru mintea umană și prin urmare imposibilitatea de a-l reprezenta este motivul pentru care, în iconografia ortodoxă tradițională, lipsește [orice mod de a reprezenta] momentul propriu-zis al Învierii."
Așa-numitul model bizantin, ca autentică icoană dogmatică a Învierii este cea care ilustrează troparul Învierii:
"Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le."
Surse: Orthodoxwiki.
În fiecare Evanghelie din cele patru ale Noului Testament avem istorisiri ale Învierii, ale împrejurărilor în care a înviat Domnul Hristos, și a arătărilor Mântuitorului care au urmat după Înviere. Sfântul Evanghelist Matei în capitolul 28 al Evangheliei sale are aprecieri în legătură cu Învierea, respectiv prezentarea celor ce au fost în legătură cu Învierea. La fel, la Sfântul Evanghelist Marcu, avem în capitolul 16 al evangheliei sale astfel de relatări; în Sfânta Evanghelie de la Luca în capitolul 24, tot capitolul, și în Sfânta Evanghelie de la Ioan, două capitole, 20 și 21.
În Faptele Apostolilor, în capitolul 1, se fac la fel unele afirmații în legătură cu Învierea Domnului Hristos și cele ce s-au întâmplat între înviere și înălțarea Domnului.
Sfântul Apostol Pavel în capitolul 15 din Epistola I către Corinteni, într-o bună parte din capitol, mai ales în partea de început, are aprecieri în legătură cu cele ce s-au întâmplat la Înviere.
Surse: Orthodoxwiki.
Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit Iisus;
și văzându-L, I s'au închinat, iar unii s'au îndoit.
Și apropiindu-Se Iisus, le-a grăit, zicând: "Datu-Mi-s'a toată puterea în cer și pe pământ.
Drept aceea, mergeți și învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,
învățându-le să păzească toate câte v'am poruncit Eu vouă. Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin".
Și de'ndată ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
Și foarte de dimineață, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt în răsăritul soarelui
și-și spuneau între ele: "Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?"
Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată.
Și intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb; și s'au înspăimântat.
Dar el le-a zis: "Nu vă'nspăimântați! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutați, pe Cel răstignit. A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
Mergeți însă și spuneți-le ucenicilor Săi și lui Petru c că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veți vedea, așa cum v'a spus".
Și, ieșind, au fugit de la mormânt, că de tremur erau cuprinse și de uimire; și n'au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.
Și după ce a înviat dimineața, în ziua cea dintâi a săptămânii, El i S'a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni.
Mergând aceea, le-a dat de veste celor ce fuseseră cu El și care se tânguiau și plângeau.
Dar ei, auzind că El este viu și că a fost văzut de ea, n'au crezut.
După aceea S'a arătat, sub altă înfățișare, la doi dintre ei, care mergeau la o țarină;
și aceia, mergând, le-au dat de veste celorlalți, dar nici pe ei nu i-au crezut.
În cele din urmă, pe când cei unsprezece ședeau la masă, El li S'a arătat și i-a dojenit pentru necredința și împietrirea inimii lor, că nu i-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.
Și le-a zis: "Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura.
Cel ce va crede și se va boteza, se va mântui; dar cel ce nu va crede, se va osândi.
Iar celor ce vor crede, aceste semne le vor urma: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,
șerpi vor lua în mână, și chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma; pe bolnavi mâinile-și vor pune, și aceia se vor face bine".
Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S'a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu.
Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni, Domnul lucrând împreună cu ei și întărind cuvântul prin semnele ce urmau. Amin.
Iar în ziua cea dintâi de după sâmbătă, foarte de dimineață, ele au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră.
Și au găsit piatra răsturnată de pe mormânt;
dar, odată intrate, trupul Domnului Iisus nu l-au găsit.
Și a fost că'n timp ce ele erau nedumerite de aceasta, iată că'n fața lor au stat doi bărbați în veșminte strălucitoare.
Și cum ele, înfricoșându-se, și-au plecat fețele la pământ, ei le-au zis: "De ce pe Cel-Viu Îl căutați între cei morți?;
nu aici este, ci a înviat. Aduceți-vă aminte cum v'a vorbit pe când era încă în Galileea,
zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși și să fie răstignit, dar a treia zi să învie".
Și ele și-au adus aminte de cuvintele Lui.
Și întorcându-se de la mormânt, pe toate acestea le-au vestit celor unsprezece și tuturor celorlalți.
Iar cele ce spuneau acestea către apostoli erau Maria Magdalena și Ioana și Maria lui Iacob și celelalte împreună cu ele.
Dar aceste cuvinte au părut înaintea lor ca o scrânteală și nu le-au crezut.
Iar Petru s'a ridicat și a alergat la mormânt; și aplecându-se, a văzut giulgiurile singure odihnindu-se. Și a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se petrecuse.
Și iată că'n aceeași zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la șaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
Și ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
Și a fost că'n timp ce vorbeau și se întrebau între ei, Iisus Însuși, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
Dar ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască.
Și El le-a zis: "Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați între voi mergând?" Iar ei s'au oprit și erau triști.
Și răspunzând unul cu numele Cleopa, I-a zis: "Oare numai tu singur ești străin c în Ierusalim și nu știi cele ce s'au întâmplat în el zilele acestea?"
Și El le-a zis: "Care?" Iar ei I-au răspuns: "Cele despre Iisus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă și'n cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor;
cum L-au osândit la moarte arhiereii și mai-marii noștri și L-au răstignit.
Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; și totuși astăzi este a treia zi de când s'au petrecut acestea.
Ci și niște femei de-ale noastre ne-au înspăimântat; ducându-se de dimineață la mormânt
și neaflându-I trupul, au venit zicând că vedenie de îngeri au văzut, care le-au spus că este viu.
Iar unii dintre noi s'au dus la mormânt și au găsit așa cum și femeile spuseseră, dar pe El nu L-au văzut".
Și El le-a zis: "O, nepricepuților, și cu inima zăbavnici a crede'n toate câte-au spus profeții!
Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea și să intre'ntru slava Sa?"
Și, începând de la Moise și de la toți profeții, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El.
Și s'au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe.
Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: "Rămâi cu noi, că e spre seară și s'a plecat ziua". Și a intrat să rămână cu ei.
Și a fost că'n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat și, frângând, le-a dat.
Și s'au deschis ochii lor și L-au cunoscut; dar El li S'a făcut nevăzut.
Și au zis unul către altul: "Oare nu ardea'ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale și'n timp ce ne tâlcuia Scripturile?"
Și'n ceasul acela sculându-se s'au întors la Ierusalim și I-au găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei ce erau împreună cu ei,
care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat și I s'a arătat lui Simon.
Și ei au povestit cele petrecute pe cale și cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii.
Și pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor și le-a zis: "Pace vouă!"
Iar ei, înspăimântându-se și înfricoșându-se, credeau că văd duh.
Și El le-a zis: "De ce sunteți tulburați și pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți că duhul nu are carne și oase așa cum Mă vedeți pe Mine că am".
Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele.
Și lor, celor încă necrezând de bucurie și minunându-se, El le-a zis: "Aveți aici ceva de mâncare?"
Iar ei I-au dat o bucată de pește fript și dintr'un fagure de miere.
Și, luând, a mâncat în fața lor.
Și le-a zis: "Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am grăit pe când încă eram împreună cu voi, că toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în profeți și în psalmi trebuie să se plinească".
Atunci le-a deschis mintea ca să'nțeleagă Scripturile.
Și le-a zis că așa este scris și că așa trebuia să pătimească Hristos și a treia zi să învie din morți
și întru numele Său să se propovăduiască pocăința și iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
"Voi sunteți martorii acestora.
Și iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu e; voi însă rămâneți în cetate până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus".
Și i-a dus afară până spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat.
Și a fost că'n timp ce-i binecuvânta, S'a depărtat de ei și S'a înălțat la cer.
Iar ei, închinându-I-se, s'au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
Și'n toată vremea erau în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.
Iar în ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, fiind încă întuneric, și a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
Atunci a alergat și a venit la Simon Petru și la celălalt ucenic – cel pe care-l iubea Iisus – și le-a zis: "L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde L-au pus…".
Deci a ieșit Petru, ca și celălalt ucenic, și veneau la mormânt.
Și alergau amândoi împreună, dar celălalt ucenic alerga înainte mai repede ca Petru și a sosit cel dintâi la mormânt.
Și, aplecându-se, a văzut giulgiurile odihnindu-se, dar n'a intrat.
A venit și Simon Petru, urmându-i, și a intrat în mormânt și a văzut giulgiurile odihnindu-se;
și marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci, învăluită, într'un loc deoparte.
Atunci a intrat și celălalt ucenic, care venise întâi la mormânt, și a văzut și a crezut.
Fiindcă ei încă nu știau Scriptura, că El trebuia să învie din morți.
Și s'au dus ucenicii iarăși la ai lor.
Iar Maria stătea afară lângă mormânt, plângând. Și pe când plângea, s'a aplecat în mormânt.
Și a văzut doi îngeri în veșminte albe, șezând acolo unde se odihnise trupul lui Iisus, unul către cap și altul către picioare.
Și aceia i-au zis: "Femeie, de ce plângi?" Ea le-a zis: "Pentru că L-au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus".
Zicând acestea, ea s'a întors și L-a văzut pe Iisus stând, și nu știa că este Iisus.
Zisu-i-a Iisus: "Femeie, de ce plângi? pe cine cauți?" Ea, părându-i-se că e grădinarul, I-a zis: "Doamne, dacă tu L-ai dus de aici, spune-mi unde L-ai pus, iar eu Îl voi lua".
Iisus i-a zis: "Maria!" Întorcându-se, ea I-a zis în evreiește: "Rabbuni!" (adică: "Învățătorule!").
Iisus i-a zis: "Nu te atinge de Mine, căci încă nu M'am suit la Tatăl Meu; ci mergi la frații Mei și spune-le: Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru".
Și a venit Maria Magdalena, vestindu-le ucenicilor că L-a văzut pe Domnul și că pe acestea i le-a spus.
Deci, fiind seară în acea zi de'ntâi a săptămânii, și ușile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunați de frica Iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: "Pace vouă!"
Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Deci s'au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul.
Atunci Iisus le-a zis iarăși: "Pace vouă! Așa cum Tatăl M'a trimis pe Mine, tot astfel și Eu vă trimit pe voi".
Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: "Luați Duh Sfânt!,
cărora le veți ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veți ține, ținute vor fi".
Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
Deci i-au zis ceilalți ucenici: "L-am văzut pe Domnul!" Dar el le-a zis: "Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede".
Și, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăși înlăuntru, și Toma împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijloc și a zis: "Pace vouă!"
Apoi i-a zis lui Toma: "Adu-ți degetul tău încoace; și vezi mâinile Mele; și adu-ți mâna ta și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios!"
Răspunzând Toma, I-a zis: "Domnul meu și Dumnezeul meu!"
Iisus i-a zis: "Pentru că M'ai văzut, ai crezut; fericiți cei ce au crezut fără să fi văzut!"
Și încă multe alte minuni a făcut Iisus în fața ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
Iar acestea s'au scris, pentru ca voi să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu; și, crezând, viață să aveți întru numele Lui.
După acestea, Iisus li S'a arătat din nou ucenicilor la Marea Tiberiadei. Li S'a arătat așa:
Erau împreună Simon Petru și Toma, cel numit Geamănul, și Natanael, cel din Cana Galileii, și fiii lui Zevedeu și alți doi din ucenicii Săi.
Simon Petru le-a zis: "Mă duc să pescuiesc". Și ei i-au zis: "Venim și noi cu tine". Și au ieșit și s'au suit în corabie, dar în noaptea aceea n'au prins nimic.
Iar dacă s'a făcut dimineață, Iisus a stat pe țărm, dar ucenicii nu știau că este Iisus.
Atunci le-a zis Iisus: "Fiilor, nu cumva aveți ceva de mâncare?" Ei I-au răspuns: "Nu".
Iar El le-a zis: "Aruncați mreaja în partea dreaptă a corăbiei și veți afla". Deci ei au aruncat-o, și nu mai puteau s'o tragă de mulțimea peștilor.
Atunci ucenicul acela pe care-l iubea Iisus i-a zis lui Petru: "Domnul este!" Deci Petru, auzind că Domnul este, și-a încins haina, că era dezbrăcat, și s'a aruncat în mare.
Și ceilalți ucenici au venit cu corabia, că nu erau departe de țărm, ca la două sute de coți, trăgând mreaja cu pești.
Deci, când au ieșit la țărm, au văzut jeratec jos și pește pus deasupra, și pâine.
Iisus le-a spus: "Aduceți din peștii pe care i-ați prins acum!"
Simon Petru s'a suit în corabie și a tras mreaja la țărm, plină de pești mari, o sută cincizeci și trei, și, atâția fiind, mreaja nu s'a rupt.
Iisus le-a zis: "Veniți de prânziți!" Și nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: "Cine ești Tu?", știind că este Domnul.
A venit Iisus și a luat pâinea și le-a dat; și, de asemenea, și peștele.
Aceasta este acum a treia oară când Iisus li S'a arătat ucenicilor după ce S'a sculat din morți.
Așadar, după ce au prânzit, i-a zis Iisus lui Simon Petru: "Simone, fiu al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?" El I-a zis: "Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc". Zisu-i-a lui: "Paște mielușeii Mei!"
Iisus i-a zis din nou, a doua oară: "Simone, fiu al lui Iona, Mă iubești?" El i-a zis: "Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc". Zisu-i-a lui: "Păstorește oile Mele!"
Iisus i-a zis a treia oară: "Simone, fiu al lui Iona, Mă iubești?" Petru s'a întristat că i-a zis a treia oară: "Mă iubești?", și I-a zis: "Doamne, Tu pe toate le știi, Tu știi că Te iubesc". Iisus i-a zis: "Paște oile Mele!
Adevăr, adevăr îți spun: Când erai mai tânăr te încingeai singur și umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni îți vei întinde mâinile și altul te va încinge și te va duce unde tu nu vrei".
Iar aceasta a zis-o însemnând cu ce moarte Îl va preamări el pe Dumnezeu. Și spunând aceasta, i-a zis: "Urmează-Mă!"
Dar Petru, întorcându-se, l-a văzut venind în urmă-i pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină se rezemase de pieptul Său și-I zisese: "Doamne, cine este cel ce Te va vinde?"
Pe acesta deci văzându-l, Petru I-a zis lui Iisus: "Doamne, dar cu el ce va fi?"
Zisu-i-a Iisus: "Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te privește? Tu urmează-Mă pe Mine!"
Ca urmare, a ieșit cuvântul acesta între frați, cum că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va muri, ci: "Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te privește?"
El este ucenicul care mărturisește despre acestea și care a scris acestea, și știm că mărturia lui adevărată este.
Sunt încă și multe altele pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s'ar fi scris una câte una, socotesc că lumea aceasta n'ar cuprinde cărțile ce s'ar fi scris. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Biblia/Sfânta Scriptura
Cele mai clare referiri la Iisus le avem în scrierile lui Iosif Flavius. Iosif Flavius s-a născut la câțiva ani după răstignirea lui Iisus, în primul an al domniei lui Caligula împăratul imperiului roman (a. 37 d. Hr.). A fost fiul preotului Matthias, ce se trăgea dintr-o familie nobilă de preoți. Era atât de educat în Scripturi încât la vârsta de 14 ani era căutat de diferiți preoți și cetățeni ai Ierusalimului pentru a le da sfaturi în ceea ce privește Legea. În anul 66 d. Hr. armatele romane atacă Iudeea și Iosif Flavius este numit de Iudei comandantul armatelor din Galileea. Dându-și însă seama că evreii nu au nici o șansă, dezertează din armata iudeilor și se predă în mâinile romanilor, profețindu-i generalului Vespasian că într-o bună zi va ajunge împăratul Romei (ceea ce s-a și întâmplat în anul 69 d. Hr.). Din acel moment Iosif și-a început cariera de istoric. În cartea sa "Antichitățile Iudaice" (terminată în 93 d. Hr.) găsim 3 pasaje de mare însemnătate pentru creștini. Două fac referiri la Iisus, unul la Ioan Botezătorul, iar în altul la Iacov, fratele Domnului.
În cel mai faimos pasaj denumit și "Testimonium Flavianum" (mărturia lui Flavius) din "Antichități" citim: "Tot cam pe vremea aceea a trăit Iisus, un om înțelept (dacă într-adevăr îl putem numi om). Omul acesta a făcut lucrări nemaipomenite și când învăța pe oameni, aceștia primeau adevărul cu bucurie. A atras la el mulți oameni, atât dintre iudei cât și dintre neamuri. (El a fost Mesia). Și când la instigarea unor oameni însemnați din rândurile noastre, Pilat (…) L-a condamnat pe Iisus la moarte prin crucificare, cei ce L-au iubit pe El, nu au cedat [să Îl urmeze], căci El, li s-a arătat a treia zi după moarte, viu, exact cum au proorocit prorocii Vechiului Testament."
Și chiar până în ziua de azi comunitatea creștinilor, numiți astfel după numele Lui, încă nu s-a stins."
Controversa declanșată de acest pasaj este prea vastă pentru a putea fi tratată în acest articol. Cert este că pasajul stă ca o mărturie clară a faptului că Iisus a fost un personaj real care a fost condamnat la moarte de către Pilat.
Un alt pasaj important din scrierile lui Iosif Flavius se găsește în "Antichități". În acest pasaj ni se spune despre un arhiereu numit Ananus, ce făcea parte din partida saducheilor. Acesta era un om foarte aspru. El a convocat sinedriul și a adus înaintea lor pe un om numit Iacov, fratele lui Iisus numit Hristos, precum și pe alții. I-a acuzat pe aceștia că au încălcat Legea și a poruncit să fie omorâți cu pietre. Asupra autenticității acestui pasaj sunt foarte puține îndoieli, majoritatea teologilor, atât creștini cât și evrei recunosc că este scris de către Iosif Flavius.
Istoricitatea lui Iisus este atestată chiar și în scrierile rabinilor. Astfel în Talmudul Babilonian (Talmud înseamnă, "învățătură, doctrină") avem trei referiri clare la Iisus. În cartea Sanhedrin citim: "Iisus a fost atârnat (pe lemn) în ziua de dinaintea Paștelui. Cu 40 de zile înainte de aceasta un mesager a anunțat: "Omul acesta va fi împroșcat cu pietre deoarece a înșelat pe Israel și i-a atras în apostazie. Oricine are ceva de spus în apărarea lui, să vină și să o facă". Și fiindcă nimic nu a fost adus în apărarea lui, el a fost atârnat în ajunul Paștelor."
Este demn de menționat că acuzația împotriva lui Iisus este încălcarea Legii Iudaice și nu aceea a legilor romane. Acest pasaj are și un comentariu făcut tot de rabini în care citim: "Rabinul Ulla a zis: Credeți că se putea găsi motiv de apărare pentru el? Omul acesta a fost un înșelător, și Cel ce este Atotmilostiv spune: «să nu-l cruțați și nici să nu-l țineți ascuns». Cu Iisus însă a fost diferit, deoarece el a fost aproape de «vița regească». Acest comentariu este o mărturie că evreii au recunoscut faptul că Iisus se trăgea din seminția lui David. Tot în Sanhedrin avem și mențiunea: "rabinii ne-au învățat că Iisus a avut 5 ucenici: Mathai, Naqai, Nezer, Buni și Todah". Aceasta putea fi ca o referire la Matei, Nicodim, un Nazarinean (Nezer), Boanerges ("Tunet" – Ioan sau Iacov – ce se traduce "fiii Tunetului") și Tadeu (Iuda, nu Iscarioteanul) (sunt menționați doar aceștia deoarece ei erau cei mai apropiați fată de Hristos).
Cornelius Tacitus – în "Anale", a scris între anii 115-117: "Dar tot efortul uman, toate darurile scumpe ale împăratului și jertfele aduse zeilor, nu au reușit să alunge concluzia că această conflagrație (incendiul de la Roma) a fost rezultatul unui ordin (al împăratului). Așa că, pentru a alunga suspiciunea, Nero a învinuit pe creștini – o clasă de oameni care erau urâți de popor pentru atrocitățile lor (erau acuzați că au dat foc Romei, lucru care era unul greșit). Christus, de la care acești oameni își trag numele, a suferit pedeapsa supremă în timpul domniei lui Tiberius, din ordinul lui Pilat din Pont.".
Suetonius (65-135 d.Hr., personalitate juridică pe timpul împăratului roman Hadrian) – a scris în jurul anului 120. În cartea "Viața lui Claudiu" relatează: "El (împăratul Claudiu) a alungat pe toți evreii din Roma, datorită revoltelor în care aceștia erau implicați la instigarea lui Chrestus". De menționat că numele Chrestus a fost o traducere greșită, dar des întâlnită a termenului grecesc Hristos. Se pare că Suetonius a înțeles greșit rapoartele forțelor de ordine din acea vreme, crezând ca Chrestus a fost în Roma conducând revoltele din jurul anilor 49 d. Hr. Tot Suetonius în cartea sa "Viața lui Nero" 16.2 spune: "Vina a fost dată pe creștini, un grup de oameni robiți de o nouă și mârșavă superstiție (credință)". În această frază Suetonius se referă la persecuția creștinilor din timpul domniei lui Nero (64 d. Hr.).
Desigur mențiunile acestor istorici sunt subiective, ei prezentându-L pe Iisus și urmașii Săi deseori ca niște înșelători sau oameni naivi. Ceea ce este important pentru noi, creștinii, însă e faptul că toate aceste mențiuni vin să confirme adevărul revelat în Evanghelii și anume ca Iisus a fost o persoană reală, un om care a avut o deosebită influență asupra lumii de atunci.
Pliniu cel Tânar (61-113 d.Hr., istoric roman), într-un raport înaintat împăratului Traian în jurul anului 112 d.Hr., a dat informații despre felul în care au fost uciși o mulțime de creștini (bărbați, femei, copii), după ce aceștia au refuzat sa-l blesteme pe Hristos. În același raport mai scrie: "Creștinii aveau obiceiul să se întrunească într-o anumită zi, înainte de a se lumina de ziuă, și cântau în versuri un imn lui Hristos, ca unui zeu, și se legau prin jurământ solemn sa nu facă nici o faptă rea, să nu tăgăduiască adevărul, atunci când li se va cere să depună mărturie despre el".
Lucian (scriitor grec, sec. al II-lea d. Hr.): "…omul care a fost crucificat în Palestina, pentru că a introdus acest cult nou în lume. În afară de aceasta, primul lor legiuitor i-a convins că toți sunt frați unul cu altul, după ce au păcătuit o dată pentru totdeauna (în acea vreme se considera păcat a nu te închina zeilor Romani) prin tăgăduirea zeilor greci și prin închinarea înaintea înțeleptului crucificat și prin trăirea după legile lui".
Istoria nu a putut lăsa neobservată viața Mântuitorului, chiar dacă pentru mulți istorici persoana Lui a ridicat multe semne de întrebare.
Surse: CopilOrtodox.
În Duminica Învierii Domnului este bine să citim Acatistul Învierii Domnului pe care îl găsiți APĂSÂND AICI.
Piatra fiind pecetluită de iudei și ostașii străjuind preacurat Trupul Tău, înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viață. Pentru aceasta, Puterile cerurilor strigau Ție, Dătătorule de viață: Slavă învierii Tale, Hristoase! Slavă împărăției Tale! Slavă iconomiei Tale, Unule Iubitorule de oameni!
Când Te-ai pogorât la moarte, Cela ce ești Viața cea fără-de-moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; și când ai înviat pe cei morți din cele de desuet, toate Puterile cerești au strigat: Dătătorule de viață, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Să se veselească cele cerești și să se bucure cele pământești! Că a făcut biruință cu brațul Său Domnul, călcat-a cu moartea pe moarte, Cel Întâi-născut din morți S-a făcut; din pântecele iadului ne-a mântuit pe noi și a dat lumii mare milă.
Propovăduirea Învierii cea luminată înțelegând-o de la înger ucenițele Domnului și lepădând osândirea cea strămoșească, Apostolilor lăudându-se au zis: Jefuitu-s-a moartea, sculatu-S-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.
Pe Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl și cu Duhul, Carele S-a născut din Fecioara spre mântuirea noastră, să-L lăudăm, credincioșii, și să I ne închinăm; că bine a voit a Se sui cu trupul pe Cruce și moarte a răbda și a scula pe cei morți, întru slăvită Învierea Sa.
Puterile îngerești la mormântul Tău și străjerii au amorțit și sta Maria la mormânt, căutând preacurat Trupul Tău. Prădat-ai iadul, nefiind ispitit de dânsul; întâmpinat-ai pe Fecioara, dăruind viață. Cela ce ai înviat din morți, Doamne, slavă Ție!
Stricat-ai cu Crucea Ta moartea, deschis-ai tâlharului raiul; plângerea mironosițelor o ai schimbat și Apostolilor a propovădui ai poruncit că ai înviat, Hristoase Dumnezeule, dăruind lumii mare milă.
Dintru înălțime Te-ai pogorât, Milostive; îngropare ai luat de trei zile, ca să ne slobozești pe noi din patimi. Cela ce ești Viața și Învierea noastră, Doamne, slavă Ție!
De Te-ai și pogorât în mormânt, Cel ce ești fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit și ai înviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor mironosițe: Bucurați-vă! și apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cel ce dai celor căzuți înviere.
În această lună, în ziua a șaisprezecea pomenirea sfintelor mucenițe fecioare Irina, Agapi și Hionia;
Tot în această zi, pomenirea sfinților Felix episcopul, Ianuarie preotul, Furtunat și Septemiu;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Leonid, Harisa, Nichi, Galini, Calida, Nunehia, Vasilisa și Teodora;
Tot în această zi, pomenirea sfintei mucenițe Irina;
Tot în această zi, sfântul mucenic Mihail Vurliotul, care a suferit mucenicia în Smirna, la anul 1772, și care de sabie s-a săvârșit.
În această lună, în ziua a șaptesprezecea, pomenirea sfântului sfințit mucenic Simeon, episcopul Persidei, cu însoțitorii săi Avdela preotul, Gotazat, Fusic și alții o mie o sută cincizeci;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Acachie, episcopul Melitinei;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Adrian;
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți părintele nostru Agapet, papă al Romei;
Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.
Sursă: pravila.ro, facebook.
