Capul Sfântului Ioan Botezătorul este una dintre cele mai de preț Sfinte Moaște ale Bisericii, având o istorie aparte, acesta fiind pierdut și găsit de mai multe ori. În calendarul ortodox "Întâia și a Doua Aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul" este prăznuită pe 24 februarie, iar "A Treia Aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul" este serbată în data de 25 mai.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Despre Sfântul Ioan Botezătorul aflăm multe informații în Sfânta Scriptură. În Vechiul Testament aflăm că a fost prezis ca cel ce va pregăti calea Domnului de către prorocul Isaia, care este numit evanghelist al Vechiului Testament. De asemenea, în Noul Testament aflăm despre părinții și nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Ceea ce reținem este faptul că Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut ca rod al rugăciunii din părinții Zaharia preotul și Elisabeta, că de mic a fost dus de Duhul Sfânt în pustie unde a dus o viață cu adevărat îngerească, fiind numit pe drept cuvânt înger în trup.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în satul Ain Karem, la mică distanță de Ierusalim, fiind fiul Elisabetei, verișoara Maicii Domnului și al preotului iudeu Zaharia. Sfântul Ioan s-a născut cu câteva luni mai înainte de Iisus Hristos, căruia i-a și pregătit calea. Retras de tânăr în pustie, postind aspru și petrecând în neîntrecută rugăciune, Sfântul Ioan va veni în lume, în zona Iordanului, abia la vârsta de 30 de ani, vârstă la care evreii considerau că bărbatul este matur și apt pentru propovăduire.
Prima icoană închinată Sfântului Ioan Botezătorul este cea în care este zugrăvită Nașterea sa. Tatăl său, Zaharia, era preot, iar mama sa, Elisabeta, era descendentă a seminției lui Aaron. Datorită faptului că cei doi nu au putut să zămislească prunci la vremea potrivită, ei au îmbătrânit rugându-se lui Dumnezeu, însă lipsiți de nădejdea că mai pot avea copii.
Nașterea prorocului Ioan a fost vestită de către Arhanghelul Gavriil, în timp ce preotul Zaharia slujea în Templu. Pentru că nu a crezut cuvântului îngeresc, Zaharia a rămas mut până la nașterea fiului său. În icoana Nașterii Sfântului Ioan, tatăl său apare înfățișat scriind pe o hârtie numele copilului, precum i-a spus îngerul: "Ioan va fi numele lui!"
Biserica îl consideră pe Sfântul Ioan Botezătorul ca fiind începătorul vieții monahale și modelul călugărilor. Sfântul Evanghelist Matei descrie modul de viețuire a avut de Sfântul Ioan în pustiu. Tot Duhul Sfânt l-a chemat la Iordan pentru a pregăti calea Domnului, fiind numit Înainte Mergătorul Domnului, și unde săvârșea acel botez al pocăinței sau spre pocăință. La Iordan, Sfântul Ioan Îl va întâlni pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, făcut Om pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, pe Care nu-L cunoscuse mai înainte, dar despre Care îi vorbise Dumnezeu-Tatăl, după afirmația sa din Evanghelia Sfântului Ioan Evanghelistul: Eu nu-L cunoșteam pe Acela, dar Cel Care m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul lui Dumnezeu coborându-Se și rămânând peste El, Acela este Fiul Meu. Sfântul Ioan L-a botezat cu apă, simbolizând botezul creștin de mai târziu. Este locul și momentul în care Îl cunoaște Sfântul Ioan pe Mântuitorul și pe Care Îl recomandă mulțimii pentru că, potrivit mentalității timpului, a antichității, o persoană putea deține o funcție publică doar la vârsta de 30 de ani. Tocmai de aceea vine Mântuitorul nostru Iisus Hristos la vârsta de 30 de ani la Iordan, unde îl face cunoscut mulțimilor Sfântul Ioan, persoana cea mai populară și cea mai respectată din vremea aceea.
Din Sfânta Evanghelie cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei sale de naștere, a poruncit tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei.
În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru faptul că trăia cu Irodiada, care era soția fratelui său. Sfintele Evanghelii ne arată că Irodiada a pus la cale uciderea Sfântului Ioan Botezătorul, pe care îl ura. Ea a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, care îi promisese Salomeei până la jumătate din împărăție pentru aceasta, să ceară de la Irod capul Botezătorului.
După ce capul lui Ioan a fost tăiat, Irodiada i-a înțepat limba cu acul său de păr. Astfel, ea a batjocorit limba care nu a pregetat să mustre cu profetic curaj nelegiuirea incestuoasă în care se afla familia regelui Irod.
Pentru că Irod se temea că Botezătorul ar putea învia dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap, au aruncat trupul aruncat în afara orașului pentru a fi mâncat de câini, însă ucenici Sfântului Ioan Botezătorul au luat și l-au îngropat în Sevastia. Capul a fost îngropat de Irodiada în curtea sa, la mare adâncime.
Din Sfânta Evanghelie de pe 29 august, când se prăznuiește Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, aflăm mai pe larg cum s-a înfăptuit uciderea acestuia, din porunca lui Irod și, cum cinstitul cap al Botezătorului a ajuns pe tipsie în mâinile Ierodiadei, în ziua ospățului, pentru ziua nașterii lui Irod.
Deși trupul lui Ioan a fost aruncat spre hrană câinilor, ucenicii lui l-au luat în ascuns și l-au dus în Sevasta. Sfântul cap al Botezătorului a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns al palatului. Despre aceasta știa doar regina și o apropiată a ei, Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod. Ioana este menționată în Evanghelia după Luca între femeile mironosițe. Ea a mutat capul într-un loc ascuns pe Muntele Măslinilor într-un vas de lut unde a rămas tăinuit pentru câteva sute de ani.
După un timp, un proprietar bogat și slăvit a crezut în Hristos, și lepădând poziția socială și toată deșertăciunea acestei lumi, s-a făcut monah luându-și numele de Inochentie. Ca monah, el s-a sălășluit chiar la locul unde se afla îngropat capul Botezătorului Ioan. Dorind să-și zidească o chilie, el a săpat adânc și a descoperit un vas de pământ în care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiască a aflat ca este al Sfântului Ioan Botezătorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaște, apoi le-a îngropat la loc acolo unde le-a găsit.
După aproape 300 de ani, adică în zilele împăratului Constantin cel Mare (306-337), Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat la doi călugări, poruncindu-le să sape în acel loc și să dezgroape cinstitul său cap. Pe când călugării se întorceau cu capul prorocului într-un sac, s-au întâlnit cu un olar și i-au dat acestuia să ducă sacul.
Pentru această stare de lenevire a celor doi călugări, Sfântul Ioan a îndemnat pe olar să fugă cu sac cu tot. Ajungând în propria casă, olarul a văzut că se învrednicea de multe binefaceri și știind că acest lucru se datorează prezentei capului Sfântului Ioan Botezătorul, a început să îl cinstească împreună cu familia sa.
Simțind că i se apropie sfârșitul, olarul a pus capul prorocului într-o raclă și l-a dăruit surorii sale, sfătuind-o să-l cinstească și să nu-l deschidă până când însuși sfântul îi va porunci. În acest fel, racla a ajuns din mână în mână în grija unui monah pe nume Eustațiu. Acesta trăia într-o peșteră din apropierea orașului Emesa din Siria. Deși monahul Eustațiu era arian, la peștera lui se făceau minuni, datorită sfântului cap. Mai târziu Eustațiu a fost izgonit din peșteră și trimis în exil. În peștera lui venind niște monahi credincioși, care au și zidit în apropiere o mânăstire.
Aflarea cinstitului cap al Botezătorului a avut loc după mulți ani, în anul 452 când arhimandritul Marcel, starețul mânăstirii și un frate Isachie au văzut în timpul rugăciunii din Biserică un foc mare la peștera apropiată.
Starețul Marcel a fost apoi trezit din somn de Sfântul Ioan și mergând a săpat în locul descoperit de acesta. Sfintele moaște au fost duse la catedrală de către episcopul Uranius al Emesei de unde au fost mutate apoi la Constantinopol.
În anul 453, episcopul Uranie al Emesei l-a așezat în biserica din această cetate. Aceasta este socotită a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului.
Amintim ca în timpul luptei împotriva sfintelor icoane, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus în Constantinopol, de către Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Aceasta este cea de-a treia și cea din urmă aflare a cinstitului cap.
Surse: Trinitas TV, Basilica.
Capul Sfântului Ioan Botezătorul este una dintre cele mai de preț Sfinte Moaște ale Bisericii, acesta fiind pierdut și găsit de mai multe ori. În calendar, Biserica a rânduit a se prăznui trei minunate aflări ale Capului Sfântului, anume în ziua de 24 februarie, când găsim scris: Întâia și a Doua Aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul, și în data de 25 mai, când se face amintire de a Treia Aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
În timpul Cruciadei a-IV-a, latinii au luat din Constantinopol, în anul 1204, o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul și l-au dus în Franța, așezându-l într-o biserică din Amiens. În prezent Capul Sfântului Ioan Botezătorul se afla se afla în Catedrala Notre Dame d’Amiens din Paris.
Părticele din Sfintele Moaște ale Sfântului Ioan se găsesc la:
În România părticele din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul se găsesc la:
Mai multe informații despre Sfintele Moaște ale Sfântul Ioan Botezătorul puteți citi în link-urile de mai jos:
Surse: Trinitas TV, Basilica, Blog.
ION / IOANA – Acest nume provine din cuvântul ebraic "יוֹחָנָן" (Jōħānān), care la traducerea în greacă a Vechiului Testament a devenit „Ιωαννης” (Iōánnēs), care la rândul lui în latină devine „Iohannes”, care înseamnă „Dumnezeu este milostiv”. Popularitatea acestor nume însă a fost dată de noul testament, deoarece ele sunt purtate, de Sfântul Ioan Botezătorul și de sfântul Apostol Ioan autorul celei de-a patra Evanghelii și al Apocalipsei din Sfânta Scriptură.
Conform cu calendarul ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 7 ianuarie în ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Botezătorul.
În calendarul ortodox avem șase zile în care îl prăznuim pe Sfântul Ioan Botezătorul, pe care le vom prezenta mai jos în ordine calendaristică începând de la 1 septembrie, începutul anului bisericesc:
Sursă: Orthodoxwiki.
În reprezentări mai târzii (începând cu secolul al XVI-lea), atunci când este reprezentat singur, Sfântul Ioan Botezătorul zugrăvește purtând în mână o tipsie pe care este așezat capul său tăiat. Uneori mai este zugrăvit purtând și aripi, amintind de viața sa îngerească. Dionisie arată detaliat și cum se zugrăvesc diferitele scene și minuni din viața Înaintemergătorului.
O altă reprezentare foarte cunoscută este cea din icoana Deisis, unde el și Maica Domnului sunt zugrăviți de o parte și de alta a lui Hristos – Dreptul Judecător (aceasta se așază adesea în centrul registrului al treilea al iconostasului – cel cu reprezentările apostolilor).
În biserici, el se poate picta, după cum arată Dionisie, "în naos, spre apus, sus pe arc sau în pronaos, pe una dintre bolți, ori pe tâmplă în stânga icoanei împărătești a lui Hristos, dacă tâmpla e largă".
Pentru mai multe materiale despre felul în care se pictează Sfântul Ioan Botezătorul APĂSAȚI AICI.
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, p. 100
Și a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, și zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morți și de aceea se fac minuni prin el.
Alții însă ziceau că este Ilie și alții că este proroc, ca unul din proroci.
Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morți.
Căci Irod, trimițând, l-a prins pe Ioan și l-a legat, în temniță, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soție.
Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ți este îngăduit să ții pe femeia fratelui tău.
Iar Irodiada îl ura și voia să-l omoare, dar nu putea,
Căci Irod se temea de Ioan, știindu-l bărbat drept și sfânt, și-l ocrotea. Și ascultându-l, multe făcea și cu drag îl asculta.
Și fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naștere, a făcut ospăț dregătorilor lui și căpeteniilor oștirii și fruntașilor din Galileea,
Și fiica Irodiadei, intrând și jucând, a plăcut lui Irod și celor ce ședeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi și îți voi da.
Și s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îți voi da, până la jumătate din regatul meu.
Și ea, ieșind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul.
Și intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.
Și regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ și pentru cei ce ședeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze.
Și îndată trimițând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul.
Și acela, mergând, i-a tăiat capul în temniță, l-a adus pe tipsie și l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.
Și auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan și l-au pus în mormânt.
Și s-au adunat apostolii la Iisus și I-au spus Lui toate câte au făcut și au învățat.
Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu capitolul 6, versetele 14-30.
În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod de vestea ce se dusese despre Iisus.
Și a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el s-a sculat din morți și de aceea se fac minuni prin el.
Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat și l-a pus în temniță, pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său.
Căci Ioan îi zicea lui: Nu ți se cuvine s-o ai de soție.
Și voind să-l ucidă, s-a temut de mulțime, că-l socotea pe el ca proroc.
Iar prăznuind Irod ziua lui de naștere, fiica Irodiadei a jucat în mijloc și i-a plăcut lui Irod.
De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere.
Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.
Și regele s-a întristat, dar, pentru jurământ și pentru cei care ședeau cu el la masă, a poruncit să i se dea.
Și a trimis și a tăiat capul lui Ioan, în temniță.
Și capul lui a fost adus pe tipsie și a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale.
Și, venind ucenicii lui, au luat trupul lui și l-au înmormântat și s-au dus să dea de știre lui Iisus.
Sfântul Apostol și Evanghelist Matei capitolul 14, versetele 1-12.
Și a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, și zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morți și de aceea se fac minuni prin el.
Alții însă ziceau că este Ilie și alții că este proroc, ca unul din proroci.
Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morți.
Căci Irod, trimițând, l-a prins pe Ioan și l-a legat, în temniță, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soție.
Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ți este îngăduit să ții pe femeia fratelui tău.
Iar Irodiada îl ura și voia să-l omoare, dar nu putea,
Căci Irod se temea de Ioan, știindu-l bărbat drept și sfânt, și-l ocrotea. Și ascultându-l, multe făcea și cu drag îl asculta.
Și fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naștere, a făcut ospăț dregătorilor lui și căpeteniilor oștirii și fruntașilor din Galileea,
Și fiica Irodiadei, intrând și jucând, a plăcut lui Irod și celor ce ședeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi și îți voi da.
Și s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îți voi da, până la jumătate din regatul meu.
Și ea, ieșind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul.
Și intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.
Și regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ și pentru cei ce ședeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze.
Și îndată trimițând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul.
Și acela, mergând, i-a tăiat capul în temniță, l-a adus pe tipsie și l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.
Și auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan și l-au pus în mormânt.
Și s-au adunat apostolii la Iisus și I-au spus Lui toate câte au făcut și au învățat.
Și El le-a zis: Veniți voi înșivă de o parte, în loc pustiu, și odihniți-vă puțin. Căci mulți erau care veneau și mulți erau care se duceau și nu mai aveau timp nici să mănânce.
Și au plecat cu corabia spre un loc pustiu, de o parte.
Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu capitolul 6, versetele 14-32.
Și a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți;
Iar de unii că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc dintre cei vechi a înviat.
Iar Irod a zis: Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este dar Acesta despre care aud asemenea lucruri? Și căuta să-l vadă.
Sfântul Apostol și Evanghelist Luca capitolul 9, versetele 7-9.
Cartea în format fizic ➡ Biblia/Sfânta Scriptura
Rugăciunea 1
O Mergătorule înainte al Domnului și Botezătorule a lui Hristos, mari și multe sunt vredniciile date ție de Dumnezeu, fiindcă tu de prorocii cei vechi ai fost prorocit. Tu, după făgăduință și prorocie
Îngerească, te-ai și născut. Numele tău prin cuvântul Arhanghelului Gavriil mai înainte s-a vestit; a ta numire cu minunea dezlegării limbii tatălui tău s-a pecetluit.
Tu, din copilărie, în pustie ai viețuit și, ca o pasăre a cerului, desăvârșit neagoniseala ai iubit, cu agurida și cu miere sălbatică te-ai hrănit. Tu ai fost crinul cel cuvântător al văilor și al pustiilor, care în loc de podoabă hainelor, cu darul cel de sus îmbrăcând trupul tău, cu peri de cămilă l-ai acoperit. Tu ai fost glasul care a strigat în pustie și calea Domnului o ai pregătit.
Tu, cu duhul și cu puterea lui Ilie , în lume te-ai arătat și nelegiuirea lui Irod și a tuturor celor asemenea lui ai mustrat. Tu ești martorul cel preavestit al Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi. Tu pe Mântuitorul către mulțimea popoarelor L-ai mărturisit și cu degetul tău L-ai arătat pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii.
Tu, de către însuși Domnul, mai mult decât proroc ai fost mărturisit și, după Născătoarea de Dumnezeu, pe tine te credem a fi cel mai mare om născut din femeie. Prin mijlocirea sfintelor și preaputernicelor tale rugăciuni, ajută-mă să dobândesc mila lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în ceasul cel de pe urmă al sfârșitului meu. Amin.
Rugăciunea 2
Sfinte Ioane, Sfinte Botezătorule, tu ai fost chemat de Dumnezeu, încă înainte de a te naște, să-i pregătești pe oameni pentru venirea Fiului Său, iar mulțimile atrase de faima sfințeniei tale și de puterea Duhului Sfânt, ca cel al profetului Ilie, primeau botezul pocăinței în semn de convertire la Dumnezeu. Tatăl ceresc ți-a destăinuit pe Fiul Său, când a voit să fie botezat de tine și tu l-ai făcut cunoscut ucenicilor tăi, zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!" Această chemare atât de mare, pe care Însuși Mântuitorul nostru a recunoscut-o, când a spus că nu s-a născut un om mai mare decât tine, nu te-a făcut mândru, ci ți-a dat cea mai adâncă smerenie, pe care ai exprimat-o cu aceste cuvinte: "Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei. Și El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez!" Tu ai voit să-ți jertfești viața pentru a apăra sfințenia căsătoriei, înfruntându-l pe regele Irod, care trăia nelegitim cu soția fratelui său. Te rugăm mijlocește-ne la Dumnezeu o sinceră convertire și o iubire puternică față de El, ca să-L urmăm tot timpul vieții noastre, iar la sfârșit să-L preamărim pentru toată veșnicia. Amin.
Din pământ răsărind capul Înaintemergătorului, aruncă credincioșilor razele nestricăciunii tămăduirilor. De sus adună mulțimea îngerilor, de jos cheamă împreună neamul omenesc; ca să înalțe cu un glas slavă lui Hristos Dumnezeu.
Prorocule al lui Dumnezeu și Înaintemergătorule al harului, aflând capul tău ca un trandafir preasfințit din pământ, tămăduiri luăm totdeauna; pentru că iarăși propovăduiești, ca și mai înainte, pocăința în lume.
Fiind tăiat cinstitul cap al Sfântului Ioan Înaintemergătorul, l-a luat pe tipsie necurată jucătoare și l-a dus maicii sale, Irodiada. Iar ea, împungând cu acul limba Sfântului care mustra fărădelegea lor, nu l-a dat să-l îngroape odată cu trupul, pentru că se temea că nu cumva Ioan să învieze când capul lui se va lipi de trup și iar o va mustra. Deci, ea a poruncit ca trupul să-l arunce, iar ucenicii, luându-l noaptea în taină, l-au îngropat în Sevastia, cetatea Samariei. Însă capul l-a îngropat Irodiada, în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns și necinstit. Despre aceasta știa numai femeia lui Huza, economul lui Irod, cea cu numele Ioana, care se pomenește în Evanghelia lui Luca. Aceea, având jale de uciderea cea nevinovată a Sfântului Marelui proroc Ioan și de batjocură ce se făcuse cinstitului său cap, l-a luat de acolo noaptea, în taină, și, punându-l într-un vas de lut, l-a îngropat în muntele Eleonul, unde era satul lui Irod. Când auzit Irod vestea despre Iisus, a gândit împreună cu Irodiada, nu cumva a înviat Ioan? Căutând capul lui Ioan și negăsindu-l, nu se pricepeau ce să fie. Apoi a zis Irod către casnicii săi despre Iisus: "Ioan pe care l-am tăiat, acela s-a sculat din morți și pentru aceasta se lucrează puteri prin el".
După aceasta, trecând multă vreme, un bărbat oarecare slăvit, care era dintr-un palat împărătesc și crezuse în Domnul nostru Iisus Hristos, anume Inochentie, lepădându-se de lume, a mers în Sfânta Cetate a Ierusalimului și, cumpărând în muntele Eleonului locul acela, care altădată era satul lui Irod, a zidit acolo o chilie și, îmbrăcându-se în rânduiala monahicească, viețuia după Dumnezeu. Vrând să zidească o biserică mică de piatră, a săpat un șanț pentru temelie. Și, după dumnezeiasca rânduială, a găsit capul ascuns în pământ, în vasul cel de lut. Din unele minuni care se făceau în acea vreme și prin dumnezeiască descoperire, cunoscând că acela este capul Mergătorului înainte, îl păstra la sine cu cinste. Iar când era să se sfârșească, văzând uriciunea pustiirii, stând la locul cel sfânt - căci în acele vremuri împărăția închinătorilor la idoli, stăpânind pretutindeni sfintele locuri în Ierusalim, cu idoli și cu urâtele lor jertfe, monahul acela a ascuns sfântul cap al Mergătorului înainte iarăși în sânul pământului, în același loc, ca să nu i se facă vreo necinste după sfârșitul său. Dar acel loc, ce a fost altădată satul lui Irod și în care era chilia și biserica cea mică, pustiindu-se după dânsul prin lungimea vremii, a căzut și s-a asemănat cu pământul și iarăși acel cinstit cap a fost neștiut de nimeni, vreme de mulți ani.
Împărățind marele împărat Constantin și luminându-se cu Sfântul Botez, iar prin maicasa, Sfânta Elena, curățind și înnoind sfintele locuri ale Ierusalimului, iar sfânta credință înflorind pretutindeni și strălucind ca soarele, doi monahi de la răsărit s-au sfătuit să se închine cinstitei și de viață făcătoarei Cruci în Ierusalim, care s-a aflat de împărăteasa Elena, precum și Mormântului Domnului și la toate sfintele locuri. Deci, ajungând la Ierusalim, se închinau și se rugau, înconjurând sfintele locuri. Apoi s-a arătat unuia dintre dânșii Sfântul Ioan Mergătorul înainte, în vedenia somnului, poruncindu-i să scoată din sânul pământului cinstitul lui cap, arătându-i locul în satul lui Irod unde era ascuns. El, deșteptându-se, a spus prietenului său. Însă acela, socotind lucrul ca un vis, n-a crezut și l-a făcut și pe acela să nu creadă. În altă noapte iarăși s-a arătat în vedenie Sfântul Înaintemergător, la amândoi, fiecăruia deosebit, și le-a zis: "Toată necredința și lenevirea lepădând-o, faceți ceea ce v-am poruncit".
Sculându-se amândoi, spunând unul altuia vedenia, au mers în satul lui Irod, la locul ce li se arătase în vedenie și, săpând, au aflat comoara cea fără de preț, adică sfântul cap al Mergătorului-Înainte, și, punându-l într-un sac din păr de cămilă, s-au întors la locul lor. În acea vreme, un om din cetatea Emesa, sărac, cu meșteșugul olar, lăsând patria sa și soția, din pricina sărăciei, se ducea în altă țară. Atunci a nimerit în cale pe cei doi monahi și, apropiindu-se de dânșii, mergeau împreună. Iar monahii, primind pe omul acela să călătorească cu dânșii, i-au dat sacul cu capul să-l ducă, însă omul nu știa ce este în sac. Și iată i s-a arătat Sfântul Înaintemergătorul, zicându-i: "Lăsând pe călătorii tăi, fugi de dânșii cu acest sac, pe care îl ai în mâini".
Aceasta a poruncit-o sfântul de vreme ce vedea neosîrdia și lenevirea monahilor, care la început nu credeau în arătarea lui. Apoi nu voiau să ducă singuri cinstitul cap, ci îl încredințară unui om necunoscut. Dar a vrut să facă bine acelui sărac și să fie pricinuitor vieții celei bune și plăcute lui Dumnezeu. Deci, olarul acela, ascultând pe sfânt, s-a ascuns de monahi și a fugit de ei. Apoi s-a întors acasă la soția sa, ducând, ca pe o comoară de mare preț, capul Mergătorului-Înainte, cel mai scump decât toate bogățiile, pentru care Dumnezeu a binecuvântat casa olarului cu toată îndestularea și viețuia întru multă îmbelșugare, uitând pătimirea cea dintâi, dând și la alți săraci și scăpătați din bogățiile sale.
Știind pe Sfântul Ioan Mergătorul-Înainte pricinuitor de atâtea bunătăți, cinstea capul lui precum se cădea, tămâindu-l în toate zilele, aprinzându-i lumânări și rugându-se. Astfel, cealaltă vreme a vieții sale a petrecut-o bine. Iar când era să moară, l-a pus într-un vas cu apă - astfel voind însuși Sfântul-Înainte-Mergătorul, și după moarte arătând chip de sărăcie. Punând vasul acela cu tot cu cap într-un sicriu, l-a petcetluit și a încredințat această comoară surorii sale, spunându-i cu amănuntul cum, pentru acel sfânt cap, din sărăcia cea mai de pe urmă a ajuns în mare bogăție. Și a poruncit surorii sale să aibă acel sfânt cap în mare cinste, păzindu-l cu cucernicie și cu frică, dar să nu deschidă sicriul până ce, singur Înainte-Mergătorul nu va voi să se deschidă. Iar dacă va veni la sfârșitul vieții sale, să-l încredințeze unui bărbat temător de Dumnezeu și îmbunătățit. Astfel, cinstitul și sfântul cap al Mergătorului-Înainte a trecut de la unul la altul, prin multe mâini.
După aceea, a ajuns la un monah presbiter, anume Eustatie, care viețuia aproape de cetatea Emesa, într-o peșteră. Acela, deși era rău-credincios, vătămat cu eresul lui Arie, totuși mergeau la el neputincioșii să se tămăduiască cu darul cel minunat, care ieșea din capul Mergătorului-Înainte, cel ținut în taină de el. Monahul acela, precupețind darul lui Dumnezeu, acele minuni le atribuia relei sale credințe celei ereticești, tăinuind adevărul înaintea oamenilor, încât pe mulți de un gând cu el îi înșela. Înștiințându-se despre reaua lui credință, toți cei din cetatea Emesa s-au sfătuit împreună cu episcopul și cu voievodul și au trimis să-l izgonească din peștera aceea și din hotarele Emesei. Iar el a rugat pe cei ce-l goneau ca să-l lase în ziua aceea să petreacă în peșteră, făgăduind că a doua zi să iasă singur. Dobândind acea vreme, a îngropat noaptea, vasul cel de apă cu sfântul cap, în peștera aceea, adânc în pământ, nădăjduind că în altă vreme va veni în taină să-l ia și iarăși, făcând prin el minuni, să-și întindă credința sa cea rea. Însă n-a câștigat ceea ce nădăjduia, pentru că, după ieșirea din peștera aceea, îndată s-au sălășluit acolo niște binecredincioși monahi îmbunătățiți, unde nu mai era cu putință acelui eretic să intre și să fure comoara cea duhovnicească, ascunsă în pământ. După multă vreme, adunându-se mulți frați, s-a așezat mănăstire lângă peștera aceea; iar capul Mergătorului înainte nu era știut de nimeni, fiind sub obroc. Trecând mulți ani, l-a găsit Marcel, arhimandritul acelei mănăstiri de lângă peștera Emesei, bărbat îmbunătățit, de care lucru singur pomenește astfel:
"Bine este cuvântat Domnul nostru Iisus Hristos, că m-a învrednicit pe mine, Marcel, robul Său, a fi văzător al vedeniei de față, care mi s-a făcut în 18 zile ale lunii Februarie, în săptămâna din mijlocul postului sfintelor 40 de zile, descoperindu-se în somn noaptea, căci am văzut toate porțile mănăstirii noastre deschise. Deci m-am înfricoșat și mi se părea că ies să le închid. Apoi iarăși am văzut un râu trecând prin poarta mănăstirii, și mă miram de unde iese acea mulțime de apă. Pe când gândeam aceasta, am auzit un glas de multe cete, venind spre noi dinspre răsărit, cu sunet mare, iar fiecare ceată avea deosebit grai și striga: "Iată, se arată Sfântul Ioan, Botezătorul lui Hristos".
Astfel strigând, cetele au intrat în mănăstire. Iar eu, lăsând porțile și privirea râului, de frică acoperindu-mă, am alergat și m-am suit în vârful scării, pe care stând, mi se părea că văd în mănăstire două curți, una spre apus, iar altă spre miazăzi, și o biserică între dânsele. Apoi fiecare ceată intra în curtea dinspre apus, iar de acolo mergea în biserică și, închinându-se, ieșea pe ușa dinspre miazăzi.
După ce au stat cetele din umblarea lor, iarăși am auzit un glas, strigând: "Iată Sfântul marele Ioan Botezătorul". Apoi, privind, l-am văzut în biserică și cu dânsul pe alți doi, unul de-a dreapta și altul de-a stânga. Atunci, îndată cetele au mers la dânsul, una după alta, și luau de la dânsul binecuvântare. Și eu, în sine-mi, gândeam să mă apropii și să mă binecuvânteze. Intrând eu mai pe urmă decât toți, pe altă ușă, cu frică și cu cutremur, m-am închinat înaintea lui până la pământ și m-am atins de picioarele lui. Iar el, ridicându-mă, m-a cuprins cu dragoste, atingându-se de barbă și de gura mea, cu sfânta sa gură, apoi, scoțând din sânul său un vas plin de miere, mi-a dat, zicând: "Primește binecuvântare". Acestea zicând, el mergea, dar mergeam și eu în urma lui și am văzut un stâlp de foc înaintea lui și înfricoșându-mă, m-am deșteptat.
După aceasta, trecând ziua, am poruncit ca seara să cânte frații obișnuita rânduiala, adică psalmii cu stihuri. Pe când cântau ei, fratele Isachie, ridicându-și ochii, a văzut foc prin ferestruie arzând în biserica sfintei peșteri, unde era cinstitul cap al Sfântului Ioan, de care noi nu știam. Dar fratele, văzând focul, a strigat: "Domnul meu, iată văd foc arzând la sfânta peșteră". Eu am zis către dânsul: "Nu te teme, frate, ci însemnează-te cu semnul Crucii și taci!".
După cinci zile, pe la miezul nopții, pe când dormeam, o mina m-a atins de trei ori în coasta cea dreaptă și un glas a zis către mine: "Iată, m-am dăruit vouă. Scoală și urmează stelei ce merge înaintea ta și unde te va duce, acolo să sapi în pământ, că mă vei afla". Iar eu, cu frică și cu cutremur deșteptându-mă din somn, ședeam și am văzut o ceată stând înaintea ușii chiliei în care eram. Înfricoșându-mă foarte, m-am însemnat cu semnul Crucii și am ieșit, iar steaua mergea înaintea mea. După aceea, am intrat în peșteră și, ducându-mă până la locul unde era cinstitul cap al Sfântului Ioan Mergătorul-Înainte, s-a făcut nevăzută. Iar eu m-am închinat Domnului, căzând cu fața la pământ, și am făcut multă rugăciune. Apoi, aprinzând lumânare și tămâie și luând sapa, am început a săpa chemând pe Domnul.
Săpând eu, se auzea sunet mare și era pământul vârtos ca aramă. Apoi, ostenindu-mă mult, am aflat cărămizi, pe care scoțându-le, am văzut o lespede de piatră și pe aceea, scoțând-o cu multă osteneală, am aflat purtătorul și sfințitul vas, în care era cinstitul și vrednicul de fericire cap al Mergătorului-Înainte. Apoi, cuprinzându-mă bucurie și frică, am luat o lumânare și tămâie și, îndrăznind a pipăi, m-am închinat și iarăși am acoperit vasul cinstit, după aceea m-am dus din peșteră.
În ușă m-a întimpinat preacinstitul arhimandrit Ghenadie, care venise în mănăstirea noastră, și, luându-mă înăuntrul peșterii, a făcut rugăciune și după aceea a început a-mi spune vedenia sa: "Am văzut, zise el, că în acest loc, unde stăm acum, stăteam amândoi și era multă pâine de orz curată, mai luminată decât soarele. Apoi am văzut popor fără număr intrând în peșteră și luă din mâinile noastre pâinile acelea, însă pâinile nu scădeau, ci mai mult se înmulțeau".
Acestea auzindu-le eu de la părintele Ghenadie, am înțeles că de la Dumnezeu era acea vedenie, care însemna darul cel neîmpuținat al Botezătorului, care era să se dea tuturor cu îndestulare în acel loc. Deci i-am spus și eu cele ce am văzut și i-am arătat preacinstita comoară aflată. Văzând-o el, s-a bucurat foarte mult și ne-am sfătuit ce am putea face. Și ne-am învoit amândoi ca să nu spunem îndată cuiva despre aceea, nici episcopului Uranie, păstorul Bisericii Emesei. Ci mai întâi să arătăm taina aceasta fericitului stareț, părintelui Ștefan, care era povățuitor de nevoin-țele pustniciei în mănăstirea Daromiei. După aceasta, el să arate episcopului, pentru că îi era iubit. Dar, mergând în mănăstirea Daromiei, n-am găsit pe părintele Ștefan, fiindcă se dusese să cerceteze alte mănăstiri. Deci am trimis la cucernicul diacon Chiriac, care era în cetate, în sfințitul locaș cel dintâi.
Acela, venind și închinându-se nouă întru Hristos, a spus vedenia sa, pe care a văzut-o în vis, după toate asemenea cu vedenia aceea pe care minunatul Ghenadie a văzut-o și i-am spus lui a noastră taină despre Sfântul Mergătorul-Înainte. Deci au zis diaconul Chiriac și părintele Ghenadie că se cade ca îndată să anunțăm despre aceea pe păstorul bisericesc. Iar eu așteptam până ce starețul Ștefan se va întoarce de la mănăstirile sale și am petrecut cinci zile. Iar sosind sâmbăta și noi vorbind, deodată am căzut și zăceam de o boală neașteptată, încât nu puteam nici a mă scula. Deci, Ghenadie și Chiriac se mirau de răul ce mi se întâmplase și au făcut rugăciune către Domnul, pentru mine. Iar după rugăciune ziseră către mine: "Au nu ți-am spus că se cade a spune episcopului taina?". Iar eu, auzind aceasta, mă defăimam, fiindcă nu am făcut bine ascunzând o taină ca aceasta, pe care se cădea a o arăta îndată pentru slavă lui Dumnezeu. Deci, rămăsesem netămăduit, dar făcându-se seară, după obișnuita cântare, venind la mine acei cinstiți bărbați, Ghenadie și Chiriac, mi-au spus că s-au jurat cu jurământ să spună arhiereului de taina aceea din vremea utreniei, mai înainte de răsăritul soarelui. Și eu am zis către dânșii: "Bun este sfatul vostru, fraților. Deci fie ceea ce v-ați sfătuit".
Astfel, întorcându-mă cu dânșii, îndată m-am îndreptat din boală și m-am făcut sănătos. Apoi m-am dus în cetate cu dânșii foarte de dimineață și am aflat pe episcop ieșind din biserică, de la cântarea Utreniei, și i-am spus lui toate cele despre arătarea cinstitului cap al Sfântului Mergătorului-Înainte. Iar el, umplându-se de mare bucurie, ne-a poruncit ca, nespunând nimănui taina, să ne ducem la mănăstire. A doua zi, presbiterii și diaconii au venit în mănăstirea noastră și, săvârșind sobornicește sfânta slujbă, s-au apropiat de locul acela în care era vasul cu sfântul cap. Și diaconul glăsui: "Genunchii plecați-vă și Domnului să ne rugăm"; toți ne-am închinat la pământ. Iar episcopul Uranie, rugându-se, a scos vasul cu cinstitul cap din sânul pământului.
Era acolo cu episcopul un presbiter, anume Malh, care, necrezând, a zis: "De unde poate fi aici capul Mergătorului-Înainte?". Și, îndrăznind, a pus mâna sa pe vas și s-a atins de vârful cinstitului și prea lăudatului cap, și îndată, pentru necredința lui, s-a uscat mâna aceea care s-a atins și s-a lipit de vas. Toți văzând acea minune, s-au mirat foarte mult. Iar păstorul, cu cei ce stau de față, rugându-se lui Dumnezeu cu dinadinsul, presbiterul cel pedepsit abia a putut să-și dezlipească mina de pe vas, însă i-a rămas neputincioasă. Iar plăcutul lui Dumnezeu păstor, cu tot clerul bisericesc, luând sfințitul vas, cu comoara ce se afla într-însul, l-a dus în sfânta biserică și l-a pus într-un loc sfințit al altarului, până ce s-a zidit Mergătorului-Înainte biserică deosebită, dumnezeiască, în cetatea Emesei, luând sfârșit cu frumoasă podoabă; întru care, când era să se aducă acel sfințit cap, s-a arătat Botezătorul în vedenie presbiterului Malh, celui care nu crezuse, și i-a poruncit ca în vremea aducerii să-și pună mâna cea bolnavă pe vas că se va tămădui. Deci, făcând aceea, presbiterul îndată a câștigat tămăduire.
Chiar și Sfântul Simeon Metafrast, în viața Cuvioasei Matroana, scrie astfel despre aflarea acelui cinstit cap al Mergătorului-Înainte: "În acel timp, un om, arându-și holda sa, a văzut la un loc, unde era peștera aceea în mănăstire, un foc ieșind din pământ. Și nu o dată a văzut aceea, ci de mai multe ori; că în multe zile se arată o văpaie de foc neîncetat, ieșind din pământ. Deci a mers omul acela în cetate - ziua aceea era Duminică, în care și Marcel cu Ghenadie și cu Chiriac au mers la episcop - și au spus lui Uranie, episcopul Emesei. Iar episcopul, cunoscând că este un lucru mare, a luat pe clericii săi și au mers la locul acela, în peștera în care altă dată locuia Eustatie, ereticul; și făcând rugăciune a poruncit ca în locul acela să sape pământul.
Aceasta făcându-se, s-a găsit vasul, care avea într-însul nu aur sau argint, ci capul Sfântului Ioan Înainte-mergătorul și Botezătorul Domnului, cel mai scump decât toate comorile pământești. Și a străbătut pretutindeni vestea despre aceasta, apoi s-a adunat acolo tot poporul, nu numai din cetatea Emesei, ci și din toate cetățile și satele din jur. Și a mers Cuvioasa Matroana din mănăstirea sa, cu toate surorile, ca să se închine Capului celui găsit al Sfântului Ioan. Și a izvorât din acel cinstit cap mir bine mirositor, și preoții ungeau cu acest mir pe poporul ce se adunase, făcându-le semnul Crucii pe fruntea lor.
Deci a luat din mirul acela și Sfânta Matroana, într-un vas mic, vrând să-l ducă în mănăstirea sa, spre binecuvântare. Dar poporul, sârguindu-se către acel mir sfânt, o îmbulzea încât ea nu putea să treacă. Alții, văzând la dânsa sfântul mir, o rugau ca să-i însemneze cu mirul acela, căci nu puteau să ajungă la preoți; care lucru îl și făcea ea, fiind silită. Și s-a întâmplat acolo un orb care din nașterea să nu văzuse lumina. Acela a rugat pe Matroana ca să-l însemneze și pe el cu sfântul mir. Iar ea i-a uns ochii lui și îndată a văzut bine.
După mulți ani, acel sfânt cap s-a adus cu slavă din cetatea Emesei în Constantinopol și s-a așezat în biserica Mergătorului-Înainte, în locul Edomon cel prea frumos, zidit prin împărăteasca rânduială. Dar după mulți ani, venind eresul luptării contra sfintelor icoane - când nu numai sfintele icoane, ci și sfintele moaște ale sfinților, unele erau arse, altele erau aruncate în mare și în râuri, iar altele călcate cu picioarele și în multe feluri batjocorite - atunci, unii creștini, fugind din împărăteasca cetate - cea plină de fărădelegea ereticească, au luat în taină Capul Botezătorului și l-au dus la Comani, unde altădată a răposat Sfântul Ioan Gură de Aur și, ducându-l acolo, l-au ascuns iarăși în sânul pământului, în vas de argint.
Acolo a stat neștiut de nimeni, până în vremea împăratului Mihail, fiul lui Teofil și al maicii sale Teodora, împărăteasa, cei ce au restabilit dreapta credință, pe vremea împărăției căruia, prin dumnezeiasca arătare, iarăși s-a aflat și s-a adus în Constantinopol, de prea sfințitul patriarh Ignatie al Constantinopolului, întru cinstea și slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, cel împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh slăvit în veci. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună, ziua a douăzeci și patra, pomenirea aflării cinstitului cap al sfântului proroc Înaintemergător și Botezător Ioan;
Tot în această zi, pomenirea sfântului cuvios Erasm din Pecersca.
În această lună ziua a douăzeci și cincea, pomenirea celui între sfinți părintelui nostru Tarasie, arhiepiscopul Constantinopolului;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Alexandru, care de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Righin, episcopul Scopelor;
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Ipatie, igumenul de la Mănăstirea lui Rufie;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Antonie, care prin foc s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului Teodor cel nebun pentru Hristos, care în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Marcel, episcopul Apamiei Ciprului, care de sabie s-a săvârșit.
Pe Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Prorocule Ioane roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mânuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
