Începutul Anului bisericesc, pe 1 septembrie, este diferit de Anul Nou civil, care începe la 1 ianuarie. Biserica moștenește din tradiția iudaică această dată, considerând că în această zi Dumnezeu Și-a început lucrarea de creare a lumii și că tot acum și Mântuitorul a început activitatea Sa de propovăduire. Sărbătorile creștine încep cu această dată (prima fiind Nașterea Maicii Domnului, pe 8 septembrie, iar ultima, Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august). Pentru lumea creștină ortodoxă data de 1 septembrie reprezintă așadar un moment de renaștere duhovnicească întru Hristos.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Data de 1 septembrie ca punct de plecare al anului bisericesc este legată de Legea Veche a evreilor, care considerau această zi ca fiind ziua în care a început facerea lumii. Ca și poporul evreu și noi, creștin ortodocșii sărbătorim începutul anului bisericesc tot în această zi de 1 septembrie. În schimb, romano-catolicii celebrează începutul anului bisericesc în prima duminică din Advent, adică în duminica cea mai apropiată de data de 30 noiembrie, cu aproximativ patru săptămâni înainte de Crăciun. Conform Vechiului Testament, în această lună apele potopului au scăzut și corabia lui Noe s-a oprit pe Muntele Ararat, Moise a coborât de pe Sinai cu tablele Legii și s-a început construirea Cortului Domnului. De asemenea, pe 1 septembrie evreii începeau și anul civil, numit și Indictionul, așa cum apare menționat și în Sinaxarul din Minei, iar religia noastră având un caracter mixt, iudeo-creștin, și-a însușit în rânduiala sa unele dintre regulele elementare ale Legii Vechi, despre care Însuși Mântuitorul Hristos zicea: „N-am venit să stric, ci să împlinesc“ (Matei 5, 17), adică să desăvârșească Legea dată prin Moise poporului ales. Tot în această lună, poporul lui Dumnezeu se curăța de păcatele făcute pe parcursul anului, smerindu-și cu post sufletele înaintea lui Dumnezeu și aducând ardere de tot Domnului. Totodată, în luna aceasta s-a sfințit prea minunata și prea slăvita Biserică a Domnului zidită de Solomon și s-a pus în ea chivotul Legii.
Un alt motiv al începerii anului bisericesc în această zi de 1 septembrie, este acela conform căruia, potrivit tradiției, Mântuitorul Iisus Hristos a început activitatea Sa Mesianică în această zi. Evanghelia care se citește în data de 1 septembrie la Liturghie descrie începutul propovăduirii Mântuitorului, atunci când El deschide cartea în Sinagoga din Nazaret și citește din profeția lui Isaia: "Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsați și să vestesc anul plăcut Domnului“ (Isaia 61, 1-2 și Luca 4, 18-19).
Anul bisericesc se încheie în luna august, când avem sărbătorile Adormirii Maicii Domnului, pe data de 15 și Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pe data de 29 august, cel mai mare prooroc de până la venirea Mântuitorului. Aceste două mari sărbători, ne vorbesc despre viața veșnică, despre sfințenie, despre veșnicie, despre ceea ce urmează după sfârșitul acestei vieți pământești. Ne îndeamnă la gânduri despre cele eterne, la cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul :„Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor“. Totul se derulează în atmosfera unui nou început, a renașterii sufletești, observând că începutul fiecărui an bisericesc este binecuvântat de praznicul nașterii Maicii Domnului, aceasta fiind prima mare sărbătoare a noului an. Așa cum toamna reprezintă sfârșitul anului agricol, cu sărbători câmpenești în care se adună roadele unui an de muncă și se mulțumește lui Dumnezeu pentru cele dăruite, în același timp începe un nou an agrar, acum pregătindu-se semănăturile de toamnă. Așadar, orice sfârșit este un început, după cum, și în viața fiecărui om, sfârșitul vieții pământești nu face altceva decât să continue cu trecerea spre ultima etapă, viața veșnică. Odinioară, anul avea alte repere. Erau cele două sărbători, cea de primăvară, a Sfântului Mucenic Gheorghe, și cea din toamnă, a Sfântului Dimitrie. Aceste praznice, care se suprapuneau peste anotimpurile în care încep și se încheie muncile agricole, aveau în vedere activitatea umană legată de cultivarea pământului. Înainte de contopirea fanariotă din jurul anului 1848 și la noi în țară, în cancelariile Țărilor Române tot 1 septembrie era data de început a anului, așa cum era în toate Bisericile ortodoxe, în toată Ortodoxia sărbătorită de străbunii noștri. Sfinții Părinți au rânduit ca în perioada toamnei să se citească pericopele evanghelice cu bogatul nemilostiv, cu bogatul căruia i-a rodit țarina, cu tânărul bogat, pentru a căuta să sensibilizeze pe cei avuți, fiindcă se apropia iarna și pentru cei săraci era foarte greu. Biserica a avut grijă să rânduiască în perioada aceasta, de toamnă (în jurul datei de 16 octombrie), citirea pericopei evanghelice care se referă la pilda semănătorului. Odată cu semănatul pământului trebuia ca și cuvântul lui Dumnezeu să fie pus în pământul cel bun al sufletelor credincioșilor spre a crește și a da roade duhovnicești.
Înainte de nașterea Mântuitorului existau două moduri de a calcula timpul unui an: cel al egiptenilor, cu 365 de zile și cel al romanilor cu 355 de zile. Totuși, în fiecare an rămânea o diferență de zece zile între aceste două sisteme diferite de calcul. Observându-se această eroare, a apărut nevoia de a rezolva cumva această discrepanță. Cel care a făcut acest lucru a fost împăratul Iulius Cezar în anul 46 i. Hr, când acesta a adoptat sistemul egiptean care va fi cunoscut sub denumirea de "calendar iulian". În urma calculului dintre calendarul iulian ce avea 365 de zile și 6 ore și calendarul solar cu 365 de zile, 5 ore, 43 de minute și 46 de secunde s-a putut determina anual o diferență de 11 minute și 14 secunde. Însa, după trecerea a 330 de ani a rezultat o diferență de 3 zile, astfel încât în anul primului Sinod Ecumenic de la Niceea, în 325, echinocțiul de primăvară a avut loc pe 21 martie față de 24 martie. Știm cu toții că ziua echinochțiului de primăvară este data în funcție de care se calculează ziua Paștilor, iar incorectitudinea acesteia duce implicit la calcularea greșită a Sfintei zile de Paști. Specialiștii astronomi au calculat astfel că, din 123 în 123 de ani echinocțiul de primăvară retrogradează cu o zi. Așadar, în data de 24 februarie 1582, Papa Grigore al XIII-lea, decide ca zece zile din calendar să fie suprimate, data de 5 octombrie devenind 14 octombrie – data care va marca apariția "calendarului gregorian".
În ciuda faptului că în anul 1923, în cadrul unui congres de la Constantinopol majoritatea Bisericilor Ortodoxe a decis renunțarea la calendarul iulian în favoarea celui gregorian, data Paștilor încă se calculează folosind calendarul iulian, în care echinocțiul de primăvară se petrece cu 13 zile mai târziu. Așa se explică diferența dintre data sărbătoririi Paștilor la catolici și la ortodocși. Astronomii au putut să determine faptul că între calendarul gregorian și cel astronomic se înregistrează o diferență la fiecare 3500 de ani, care face calendarul gregorian să rămână în urma celui astrologic cu o zi și o noapte. Calendarul iulian rectificat în urma Consfătuirii interortodoxe de la Constantinopol va deveni mai precis decât cel gregorian datorită adoptării noului sistem al anilor bisecți. Prin acest lucru se adaugă o zi la fiecare patru ani, luna februarie având 29 de zile și nu 28. Astfel se reduce diferența dintre anul solar și cel civil, ceea ce va face ca doar după 42.772 de zile calendarul să rămână în urmă cu o zi și o noapte. Acest calendar va purta numele de calendar neo-iulian sau constantinopolitan.
Cu toate acestea, unele Biserici Ortodoxe au preferat să mențină calendarul iulian neîndreptat. Printre acestea se numără:
Biserica Sârbă, Biserica Rusă, cât și Mănăstirile din Sfântul Munte Athos, excepție făcând Mănăstirea Vatopedului. Aceste biserici se numesc pe "stil vechi" deoarece prăznuiesc Paștile și celelalte sărbători după vechiul calendar.
Așa cum am stabilit, anul bisericesc începe la data de 1 septembrie în fiecare an, în timp ce anul liturgic are ca început Sfânta zi de Paști.
a) Perioada Triodului (perioada prepascală);
b) Perioada Penticostarului (perioada pascală);
c) Perioada Octoihului (perioada postpascală).
a) Timpul Triodului ține de la Duminica Vameșului și a Fariseului (cu trei săptămâni înainte de începutul postului Paștilor) până la Duminica Paștilor (total 10 săptămâni);
b) Timpul Penticostarului ține de la Duminica Paștilor până la Duminica I-a după Rusalii sau a Tuturor Sfinților (total - opt săptămâni);
c) Timpul Octoihului ține tot restul anului, adică de la sfârșitul perioadei Penticostarului până la începutul perioadei Triodului. Este cea mai lungă perioadă din cursul anului bisericesc.
Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvântează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri.
Înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune.
Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfânta Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și între noi, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o Ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin.
A toată făptura, Ziditorule, Cel ce vremile și anii ai pus întru puterea Ta, binecuvintează cununa anului bunătății Tale, Doamne, păzind în pace poporul și țara aceasta, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, și ne mântuiește pe noi.
Cel ce locuiești întru cei de sus, Hristoase Împărate, Făcătorul tuturor celor văzute și celor nevăzute și Ziditorule, Cel ce zilele și nopțile, timpurile și anii ai făcut, binecuvintează acum cununa anului, ferește și păzește în pace pe cei binecredincioși, țara aceasta și pe poporul Tău, mult-Milostive.
ocuitorii lui... să nu semănați, nici să secerați ceea ce va crește de la sine din pămînt... Să nu culegeți cele sfințite ale lui Dumnezeu și se vor hrăni săracii poporului tău, iar rămășițele le vor mînca fiarele cîmpului. Așa să faci și cu via ta și cu măslinii tăi” (Levitic 25, 9, 10, 11; Ieșirea 23, 11). În al 50-lea an se iertau datoriile datornicilor, se dădea libertate robilor și cu mare grijă se păzea pe sine tot omul, să nu mînie pe Dumnezeu cu vreun păcat, nici să mîhnească pe aproapele, pentru că era anul iertării și al curățirii de păcate. Această poruncă a Domnului se întindea pînă la al 50-lea an, și se împărțea în șapte șeptimi de ani, adică de 7 ori cîte 7 ani, și fiecare al 7-lea an se numea „sîmbătă” (sabat), adică odihnă.
Așa a grăit Domnul, prin Moise, fiilor lui Israel: „Șase ani să semeni ogorul tău, și șase ani să lucrezi via ta și să aduni roadele lor; iar anul al șaptelea să fie an de odihnă a pămîntului, ogorul tău să nu-l semeni și via ta să n-o tai în anul acela. ...Iar de veți zice: Dar ce să mîncăm în anul al șaptelea, cînd nici nu vom semăna, nici nu vom aduna roadele noastre? Vă voi trimite binecuvîntarea Mea în anul al șaselea și va aduce roadele sale pentru trei ani” (Leviticul 25, 3-4, 20-21). Toți anii aceștia în care Domnul rînduise odihnă oamenilor și pămîntului să înceapă din luna septembrie, după porunca Domnului: „Să vestiți anul odihnei în luna a 7-a (adică în luna septembrie), pentru că aceasta este a 7-a lună de la martie, care este întîia lună de la facerea lumii.”
Însă nu numai porunca Legii Vechi, ci și Indictionul păgînilor tot din luna septembrie a fost rînduit să înceapă. Pentru Indictionul păgînilor romani se povestesc următoarele: August, împăratul Romei, după ce a biruit pe Antonie și Cleopatra care stăpîneau Egiptul, a început să stăpînească singur toată lumea. Atunci, pentru adunarea impozitelor din toate părțile imperiului, a rînduit Indictionul care amintește porunca aceea dată la 15 ani o dată. Și au despărțit Indictionul în trei părți a cîte 5 ani, pentru ca dările de pe toți cei 15 ani să se strîngă în anul al 5-lea. Indictionul îl așezase însă pentru țările cele mai îndepărtate, de la marginea imperiului, de la care cu greutate se adunau dările în toți anii și abia în anul al 5-lea putea să se aducă la Roma. Pentru aceasta fiecare al 5-lea an din Indiction se numea Lustrum, adică strălucit, întrucît în acel an oamenii se veseleau cu lumînări aprinse în mîini, pentru că impozitele strînse fuseseră predate Cezarului de bună voie, și nu cu sila.
Indictionul s-a întins pînă la 15 ani, deoarece în primii 5 ani se dădeau fier și aramă pentru facerea săbiilor, a sulițelor, a coifurilor, a scuturilor, a zalelor și a altor arme ostășești. În a doua perioadă de 5 ani, se lua argint pentru plata soldei ostașilor, iar în a treia perioadă de 5 ani se aducea la Roma aur spre împodobirea zeilor lor mincinoși. Astfel, ținînd rotunjimea Indictionului de 15 ani, începea iarăși întîiul an, numindu-l pe acela An Nou. Iar începutul acesta se așeza la întîia zi a lunii septembrie, căci în acea vreme August, împăratul Romei, biruind pe Antonie și Cleopatra, se cinstea singur stăpînitor a toată lumea. Așa a fost așezat Indictionul la romani.
Astfel a primit și Sfînta Biserică să prăznuiască începutul Indictionului în ziua dintîi a lunii septembrie, pentru următoarele pricini: în această lună se prăznuia la evrei și în toată lumea Anul Nou; acum a mers Domnul nostru Iisus Hristos în Nazaret, unde crescuse, și în zi de sîmbătă a intrat în adunarea evreilor, cum era obiceiul la ei, să se adune mai ales sîmbăta în sinagogă și să învețe poporul din cărțile proorocilor. Atunci, intrînd Iisus în mijlocul dascălilor și sculîndu-Se să citească, I-au dat cartea proorocului Isaia pe care, deschizînd-o, a aflat locul unde era scris: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti săracilor, M-a trimis a vindeca pe cei zdrobiți la inimă, a propovădui celor robiți iertare și orbilor vedere; a slobozi pe cei sfărîmați, ușurîndu-i; a mărturisi anul Domnului bine primit”. Apoi, închizînd și dînd cartea, a început să învețe, arătîndu-Se pe Sine că este adevăratul Mesia trimis oamenilor de Dumnezeu-Tatăl, spre mîntuirea și înnoirea vieții, împlinindu-se astfel scriptura citită, și toți „Îl mărturiseau și se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura Lui” (Luca 4, 17, 19).
Praznicul Anului Nou bisericesc s-a așezat de către Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea, cînd marele împărat Constantin, biruind pe Maxențiu prigonitorul, a înnoit și a luminat toată lumea cu dreapta credință, dezrădăcinînd praznicele păgînești. Astfel a izbăvit pe creștini de jugul greu al persecuțiilor, schimbînd înțelesul Indictionului. Sfinții Părinți au rînduit să se prăznuiască Anul Nou bisericesc ca un început al mîntuirii creștinilor, aducîndu-ne aminte de intrarea lui Hristos în mijlocul adunării evreilor și de vestirea din cartea lui Isaia a „anului Domnului bine primit”. Așadar, nu prăznuim praznicul Legii Vechi în prima zi a lunii septembrie, ci prăznuim intrarea Domnului, cînd singur dătătorul Legii S-a arătat pe Sine lumii, pogorîndu-Se din cele de sus și purtînd în Sine pe Duhul Tatălui; cînd a scris Legea lui Dumnezeu, nu cu degetul, ci cu dumnezeiasca Sa limbă și cu prea dulcea Sa gură; nu pe lespezi de piatră, ci pe lespezile inimii noastre cele trupești. Mîntuitorul, zidind cortul cel gîndit al Bisericii Sale, S-a adus lui Dumnezeu-Tatăl jertfă sîngeroasă pe Sine pentru păcatele noastre, singur fiind Arhiereul cel mare Care a străbătut cerurile, curățindu-ne pe noi de păcate prin sîngele Său vărsat pe Cruce pentru noi, făcîndu-ne pentru El biserici sfinte, după cuvîntul apostolului care zice: „Biserica lui Dumnezeu care sînteți voi este sfîntă”.
Pentru toate acestea, dînd mulțumire lui Dumnezeu, prăznuim anul Domnului cel bineprimit, căci am luat din mîinile Sale multe și negrăite bunătăți, pentru care ne sîrguim să fim Lui bine primiți. Deci noi prăznuim Indictionul, nu pe cel al împăratului Romei, ci pe cel așezat de Hristos, cerescul împărat al slavei. Iar Indictionul lui Hristos sînt poruncile Sale sfinte pe care sîntem datori să le păzim și să le împlinim; pentru că El nu cere de la noi daruri, fier și aramă, nici nu-i trebuie argint și aur, precum arată David, zicînd către dînsul: „Domnul meu ești Tu, pentru că nu-Ți trebuiesc bunătățile (darurile) mele”. El, în loc de fier și aramă, cere de la noi bunătățile credinței celei întemeiate pe dreapta cinstire de Dumnezeu. Pentru că aceasta este așezată pe temelia pusă de Hristos prin vărsarea sîngelui Sfinților Mucenici care au fost chinuiți pentru credința creștină, încît pentru fiecare dintre ei se poate zice: „Prin foc și prin sabie a trecut sufletul lui” .
De aceea ne poruncește Dumnezeu, Împăratul nostru cel ceresc, să credem în El cu dreaptă credință și inimă curată, pentru că „cu inima se crede spre dreptate” și prin această credință curată, ca și cu o armă de fier și cu un scut de aramă, să biruim pe cei împotrivă, adică pe diavoli. Astfel urmăm sfinților noștri strămoși, care „prin credință au biruit împărății, au lucrat dreptate, au dobîndit făgăduințele, au închis gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au întărit din slăbiciune, s-au făcut tari în războaie și au întors oștirile vrăjmașilor în fugă...” (Evrei 11, 33-34).
În loc de argint, Împăratul nostru Hristos cere bunătatea nădejdii în Dumnezeu, care mai mult decît argintul se face pri-cinuitoare omului de viața cea cu bună sporire. Pentru că dacă cel ce se îmbogățește cu mult argint nădăjduiește ca toate bunătățile din lume să le cîștige, cu atît mai mult cel ce s-a îmbogățit cu neîndoita nădejde în Dumnezeu va cîștiga cele dorite. De acum el va viețui cu bucurie, nebăgînd seamă toate primejdiile și necazurile care năvălesc asupra lui de la lume, de la trup și de la diavolul; ci pe toate acelea cu dulceață le va răbda, cu nădejde în răsplătirea ce va să fie. Argintul pe stăpînul său îl înșeală de multe ori, pentru că, pierzîndu-l cu orice întîmplare, sărac pe el îl face și cel ce nădăjduia să viețuiască cu îndestulare pînă la sfîrșit, acela degrabă sărăcind, se lipsește de pîine; iar cel ce nădăjduiește spre Domnul, ca Muntele Sionului, nu se va clătina în veac, pentru că nădejdea nu rușinează.
Niște argint ca acesta cere Domnul de la noi și ne poruncește să nădăjduim nu spre bogăția care degrabă piere, ci spre Dumnezeul cel viu, ale Cărui cuvinte sînt cuvinte curate, argint lămurit în foc, prin care fără de minciună ne-a făgăduit nouă cele veșnice și negrăite bunătăți întru a Sa împărăție. Pentru nădejdea răsplătirii noastre să ne îndemnăm spre mai multă nevoință, ca niște buni ostași ai lui Iisus Hristos; pentru că nădejdea luării de plată în-deamnă pe ostaș spre luptă, după cum zice Sfîntul Ioan Damaschin pentru răbdătorii de chinuri: „Mucenicii Tăi, Doamne, cu credința întărindu-se și cu nădejdea împuternicindu-se, au stricat tirania vrăjmașului și au dobîndit cununile”.
În loc de aur, Împăratul nostru Hristos cere de la noi bunătatea cea prea scumpă, adică nefățarnică dragoste către Dumnezeu și către aproapele. Pentru că dragostea prin aur se închipuiește de dascăli pentru marea sa cinste. Că precum aurul este mai cinstit decît argintul, arama și fierul, tot așa și dragostea este mai cinstită decît nădejdea și credința. „Și acum rămîn acestea trei: credința, nădejdea și dragostea; iar mai mare decît acestea este dragostea” (I Cor. 13,13). Un aur ca acesta cere de la noi Dumnezeu, poruncindu-ne să-L iubim cu nefățărnicie, nu numai cu inima crezînd și cu gura mărturisind, ci și în fapte arătîndu-I dragostea. Adică să ne punem pentru Dînsul sufletele noastre și să fim gata de moarte pentru dumnezeiasca lui dragoste. Pentru aceasta și pe cei de aproape ai noștri să-i iubim așa, precum ne învață iubitul lui Hristos Apostol Ioan Teologul, zicînd: „Fiii mei, să nu iubim cu cuvîntul, nici cu inima, ci cu lucrul și cu adevărul”. Acest fel de dragoste se primește spre înfrumusețare de la Cel mai frumos cu podoaba decît fiii oamenilor, de la Hristos Dumnezeul nostru.
Așadar, Biserica dreptmăritoare prăznuiește acest Indiction creștin în locul celui vechi al păgînilor, dezbrăcîndu-se de omul cel vechi cu faptele lui și îmbrăcîndu-se în cel nou, după chipul Celui ce l-a zidit. De aceea prăznuim anul nou așa cum ne sfătuiește Apostolul, zicînd: „Întru înnoirea vieții să umblăm”, adică să slujim lui Dumnezeu întru înnoirea Duhului, iar nu întru vechimea literei. Să prăznuim Indictionul, ascultînd poruncile: „De veți umbla întru poruncile Mele și de veți păzi învățăturile Mele și de le veți face, vă voi da vouă ploaie la vremea sa și pămîntul își va da roadele sale. Și voi da pace în pămîntul vostru și veți izgoni pe vrăjmașii voștri și voi căuta spre voi și vă voi binecuvînta și nu se va îngrețoșa sufletul meu de voi. Și voi umbla întru voi, și voi fi vouă Dumnezeu și voi Îmi veți fi Mie popor, zice Domnul Dumnezeu Sfîntul lui Israel...”.
* Sunt unii care socotesc indictioanele rînduite de la începutul lumii și le numără de la întîiul an al zidirii lumii, dar aceasta o fac din neștiință. Acum însă se știe că nu de la facerea lumii, ci de la așezarea lui August s-au început indictioanele, precum am arătat mai sus. Înainte de August, împăratul romanilor, nu erau indictioane de la începutul lumii.
În această lună, în ziua întâia, începutul Indictului, adică anul nou bisericesc.
Tot în această zi, se face pomenirea minunii săvârșită de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la Mânăstirea Miasinilor; și pomenirea incendiului cel mare de acolo.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Simeon Stâlpnicul (sau Stilitul) cel Batrân.
Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Marta, maica Cuviosului Simeon Stâlpnicul.
Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Evantia.
Tot în această zi, pomenirea adormirii lui Isus al lui Navi.
Tot în această zi, pomenirea Sfintelor 40 de Mucenițe Fecioare, și a lui Amun Diaconul, dascălul lor.
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici și frați buni, Evod, Calista și Ermoghen.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Meletie cel Nou, care s-a nevoit în muntele Miupoliei (Myopolis) de lângă Theba, în Capadocia, și care cu pace s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anghel, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1680, și care prin sabie s-a săvârșit.
În această lună, în ziua a doua pomenirea Sfântului Mucenic Mamant (sau Mamas);
Tot în această zi, pomenirea Sfinților și Drepților Eleazar și Fineas, fiul sau, preoți ai Vechiului Legământ.
Tot în această zi, pomenirea sfinților 3628 de mucenici din Nicomidia;
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți părintelui nostru Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (582-595);
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Diomid, care fiind spintecat cu sabie, s-a săvârșit; a Sfântului Iulian, căruia zdrobindu-i-se capul cu lemn, s-a săvârșit; a Sfântului Filip, care de sabie s-a săvârșit; a Sfântului Evtihian, care pe grătar de foc s-a săvârșit; a Sfântului Isihie, care sugrumat, s-a săvârșit; a Sfântului Leonid, care de foc s-a săvârșit; a Sfântului Eutihie, care fiind răstignit, s-a săvârșit; a Sfântului Filadelf, căruia îngreunându-i-se grumajii cu piatra, s-a săvârșit; a Sfântului Melanip, care de foc s-a săvârșit; și a Sfintei Partagapi, care în mare s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Aitala și Amun.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
Sursă: pravila.ro, facebook.
[…] Ioan Botezătorul, pe care le vom prezenta mai jos în ordine calendaristică începând de la 1 septembrie, începutul anului […]
[…] cu calendarul ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 1 septembrie când se face pomenirea Sfântului Simeon Stâlpnicul, pe data de 3 februarie de în ziua de […]
[…] Zile închinate Sfintei Cruci din calendarul ortodox (acestea sunt aranjate în ordinea din calendarul bisericesc care începe cu 1 septembrie): […]
[…] Ioan Botezătorul, pe care le vom prezenta mai jos în ordine calendaristică începând de la 1 septembrie, începutul anului […]
[…] sfinți care au purtat acest nume cum ar fi Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul serbat în data de 1 septembrie, Sfântul și dreptului Simeon, serbat pe data de 3 februarie, Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog, […]
[…] Ioan Botezătorul, pe care le vom prezenta mai jos în ordine calendaristică începând de la 1 septembrie, începutul anului […]
[…] cu calendarul ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 1 septembrie când se face pomenirea Sfântului Simeon Stâlpnicul, pe data de 3 februarie de în ziua de […]