† Înălțarea Sfintei Cruci
(14 septembrie)

Înălțarea Sfintei Cruci (gr. Σταυροφανεια) este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. În calendarul ortodox Înălțarea Sfintei Cruci se serbează pe 14 septembrie; este una din cele două zile de post strict (ajunare) de peste an, alături de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august).

Înălțarea Sfintei Cruci (sinaxar)

În aceasta zi, când serbăm Înălțarea Sfintei Cruci, ne aducem aminte de doua evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:

  • Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în fata poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335;
  • Aducerea Sfintei Cruci de la perșii, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim, după care patriarhul Zaharia de Ierusalim a înălțat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630.

Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului.

Istoria Sfintei Cruci începe în anul 335, atunci când, cu prilejul sfințirii bisericii Sfântului Mormânt (sau biserica "Ad Crucem"), ridicate pe Golgota la dorința împărătesei Elena, de către împăratul Constantin cel Mare, a fost depusă spre păstrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperită de Sfânta Elena, mama lui Constantin. Deși sfințirea a avut loc pe data de 13 septembrie, sărbătoarea liturgică a Înălțării Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai târziu, pe 14 septembrie.

Însă până la evenimentul din anul 335, e necesar să amintim alte două momente relevante pentru istoria Sfintei Cruci.

În anul 312 în timpul războiului dintre Roma și Bizanț, Constantin, împăratul Bizanțului a avut o revelație înaintea bătăliei de pe râul Milvius, lângă Roma: i s-a arătat pe cer un șir de nori sub formă de cruce, iar de jur-împrejur scria sub formă de stele "In hoc signo vinces", adică "sub acest semn vei învinge". Văzând acest semn ceresc, Constantin a ordonat crearea unui steag cu semnul crucii, sub care, a doua zi armata lui Maxențiu a fost zdrobită, Constantin a fost proclamat Imperator, iar Caesar a devenit conducător suprem al Imperiului Roman.

Ca urmare a acestei revelații de la Milvius, Constantin s-a botezat, a îmbrățișat creștinismul și i-a ajutat pe credincioși, atât cu legi cât și material.

La rândul ei, Împărăteasa-mamă Elena, se hotărăște să meargă la Ierusalim, pe urmele Mântuitorului, atât sub imboldul convingerilor sale religioase dar și a experienței fiului său. Acolo, pe Golgota, se spune că a descoperit crucea cu tot cu piroanele metalice pe care a fost răstignit Iisus.

De asemenea, identificarea Sfintei Cruci s-ar fi realizat printr-o altă minune: pe data de 14 septembrie 325, o văduvă decedată a fost atinsă de cruce și a înviat, Împărăteasa a sărutat crucea, Patriarhul Ierusalimului, Macarie, a ridicat crucea deasupra amvonului, iar mulțimea prezentă a strigat "Doamne, miluiește !". Astfel s-a produs Aflarea Sfintei Cruci.

Istoria Crucii continuă cu anul 615, când regele persan Cosroe Parviz cucerește Ierusalimul, îl jefuiește de comorile sale cele mai de preț și fură și relicva Sfintei Cruci. A urmat un război crâncen, iar în anul 629 Împăratul Heraclie al Bizanțului recuperează Crucea și o aduce din nou la Sfântul Mormânt.

În perioada 634-635, lemnul sfintei cruci a fost dus în procesiune de la Ierusalim la Constantinopol și înapoi, un obicei care se păstrează și în zilele noastre.

Astfel, bucăți din lemnul crucii au rămas la Constantinopol, dar câteva au fost duse și la Roma.

Surse: CrestinOrtodox, Radio România, orthodoxwiki.

Floare 02 Bun

Unde se găsesc părticele din lemnul Sfintei Cruci

Momentul găsirii Crucii răstignirii lui Iisus Hristos este prăznuit de Biserică în fiecare an la 6 martie.

Tot atunci, Sfânta Împărăteasă Elena a găsit și piroanele și scara folosită de ostași, care a fost trimisă la Roma în anul 326. Părți din Crucea cea Adevărată au fost trimise inițial în trei locuri: la Roma, la Constantinopol și la Ierusalim.

Sfânta Cruce a fost spartă ulterior în mai multe așchii. Armata sultanului ayyubid Saladin au învins armatele cruciate conduse de regele franc Guy de Lusignan în Bătălia de la Hattin (3-4 iulie 1187) și au capturat relicvele Sfintei Cruci, care fuseseră aduse acolo de episcopul de Betleem. Ulterior, musulmanii au capturat Ierusalimul. În iulie 1191 armatele cruciate conduse de Richard Inimă de Leu și de Filip al II-lea al Franței au capturat cetatea Acra, iar tratatul de pace încheiat între creștini și musulmani prevedea, printre altele, returnarea Sfintei Cruci, confiscate în Bătălia de la Hattin. Cu toate acestea, în urma acestei cruciade, rămășițele din Sfânta Cruce care rămăseseră la Ierusalim au fost pierdute. Au rămas doar bucățile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol și la Roma.

Fragmente din Sfânta Cruce sunt prezente în Biserica Sfanțului Mormânt de la Ierusalim, în Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul "Sfânta Cruce" din Liege), Spania (Santo Toribio de Liebana), Franta (Saint Sernin de Toulouse; Capela "La Vraie-Croix" din Morbihan, Bretania; Anjou), la Biserica "Sfântul Vasile cel Mare" de pe Calea Victoriei, în mănăstirile Țigănești și Căldărușani, la Mănăstirea "Panaghia Soumela" - Veria, Grecia, Mănăstirea Xiropotamou (Muntele Athos), și la Mănăstirea Vatoped.

Surse: Crestin Ortodox, orthodoxwiki, wikipedia.

Floare 02 Bun

Cinstirea Sfintei Cruci

Zile închinate Sfintei Cruci din calendarul ortodox (acestea sunt aranjate în ordinea din calendarul bisericesc care începe cu 1 septembrie):

  • Înălțarea Sfintei Cruci, serbată în data de 14 septembrie - care ne amintește de cele două evenimente din 335 și 629 în care Sfânta Cruce a fost înălțată la Ierusalim;
  • Doua duminici speciale, notate în calendar ca Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci și Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci;
  • Aflarea Sfintei Cruci de către împărăteasa Elena - serbată la data de 6 martie;
  • Duminica a treia din Postul Paștelui, numită a Crucii, ce a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea;
  • "Arătarea semnului Sfintei Cruci Împăratului Constantin" prăznuita pe 7 mai - minune care îl va face pe Constantin să însemneze steagurile, coifurile și scuturile soldaților cu Sfânta Cruce și astfel va ieși învingător în lupta cu Maxentiu;
  • "Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei și de viata făcătoarei Cruci" sărbătorita pe 1 august - amintește de eliberarea grecilor din robia saracinilor cu ajutorul Sfintei Cruci;
  • Doua zile pe săptămână - miercurea și vinerea sunt consacrate cinstirii Sfintei Cruci.

Cinstirea Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea icoanelor

Sinodul al șaptelea ecumenic, ținut la Niceea în anul 787, a stabilit definitiv ca modul de cinstire al Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane. Potrivit canoanelor, orice fel de cruce, atât cele purtate de credincioși, cât și cele de la morminte, trebuie să fie sfințite.

În rânduiala Bisericii se prevede ca în ziua prăznuirii Înălțării Sfintei Cruci să nu se mănânce bucate de dulce. Aceasta zi se serbează cu post pentru că amintește de patimile și moartea lui Hristos.

Sursa: Crestin Ortodox.

Floare 02 Bun

Semnul Sfintei Cruci

Semnul crucii este un gest ritual care marchează cele patru direcții ale Crucii de pe Golgota. El arată și iubirea lui Dumnezeu de către om cu toată inima, cu tot sufletul, mintea și cu toată puterea sa. Semnul crucii este făcut cel mai adesea atunci când se rostește numele Sfintei Treimi, ca semn de evlavie față de un sfânt, un obiect sau o persoană sfințite, la începutul sau la sfârșitul rugăciunii, pentru a arăta smerenie sau aprobare sau în numeroase alte ocazii diferite, în funcție și de practica locală/națională sau de evlavia personală. Unii creștini ortodocși fac semnul crucii chiar de mai mult de o sută de ori în timpul unei slujbe mai lungi sau al Sfintei Liturghii.

Când se face semnul crucii

În timpul rugăciunii, creștinii ortodocși fac semnul crucii ori de câte ori se face o referire directă sau implicită la cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Se face semnul crucii înainte de începerea oricărei rugăciuni, la trecerea pe lângă o biserică, la intrarea în biserică și la ieșire, cât și înăuntrul bisericii, ca o formă de rugăciune către Dumnezeu care este prezent în ea sau pur și simplu ca semn de evlavie și închinare. Mirenii (laicii) ortodocși fac semnul crucii ca o formă de închinare înaintea unei icoane. Preoții au mult mai multe ocazii specifice de a face semnul Crucii. Unii credincioși pot folosi semnul Crucii și în alte feluri. Astfel, dacă un credincios se găsește înaintea unei blasfemii, el sau ea va face semnul Crucii ca o formă subtilă și politicoasă de a indica ofensa comisă. Alții pot folosi semnul Crucii aproape ca o urare de binecuvântare, sau ca parte a unei rugăciuni nerostite de invocare a binecuvântării lui Dumnezeu, ca de exemplu la începutul unei călătorii sau al unei competiții sportive.

Semnul crucii are și alte variante: poate fi făcut în aer pentru a binecuvânta obiectele; preoții îndeosebi îl pot face asupra persoanelor ca o formă de binecuvântare; poate fi făcut în forma arătată mai sus sau poate fi doar schițat, de exemplu pe frunte (ca în descrierile timpurii ale semnului crucii). Pentru un credincios creștin, poate cel mai important lucru este că semnul indică în mod concret, fizic relevanța explicită a Crucii, a jertfei lui Hristos pentru o anumită persoană sau pentru un anumit loc. Este o formă de angajament al trupului de mărturisire a credinței creștinului, atât față de Dumnezeu, cât și față de oameni.

Cum se face corect Sfânta Cruce

În practica ortodoxă este folosită mâna dreaptă. Degetul mare, indexul și degetul mijlociu sunt împreunate într-un singur punct, în timp ce inelarul și degetul mic sunt ținute în palmă. Cele trei degete astfel împreunate se pun pe frunte, apoi coboară spre piept; de acolo, mâna merge către umărul drept, iar apoi ea merge orizontal către umărul stâng. În timp ce se face semnul crucii, se rostește "în numele Tatălui" (când mâna e pe frunte), "și al Fiului" (când mâna coboară pe piept), "și al Sfântului Duh. Amin" (când mâna se duce de la un umăr la celălalt). Cele trei degete împreunate simbolizează Sfânta Treime, cele trei Persoane împărtășind aceeași Esență (natură). Celelalte două degete, strânse unul lângă celălalt și ambele în podul palmei reprezintă dubla natură, umană și divină, reunite în persoana Domnului Iisus Hristos.

Unii credincioși ortodocși fac o cruce mai largă, alții una foarte mică. Unii vor spune "și al Sfântului Duh" (fără "Amin") când mâna merge de la un umăr la altul. După ce se sfârșește semnul crucii, mâna se poate întoarce pe piept. Uneori semnul crucii poate fi însoțit de alte cuvinte, precum cele din Rugăciunea lui Iisus într-o formă sau alta sau, pur și simplu, de "Doamne miluiește" sau "Doamne ajută".

Istoria semnului Sfintei Cruci

Semnul crucii a fost folosit încă din vremea Bisericii primare, atât în cult cât și, din când în când, ca semn de recunoaștere, de apartenență la comunitatea creștină, ca un semn de prietenie într-un anumit sens, din cauza persecuțiilor împotriva creștinilor. Prima referință cunoscută la semnul Crucii apare în scrierile lui Tertullian (cca. 160-225 d.Hr.), care afirmă despre creștini că "la fiecare pas și la orice mișcare, când intră sau ies, când ne punem hainele și încălțămintea, când mergem la baie, când stăm la masă… în toate lucrările noastre zilnice ne însemnăm pe frunte cu semnul" (De Corona, 3). Regăsim la Sfinții Părinți o mulțime de referiri la semnul crucii și de îndemnuri de a-l folosi oricând este posibil.

Pare totuși relativ evident că modul cel mai răspândit de a face semnul crucii era de a se însemna doar pe frunte mai degrabă decât pe toată partea de sus a corpului. Prima atestare scrisă a acestei forme extinse apare în viața Sfintei Nina, evanghelizatoarea Georgiei, în secolul al IV-lea sau al V-lea: "Sfânta Nina a început să se roage îndelung lui Dumnezeu . Apoi a luat crucea (de lemn) și a atins cu ea capul, apoi picioarele și umerii reginei, făcând semnul crucii (asupra ei) și de îndată a fost vindecată" (Studia Biblica, V, 32).

O altă modalitate de a explica extinderea Semnului crucii este de a arăta că, după ce împăratul Constantin a dat Edictul de la Milano în anul 313, care punea creștinismul în rândul religiilor legal acceptate (religio licita), creștinii s-au simțit mai liberi să-și facă semnul crucii într-un mod mai deschis și mai amplu.

În Biserica Romano-Catolică, direcția semnului crucii, care inițial era de la umărul drept la cel stâng (cum este până astăzi în Ortodoxie) a fost schimbată în secolul al XIII-lea de către Papa Inocent al III-lea (1198-1216), care a hotărât ca semnul crucii să fie făcut cu trei degete, de la frunte la piept și de la umărul stâng la cel drept. Această decizie a fost luată după Marea Schismă între Biserica din Răsărit și cea din Apus, ca urmare a ostilității dintre conducătorii celor două părți (Papa de la Roma și Patriarhul din Constantinopol se excomunicaseră reciproc).

Sursă: orthodoxwiki.

Floare 02 Bun
Floare 02 Bun

Icoană la sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci

Sfânta Cruce a Mântuitorului Hristos a fost aflată de Episcopul Macarie al Ierusalimului în 14 septembrie 335 din ordinul Sfintei Împărătese Elena.

În icoana praznicului, Episcopul Macarie este reprezentat stând pe un loc înalt și binecuvântând credincioșii cu Sfânta Cruce. De-a dreapta și de-a stânga lui se află doi diaconi. Mai departe, în partea dreaptă a Sfintei Cruci pot fi observați Sfinții Împărați.

Trebuie menționat că reprezentarea sărbătorii este una variată în erminia picturii bizantine. Sfânta Împărăteasă Elena apare în alte icoane în partea de jos, lângă cele trei cruci pe care le-a descoperit care au aparținut Mântuitorului și celor doi tâlhari răstigniți împreună cu El.

De asemenea, unele reprezentări îi înfățișează pe Sfinții Împărați stând în partea dreaptă a Sfintei Cruci, iar în partea stângă este redată vindecarea unui bolnav sau învierea unui adormit prin puterea izvorâtă din Sfânta Cruce. Preoții și credincioșii prezenți la sărbătoare sunt pictați în partea stângă.

În aceeași zonă, dar mai în spate, se poate observa Biserica Învierii Domnului din Ierusalim. Tradiția a consemnat faptul că praznicul Înălțării Sfintei Cruci a început a doua zi după hramul bisericii Învierii ridicată de Sfântul Împărat Constantin cel Mare în anul 335.

Sursă: Basilica.

Floare 02 Bun

Obiceiuri și tradiții la sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci

În tradiția populară Înălțarea Sfintei Cruci se mai numește și Cârstovul Viilor (din slvonă – "Krestovu deni" – Ziua Crucii), pentru că în mediul rural se începe culesul viilor. În unele zone ale țării există obiceiul ca ultimul butuc de vie să fie lăsat necules, pentru a aduce ofrandă pentru păsările cerului.

De asemenea se spune că busuiocul se pune la uscat, atât pentru ritualurile de sfințire, belșug și sănătate, dar și pentru a fi folosit la prepararea produselor culinare. În tradiția populară, frunzele și florile de busuioc, mentă, maghiran și cimbru se sfințesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce.

În această zi credincioșii sfințesc la biserică ulcele noi pline cu miere și lapte, de toarta lor se leagă câte un fir roșu, iar fiecare cană este acoperita cu un colac. După sfințire ofrandele se dau de pomană săracilor, în memoria rudelor trecute la cele veșnice.

Surse: Radio România.

Floare 02 Bun

Rugăciune la Înălțarea Sfintei Cruci

Doamne Iisuse Hristoase, dulce Mântuitorul sufletului meu, mărturisesc înaintea Ta, întru această zi a răstignirii Tale, în care ai pătimit și ai luat moarte pe Cruce pentru păcatele noastre, că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe și cu fărădelegile mele cele rele. De aceea mă rog bunătății Tale celei nemărginite, ca să mă faci și pe mine părtaș sfintelor Tale Patimi, cinstitelor răni și morții Tale celei de viață făcătoare, pentru ca să mă învrednicesc, prin darul Tău, să câștig și eu asemenea Ție, pentru dragostea Ta, precum Tu cel milostiv le-ai răbdat pentru mântuirea mea, întărindu-mă pururea cu aceeași putere și răbdare ce ai avut când Te-au răstignit nemulțumitorii evrei.
De aceea întărește-mă, Doamne, ca să pot ridica cu bucurie de astăzi înainte Crucea Ta cu deplină pocăință, întristarea morții Tale să o simt, precum au simțit-o Preasfânta Ta Maică, ucenicii Tăi și mironosițele femei. Și-mi înviază simțirile mele cele sufletești, ca să cunoască moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut și zidirile cele neînsuflețite, care s-au mișcat la răstignirea Ta, precum Te-a cunoscut tâlharul cel credincios pe care, rugându-se Ție, l-ai primit în Rai. Dă-mi, Doamne și mie, tâlharului celui rău, darul Tău, precum ai dat atunci aceluia și iartă păcatele mele pentru sfintele Tale Patimi și mă primește prin pocăință împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu și ziditor ce-mi ești.
Asemenea fă cu toți creștinii, vii și morți, precum se roagă Ție în toate zilele Sfânta Biserică și le lasă lor toate păcatele și-i învrednicește pe ei de împărăția Ta și să vadă lumina Ta și să mărească slava Ta.
Mă închin Crucii Tale, Hristoase și zic către dânsa: Slavă ei pentru dragostea Ta!
Bucură-te, prea cinstită Cruce a lui Hristos, căci prin tine s-a mântuit lumea, ridicând asupra ta pe Iisus țintuit.
Bucură-te, pom prea mărit, pentru că Tu ai ținut rodul vieții ce ne-a mântuit din moartea păcatului.
Bucură-te, toiagul cel tare ce ai sfărâmat ușile iadului.
Bucură-te, cheia împărătească ce ai deschis ușa Raiului.
Mă bucur și eu, pentru că văd pe vrăjmașii Tăi surpați, iar pe prietenii Tăi că împărățesc în ceruri, pe vrăjmașii Tăi biruiți de puterea Ta, iar pe creștinii ce Ți se închină, înarmați cu puterea Ta.
O, Hristoase, Răstignitul meu, câte ai pătimit pentru noi, câte răni, câte scuipări, câte batjocuri și ce necinste ai răbdat pentru păcatele noastre, pentru ca să ne dai pildă de adevărată răbdare! De aceea cum pot eu să fug de Cruce, văzând pe Hristos că este ridicat pe ea? Cum să-mi pară grele chinurile văzând pe Stăpânul meu că le iubește, le cere și le socotește Lui de mare cinste?
Rușine-mi este, cu adevărat, de mă voi întrista de relele ce-mi pricinuiesc oamenii sau de ispitele ce-mi aduc diavolii sau de trupul și gândurile mele cele rele sau pentru sărăcia și bolile ce-mi vin din voia lui Dumnezeu pentru păcatele mele, deoarece acestea toate mi le trimite pentru ca să mă apropie mai mult de El, pentru ca să-L slăvesc și să mă pedepsesc în această viață pentru binele meu, pentru ca să mă odihnesc cu mai multă mărire întru Împărăția Lui cea veșnică.
Și de vreme ce este așa, înmulțește-mi Doamne ostenelile, ispitele și durerile, dar să-mi înmulțești împreună și să-mi prisosești și răbdarea și puterea, ca să pot răbda toate câte mi s-ar întâmpla. Pentru că recunosc că sunt neputincios de nu mă vei întări, orb de nu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei face îndrăzneț, rău de nu mă vei preface în bun, pierdut de nu mă vei ierta, rob de nu mă vei răscumpăra cu bogata și dumnezeiasca Ta putere și cu darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin și o măresc acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Floare 02 Bun

Cântări Liturgice

Tropar - Înălțarea Sfintei Cruci, glasul al 4-lea

Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.Scris

Condac - Înălțarea Sfintei Cruci, glasul al 4-lea

Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruiește-i, Hristoase Dumnezeule. Veselește cu puterea Ta pe credinciosul nostru popor, dăruindu-i lui biruință asupra protivnicului, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruință.

Floare 02 Bun

Înălțarea Sfintei Cruci (Viețile Sfinților)

Împărățind în Roma Maxențiu, persecutorul (307-312), făcea multă chinuire popoarelor, gonindu-i și chinuindu-i nu numai pe creștini, dar și pe paginii săi ucigându-i și jefuindu-le averile lor. Petrecea cu necurăție, siluind casele celor de bun neam, și era tuturor romanilor foarte greu și urât, pentru acea tiranică, cumplită a lui viață și prea spurcată. Deci, au trimis romanii, în taină, la împăratul Constantin (306-337) care petrecea atunci în Britania cu mama sa, Elena, rugându-l pe el să vină și să-i scape de tiranul acela. Iar Constantin i-a scris mai întâi lui Maxențiu, sfătuindu-l pe el prietenește să înceteze o tiranie ca aceea. Iar el nu numai că nu l-a ascultat pe dânsul și nu s-a îndreptat, dar și mai amar s-a făcut. S-a sculat chiar asupra lui Constantin, pe care toată oastea romanilor la împărăție-l alesese, nevrând ca să-l aibă deopotrivă cu sine la împărăție. Pentru că Maxențiu, cu de la sine putere s-a suit în Roma pe scaunul împărătesc, nu cu voința poporului; ci numai cu sprijinul câtorva mai mari, cărora le-a făgăduit multe daruri și cinste. Iar Constantin a fost ales împărat de către toți cu un glas. Drept aceea, auzind Constantin că Maxențiu tot neîndreptat petrecea, ba încă și la alte fapte mai rele se întinde, s-a sculat și a mers asupra lui cu război. Văzând însă că puterea oștilor sale nu este de ajuns și gândind apoi la farmecele cele rele ale lui Maxențiu, a început a se îndoi, pentru că știa că Maxențiu a vărsat mult sânge omenesc la facerea vrăjilor: mulți băieți, fete și femei îngreunate a înjunghiat la jertfele diavolilor, căutând milostivirea deșerților idoli, spre care nădăjduia. Deci, văzând Constantin că la Maxențiu era mare putere diavolească, a început a se ruga unui Dumnezeu care stăpânește cerul și pământul, pe care și neamul creștinesc îl cinstește, ca să-i dăruiască lui chip de biruință asupra prigonitorului. Drept aceea, rugându-se el cu osârdie, i s-a arătat în miazăzi chipul Crucii Domnului închipuit cu stele, strălucind mai mult decât soarele și deasupra scris pe dânsul: "În acest semn vei învinge". Au văzut aceea și ostașii toți, între care era și dulcele Artemie cel care după aceea a fost chinuit pentru Hristos de Iulian, și se mirau. Iar cei mai mulți dintre dânșii au început a se teme că păgânilor chipul crucii le era semn de mare nenorocire și de moarte, fiindcă pe cruce se pedepseau cu moarte tâlharii și făcătorii de rele. Deci, ostașii se temeau că nu cumva războiul lor să fie fără noroc și din pricina aceasta împăratul Constantin era în mare îndoială. Iar într-o noapte, pe când dormea el, i s-a arătat însuși Hristos Domnul și iarăși i-a arătat semnul cinstitei cruci pe care îl văzuse și i-a zis lui: "Să faci asemănare chipului acestuia și să poruncești ca să-l poarte înaintea oștilor și nu numai pe Maxențiu, ba încă și pe toți vrăjmașii tăi îi vei birui". Deci, sculându-se împăratul, a spus mai marilor săi vedenia și chemând argintari iscusiți le-a poruncit lor să facă cinstita cruce de aur, de mărgăritar și de pietre scumpe după chipul semnului celui arătat și, ceva mai mult, a poruncit la toată oastea să închipuiască pe toate armele, pe coifuri și pe zale semnul crucii.

Iar rău-credinciosul Maxențiu, fiind înștiințat de venirea lui Constantin în Italia asupra Romei, cu multă îndrăzneală și-a scos oastea romană și a mers împotriva marelui Constantin. Iar Constantin a poruncit ca să poarte cinstita cruce înaintea taberelor armatei sale. Și când s-a început lupta cu Maxențiu, atunci, cu puterea cinstitei cruci, Maxențiu a fost biruit și mulțimea ostașilor lui a fost tăiată (28 octombrie 312), și însuși Maxențiu a fugit. Și l-a urmărit împăratul Constantin și, fugind el pe podul de peste râul Tibru, pe care singur l-a zidit, s-a rupt podul, cu puterea lui Dumnezeu, și s-a afundat ticălosul în râu cu oastea sa, ca și faraonul cel de demult, încât s-a împotmolit râul de călăreți, de cai și de arme. Iar marele Constantin a mers în Roma biruitor și l-a întâmpinat pe el tot poporul cu bucurie mare și cu cinste. Iar el înălța mare mulțumire lui Dumnezeu, Celui ce i-a dat lui biruință asupra vrăjmașului, cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci. Iar spre pomenirea biruinței celei prea slăvite, a pus o cruce în mijlocul Romei, pe un stâlp de piatră și a scris pe dânsa: "Cu acest mântuitor semn, cetatea aceasta a fost scăpată de sub jugul tiranului".

Având el al doilea război împotriva celor de la Bizanț a căror numire de obârșie se trage încă de pe vremea împăratului Iudeii, Manase, când un oarecare grec Bizas a pus temelia cetății, numind-o Bizantion, de unde mai târziu Bizanț, și fiind biruit Constantin de către aceștia de două ori, era întru mâhnire mare. Și fiind într-o seară, și-a ridicat ochii spre cer și a văzut o scrisoare alcătuită de stele, care închipuia aceste: "Să mă chemi în ziua necazului tău". Apoi, înfricoșându-se, și-a ridicat iar ochii spre cer și a văzut o cruce de stele, ca și mai înainte închipuită pe cer și scriind deasupra, împrejurul ei, așa: "În acest semn vei învinge". Și așa purtându-se crucea înainte în tabere, a biruit pe vrăjmașii săi și a luat cetatea Bizantion.

Folare Separare 1

Și având el al treilea război cu goții, la râul Dunării, iar i s-a arătat pe cer mântuitoarea armă și i-a făcut ca și mai înainte biruință. Și de aici Constantin cunoscând puterea lui Hristos celui răstignit pe cruce, și crezându-l pe acesta că este adevărat Dumnezeu, s-a botezat întru dânsul, cu maica sa Elena cea vrednică de laudă, pe care, ca pe o foarte iubitoare de Dumnezeu, a trimis-o la Ierusalim cu multă avere spre căutarea cinstitei cruci. Iar ea, ducându-se la Ierusalim, a cercetat sfintele locuri și le-a curățit de spurcăciunile idolești și a scos la lumină cinstite moaște ale diferiților sfinți. Era atunci în Ierusalim patriarh Macarie (314-333), care a întâmpinat pe împărăteasa cu cuviincioasă cinste.

Deci, fericita împărăteasă Elena, vrând să găsească crucea cea de viață făcătoare a Domnului, cea ascunsă de evrei, a chemat pe toți evreii și i-a întrebat pe dânșii, ca să-i arate ei locul unde era ascunsă cinstita cruce a Domnului. Dar lepădându-se ei, că nu știu, împărăteasa Elena i-a îngrozit cu munci și cu moarte, și aceia i-au arătat ei un bărbat bătrân, anume Iuda, zicând: "Acesta poate să-ți arate ție ceea ce se caută, de vreme ce este fiul unui cinstit proroc". Și făcându-se multă cercetare, și Iuda refuzând a spune, împărăteasa a poruncit să-l arunce pe el într-o groapă adâncă în care, petrecând el câtăva vreme, a făgăduit să spună. Apoi, scoțându-l pe el, merseră la un loc unde era un munte mare împresurat cu pământ și cu pietre, pe care Adrian (117-138), împăratul Romei, zidise o capiște zeiței Venera și pusese într-însa un idol. Acolo, Iuda a arătat că este ascunsă crucea Domnului. Iar împărăteasa Elena a poruncit ca să se risipească capiștea cea idolească și să se răscolească țarina și să se sape. Iar Macarie patriarhul, rugându-se la locul acela, iată a ieșit un miros de bună mireasmă și îndată s-a arătat mormântul și locul căpățânii în partea dinspre răsărit și aproape de dânsele au aflat îngropate trei cruci și după aceea au aflat cinstitele piroane. Dar neștiind care ar fi fost crucea lui Hristos, s-a întâmplat în acea vreme că se ducea un mort la îngropare și atunci Macarie, patriarhul, a poruncit celor ce-l duceau să stea; și se așezară crucile pe mortul acela câte una pe rând, iar când au pus crucea lui Hristos, îndată mortul a înviat și s-a sculat viu cu puterea Dumnezeieștii Cruci a Domnului.

Deci, împărăteasa primind cu bucurie cinstită cruce, i s-a închinat și a sărutat-o; asemenea și toată suita împărătească, ce era cu dânsa. Iar alții nu puteau să vadă și să sărute sfânta cruce în acea vreme, din pricina mulțimii celei mari de lume, și au dorit ca măcar de departe s-o poată vedea. Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a făcut înălțarea, arătând cinstita cruce mulțimii, iar ei au strigat: "Doamne miluiește!". Și de atunci s-a început praznicul "înălțării cinstitei Cruci a Domnului".

Folare Separare 1

Deci, împărăteasa Elena a păstrat la sine o parte din acest cinstit lemn, precum și sfintele piroane, iar cealaltă parte, punând-o într-o raclă de argint, a dat-o lui Macarie, patriarhul, spre ocrotirea neamului în viitor. Atunci Iuda cu mulțime de jidovi a crezut și s-a botezat și s-a numit din sfântul botez Chiriac. Mai în urmă, el a fost patriarh al Ierusalimului și în vremea lui Iulian Apostatul (361-363) s-a sfârșit, fiind prigonit pentru Hristos. Iar sfânta împărăteasă Elena a poruncit să se zidească biserici în Ierusalim pe la sfintele locuri; mai întâi a poruncit să se zidească biserica Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, unde este sfântul mormânt al lui Hristos și unde s-a aflat cinstita cruce. Apoi, a poruncit să se zidească în Ghetsimani, unde este mormântul Sfintei adormiri a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Apoi a zidit celelalte optsprezece biserici și le-a înfrumusețat cu tot felul de podoabe, dăruindu-le cele de trebuință cu îndestulare. A venit în Bizanț aducând cu sine partea lemnului crucii celei de viață făcătoare și sfintele piroane, cu care a fost pironit trupul lui Hristos. Aici, sfântul împărat Constantin a pus lemnul cel de viață făcător în raclă de aur, iar din sfintele piroane, unul s-a aruncat în Marea Adrianului, de către sfânta Elena, când se întorcea de la Ierusalim la Constantinopol, pentru alinarea mării, pentru că se ridicase furtună mare și învăluire cu primejdie mare; pe altul, împăratul l-a ferecat în coiful său, pe al treilea l-a ferecat la zăbală, în frâul calului său, ca să se împlinească cele zise de Zaharia proorocul: "În ziua aceea va fi (scris) pe frâul cailor: Sfânt lui Dumnezeu Atotțiitorul" (Zaharia 14, 21), iar al patrulea piron l-a dat împărăteasa Elena Trevirilor în pază.

După sosirea Sfintei Elena de la Ierusalim în Bizanț, iubitorul de Hristos împăratul Constantin a făcut trei cruci mari, după numărul celor ce i se arătaseră lui la războaie: cea dintâi în Roma, când l-a înecat pe Maxențiu, a doua în Bizanț, când l-a cucerit, a treia când a bătut pe goți la râul Dunării. După chipul celor trei arătări a făcut trei cinstite cruci din materiale scumpe și a scris pe dânsele cu slove de aur cuvintele acestea: Is Hs Ni Ka, adică "Iisus Hristos biruiește", arătând la toți râvna dreptei credințe. Iar ca să arate lumii că cu puterea crucii a biruit pe vrăjmași, a înălțat o cruce spre răsărit, în târgul de sus, apoi alta deasupra stâlpului cel roșu la locul iubirii de frați, iar pe cea de-a treia a înălțat-o pe locul cel de marmoră, cel foarte frumos, în târgul de pâine, la care loc se făceau multe puteri și semne prin sfânta cruce. Încă se mărturisea de mulți că îngerul Domnului se pogora din cer în lumină mare noaptea, în locul acela, și tămâia împrejur cinstita cruce, cântând cântarea cea întreit sfânta cu glas dulce, și apoi iar se suia la cer. Și aceasta se făcea de trei ori pe an: adică în luna aceasta, la înălțarea cinstitei cruci, apoi în luna lui mai, în 6 zile, la arătarea Crucii Domnului pe cer și în sfântul marele post cel de patruzeci de zile, în Duminica închinării crucii. Și mulți din oamenii cei cucernici, care cu cinste și cu sfințenie viețuiau, vedeau această pogorâre a îngerului și auzeau cântarea lui.

Încă se cuvine a pomeni și că cinstitul și de viață făcătorul lemnul Crucii Domnului a fost luat oarecând de Perși (602-610) și iar s-a întors în Ierusalim, spre mângâierea credincioșilor; pe vremea împăratului grec Foca, împăratul perșilor, Hosroe II (590-628), biruind Egiptul, Africa și Palestina, a luat Ierusalimul și pe mulți creștini i-a ucis și luând cu de-a sila vistieriile cele bisericești și podoabele, între altele a luat și vistieria cea de mult preț, lemnul crucii Domnului celei de viață făcătoare, și l-a dus în Persia. Peste puțin, murind Foca împăratul, a fost ales Eraclie (610-641); în locul lui, el încearcă să biruiască pe Hosroe II, dar de multe ori nebiruind a cerut pace, însă nu a câștigat-o de la vrăjmașul cel mândru. Atunci fiind în mâhnire mare, a început a căuta ajutor la Dumnezeu, și a poruncit tuturor credincioșilor să facă rugăciuni, priveghieri și postiri ca să-i scape Domnul de acela ce se lăuda, în mândria sa, că va pierde pe toți creștinii; de acela ce hulea numele lui Iisus Hristos, ca să nu zică vrăjmașii că mâna lor este înaltă și idolii lor puternici, ci să cunoască neamurile că unul este Dumnezeul cel adevărat, Căruia cine poate să-I stea împotriva puterii și tăriei? Și chiar împăratul se ruga singur cu lacrimi și cu post îndelungat. Apoi, adunându-și toți ostașii și în nădejdea ajutorului lui Dumnezeu înarmându-se cu puterea crucii, a mers asupra perșilor și lovindu-se cu Hosroe II, l-a biruit și l-a pus pe fugă. Și a fost cu oștile în pământul Persiei șapte ani, luând cetățile, robind satele și biruind multe prigoniri ale lui Hosroe. Iar mai pe urmă Hosroe, neputând să se împotrivească puterii grecești, a fugit din pământul său și, trecând peste râul Tigru, cu cel mai tânăr fiu al său, Medars, a împărțit el împărăția sa. De acest lucru s-a mâniat Siroes, fiul lui cel mai în vârstă, și a gândit că și pe tată și pe frate împreună să-i ucidă; lucru pe care l-a și făcut degrab. Iar după uciderea acelora, Siroes a fost moștenitor împărăției Persiei și a trimis cu rugăminte și cu multe daruri la Heraclie, împăratul grec, smerindu-se lui și poftindu-l să înceteze a prăda pământul lui.

Folare Separare 1

Atunci Heraclie, făcând pace cu împăratul Persiei, a luat de la perși făcătorul de viață lemnul Crucii Domnului, cel luat de Hosroe din Ierusalim, care fusese patrusprezece ani la perși, și l-a adus împreună cu multe daruri la locul său, bucurându-se și slăvind pe Dumnezeu pentru ajutorul Lui cel mare.

Iar când a ajuns la Ierusalim, a luat împăratul cinstitul lemn pe umerale sale, ca să-l ducă la locul lui cel mai dinainte. Însă era îmbrăcat în porfiră cea împărătească, cu aur și cu pietre scumpe împodobit, având în cap coroana cea împărătească. Atunci se făcu o minune înspăimântătoare, pentru că deodată a stat în ușile acelea, prin care se intra la locul căpățânii, și nu putea să pășească mai departe cu cinstitul lemnul Crucii, oprit fiind de puterea cea Dumnezeiască; și toți se minunau de un lucru ca acesta. Iar Zaharia, patriarhul Ierusalimului (609-631), care a mers cu toată mulțimea Ierusalimului în întâmpinarea împăratului, având ramuri de finic în mâini și ieșind până la muntele Eleonului, mergea cu împăratul alături și, căutând cu ochii, a văzut pe îngerul lui Dumnezeu ca un fulger în poartă stând, oprindu-le intrarea, și zicând: "Nu cu astfel de chip Făcătorul nostru a purtat aici acest lemn al Crucii, cu care voi îl duceți pe el". Aceasta văzând-o și auzind-o patriarhul, s-a înspăimântat și, întorcându-se spre împăratul, i-a zis: "Să știi, împărate, că cu neputință îți este ție ca în haine bogate îmbrăcat și cu podoabele împărătești înfrumusețat să duci lemnul acesta sfânt, pe care, săracul Hristos, Cel ce a sărăcit pentru mântuirea noastră, l-a dus. Drept aceea, de voiești ca să duci Crucea Lui, să urmezi sărăciei Lui". Atunci, împăratul a dezbrăcat de pe sine porfiră și coroana și s-a îmbrăcat în haine sărăcăcioase și proaste și a dus cinstitul lemn al Sfintei Cruci fără de nici o împiedicare, mergând cu picioarele desculțe. Și l-a dus în biserică, la locul de la care îl luase Hosroe al Perșilor. Acolo, binecredinciosul împărat Heraclie a pus iar lemnul Sfintei Cruci și a fost mare bucurie și veselie credincioșilor pentru întoarcerea Crucii Domnului, și dănțuiau precum oarecând israilitenii pentru întoarcerea chivotului legii de la filisteni, lăudând pe Cel răstignit pe Cruce, Hristos Împăratul slavei, și închinându-se așternutului picioarelor Lui, Crucii celei sfinte. Căreia și de la noi să fie cinste, slavă și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru minunea prin care s-a cunoscut adevărata cruce a lui Hristos, mulți nu se potrivesc în spusele lor. Unii zic că pe o fecioară moartă o duceau la îngropare și cu puterea Sfintei Cruci a înviat; alții zic că o văduvă moartă era cea care a înviat prin făcătorul de viață lemn, iar alții povestesc că o văduvă zăcea în casă bolnavă și era aproape de moarte. Mergând la ea patriarhul cu împărăteasa și aducând crucile, le-a pus pe cea bolnavă și, punându-se crucea Domnului, îndată s-a sculat sănătoasă. Alții spun că un om mort pe care-l duceau la groapă a înviat prin atingerea Sfintei Cruci a Domnului. Iar Nichifor al lui Callist, cel numit Xantopol, în cartea 8, la cap. 29, zice că amândouă aceste minuni prin Crucea Domnului atunci s-au făcut așa: văduva zăcând în casă bolnavă și murind, de la porțile morții a fost adusă la viață și la sănătate, și mortul cel dus la groapă a înviat.

Folare Separare 1

Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților Septembrie

Floare 02 Bun

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 14 septembrie

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea înălțării cinstitei și de viață făcătoarei Cruci: Înălțarea Sfintei Cruci;
Tot în această zi, pomenirea adormirii celui între sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului;
Tot în această zi, pomenirea binecredincioasei împărătese Plachila (Placila);
Tot în această zi, pomenirea celor 170 sfinți Părinți, care s-au adunat la sfântul a toată lumea Sinod al VI-lea;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Papa;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teoclit, care prin sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Valerian pruncul, care de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul cuvios Mucenic Macarie de la Mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos), care a mărturisit în Tesalonic la anul 1525, și a fost ucenic al Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, și care prin sabie s-a săvârșit.

Calendar Ortodox - Sfinții de astăzi 15 septembrie

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea pătimirii Sfântului Marelui Mucenic Nichita Gotul;
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Filotei (Filoteu) preotul;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Porfirie, cel dintre îngânători (actorul / comicul);
Tot în această zi, pomenirea aflării moaștelor Sfântului Acachie, episcopul Melitinei;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Maxim, care de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea a două sfinte fecioare, care prin sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea aflării moaștelor Sfântului întâiului Mucenic și arhidiacon Ștefan;
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Gherasim, ctitorul sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi, ce se numește Survia, care se află aproape de Macrenița cea din Zagora, și care cu pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan Criteanul (Cretanul), care a mărturisit în Efesul cel nou, la anul 1811;
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Visarion, arhiepiscopul Larisei, făcătorul de minuni;
Tot în această zi, pomenirea celui între Sfinți Părintelui nostru Iosif cel Nou, mitropolitul Timișoarei și a tot Banatul, făcătorul de minuni.

Floare 02 Bun

Cu puterea cinstitei și de Viață făcătoarei Cruci Doamne Iisus Hristoase Fiul lui Dumnezeu Miluiește-ne pe noi!

Sursă: pravila.ro, facebook.

Recomandări

† Sfântul Mucenic Trifon
(1 februarie)

FB Like WhatsApp Mail SMS Copy Link Sfântul Mucenic Trifon, făcător de minuni, este sărbătorit în calendarul ortodox în data de 1 februarie. Este numit făcător de minuni, deoarece cu puterea rugăciuni sale alunga bolile […]

† Sfântul Cuvios Timotei, pustnic
(21 februarie)

FB Like WhatsApp Mail SMS Copy Link În ziua de 21 februarie, în Biserica Ortodoxă este prăznuit Sfântul Cuvios Timotei, pustnicul din Symboli, grabnic ajutător și făcător de minuni. FB Like WhatsApp Mail SMS Copy […]

† Sfântul Iachint Mitropolitul Țării Românești
(28 octombrie)

FB Like WhatsApp Mail SMS Copy Link Sfântul Iachint Mitropolitul Țării Românești, a fost ultimul conducător al Mitropoliei de Vicina și primul Mitropolit al Ungro-Vlahiei. Este serbat în calendarul ortodox în dat de 28 octombrie. […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram
Send this to a friend