† Intrarea în biserică a Maicii Domnului
(21 noiembrie)

Trimte prietenilor tăi

Pe 21 noiembrie este prăznuită Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Această sărbătoare ne reamintește de momentul în care Maica Domnului a fost adusă la templul din Ierusalim de către părinții săi, Ioachim și Ana.

Informațiile despre acest moment din viata Maicii Domnului sunt consemnate într-o scrierea apocrifă „Evanghelia după Iacob” sau „Protoevanghelia după Iacob”, care este consemnată în jurul anului 200 după Hristos.

Despre sărbătoare „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”

Aducerea la templu a Maicii Domnului a fost o urmare a promisiunii făcute lui Dumnezeu de părinții ei. În rugăciunile lor de a le dărui un copil, Ioachim și Ana au făgăduit că dacă vor avea un copil, îl vor duce la templu și îl vor închina Lui. După tradiția Bisericii, Sfinții Ioachim și Ana o duc pe Fecioara Maria la templul la vârstă de 3 ani. Ei fac această jertfă ca urmare a împlinirii rugăciunii de a naște prunci împlântă de Dumnezeu. La templu a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfanțului Ioan Botezătorul. Măicuța Sfântă a fost dusă în cel mai sfânt loc din templu, în Sfânt Sfintelor, unde doar arhiereul intra o singura data pe an. Așa cum spun și Sfinții Părinți, ea a fost dusă în Sfânt Sfintelor deoarece Maica Domnului urma să devină Sfânta Sfintelor prin primirea în pântecele său a lui Dumnezeu Întrupat.

Astfel, sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserica anticipează Nașterea Mântuitorului. Nu întâmplator, începând cu aceasta zi, ni cadrul slujbei Utreniei se canta Catavasiile: „Hristos se naște, slăviți-l!...”

Sărbătoarea intrării Maicii Domnului în biserica este o sărbătoare a pregătirii fiecăruia dintre noi de a deveni tainic loc de sălășluire a lui Hristos în noi. Din acest motiv, Sfinții Părinti au rânduit ca aceasta sărbătoare a Maicii Domnului să fie așezata la începutul Postului Nașterii Domnului - ca să ne dăruiască un model de pregătire pentru întruparea tainica a Domnului în noi.

Maica Domnului a rămas în templu timp de 11 sau 12 ani, până la vârsta de 14 sau 15 ani. Potrivit Tradiției, îngerul Gavriil o hrănea și îi tâlcuia textele mai greu de înțeles din Sfânta Scriptură. La vârsta de 15 ani a părăsit templul și a fost încredințată bătrânului Iosif. La puțin timp a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil că a fost aleasă să Îl nască pe Fiul lui Dumnezeu.

Intrarea în biserică a Maicii Domnului este numita în popor Vovidenia sau Ovedenia, care în slavona înseamnă „intrare”. Ea este o sărbătoare a cărei primă datare istorică este făcută în secolul VI-lea, de origine din Ierusalim.

În ziua de 21 noiembrie în care se prăznuiește Intrarea în Biserică a Macii Domnului și este dezlegare la pește și vin, deoarece pentru a nu opri bucuria aceste sărbători cu o zi de post.

Floare 02 Bun

Intrarea în biserică a Maicii Domnului - complet (sinaxar)

Împlinindu-se trei ani de la nașterea Preacuratei Fecioare Maria, drepții ei părinți, Ioachim și Ana, și-au adus aminte de făgăduința lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvântul. Chemînd toate rudeniile din Nazaret unde viețuiau, rudenii care erau de neam împărătesc și arhieresc, căci însuși dreptul Ioachim era de neam împărătesc, iar soția lui, Sfânta Ana, era de neam arhieresc; și aducând și cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe și au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria cu podoabă împărătească.

Despre aceasta mărturisesc Sfinții Părinți cei de demult. Astfel, Sfântul Iacob, Arhiepiscopul Ierusalimului, spune cuvintele zise de Ioachim: „Chemați fiice evreice curate, să ia făclii aprinse”. Iar cuvintele dreptei Ana le spune Sfântul Ghermano, Patriarhul Constantinopolului, astfel: „Făgăduințele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, și am chemat preoți, și pe rudeniile mele, zicând tuturor: Bucurați-vă împreună cu mine toți, că m-am arătat astăzi și maică și înainte povățuitoare, dând pe fiica mea, nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc”.

Iar pentru podoaba cea împărătească a dumnezeieștii prunce, Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Tesalonicului, grăiește așa: „Se cuvenea ca intrarea pruncei celei dumnezeiești să fie după vrednicia ei, și astfel, de un mărgăritar ca acesta prealuminat și de mult preț să nu se lipească haine proaste. Deci era de trebuință să o îmbrace cu haină împărătească, spre slava și frumusețea cea mai mare”. Pregătind cele ce se cuveneau pentru cinstita și slăvita intrare, au făcut calea din Nazaret la Ierusalim, timp de trei zile.

Ajungând în cetatea Ierusalimului, au mers cu cinste la biserică, ducând într-însa pe „Biserica” lui Dumnezeu cea însuflețită, pe prunca cea de trei ani, pe Curata Fecioară Maria. Cete de fecioare cu lumânări aprinse mergeau înaintea ei, după mărturia Sfântului Tarasie, Arhiepiscopul cetății lui Constantin, care povestește că Sfânta Ana ar fi grăit așa: „Purtați, fecioare, făclii și călătoriți înaintea mea și înaintea dumnezeieștii copile”. Iar sfinții ei născători, luând de mâini pe fiica lor cea dăruită lui Dumnezeu, cu blândețe și cu cinste o duceau între dânșii.

Toată mulțimea rudeniilor, vecinilor și cunoscuților urma cu veselie, ținând făclii în mâini și înconjurând-o pe Preasfânta Fecioară ca stelele pe luna cea luminoasă, spre mirarea Ierusalimului. Pentru acest lucru Sfântul Teofilact scrie așa: „A uitat fiica casa părinților săi și se aduce Împăratului, Celui ce a dorit frumusețea ei, și se aduce nu fără cinste, nici fără slavă, ci cu petrecere luminată, că se scoate din casa părintească cu slavă”. Apoi toți lăudau ieșirea ei, toate rudeniile, vecinii și cați erau în legătura dragostei, urmau părinților ei. Părinții se bucurau împreună cu părintele, maicile cu maica, iar copilele și fecioarele mergeau înaintea dumnezeieștii copile, purtând făclii, și erau ca un șir de stele care strălucesc împreună cu luna.

Deci, s-a adunat tot Ierusalimul, văzând acea nouă petrecere, cum pe o copilă de trei ani o duc împodobită cu atâta slavă și cu multe lumini; și nu numai cetățenii de jos ai Ierusalimului, ci și cei de sus, adică sfinții îngeri, s-au adunat să vadă preaslăvita ducere a Preacuratei Fecioare Maria. Și văzând, se mirau cum cântă Biserica: „Îngerii văzând intrarea Preacuratei s-au mirat, cum Fecioara intră în sfânta sfintelor...”. Deci împreună cu ceata pamântească cea văzută a fecioarelor celor curate era și ceata cea nevăzută a celor fără de trup, ducând înăuntru, întru cele sfinte, pe Preacurata Fecioară Maria, înconjurând-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.

Sfântul Gheorghe, Arhiepiscopul Nicomidiei, așa grăiește despre aceasta: „Duceau acum părinții pe Fecioara către ușile bisericii, înconjurând-o pe ea îngerii și cu toate puterile cele mai presus de lume împreună veselindu-se; că îngerii, deși nu știau puterea tainei, însă ca niște slugi, din porunca Domnului, slujeau la intrarea ei în biserică. Și mai întâi se mirau văzând-o pe dânsa că va fi vas preacinstit al faptelor bune, care purta semnul curățeniei celei veșnice, și avea trup de care nici un fel de păcat nu se va apropia niciodată”. Deci, făcând voia Domnului, au săvârșit părinții slujba cea poruncită.

Folare Separare 1

Astfel, cu cinste și cu slavă era petrecută în biserica Domnului, preanevinovata copilă, nu numai de oameni, ci și de îngeri. Căci de vreme ce chivotul Legii vechi, ce purta în sine mana, care era numai închipuirea Preacuratei Fecioare, s-a dus cu cinste în biserica Domnului, adunându-se tot Israelul, cu cât mai vârtos se cuvenea cinste însuși Chivotului însuflețit, pe binecuvântata Fecioară, Maica lui Dumnezeu, care avea să poarte în sine pe Hristos. Când se ducea chivotul Legii în biserica Domnului, mergea înainte împăratul cel pământesc, fiind împărat peste Israel dumnezeiescul prooroc David.

Iar înaintea chivotului însuflețit, adică înaintea Preacuratei Fecioare, care se ducea în Biserica lui Dumnezeu, mergea înainte, nu împăratul cel pământesc, ci Cel ceresc către Care în toate zilele ne rugăm, zicând: „Împărate ceresc, Mângâietoru-le, Duhul adevărului...”. Pentru că acel Împărat era mergător înaintea acestei fiice împărătești, după cum mărturisește despre acestea Sfânta Biserică în cântările ei, astfel: „În Sfânta Sfintelor, cea sfântă și fără de prihană cu Duhul Sfânt se aduce...”.

La ducerea chivotului erau cântări, căci a poruncit împăratul David Leviților să pună cântăreți, să dea glas de veselie în organe, în psaltiri, în alăute și în chimvale. Iar la ducerea Preasfintei Fecioare nu se făceau cântări ale muzicii pământești, ci cântări ale îngerilor celor ce nevăzut slujeau. Pentru că, intrând Fecioara în cele sfinte spre slujba Domnului, îngerii cântau cu glasuri cerești, despre care pomenește acum Biserica în condac: „Împreună aducând darul Duhului lui Dumnezeu pe care o laudă îngerii; aceasta este cortul cel ceresc”.

Însă și de cântări omenești era însoțită ducerea Preacuratei, pentru că Ana cea dreaptă - cum spune în cuvântul. Sfântului Terasie -, grăiește către fecioarele care mergeau înainte: „Cântați-i acesteia întru laude, cântați-i întru alăute, glăsuiți cântare duhovnicească; măriți-o pe dânsa în psaltire cu zece strune„. Biserica a pomenit despre aceasta, zicând: „Bucură-se cu duhul Ioachim și Ana. Și cetele fecioarelor cântă Domnului, cu psalmi cântând și cinstind pe maica Lui”. De aici se arată că cetele de fecioare, care mergeau atunci înaintea Preacuratei Fecioare, cântau oarecare cântări din psalmii lui David. Cu ele se unește și făcătorul canonului acestuia, zicând: „Începeți, fecioare, și cântați cântări, ținând în mâini făclii”. Apoi Sfinții și drepții ei Părinți, Ioachim și Ana, după mărturia Sfântului Tarasie, aveau în gurile lor această cântare a lui David, strămoșul lor: Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău, că a dorit Împăratul frumusețea ta.

Atunci, după povestirea Sfântului Teofilact, au ieșit preoții care slujeau în biserică întru întâmpinarea acelei preaslăvite fiice a lui Dumnezeu și cu cântări au întâmpinat pe Preasfânta Fecioară, pe aceea care avea să fie Maica Arhiereului celui Mare, Care a străbătut cerurile. Pe aceasta aducând-o Sfânta Ana la ușile bisericii, precum scrie Sfântul Tarasie, zicea așa: „Vino, fiică, către Cel ce mi te-a dăruit! Vino chivot al sfințeniei către mult înduratul Stăpân Vino, ușa vieții, către Milostivul dătător! Vino, sicriul Cuvântului, către lăcașul Domnului, intră în biserica Domnului, bucuria și veselia lumii„. Iar către Zaharia a zis Ioachim, ca și către un prooroc, arhiereu și rudenie a lor: „Primește, Zaharia, pe cortul cel curat; primește, preotule, sicriul cel fără de prihană; primește, proorocule, cădelnița și cărbunele cel nematerializat, primește dreptule tămâia cea duhovnicească”.

Apoi dreapta Ana a zis către arhiereu, precum povestește Sfântul Ghermano: „Primește, o! proorocule, pe fiica cea dăruită mie de Dumnezeu; primește-o și o sădește pe ea în muntele cel sfânt, în locașul cel gata al lui Dumnezeu, nimic ispitind, până când Dumnezeu, Care a chemat-o aici, va aduce la săvârșire cele ce bine a voit pentru dânsa”.

Folare Separare 1

Erau acolo, după cum scrie Sfântul Ieronim, cincisprezece trepte la intrarea în biserică, după numărul celor cincisprezece psalmi ai treptelor, și la fiecare din acele trepte se cânta câte un psalm de către preoții și leviții care intrau în slujbă. Deci drepții părinți au pus pe prunca cea fără prihană pe treapta cea dintâi, iar ea îndată, singură, a alergat pe trepte foarte degrabă, neajutorat-o nimeni, nici sprijinind-o. Și alergând la treapta cea de sus, a stat acolo, întărind-o pe dânsa puterea lui Dumnezeu cea negrăită. Căci încă mică fiind, a început Domnul a arăta într-însa puterea Sa cea mare, ca să înțeleagă cât de mare va fi în dar, când va veni în vârsta cea desăvârșită.

Atunci se mirau toți când au văzut pe acea pruncă de trei ani suindu-se singură degrabă pe acele trepte, ca și cum ar fi fost desăvârșită cu vârsta. Mai vârtos Zaharia se mira de aceasta și, ca un prooroc, din descoperirea lui Dumnezeu înțelegea mai înainte cele ce aveau să fie. Căci, spune despre dânsul Sfântul Teofilact, că era luminat de Duhul. La fel și Sfântul Tarasie grăiește despre dânsul că, umplându-se de Duhul Sfânt, a strigat: „O, pruncă curată! O, fecioară neîntinată! O, doamnă preafrumoasă. O, înfrumusețarea femeilor! O, podoaba fiicelor! Tu ești binecuvântată între femei; tu ești preamărită cu curățenia; tu ești pecetluită cu fecioria; tu ești dezlegarea blestemului lui Adam”.

Iar către Sfânta Ana, după mărturia Sfântului Ghermano, Zaharia a zis: „Bine este cuvântat rodul pântecelui tău, o, femeie mai cinstită decât oricare altele! Preaslăvită este aducerea ta, o, iubitoare de Dumnezeu!„ Apoi ținând prunca de mână - zice același Sfânt Ghermano -, cu bucurie a adus-o Zaharia întru cele sfinte, zicând către dânsa unele ca acestea: „Vino, împlinirea proorociei mele; vino, săvârșirea făgăduințelor Domnului; vino, pecetea așezământului Lui; vino, împlinirea tainelor Lui; vino, oglinda tuturor proorocilor; vino, înnoirea celor învechite; vino, lumina celor ce zac în întuneric; vino, dar nou și preadumnezeiesc, intră cu bucurie în biserica Domnului tău; acum în aceasta de jos, pamântească, iar puțin mai pe urmă în cea de sus și neapropiată„.

Iar prunca săltând și bucurându-se foarte, mergea în casa Domnului. Că, deși era mică cu vârsta, fiind numai de trei ani, însă cu darul lui Dumnezeu era desăvârșită, ca ceea ce era aleasă de Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii.

Astfel a fost dusă în biserica Domnului Preacurata și Preabinecuvîntata Fecioară Maria. Atunci arhiereul Zaharia a făcut un lucru străin și tuturor de mirare, căci a dus pe pruncă în sfânta sfintelor, care este după a doua catapeasmă, în care era chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur, și heruvimii slavei care umbreau altarul, unde, nu numai femeilor, ci nici preoților nu le era îngăduit a intra, fără numai singur arhiereului, o dată într-un an.

Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune. Căci celorlalte fecioare, care, de asemeni, erau aduse pentru slujbă în biserica Domnului până la vremea vârstei lor, le era dat loc de rugăciune, după mărturia Sfântului Chiril Alexandrinul și a lui Grigore de Nissa, între biserică și altar, unde mai pe urmă a fost ucis Zaharia. Și nicidecum nu era cu putință vreuneia din fecioarele acelea a îndrăzni să se apropie de altar, pentru că le oprise arhiereul.

Aceasta a făcut-o arhiereul după porunca lui Dumnezeu, despre care grăiește Sfântul Teofilact astfel: „Iar arhiereul, fiind luminat de Dumnezeu, a cunoscut pe pruncă, că este locaș al dumnezeiescului dar, și că este mai vrednică decât el spre a sta totdeauna înaintea feței lui Dumnezeu. Și, aducându-și aminte de cele zise în Lege despre chivot - căci s-a poruncit ca acela să fie pus în sfânta sfintelor -, îndată a priceput cum că acela a fost mai înainte numai închipuirea copilei acesteia. Deci, neîndoindu-se, a îndrăznit mai presus de Lege a o aduce în Sfânta Sfintelor. Și a primit pe Fecioară locul acela, care nu era văzut de nici unul din alți bărbați, nici chiar de preoți, decât numai de arhiereu o dată într-un an. Căci se cădea aceasta pentru ea, ceea ce s-a sfințit mai înainte de zămislire prin curăție; și din pântece s-a îndreptat să nu slujească legii celei omenești care zace asupra oamenilor celor ce greșesc, ci celei cerești, fiind mai presus decât îngerii și în care, nu legea omenească, ci darul cel desăvârșit a lucrat”.

Folare Separare 1

Apoi drepții părinți au adus - precum zice Sfântul Ieronim -, cu Preabinecuvîntata lor fiică, și daruri lui Dumnezeu, jertfe și arderi de tot. Și fiind binecuvântați de arhiereu și de tot soborul preoțesc, s-au întors la casa lor cu toate rudeniile și au făcut ospăț mare, veselindu-se și mulțumind lui Dumnezeu. Iar Preabinecuvîntata Fecioară, la începutul vieții sale, a fost dată în casa Domnului, în locașul de fecioare, pentru că biserica Ierusalimului - cea zidită de Solomon, iar după pustiire, înnoită de Zorobabel -, avea multe locașuri de locuință precum zice Iosif (Flaviu), istoricul cel vechi al evreilor: „Că erau pe lângă peretele bisericii, treizeci de camere de piatră despărțite una de alta, largi și foarte frumoase. Iar peste acelea erau alte camere și peste acelea al treilea rând, și de toate era numărul lor nouăzeci de camere, având toată îndemânarea. Iar înălțimea casei era ca și peretele bisericii, ca niște stâlpi întărind biserica pe dinafară”.

Deci în acele case erau diferite locașuri: deosebi viețuiau fecioarele, care erau date spre slujba lui Dumnezeu, până la o vreme; în altă parte locuiau și văduvele, cele care se făgăduiau să-și păzească curățenia până la sfîrșitul vieții lor, precum era Ana proorocița, fata lui Fanuil; și iarăși deosebi petreceau bărbații care se chemau nazorei, viețuind în chipul monahilor necăsătoriți. Aceia toți slujeau Domnului în biserică și își aveau hrana din averea lor. Iar celelalte case erau pentru odihna săracilor străini care veneau de departe pentru închinăciune.

Deci în locașul fecioarelor, precum s-a zis, a fost dată prunca cea de trei ani, Preacurata Fecioară Maria, fiind orânduite pe lângă dânsa fecioare mai bătrâne cu anii, iscusite în Sfânta Scriptură și în lucrul mâinilor, pentru ca din copilărie să se deprindă dumnezeiasca pruncă și cu Scriptura și cu lucrul mâinilor. Apoi o cercetau pe ea Sfinții ei Părinți Ioachim și Ana, iar mai vârtos Sfânta Ana, ca o maică mergea adeseori să vadă pe fiica sa și o învăța pe dânsa. Astfel, a învățat degrabă Scriptura Legii vechi desăvârșit, după mărturia Sfântului Ambrozie și a lui Gheorghe istoricul, și nu numai Scriptura, ci și lucrul mâinilor l-a deprins bine, precum zice despre dânsa Sfântul Epifanie: „Fecioara era ascuțită la minte și iubitoare de învățătură și nu numai Sfânta Scriptură învăța, ci și toarcerea lânii și a inului și la cusături cu mătase se îndeletnicea”.

Pentru priceperea sa cea bună, era tuturor mirare și lucra mai vârtos acele lucruri ce puteau să fie de trebuință preoților la slujba Bisericii; încât mai pe urmă, pe vremea Fiului ei, putea să se hrănească cu cinste. Pentru că chiar hitonul cel necusut, adică cămașa pentru care s-a tras sorț când Domnul era răstignit pe cruce, a fost țesut de Fecioara Maria, cu mâinile ei.

Sfântul Epifanie spune că se dădea Preacuratei Fecioare, ca și celorlalte fecioare, hrana cea obișnuită de la biserică, dar ea o dădea săracilor străini, pentru că era hrănită cu pâine cerească, precum cântă Biserica. Sfântul Ghermano spune despre dânsa: „Petrecea Fecioara în Sfânta Sfintelor, primind hrană dulce de la îngeri”. Și Sfântul Andrei Criteanul grăiește: „În Sfânta Sfintelor petrecând Fecioara ca într-o cămară, primea hrană străină și nestricăcioasă.

Și se spune că Preacurata Fecioară intra în cortul cel mai dinăuntru, care se zice Sfânta Sfintelor, ce era după a doua catapeasmă, iar nu în locașul cel fecioresc. Pentru că, deși avea loc deosebit în locașul fecioarelor, la rugăciune ea intra în Sfânta Sfintelor, căci numai ei îi era îngăduit. Dar ajungând în vârstă mai mare și deprinzându-se cu scriptura și cu lucrul mâinilor, mai mult zăbovea la rugăciune, decât la lucru. Ea avea obicei de petrecea toată noaptea și cea mai mare parte a zilei în rugăciuni. La rugăciune intra în Sfânta Sfintelor, iar la lucrul mâinilor se întorcea în locașul său; pentru că nu era slobod a lucra ceva în Sfânta Sfintelor, nici a aduce ceva acolo.

Folare Separare 1

Cea mai multă vreme a vieții sale și-a petrecut în biserică la rugăciune, după a doua catapeasmă, în cortul cel dinăuntru, decât în casa ce îi era dată pentru lucrul mâinilor. Pentru aceasta, de către toți învățătorii, cu un glas se mărturisește, că Preacurata Fecioară până la doisprezece ani și-a avut viața în Sfânta Sfintelor, de vreme ce numai câte puțin ieșea de acolo. Iar cum a fost viața ei în vârsta tinereților, scrie Ieronim astfel:

„Fericita Fecioară, încă din pruncia sa, când era în biserică cu celelalte fecioare de o vârstă cu sine, își petrecea viața foarte cu rânduială. Pentru că de dimineață până la al treilea ceas din zi, stătea la rugăciune; iar de la al treilea ceas până la al nouălea, se îndeletnicea cu lucrul mâinilor sau cu citirea cărților sfinte. De la al nouălea ceas, iarăși își începea rugăciunea, de la care nu înceta, până când nu i se arăta îngerul, dintr-ale cărui mâini se obișnuise a-și primi hrana. Și așa mereu tot mai mult sporea în dragostea lui Dumnezeu”.

Astfel a fost viața ei în feciorie, când locuia împreună cu fecioarele cele de o vârstă. Din zi în zi crescând și întărindu-se cu duhul, creștea într-însa și viața cea cu nevoință, cu iubire de osteneală și rugăciune. Pentru că mergea din putere în putere, până când a umbrit-o puterea Celui de sus. Iar când i se arăta îngerul aducându-i hrană, a văzut cu ochii săi chiar arhiereul Zaharia, despre care mărturisește Sfântul Gheorghe Nicomidianul, zicând: „Din zi în zi, înaintând cu vârsta, se înmulțeau și darurile Duhului Sfânt întru dânsa”.

Apoi petrecea împreună cu îngerii, lucru pe care și Zaharia îl știa. Căci intrând el în altar, după obiceiul său, ca arhiereu, a văzut pe cineva că vorbea cu fecioara, dându-i hrană, și având chipul străin - pentru că era înger cel ce se arăta. Și înspăimântându-se Zaharia, cugeta în sine:

„Ce este această nouă și neobișnuită asemănare îngerească ce s-a arătat și vorbea către fecioară, cu chip fără de trup, aducând hrană care hrănește trupul, cel cu firea nematerializată, dând fecioarei mâncare materialnică? Acea vedere îngerească se făcea numai preoților, și aceea nu totdeauna; iar către partea femeiască și încă către o fecioară așa tânără, nicidecum nu este obișnuit a se vedea. Căci de ar fi fost dintre cele însoțite cu bărbat, dar fără copii, s-ar fi rugat ca să i se dea rod - precum s-a rugat Ana odinioară -, atunci nu m-aș fi minunat de arătarea îngerească.

Dar fecioara astfel de lucru nu cere și, precum văd, totdeauna i se arată îngerul. Pentru aceasta sunt în mai mare mirare, în spaimă și în îndoială. Căci, ce poate să fie aceasta? Și ce vine, să-i vestească îngerul? Ce este hrana aceea ce i se aduce? Și de unde se ia? Cine pregătește acea hrană? Și ce mână face acea pâine? Pentru că îngerii nu se îngrijesc pentru trebuințele trupești, deși mulți oameni au fost hrăniți printr-înșii, dar hrana aceea o pregătea mână omenească.

Căci îngerul, slujind lui Daniil, deși putea, cu puterea Celui Preaînalt, nu prin altcineva, ci prin sine să împlinească cele poruncite, a luat pe Avacum cu scafa (vas), ca nu cumva vedenia cea îngerească și hrana cea neobișnuită, să înfricoșeze pe cel ce îl hrănea. Iar aici singur îngerul vine către fecioară, care lucru este plin de o taină, pe care eu nu o pricep. Ce este aceasta? Căci chiar din copilăria ei s-a învrednicit de daruri ca acestea, ca să-i slujească cei fără de trupuri.

Ce este aceasta? Au doar întru dânsa se vor împlini graiurile proorocești? Au doar întru dânsa va fi sfîrșitul așteptării noastre? Au doar dintr-însa va lua fire Cel Care are să vină să mântuiască neamul nostru? Căci această taină a fost mai dinainte proorocită, și Cuvântul caută pe aceea care să slujească tainei. Au doar nu este alta mai dinainte aleasă ca să slujească tainei, fără numai fecioara aceasta, pe care o văd?

Cât ești de fericită casa lui Israel, din care a odrăslit o vlăstară ca aceasta! Cât ești de fericită rădăcina lui Iesei, din care a ieșit vița, care are să odrăslească lumii floarea mântuirii Cât de slăvită este pomenirea părinților acesteia! Cât sunt de fericit și eu cel ce mă satur de o vedere ca aceasta și înfrumusețez o Fecioară ca aceasta, spre a fi mireasa Cuvântului!”

Folare Separare 1

Până aici este povestirea Sfântului Gheorghe Nicomidianul.

Încă și Fericitul Ieronim asemenea grăiește: „Cum că în toate zilele o cercetau pe dânsa îngerii și de m-ar fi întrebat cineva pe mine cum a petrecut acolo, Preacurata Fecioară în vremea copilăriei sale, aș fi răspuns că acel lucru numai lui Dumnezeu singur i-a fost știut și lui Gavriil Arhanghelul, păzitorul ei cel nedepărtat, care împreună cu alți îngeri venea adeseori la dânsa și cu dragoste vorbeau împreună cu dânsa”.

Astfel petrecea Preacurata Fecioară în sfânta sfintelor împreună cu îngerii, dorind ca în veci să viețuiască întru curățenie îngerească și în feciorie, după mărturia sfinților învățători, Grigore de Nissa, Ieronim și a celorlalți, care zic că această Fecioară singură și-a logodit fecioria lui Dumnezeu. Pentru că în Legea veche era neobișnuit fecioarelor a nu se mărita, căci mai cinstită era însoțirea decât fecioria. Iar Preacurata Fecioară a cinstit fecioria, mai vârtos decât însoțirea și, făcându-se mireasa lui Dumnezeu, ziua și noaptea Îi slujea Lui în curățenia fecioriei sale. Iar Duhul cel Preasfânt, cu bunăvoința lui Dumnezeu Tatăl, pregătea întru dânsa sălășluirea lui Dumnezeu Cuvântul.

Să fie dar Preasfintei și Celei de o ființă și nedespărțitei Treimi, slavă și mulțumire. Iar Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, cinste și laudă, de la toate neamurile în veci. Amin.

Floare 02 Bun

Icoana Intrării în biserică a Maicii Domnului

Constantine Cavarnos, autorul cărții Ghid de Iconografie bizantină, descrie icoana Intrarea în biserică a Maicii Domnului astfel:

„Interiorul unui templu, cu un amvon în partea dreaptă sau stângă. În amvon stă preotul-proroc Zaharia. Este înfățișat ca un om bătrân, cu barbă ascuțită, în vesminte preoțești, puțin plecat, cu mâinile întinse, primind-o pe copila de trei ani, pe Maica Domnului.

Ea se afla în mijlocul scenei, lângă amvon, cu mâinile întinse către Zaharia. În spatele Maicii Domnului se afla tatăl ei, Sfântul Ioachim, iar lângă acesta, mama ei, Sfânta Ana. În spatele sau în fata lor, o suita de fecioare purtând haine de sărbătoare, cu șfeșnice în mâini.”

„Într-o alta scenă, în spatele lui Zaharia, într-un registru superior, este reprezentată Maica Domnului, așezată pe un scaun mai înalt, la care se ajunge pe o scara cu trei trepte. În fata ei se afla un baldachin; lângă baldachin, un înger în zbor, privind spre Maica Domnului, într-un gest de întâmpinare. Ea se uita în sus, către înger, cu o mana întinsă către el. Toți, în afara de tinerele fecioare, sunt reprezentați cu aureole.” (Ghid de Iconografie bizantina, Editura Sophia, 2005)

Floare 02 Bun

Etimologie / semnificația numelui

Maria - din ebraică: cea iubită, cea îndrăgită, acest nume fiind cel mai răspândit și mai drag nume folosit de credincioșii ortodocși.

Pentru orice fată sau femeie este o binecuvântare să poarte acest sfânt nume, ce arată dragoste, ocrotire și smerenie, căci doar cel simplu, iubitor şi smerit poate fi îndrăgit și iubit de cei din jur. "Iubirea! Este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului pentru a urca până la El." - Michelangelo Buonarotti.

Derivate: Mari, Mariana, Măria, Mărioara, Mariuța, Marița ş.a.

Maria este unul dintre cele mai întâlnite și mai frumoase nume, deoarece astfel s-a numit Maica Domnului, Fecioara Maria, mama cea după trup a Mântuitorului nostru, Domnul Iisus Hristos.

Maica Domnului este pentru creștini icoana dragostei fără sfârșit, ea rugându-se fără încetare pentru noi, oamenii. Este o pildă vie de sfințenie, de bunătate și smerenie. Să nu treacă o zi din viața noastră în care să nu fi înălțat o rugăciune Maicii Domnului, de mulțumire, de slavă, cu recunoștință în suflet pentru tot ajutorul ei.

sursă: doxologia.ro

Floare 02 Bun

Troparul Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, glasul al 4-lea

Astăzi înainte-însemnarea bunăvoinței lui Dumnezeu și propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată și pe Hristos tuturor mai înainte îl vestește. Acesteia și noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, plinirea rânduielii Ziditorului!

Floare 02 Bun

Condacul Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, glasul al 4-lea

Preacurat templu al Mântuitorului, cămara cea de mult preț și Fecioara, sfințită vistieria slavei lui Dumnezeu, astăzi este adusă în casa Domnului, împreună aducând harul Duhului lui Dumnezeu, pe care o laudă îngerii lui Dumnezeu: Aceasta este cortul cel ceresc.

Floare 02 Bun

Sfinții de astăzi

În această lună, în ziua a douăzeci și una, Intrarea în Templu a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria.

Floare 02 Bun

Alte sărbători închinate Maicii Domnului

Sărbătorile cele mai importante închinate Maicii Domnului sunt: Nașterea Maicii Domnului (numită popular Sfânta Maria mică) - 8 septembrie; Intrarea în Biserică a Maicii Domnului - 21 noiembrie; Bunavestire - 25 martie; Adormirea Maicii Domnului (numită popular Sfânta Maria mare) - 15 august. În afara de cele patru praznice menționate, în calendarul ortodox mai întâlnim și alte sărbători închinate Maicii Domnului: Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (26 decembrie), Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie), Izvorul Tămăduirii (Vinerea Luminata), Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana (9 decembrie), Aducerea vesmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne (2 iulie) și Punerea în racla a brâului Maicii Domnului (31 august). Pe lângă aceste sărbători sunt prăznuite o mulțime de icaone făcătoare de minuni ale Macii Domnului în zile speciale.

Calendarul creștin mai cinstește și alți sfinți și sfinte - peste 30 - ce poartă acest cinstit nume.

Floare 02 Bun

Sfinții de mâine

În această lună, în ziua a douăzeci și doua, pomenirea Sfinților Apostoli din cei șaptezeci, Filimon, Arhip, Onisim și Apfia, cei ce au fost ucenici ai Apostolului Pavel;

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Cecilia și a Sfinților Mucenici Valerian și Tiburtie;

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Maxim Capelarie, care prin bătaie s-a săvârșit;

Tot în această zi, pomenirea nevoinței Sfinților Mucenici Marcu, Ștefan și a altui Marcu;

Tot în această zi, pomenirea chinuirii Sfântului Mucenic Procopie, cel din Palestina;

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Menignu Piuarul;

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Avva;

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Hristofor și Eufimia, care de sabie s-au săvârșit;

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Talaleu și Antim, care de sabie s-au săvârșit;

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Tadeu, care, fiind legat de roata şi din deal slobozit, s-a săvârșit;

Tot în această zi, pomenirea chinuirii Sfinților Mucenici Agapion, Sisinie și Agapie;

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru ierarhul și făcătorul de minuni Climent, episcopul Bulgariei cel din Ohrida, care s-a numit și Bulgaro-Chiricos.

Floare 02 Bun

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mânuiește-ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro

Facebook

Floare Final

Recomandări

† Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
(23 septembrie)

Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este serbată în calendarul ortodox în ziua de 23 septembrie. Zămislirea s-a petrecut cu șase luni înainte de Întruparea Fiului lui Dumnezeu (Buna Vestire).

† Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej
(25 septembrie)

Încă din timpul vieții sale Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej a făcut mai multe minuni, devenind foarte cunoscut și căutat de ceilalți oameni care aveau diferite boli sau alte suferințe, dăruind sănătate sufletului și […]

† Sfântul Cuvios Siluan Athonitul
(24 septembrie)

Sfântul Cuvios Siluan Athonitul prin prezenta sa, prin viata și scrierile sale, ne pune în prezenta lui Hristos, nu printr-o învățătură, un sistem teologic sau un discurs, ci printr-o experiență nemijlocita a lui Dumnezeu, trăită […]

Leave a Reply to † Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca (1 Aprilie) | Pravila Cancel reply

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

5 comments on “† Intrarea în biserică a Maicii Domnului
(21 noiembrie)”

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram