Intrarea în biserică a Maicii Domnului ne reamintește de momentul în care Maica Domnului a fost adusă la templul din Ierusalim de către părinții săi, Ioachim și Ana. Acest eveniment este serbat în calendarul ortodox în data de 21 noiembrie.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Sărbătoarea "Intrarea în biserică a Maicii Domnului", este considerată cea mai nouă sărbătoare dedicată Maicii lui Dumnezeu, luând naștere în secolul al VI-la, la 20 noiembrie 543, când împăratul Iustinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare Maria, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită biserica Sfânta Maria "cea nouă", și conform obiceiului, a doua zi după sfințire, adică la 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăși pe Sfânta Fecioară Maria.
Deși nu instituită oficial, sărbătoarea a existat înainte de secolul al VI-lea. Există astfel o mențiune a ei din secolul al IV-lea, făcuta de Sfântul Grigorie de Nyssa. Mai există și o mărturie privind construirea unei biserici de către împărăteasa Elena în cinstea acestui eveniment. Sfântul Andrei Criteanul (secolul al VII-lea) vorbește și el despre această sărbătoare ce se ținea la Ierusalim. În secolul al VIII-lea, patriarhii Gherman și Tarasie au rostit câte o predică în cinstea acestei sărbători.
În Apus, sărbătoarea a fost adoptată de Papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima dată în anul 1374, la Avignon. Ea s-a răspândit în secolul XV-XVI, în timpul papilor Sixt al IV-lea și Sixt al V-lea.
În fiecare an, la 21 noiembrie, este prăznuită prima mare sărbătoare din Postul Nașterii Domnului, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, numită și Aducerea Maicii Domnului la Templu, sărbătoare care, în credința populară, poartă numele de Vovidenie sau Ovedenie.
Unul din izvoarele cele mai vechi ale acestui eveniment este Protoevanghelia lui Iacov, una din Evangheliile neincluse în canonul Scripturii, Evanghelia Copilăriei după Iacob.
Sărbătoarea amintește faptul aducerii cu evlavie, în biserica Legii vechi, adică în templul din Ierusalim, a copilei de trei ani, care avea să fie Maica Domnului nostru Iisus Hristos; întâi, pentru că acest fapt, atunci când s-a petrecut, s-a împlinit într-un chip minunat și, al doilea, el cerea o pregătire pentru taina nașterii cu trup omenesc a Fiului lui Dumnezeu, care avea să se săvârșească prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu.
Tradiția Bisericii arată motivul pentru care Născătoarea de Dumnezeu a fost dusă la templul Legii vechi și dăruită Domnului: Ana, cea pururea pomenită, soția lui Ioachim, care mai toată viața ei a fost stearpă, adică nu a putut naște copii, luând îndemn din cele ce s-au petrecut cu cealaltă Ana, care era și ea stearpă, mama Prorocului Samuel, se ruga, împreună cu bărbatul ei Ioachim, lui Dumnezeu, Stăpânul firii, să le dăruiască lor un copil, făgăduind că, dacă le va împlini cererea, îndată îl vor dărui și închina lui Dumnezeu.
Ascultând rugămințile celor doi, un înger le vestește la scurtă vreme că vor avea o fată, pe care o vor numi Maria. Și așa a născut Sfânta Ana pe ceea ce s-a făcut începutul mântuirii neamului omenesc, pe pururea Fecioara Maria.
Sfinții Părinți și-au respectat promisiunea făcută lui Dumnezeu, astfel că, la trei ani de la nașterea Maicii Domnului, au parcurs timp de trei zile drumul de la Nazaret și au dus-o pe fiica lor la templul evreiesc din Ierusalim. Au adus-o la templu și, adunând ceată de fecioare, au întâmpinat-o cu făclii aprinse, însoțind-o până la treptele templului unde au încredințat-o preoților.
Părinții jertfelnici au înțeles că dobândirea unui copil la bătrânețe a fost un dar al Domnului și că încredințarea Mariei Templului este răspunsul unei chemări de sus, deodată cu împlinirea făgăduinței făcute.
Nu este exclusă nici posibilitatea ca Ioachim și Ana, atașați cu multă evlavie de Casa Domnului și se înțelege, cunoscători ai scrierilor Vechiului Testament, să-și fi amintit de cuvintele psalmistului care profețise tocmai despre fiica lor: "Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău. Că a poftit Împăratul frumusețea ta, că El este Domnul tău" (Psalm 44, 12-13).
Surse: Creștin Ortodox, Basilica, Orthodoxwiki.
Pentru a intra în Templu trebuiau urcate 15 trepte. Ritualul iudaic cerea ca iudeii să se oprească pe fiecare treaptă, pentru a rosti un psalm. Din acest motiv, cei cincisprezece psalmi ce se rosteau cu această ocazie sunt cunoscuți sub numele de "Psalmii treptelor" (Psalmii 119-133).
Fiind încă mică, părinții au vrut să o ajute pe fetiță să urce treptele, rostind psalmii în locul ei. Dar, spre surprinderea tuturor, când a ajuns în fața treptelor Templului din Ierusalim, micuța Maria le-a urcat singură, ca o persoană matură care cunoștea drumul pe care trebuia să meargă.
Luminat de Dumnezeu, marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, a întâmpinat-o cu bucurie pe această fecioară și a binecuvântat-o zicând: "Tu ești cea în care Dumnezeu și-a proslăvit numele Său între iudei. Tu ești cea în care Dumnezeu va descoperi Mântuirea pe care a pregătit-o poporului său."
Zaharia a dus-o în cea mai sfântă încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor, camera sfântă, în care nicio femeie și nici un preot n-au avut voie să pășească, ci doar arhiereul, o dată pe an. Și aceasta a făcut-o din insuflarea lui Dumnezeu, Cel ce avea să Se nască dintru ea, spre mântuirea lumii.
Că, de vreme ce chivotul Legii vechi nu mai era acolo de la robia babilonică, se cuvenea a sta acolo Preacurata Maria, care avea să fie chivotul cel însuflețit și adevărat al sfințeniei și care avea să poarte nu tablele umbrei Legii, ci pe Însuși Dătătorul Legii; nu mana care hrănea trupește, ci chiar pe Pâinea vieții, Care S-a coborât din cer spre viața lumii, adică pe Fiul lui Dumnezeu întrupat.
În fiecare zi Maria se ruga de dimineață până la ceasul al treilea, apoi până la ceasul al nouălea se ostenea cu lucrul de mână, iar de la al nouălea ceas se ruga iarăși până târziu în noapte. Și în fiecare seară Arhanghelul Gavriil, arătându-i-se împreună cu alți îngeri, îi aducea hrană cerească, iar hrana primită de ea de la preoți o dădea săracilor.
Din vreme în vreme, Sfinții ei Părinți, Ioachim și Ana o cercetau, dar după șapte ani de la Intrarea în biserică a Maicii Domnului ei au trecut la cele veșnice.
Și a rămas Fecioara la templu, ducând sfântă viețuire până la vârsta de 15 ani. Erau la templul din Ierusalim trei rânduri de chilii, în care locuiau, cu frică de Dumnezeu, fecioare și văduve închinate Domnului, precum și slujitori ai templului. În acest loc de bună creștere, Sfânta Fecioară, necontenit deprindea, sub supravegherea fecioarelor mai în vârstă, lucrul de mână, citirea Scripturii și îndeosebi rugăciunea. Dar cu cât creștea cu vârsta, cu atât creștea și cu harul și se ruga mult în Sfânta Sfintelor, încât după dreptate se spunea că mai mult locuia acolo.
Documentele vremii relatează că, în vremea aceea, la Templul din Ierusalim exista o școală pentru fete, în care erau primite cele care au împlinit vârsta de 3 ani și aveau dreptul să rămână în sfântul lăcaș până la vârsta de 15 ani. Pe parcursul acestor ani, fetele învățau rugăciunea, ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, dar și numeroase activități practice printre care păstrarea curățeniei în Templu, cusutul, întreținerea veșmintelor care erau folosite de Marele Arhiereu, de preoți și de leviți – diaconii din Vechiul Testament. De educația acestor eleve se ocupau văduve evlavioase, dornice să-și petreacă restul zilelor în Templu, rostind și ele rugăciuni, păstrând ascultarea și desăvârșita smerenie.
Întâi, hrana primită de tânăra fecioară prin intermediul unui înger închipuiește mâncarea cea nestricăcioasă, Trupul euharistic al lui Hristos, pe care îl vor primi credincioșii. Căci, "cu mână de înger s-a hrănit, ca ceea ce era să nască nouă negrăit, pâinea cea cerească". Minunea hrănirii cu cele din grădina Raiului are rolul de a stimula în omul căzut memoria sa paradisiacă, de a-l chema din izolarea sa gurmandă la comuniunea prin hrană cu Dumnezeu. "Pe Adam cel ce prin putred nărav a căzut (…) la dumnezeiasca cea fără patimă și nestricăcioasă hrană, l-ai chemat pe el, Stăpână". Maria este noua Eva, așa cum o numea, cel dintâi, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful: "Eva, fecioară nepătată, a zămislit cuvântul șarpelui și a născut neascultarea și moartea. Maria, Fecioara, a zămislit credință și bucurie, ascultând de la îngerul Gavriil vestea cea bună că Duhul Domnului va veni asupra ei și Puterea Celui Înalt o va umbri și că de aceea sfântul care se va naște din ea, va fi Fiul lui Dumnezeu".
În al doilea rând, Maica Domnului este hrănită de înger pentru a fi cinstită astfel de Dumnezeu, pentru sfințenia vieții ei, fiind adusă "ca să te hrănești în Sfânta Sfintelor, ca o sfințită". Totodată, hrana paradisiacă, pe lângă funcția biologic-alimentară, are și o funcție gnoseologică (creșterea în înțelepciune), după cum spune un irmos: "Primind hrană cerească, sporit-a cu înțelepciunea și cu Duhul". Putere sfântă mâncând, Fecioara se pregătește "să se sfințească spre sălășluirea Împăratului tuturor". În același cuget, Sfântul Maxim spunea că, odată cu hrana, ea primea de la înger și "învățătura desăvârșirii", pentru a o pregăti "să cuprindă în sânul său firea dumnezeiască cea necuprinsă".
Preacurata a rămas la templu până la vârsta de 15 ani, când arhiereul a socotit să o căsătorească. Atunci Sfânta Fecioară a descoperit arhiereului și preoților că ea, încă din leagăn, este făgăduită lui Dumnezeu și că ea însăși a ales o viață de feciorie neîntreruptă.
Drept aceea, a fost logodită cu dreptul Iosif, atunci în vârstă de aproape 80 de ani, ca, sub acest chip, să se păzească ea curată în lume; și astfel, Iosif logodnicul a luat-o în casa lui din Nazaret. Se spune că arhiereul i-a încredințat Fecioarei ca ultimă îndatorire la plecarea de la templu să participe la țeserea unei noi catapetesme (draperie brodată - mai târziu a devenit partea din lemn care separă Sfântul Altar de restul bisericii) pentru Sfânta Sfintelor, pe care Preacurata a lucrat-o cu sârguință.
Această catapeteasmă avea să se rupă în vremea Pătimirii Domnului pe Cruce. Astfel, neîntinata Maria a fost pregătită să devină Maica Fiului lui Dumnezeu, viețuind în chip cu totul virtuos și asemenea îngerilor, ca un vas al sfințeniei. Intrarea în biserică a Maicii Domnului, eveniment sărbătorit în fiecare an la 21 noiembrie, ne amintește, astfel, despre virtuțile Maicii Domnului, despre fecioria ei închinată Mirelui ceresc, despre viața ei de rugăciune și despre însemnătatea sfințitoare a bisericii.
Primul Templu din Ierusalim a fost construit de către Solomon, la recomandarea profetului Natan, după un plan descoperit de Dumnezeu, în decurs de șapte ani; avea 11 m lungime, 16 m lățime și 33 m înălțime, la care se adăugau anexele din curtea exterioară. El cuprindea un vestibul, aula, Sfânta și Sfânta Sfintelor, separate de doi pereți din lemn de cedru primit de la Hiram, regele Feniciei, încrustați cu heruvimi și motive florale, placate cu aur.
În curtea interioară a Templului, care se mai numea și curtea preoților, se afla altarul arderii de tot, un vas destul de mare cu apă pentru spălările rituale - numit Marea de aramă - și alte zece vase mai mici, care serveau la spălarea animalelor pentru jertfă, iar în fața Templului se aflau două coloane cu capiteluri florale din lotus sculptat.
În Sfânta se afla altarul tămâierii, o masă din cedru, placată cu aur, pe care se aflau pâinile punerii înainte și zece candelabre din aur. Iar în Sfânta Sfintelor se afla Chivotul Legii, un chivot în care se păstrau Tablele Legii, mărturie despre revelația lui Dumnezeu și a voii Lui pe Muntele Sinai. El era considerat tronul lui Dumnezeu, fiind o dovadă a propriei Sale prezențe, revelații și existențe. Însă, Templul lui Solomon a fost de nenumărate ori profanat și jefuit, până când Nabucodonosor l-a dărâmat până-n temelii în 586 înainte de Hristos.
Abia după șaptezeci de ani, Zorobabel, la îndemnul profeților Agheu și Zaharia, a refăcut atât Templul, cât și anexele, arhiereu fiind Iosua. Acest templu, în care a intrat Maica Domnului și mai târziu însuși Iisus Hristos, a existat până în anul 70 atunci când a fost dărâmat Ierusalimul și o dată cu el și Templul.
Templul avea nouăzeci de camere, dispuse pe trei paliere, spune istoricul Iosif Flaviu, încăperi în care, într-o parte, locuiau fecioarele, care erau date spre slujba lui Dumnezeu, până la o vreme; în cealaltă parte locuiau văduvele, cele care se făgăduiau să-și păzească curățenia până la sfârșitul vieții, precum prorocița Ana, fiica lui Fanuil. Într-o altă parte petreceau bărbații și, în sfârșit, într-o latură diferită locuiau săracii pelerini, care veneau de departe pentru închinare.
Tradiția rabinică spune: "Cinci lucruri care se aflau în primul templu nu se mai găseau în al doilea. Acestea erau: Focul din înălțime, Untdelemnul ungerii, Chivotul Legii, Duhul Sfânt și sorții Urim și Tumim". Duhul Sfânt a început să grăiască prin profeți, lucrând pentru a o pregăti pe cea care trebuia să-L nască pe Hristos.
În timp ce Hristos a întrunit toate cele trei slujiri (învățătorească, arhierească și împărătească), Zaharia avea doar două: arhierească și învățătorească, profetică. Văzând în Fecioara Maria Chivotul Noului Legământ, Zaharia a dus-o în Sfânta Sfintelor. Aici ea s-a pregătit pentru a deveni Templul lui Dumnezeu. De altfel, ea a parcurs cele trei etape necesare: curățirea, iluminarea și unirea cu Dumnezeu, corespunzătoare celor trei încăperi ale templului. Intrarea în Templu înseamnă pregătirea tainică a umanității lui Hristos. Din acest motiv, această sărbătoare este o anticipare a Nașterii Mântuitorului, lucru evident și în rânduiala slujbelor. Din aceasta zi încep să se cânte în cadrul Utreniei Catavasiile: "Hristos se naște, slăviți-L!…"
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Maicii Domnului!
Maria - Cel mai îndrăgit și utilizat nume de origine biblică, Maria a rămas în istorie precum simbolul purității, fiind numele purtat de cea care l-a adus pe lume pe Iisus, fiul lui Dumnezeu.
Totuși, semnificația lui este relativ controversată: în primul rând există o accepțiune egipteană care spune că numele Maria provine de la termenul "mry" sau "mr" ce se traduce "iubit", "iubire".
În latină, se consideră că Maria înseamnă "stea de mare" (compus din "mar" – "picătură" și "-yam" – "mare", în textele latine a apărut sintagma "stilla maris" – "stea de mare", o metaforă folosită de multe ori pentru descrierea Maicii Domnului), iar în onomastica evreiască se definește prin sintagma "mare a amărăciunilor".
În ebraică, numele Maria are o altă semnificație, aceea de "copil dorit". Tot în ebraică a fost perceput ca provenind de l cuvântul "mar" – "domn", "stăpân".
Anamaria, Mari, Meri, Mărioara, Măriuța, Marița, Mariana, Marilena, Marina, Marinela, Marieta, Marica, Marița, Marusia, Măriuca, Maricica, Mia, Maia, Mița, Mimi, Mioara, Marian, Marin, Marinus, Marinică.
Conform calendarului ortodox, cei peste 2.2 milioane de români care poartă numele Maicii Domnului își pot serba ziua de nume în date de pe data de 15 august când serbăm Adormirea Maicii Domnului (conform dogmei ortodoxe, sfinții sunt pomeniți la data la care la au trecut la cele veșnice, dată la care ei au intrat în Împărăția lui Dumnezeu, care este nașterea cea adevărată), însă datorită evlaviei pe care o au mulți creștin față de Maica Domnului aceștia își serbează ziua de nume și pe datata de 8 septembrie, când este serbată Nașterea Maicii Domnului.
Învățătura ortodoxă cu privire la sărbătoarea "Intrarea în biserică a Maicii Domnului", ca înainte-mergătoare a tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, care avea a se face în lume prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu, se regăsește în icoana praznicului.
Temeiul zugrăvirii icoanei nu se găsește în Evangheliile canonice ci, în cele apocrife. Însă felul în care este interpretat praznicul și felul cum este Prea Sfânta Fecioară laudată în cântări, precum Condacul citat, se bazează pe ceea ce se spune despre Maica Domnului în Evangheliile canonice.
Scena Intrării Maicii Domnului în Biserica este descrisă în Erminii, de obicei, astfel: "Interiorul unui templu, cu un amvon în partea dreaptă sau stângă. În amvon stă preotul-proroc Zaharia. Este înfățișat ca un om bătrân, cu barbă ascuțită, în vesminte preoțești, puțin plecat, cu mâinile întinse, primind-o pe copila de trei ani, pe Maica Domnului. Ea se afla în mijlocul scenei, lângă amvon, cu mâinile întinse către Zaharia. În spatele Maicii Domnului se afla tatăl ei, Sfântul Ioachim, iar lângă acesta, mama ei, Sfânta Ana. În spatele sau în fata lor, o suita de fecioare purtând haine de sărbătoare, cu șfeșnice în mâini." (Constantine Cavarnos, autorul cărții Ghid de Iconografie bizantină)
Într-o alta scenă, în spatele lui Zaharia, într-un registru superior, este reprezentată Maica Domnului, așezată pe un scaun mai înalt, la care se ajunge pe o scară cu trei trepte. Cele trei trepte pot fi văzute ca împlinire a trei făgăduințe. Făgăduința lui Ioachim și Ana de a închina Domnului pe Fecioara Maria, drept mulțumire pentru că le-au fost ascultate rugăciunile. Făgăduința făcută de Dumnezeu prin proroci, că va alege o Fecioară spre a-i fi și Mama. Și, în al treilea rând, Fecioara Maria, rod al făgăduinței omenești, dăruindu-se Domnului, spre a deveni Născătoare de Dumnezeu.
În fata ei se afla un baldachin; lângă baldachin, un înger în zbor, privind spre Maica Domnului, într-un gest de întâmpinare. Ea se uita în sus, către înger, cu o mana întinsă către el. Toți, în afara de tinerele fecioare, sunt reprezentați cu aureole." (Ghid de Iconografie bizantina, Editura Sophia, 2005)
În mod tradițional, scena se zugrăvește în diaconicon - partea dreaptă (sudică) a Sfântului Altar. Alegerea Sfântului Altar este în acord cu versetele introductive ale Troparelor Cântării a 9-a a Canonului care se cântă în timpul Utreniei. Aceste versete se sfârșesc cu refrenul în care se spune că Maica Domnului "a intrat în Sfânta Sfintelor". De altfel, începutul Irmosului Cântării a 9-a (Axionul praznicului), menționează: "Îngerii, văzând intrarea Fecioarei, s-au cutremurat, cum cu slava a intrat în Sfânta Sfintelor!"
Sursă: Creștin Ortodox.
În calendarul ortodox, sărbătoarea este marcată cu cruce roșie și, fiindcă ne aflăm în Postul Nașterii Domnului, este zi de dezlegare la pește, pentru a nu opri bucuria aceste sărbători cu o zi de post.
În calendarele populare, Vovidenia este, în primul rând, ziua în care începe iarna.
Denumirea populară de Vovidenie provine din limba slavonă și înseamnă "ceea ce se face văzută", însă conform altor surse, ea se poate corela cu cuvântul "vedenie" – sărbătoare asociată – generic – luminii.
În această zi se dă de pomană "lumina de veci", o lumânare despre care se spune că nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă, luminând pentru sufletul celor morți. De asemenea, se aprind lumânări și se dă de pomană pentru sufletul celor ce au murit fără veghe, al celor morți sau înecați între "ziduri de întuneric".
De asemenea, fiind o sărbătoare dedicată luminii, care nu trebuie să se lase învinsă de întuneric, asociată multor superstiții, se spune că este bine ca lumânările și focul să ardă toată noaptea. Sărbătoarea este cinstită și pentru a avea o vedere bună și a nu fi lipsit de lumina ochilor. Obiceiuri din vechime arătau că, de Vovidenie, țăranii sfințeau la biserică un fuior de cânepă, cu care se ștergeau apoi pe ochi ca să le curețe izvorul vederii.
Se spune că în noaptea de Vovidenie, la fel ca și în noaptea sfântă a Crăciunului, cerurile își deschid porțile și oamenii credincioși și smeriți pot să le vadă adâncurile pline de stele și îngeri, iar cei drepți și curați îl pot zări chiar și pe Iisus, împaratul luminii, simbolul vieții veșnice.
Tot în ziua de Vovidenie, sau în ajun, există obiceiul ca cei mici să pună în vase cu apa crengi de măr, care ținute la lumină și căldură, să înmugurească și să înflorească, fiind apoi folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove. De-a lungul timpului s-a instituit credința că persoanele sorcovite cu crengile de măr înflorite sunt apărate în acel an de boli, de pagubă și de întâmplări dramatice.
Tradiția spune că atunci când credincioșii respectă această sărbătoare, în anul următor vor avea hambarele pline și belșug în gospodărie.
Sursă: Radio România.
Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz și strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, liniștește sufletul meu cu pacea Fiului tău și alungă deznădejdea și întristarea sufletului meu cu harul Său. Potolește furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc și stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică și împrăștie ceața nelegiuirilor mele de la fața mea, căci acestea mă împresoară și mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău.
Sufletul meu se simte sfârșit; totul îmi este greu, chiar și rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele șoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topește gheața din jurul sufletului meu și încălzește-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică și Fecioară. Nu mă alunga de la fața ta, ci primește rugăciunea robului tău. Tristețea m-a cuprins.
Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta și nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde și apărarea tuturor credincioșilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!
Astăzi, înainte însemnarea bunăvoinței lui Dumnezeu și propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată și pe Hristos tuturor mai înainte Îl vestește. Acesteia și noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, Împlinirea rânduielii Ziditorului.
Preacurat Templu al Mântuitorului, Cămara cea de mult preț și Fecioară, Sfințită Vistieria Slavei lui Dumnezeu, astăzi este adusă în Casa Domnului, împreună aducând harul Duhului lui Dumnezeu, pe care o laudă îngerii lui Dumnezeu. Aceasta este Cortul cel Ceresc.
Împlinindu-se trei ani de la nașterea Preacuratei Fecioare Maria, drepții ei părinți, Ioachim și Ana, și-au adus aminte de făgăduința lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvântul. Chemând toate rudeniile din Nazaret unde viețuiau, rudenii care erau de neam împărătesc și arhieresc, căci însuși dreptul Ioachim era de neam împărătesc, iar soția lui, Sfânta Ana, era de neam arhieresc; și aducând și cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe și au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria cu podoabă împărătească.
Despre aceasta mărturisesc Sfinții Părinți cei de demult. Astfel, Sfântul Iacob, Arhiepiscopul Ierusalimului, spune cuvintele zise de Ioachim: "Chemați fiice evreice curate, să ia făclii aprinse". Iar cuvintele dreptei Ana le spune Sfântul Ghermano, Patriarhul Constantinopolului, astfel: "Făgăduințele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, și am chemat preoți, și pe rudeniile mele, zicând tuturor: Bucurați-vă împreună cu mine toți, că m-am arătat astăzi și maică și înainte povățuitoare, dând pe fiica mea, nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc".
Iar pentru podoabă cea împărătească a dumnezeieștii prunce, Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Tesalonicului, grăiește așa: "Se cuvenea ca intrarea pruncei celei dumnezeiești să fie după vrednicia ei, și astfel, de un mărgăritar ca acesta prealuminat și de mult preț să nu se lipească haine proaste. Deci era de trebuință să o îmbrace cu haină împărătească, spre slava și frumusețea cea mai mare". Pregătind cele ce se cuveneau pentru cinstită și slăvita intrare, au făcut calea din Nazaret la Ierusalim, timp de trei zile.
Ajungând în cetatea Ierusalimului, au mers cu cinste la biserică, ducând într-însa pe "Biserica" lui Dumnezeu cea însuflețită, pe prunca cea de trei ani, pe Curata Fecioară Maria. Cete de fecioare cu lumânări aprinse mergeau înaintea ei, după mărturia Sfântului Tarasie, Arhiepiscopul cetății lui Constantin, care povestește că Sfânta Ana ar fi grăit așa: "Purtați, fecioare, făclii și călătoriți înaintea mea și înaintea dumnezeieștii copile". Iar sfinții ei născători, luând de mâini pe fiica lor cea dăruită lui Dumnezeu, cu blândețe și cu cinste o duceau între dânșii.
Toată mulțimea rudeniilor, vecinilor și cunoscuților urma cu veselie, ținând făclii în mâini și înconjurând-o pe Preasfânta Fecioară ca stelele pe luna cea luminoasă, spre mirarea Ierusalimului. Pentru acest lucru Sfântul Teofilact scrie așa: "A uitat fiica casa părinților săi și se aduce Împăratului, Celui ce a dorit frumusețea ei, și se aduce nu fără cinste, nici fără slavă, ci cu petrecere luminată, că se scoate din casa părintească cu slavă". Apoi toți lăudau ieșirea ei, toate rudeniile, vecinii și câți erau în legătura dragostei, urmau părinților ei. Părinții se bucurau împreună cu părintele, maicile cu maică, iar copilele și fecioarele mergeau înaintea dumnezeieștii copile, purtând făclii, și erau ca un șir de stele care strălucesc împreună cu luna.
Deci, s-a adunat tot Ierusalimul, văzând acea nouă petrecere, cum pe o copilă de trei ani o duc împodobită cu atâta slavă și cu multe lumini; și nu numai cetățenii de jos ai Ierusalimului, ci și cei de sus, adică sfinții îngeri, s-au adunat să vadă preaslăvita ducere a Preacuratei Fecioare Maria. Și văzând, se mirau cum cântă Biserica: "Îngerii văzând intrarea Preacuratei s-au mirat, cum Fecioara intră în sfânta sfintelor…". Deci împreună cu ceata pământească cea văzută a fecioarelor celor curate era și ceata cea nevăzută a celor fără de trup, ducând înăuntru, întru cele sfinte, pe Preacurata Fecioară Maria, înconjurând-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.
Sfântul Gheorghe, Arhiepiscopul Nicomidiei, așa grăiește despre aceasta: "Duceau acum părinții pe Fecioara către ușile bisericii, înconjurând-o pe ea îngerii și cu toate puterile cele mai presus de lume împreună veselindu-se; că îngerii, deși nu știau puterea tainei, însă ca niște slugi, din porunca Domnului, slujeau la intrarea ei în biserică. Și mai întâi se mirau văzând-o pe dânsa că va fi vas preacinstit al faptelor bune, care purta semnul curățeniei celei veșnice, și avea trup de care nici un fel de păcat nu se va apropia niciodată". Deci, făcând voia Domnului, au săvârșit părinții slujba cea poruncită.
Astfel, cu cinste și cu slavă era petrecută în biserica Domnului, preanevinovata copilă, nu numai de oameni, ci și de îngeri. Căci de vreme ce chivotul Legii vechi, ce purta în sine mâna, care era numai închipuirea Preacuratei Fecioare, s-a dus cu cinste în biserica Domnului, adunându-se tot Israelul, cu cât mai vârtos se cuvenea cinste însuși Chivotului însuflețit, pe binecuvântata Fecioară, Maica lui Dumnezeu, care avea să poarte în sine pe Hristos. Când se ducea chivotul Legii în biserica Domnului, mergea înainte împăratul cel pământesc, fiind împărat peste Israel dumnezeiescul proroc David.
Iar înaintea chivotului însuflețit, adică înaintea Preacuratei Fecioare, care se ducea în Biserica lui Dumnezeu, mergea înainte, nu împăratul cel pământesc, ci Cel ceresc către Care în toate zilele ne rugăm, zicând: "Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului…". Pentru că acel Împărat era mergător înaintea acestei fiice împărătești, după cum mărturisește despre acestea Sfânta Biserică în cântările ei, astfel: "În Sfânta Sfintelor, cea sfântă și fără de prihană cu Duhul Sfânt se aduce…".
La ducerea chivotului erau cântări, căci a poruncit împăratul David Leviților să pună cântăreți, să dea glas de veselie în organe, în psaltiri, în alăute și în chimvale. Iar la ducerea Preasfintei Fecioare nu se făceau cântări ale muzicii pământești, ci cântări ale îngerilor celor ce nevăzut slujeau. Pentru că, intrând Fecioară în cele sfinte spre slujba Domnului, îngerii cântau cu glasuri cerești, despre care pomenește acum Biserica în condac: "Împreună aducând darul Duhului lui Dumnezeu pe care o laudă îngerii; aceasta este cortul cel ceresc".
Însă și de cântări omenești era însoțită ducerea Preacuratei, pentru că Ana cea dreaptă – cum spune în cuvântul Sfântului Terasie –, grăiește către fecioarele care mergeau înainte: "Cântați-i acesteia întru laude, cântați-i întru alăute, glăsuiți cântare duhovnicească; măriți-o pe dânsa în psaltire cu zece strune". Biserica a pomenit despre aceasta, zicând: "Bucură-se cu duhul Ioachim și Ana. Și cetele fecioarelor cânta Domnului, cu psalmi cântând și cinstind pe maica Lui". De aici se arată că cetele de fecioare, care mergeau atunci înaintea Preacuratei Fecioare, cântau oarecare cântări din psalmii lui David. Cu ele se unește și făcătorul canonului acestuia, zicând: "Începeți, fecioare, și cântați cântări, ținând în mâini făclii". Apoi Sfinții și drepții ei Părinți, Ioachim și Ana, după mărturia Sfântului Tarasie, aveau în gurile lor această cântare a lui David, strămoșul lor: Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău, că a dorit Împăratul frumusețea ta.
Atunci, după povestirea Sfântului Teofilact, au ieșit preoții care slujeau în biserică întru întâmpinarea acelei preaslăvite fiice a lui Dumnezeu și cu cântări au întâmpinat pe Preasfânta Fecioară, pe aceea care avea să fie Maica Arhiereului celui Mare, Care a străbătut cerurile. Pe aceasta aducând-o Sfânta Ana la ușile bisericii, precum scrie Sfântul Tarasie, zicea așa: "Vino, fiică, către Cel ce mi te-a dăruit! Vino chivot al sfințeniei către mult înduratul Stăpân! Vino, ușa vieții, către Milostivul dătător! Vino, sicriul Cuvântului, către lăcașul Domnului, intră în biserica Domnului, bucuria și veselia lumii". Iar către Zaharia a zis Ioachim, ca și către un proroc, arhiereu și rudenie a lor: "Primește, Zaharia, pe cortul cel curat; primește, preotule, sicriul cel fără de prihană; primește, prorocule, cădelnița și cărbunele cel nematerialnic, primește dreptule tămâia cea duhovnicească".
Apoi dreapta Ana a zis către arhiereu, precum povestește Sfântul Ghermano: "Primește, o! prorocule, pe fiica cea dăruită mie de Dumnezeu; primește-o și o sădește pe ea în muntele cel sfânt, în locașul cel gata al lui Dumnezeu, nimic ispitind, până când Dumnezeu, Care a chemat-o aici, va aduce la săvârșire cele ce bine a voit pentru dânsa".
Erau acolo, după cum scrie Sfântul Ieronim, cincisprezece trepte la intrarea în biserică, după numărul celor cincisprezece psalmi ai treptelor, și la fiecare din acele trepte se cântă câte un psalm de către preoții și leviții care intrau în slujbă. Deci drepții părinți au pus pe prunca cea fără prihană pe treapta cea dintâi, iar ea îndată, singură, a alergat pe trepte foarte degrabă, neajutând-o nimeni, nici sprijinind-o. Și alergând la treapta cea de sus, a stat acolo, întărind-o pe dânsa puterea lui Dumnezeu cea negrăită. Căci încă mică fiind, a început Domnul a arăta într-însa puterea Sa cea mare, ca să înțeleagă cât de mare va fi în dar, când va veni în vârstă cea desăvârșită.
Atunci se mirau toți când au văzut pe acea pruncă de trei ani suindu-se singură degrabă pe acele trepte, ca și cum ar fi fost desăvârșită cu vârsta. Mai vârtos Zaharia se miră de aceasta și, ca un proroc, din descoperirea lui Dumnezeu înțelegea mai înainte cele ce aveau să fie. Căci, spune despre dânsul Sfântul Teofilact, că era luminat de Duhul. La fel și Sfântul Tarasie grăiește despre dânsul că, umplându-se de Duhul Sfânt, a strigat: "O, pruncă curată! O, fecioară neîntinată! O, doamnă preafrumoasă. O, înfrumusețarea femeilor! O, podoaba fiicelor! Tu ești binecuvântată între femei; tu ești preamărită cu curățenia; tu ești pecetluită cu fecioria; tu ești dezlegarea blestemului lui Adam".
Iar către Sfânta Ana, după mărturia Sfântului Ghermano, Zaharia a zis: "Bine este cuvântat rodul pântecelui tău, o, femeie mai cinstită decât oricare altele! Preaslăvită este aducerea ta, o, iubitoare de Dumnezeu!". Apoi ținând prunca de mână – zice același Sfânt Ghermano –, cu bucurie a adus-o Zaharia întru cele sfinte, zicând către dânsa unele ca acestea: "Vino, împlinirea prorociei mele; vino, săvârșirea făgăduințelor Domnului; vino, pecetea așezământului Lui; vino, împlinirea tainelor Lui; vino, oglinda tuturor prorocilor; vino, înnoirea celor învechite; vino, lumina celor ce zac în întuneric; vino, dar nou și preadumnezeiesc, intră cu bucurie în biserica Domnului tău; acum în aceasta de jos, pământească, iar puțin mai pe urmă în cea de sus și neapropiată".
Iar prunca săltând și bucurându-se foarte, mergea în casa Domnului. Că, deși era mică cu vârsta, fiind numai de trei ani, însă cu darul lui Dumnezeu era desăvârșită, ca ceea ce era aleasă de Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii.
Astfel a fost dusă în biserica Domnului Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maria. Atunci arhiereul Zaharia a făcut un lucru străin și tuturor de mirare, căci a dus pe pruncă în sfânta sfintelor, care este după a doua catapeteasmă, în care era chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur, și heruvimii slavei care umbreau altarul, unde, nu numai femeilor, ci nici preoților nu le era îngăduit a intra, fără numai singur arhiereului, o dată într-un an.
Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune. Căci celorlalte fecioare, care, de asemeni, erau aduse pentru slujbă în biserica Domnului până la vremea vârstei lor, le era dat loc de rugăciune, după mărturia Sfântului Chiril Alexandrinul și a lui Grigore de Nissa, între biserică și altar, unde mai pe urmă a fost ucis Zaharia. Și nicidecum nu era cu putință vreuneia din fecioarele acelea a îndrăzni să se apropie de altar, pentru că le oprise arhiereul.
Aceasta a făcut-o arhiereul după porunca lui Dumnezeu, despre care grăiește Sfântul Teofilact astfel: "Iar arhiereul, fiind luminat de Dumnezeu, a cunoscut pe pruncă, că este locaș al dumnezeiescului dar, și că este mai vrednică decât el spre a sta totdeauna înaintea feței lui Dumnezeu. Și, aducându-și aminte de cele zise în Lege despre chivot – căci s-a poruncit ca acela să fie pus în sfânta sfintelor –, îndată a priceput cum că acela a fost mai înainte numai închipuirea copilei acesteia. Deci, neîndoindu-se, a îndrăznit mai presus de Lege a o aduce în Sfânta Sfintelor. Și a primit pe Fecioară locul acela, care nu era văzut de nici unul din alți bărbați, nici chiar de preoți, decât numai de arhiereu o dată într-un an. Căci se cădea aceasta pentru ea, ceea ce s-a sfințit mai înainte de zămislire prin curăție; și din pântece s-a îndreptat să nu slujească legii celei omenești care zace asupra oamenilor celor ce greșesc, ci celei cerești, fiind mai presus decât îngerii și în care, nu legea omenească, ci darul cel desăvârșit a lucrat".
Apoi drepții părinți au adus – precum zice Sfântul Ieronim –, cu Preabinecuvântata lor fiică, și daruri lui Dumnezeu, jertfe și arderi de tot. Și fiind binecuvântați de arhiereu și de tot soborul preoțesc, s-au întors la casa lor cu toate rudeniile și au făcut ospăț mare, veselindu-se și mulțumind lui Dumnezeu. Iar Preabinecuvântata Fecioară, la începutul vieții sale, a fost dată în casa Domnului, în locașul de fecioare, pentru că biserica Ierusalimului – cea zidită de Solomon, iar după pustiire, înnoită de Zorobabel –, avea multe locașuri de locuință precum zice Iosif (Flaviu), istoricul cel vechi al evreilor: "Că erau pe lângă peretele bisericii, treizeci de camere de piatră despărțite una de alta, largi și foarte frumoase. Iar peste acelea erau alte camere și peste acelea al treilea rând, și de toate era numărul lor nouăzeci de camere, având toată îndemânarea. Iar înălțimea casei era ca și peretele bisericii, ca niște stâlpi întărind biserica pe dinafară".
Deci în acele case erau diferite locașuri: deosebi viețuiau fecioarele, care erau date spre slujba lui Dumnezeu, până la o vreme; în altă parte locuiau și văduvele, cele care se făgăduiau să-și păzească curățenia până la sfârșitul vieții lor, precum era Ana prorocița, fata lui Fanuil; și iarăși deosebi petreceau bărbații care se chemau nazorei, viețuind în chipul monahilor necăsătoriți. Aceia toți slujeau Domnului în biserică și își aveau hrana din averea lor. Iar celelalte case erau pentru odihna săracilor străini care veneau de departe pentru închinăciune.
Deci în locașul fecioarelor, precum s-a zis, a fost dată prunca cea de trei ani, Preacurata Fecioară Maria, fiind orânduite pe lângă dânsa fecioare mai bătrâne cu anii, iscusite în Sfânta Scriptură și în lucrul mâinilor, pentru că din copilărie să se deprindă dumnezeiasca pruncă și cu Scriptură și cu lucrul mâinilor. Apoi o cercetau pe ea Sfinții ei Părinți Ioachim și Ana, iar mai vârtos Sfânta Ana, ca o maică mergea adeseori să vadă pe fiica sa și o învăța pe dânsa. Astfel, a învățat degrabă Scriptura Legii vechi desăvârșit, după mărturia Sfântului Ambrozie și a lui Gheorghe istoricul, și nu numai Scriptura, ci și lucrul mâinilor l-a deprins bine, precum zice despre dânsa Sfântul Epifanie: "Fecioara era ascuțită la minte și iubitoare de învățătură și nu numai Sfânta Scriptură învăța, ci și toarcerea linii și a inului și la cusături cu mătase se îndeletnicea".
Pentru priceperea sa cea bună, era tuturor mirare și lucra mai vârtos acele lucruri ce puteau să fie de trebuință preoților la slujba Bisericii; încât mai pe urmă, pe vremea Fiului ei, putea să se hrănească cu cinste. Pentru că chiar hitonul cel necusut, adică cămașa pentru care s-a tras sorț când Domnul era răstignit pe cruce, a fost țesut de Fecioara Maria, cu mâinile ei.
Sfântul Epifanie spune că se dădea Preacuratei Fecioare, ca și celorlalte fecioare, hrana cea obișnuită de la biserică, dar ea o dădea săracilor străini, pentru că era hrănită cu pâine cerească, precum cânta Biserica. Sfântul Ghermano spune despre dânsa: "Petrecea Fecioară în Sfânta Sfintelor, primind hrană dulce de la îngeri". Și Sfântul Andrei Criteanul grăiește: "În Sfânta Sfintelor petrecând Fecioara ca într-o cămară, primea hrană străină și nestricăcioasă".
Și se spune că Preacurata Fecioară intra în cortul cel mai dinăuntru, care se zice Sfânta Sfintelor, ce era după a doua catapeteasmă, iar nu în locașul cel fecioresc. Pentru că, deși avea loc deosebit în locașul fecioarelor, la rugăciune ea intră în Sfânta Sfintelor, căci numai ei îi era îngăduit. Dar ajungând în vârstă mai mare și deprinzându-se cu scriptură și cu lucrul mâinilor, mai mult zăbovea la rugăciune, decât la lucru. Ea avea obicei de petrecea toată noaptea și cea mai mare parte a zilei în rugăciuni. La rugăciune intra în Sfânta Sfintelor, iar la lucrul mâinilor se întorcea în locașul său; pentru că nu era slobod a lucra ceva în Sfânta Sfintelor, nici a aduce ceva acolo.
Cea mai multă vreme a vieții sale și-a petrecut în biserică la rugăciune, după a doua catapeteasmă, în cortul cel dinăuntru, decât în casă ce îi era dată pentru lucrul mâinilor. Pentru aceasta, de către toți învățătorii, cu un glas se mărturisește, că Preacurata Fecioară până la doisprezece ani și-a avut viața în Sfânta Sfintelor, de vreme ce numai câte puțin ieșea de acolo. Iar cum a fost viața ei în vârstă tinereților, scrie Ieronim astfel: "Fericită Fecioară, încă din pruncia sa, când era în biserică cu celelalte fecioare de o vârstă cu sine, își petrecea viața foarte cu rânduială. Pentru că de dimineață până la al treilea ceas din zi, stătea la rugăciune; iar de la al treilea ceas până la al nouălea, se îndeletnicea cu lucrul mâinilor sau cu citirea cărților sfinte. De la al nouălea ceas, iarăși își începea rugăciunea, de la care nu înceta, până când nu i se arăta îngerul, dintr-ale cărui mâini se obișnuise a-și primi hrană. Și așa mereu tot mai mult sporea în dragostea lui Dumnezeu".
Astfel a fost viața ei în feciorie, când locuia împreună cu fecioarele cele de o vârstă. Din zi în zi crescând și întărindu-se cu duhul, creștea într-însa și viața cea cu nevoință, cu iubire de osteneală și rugăciune. Pentru că mergea din putere în putere, până când a umbrit-o puterea Celui de sus. Iar când i se arăta îngerul aducându-i hrană, a văzut cu ochii săi chiar arhiereul Zaharia, despre care mărturisește Sfântul Gheorghe Nicomidianul, zicând: "Din zi în zi, înaintând cu vârsta, se înmulțeau și darurile Duhului Sfânt întru dânsa".
Apoi petrecea împreună cu îngerii, lucru pe care și Zaharia îl știa. Căci intrând el în altar, după obiceiul său, ca arhiereu, a văzut pe cineva că vorbea cu fecioară, dându-i hrană, și având chipul străin - pentru că era înger cel ce se arăta. Și înspăimântându-se Zaharia, cugeta în sine: "Ce este această nouă și neobișnuită asemănare îngerească ce s-a arătat și vorbea către fecioară, cu chip fără de trup, aducând hrană care hrănește trupul, cel cu firea nematerialnică, dând fecioarei mâncare materialnică? Acea vedere îngerească se făcea numai preoților, și aceea nu totdeauna; iar către partea femeiască și încă către o fecioară așa tânără, nicidecum nu este obișnuit a se vedea. Căci de ar fi fost dintre cele însoțite cu bărbat, dar fără copii, s-ar fi rugat ca să i se dea rod – precum s-a rugat Ana odinioară –, atunci nu m-aș fi minunat de arătarea îngerească.
Dar fecioara astfel de lucru nu cere și, precum văd, totdeauna i se arată îngerul. Pentru aceasta sunt în mai mare mirare, în spaimă și în îndoială. Căci, ce poate să fie aceasta? Și ce vine, să-i vestească îngerul? Ce este hrana aceea ce i se aduce? Și de unde se ia? Cine pregătește acea hrană? Și ce mână face acea pâine? Pentru că îngerii nu se îngrijesc pentru trebuințele trupești, deși mulți oameni au fost hrăniți printr-înșii, dar hrana aceea o pregătea mână omenească.
Căci îngerul, slujind lui Daniil, deși putea, cu puterea Celui Preaînalt, nu prin altcineva, ci prin sine să împlinească cele poruncite, a luat pe Avacum cu scafa (vas), că nu cumva vedenia cea îngerească și hrana cea neobișnuită, să înfricoșeze pe cel ce îl hrănea. Iar aici singur îngerul vine către fecioară, care lucru este plin de o taină, pe care eu nu o pricep. Ce este aceasta? Căci chiar din copilăria ei s-a învrednicit de daruri ca acestea, ca să-i slujească cei fără de trupuri.
Ce este aceasta? Au doar întru dânsa se vor împlini graiurile prorocești? Au doar întru dânsa va fi sfârșitul așteptării noastre? Au doar dintr-însa va lua fire Cel Care are să vină să mântuiască neamul nostru? Căci această taină a fost mai dinainte prorocită, și Cuvântul caută pe aceea care să slujească tainei. Au doar nu este alta mai dinainte aleasă ca să slujească tainei, fără numai fecioara aceasta, pe care o văd?
Cât ești de fericită casa lui Israel, din care a odrăslit o vlăstară ca aceasta! Cât ești de fericită rădăcina lui Iesei, din care a ieșit vița, care are să odrăslească lumii floarea mântuirii! Cât de slăvită este pomenirea părinților acesteia! Cât sunt de fericit și eu cel ce mă satur de o vedere că aceasta și înfrumusețez o Fecioară ca aceasta, spre a fi mireasa Cuvântului!".
Până aici este povestirea Sfântului Gheorghe Nicomidianul.
Încă și Fericitul Ieronim asemenea grăiește: "Cum că în toate zilele o cercetau pe dânsa îngerii și de m-ar fi întrebat cineva pe mine cum a petrecut acolo, Preacurata Fecioară în vremea copilăriei sale, aș fi răspuns că acel lucru numai lui Dumnezeu singur i-a fost știut și lui Gavriil Arhanghelul, păzitorul ei cel nedepărtat, care împreună cu alți îngeri venea adeseori la dânsa și cu dragoste vorbeau împreună cu dânsa".
Astfel petrecea Preacurata Fecioară în sfânta sfintelor împreună cu îngerii, dorind ca în veci să viețuiască întru curățenie îngerească și în feciorie, după mărturia sfinților învățători, Grigore de Nissa, Ieronim și a celorlalți, care zic că această Fecioară singură și-a logodit fecioria lui Dumnezeu. Pentru că în Legea veche era neobișnuit fecioarelor a nu se mărita, căci mai cinstită era însoțirea decât fecioria. Iar Preacurata Fecioară a cinstit fecioria, mai vârtos decât însoțirea și, făcându-se mireasa lui Dumnezeu, ziua și noaptea Îi slujea Lui în curățenia fecioriei sale. Iar Duhul cel Preasfânt, cu bunăvoința lui Dumnezeu Tatăl, pregătea întru dânsa sălășluirea lui Dumnezeu Cuvântul.
Să fie dar Preasfintei și Celei de o ființă și nedespărțitei Treimi, slavă și mulțumire. Iar Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, cinste și laudă, de la toate neamurile în veci. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună, în ziua a douăzeci și una, Intrarea în Templu a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria.
În această lună, în ziua a douăzeci și doua, pomenirea Sfinților Apostoli din cei șaptezeci, Filimon, Arhip, Onisim și Apfia, cei ce au fost ucenici ai Apostolului Pavel;
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Cecilia și a Sfinților Mucenici Valerian și Tiburtie;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Maxim Capelarie, care prin bătaie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea nevoinței Sfinților Mucenici Marcu, Ștefan și a altui Marcu;
Tot în această zi, pomenirea chinuirii Sfântului Mucenic Procopie, cel din Palestina;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Menignu Piuarul;
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Avva;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Hristofor și Eufimia, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sf. Talaleu și Antim, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Tadeu, care, fiind legat de roata și din deal slobozit, s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea chinuirii Sfinților Mucenici Agapion, Sisinie și Agapie;
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru ierarhul și făcătorul de minuni Climent, episcopul Bulgariei cel din Ohrida, care s-a numit și Bulgaro-Chiricos.
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu Miluiește-ne pe noi!
Sursă: pravila.ro, facebook.
[…] patru sunt considerate praznice împărătești: Nașterea Maicii Domnului – la 8 septembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – la 21 noiembrie, Bunavestire – la 25 martie și Adormirea Maicii Domnului – la 15 […]