Duminica Floriilor ne amintește de intrarea Domnului în Ierusalim ca împărat biruitor, dar cu înfățișare smerită, venind călare pe mânzul asinei. Este cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștele, marchează începutul Săptămânii Patimilor și răstignirea pe Cruce a Mântuitorului Hristos.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
Mântuitorului Hristos intră în Ierusalim smerit, călare pe mânzul asinei, înconjurat de cei 12 Apostoli, împlinind astfel profeția lui Zaharia: "Bucură-te foarte fiica Sionului, veselește-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine drept și biruitor, smerit și călare pe asin" (Zaharia IX, 9). Mulțimea l-a întâmpinat cu ramuri de finic și cântări de bucurie: "Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!" (Matei 21, 9), semn al pogorârii lui Dumnezeu din Ceruri și venirea Sa pe pământ pentru a-i mântui lumea.
Intrarea Sa în Ierusalim avea să descopere că El este Mesia, că poporul nu trebuie să mai aștepte un alt Împărat, dar să le arate că este un altfel de Împărat, neasemănător celor cunoscuți în istorie. Din acest motiv El n-a intrat călare pe un cal, așa cum s-ar fi cuvenit unui împărat, ci pe un asin, ca semn al neacceptării tronului lumesc. Ierusalimul în care intră Hristos este chipul Ierusalimului ceresc, acolo unde Fiul domnește veșnic împreună cu Tatăl și cu Duhul și preînchipuie Noul Ierusalim – Biserica în care El va fi mereu prezent prin Duhul Sfânt.
Mântuitorul a intrat în Ierusalim călare pe un măgar din smerenie. În fiecare moment al vieții Sale Hristos rămâne smerit. Deci, chiar și când intră triumfal în Ierusalim, Domnul o face smerit. Părintele Staniloae, în notele la Comentariul Sfântului Chiril la Evanghelia după Ioan, mărturisește: "Intrarea în Ierusalim, șezând pe asin, mai indică și blândețea Împăratului veșnic al Împărăției cerurilor. Nu forța, ci iubirea va caracteriza relațiile în acea Împărăție. Membrii ei vor fi nevinovați asemenea copiilor".
După Sfântul Gherman I al Constantinopolului și Nicolae Cabasila, drumul Mântuitorului spre Ierusalim și spre Pătimirile Sale este comemorat la fiecare Liturghie prin Vohodul sau Ieșirea Mare. Preotul iese din altar pe ușa dinspre miazănoapte cu darurile pregătite la proscomidiar, în timp ce strana cântă "Ca pe împăratul tuturor să-L primim…", traversează naosul, pentru a intra înapoi prin ușile împărătești. El poartă Sfântul Potir și Sfântul Disc, pe care sunt așezate miride (pentru îngeri, sfinți și credincioșii vii și adormiți), semnificând universul întreg adunat în jurul Domnului Iisus Hristos, reprezentat prin Agneț (pe Sfântul Disc sunt așezate bucățele de pâine - acestea reprezintă puterile cerești și pe Sfinți, numite Miride; în centru este Sfântul Agneț, care după prefacere, devine Trupul Domnului Hristos din care, împreună cu Sfântul Sânge din Sfântul Potir, se împărtășesc Preoții și Credincioșii). Așa cum interpreta ieromonahul Makarios Simonopetritul în "Triodul explicat": "Întreg cosmosul, pâinea, vinul, spațiul și timpul, și întreaga lume sensibilă (cuvântul sensibilă are aici sensul de văzută și palpabilă, care poate fi văzută) … intră în sanctuar pentru a fi aduse jertfă, pentru a fi asumate de Logosul divin (Hristos Dumnezeu - Cuvântul), pentru a fi îndumnezeite și transfigurate".
Intrarea Domnului în Ierusalim inaugurează ultima săptămână din viața Sa pământească. Astfel, din aceasta zi începe Săptămână Patimilor. În toate bisericile se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioșii sunt chemați să-L însoțească pe Hristos pe drumul crucii, până la moartea și Învierea Sa.
Duminica Floriilor este primul praznic împărătesc, cu data schimbătoare, din cursul anului bisericesc, anul acesta (Floriile 2022) este sărbătorită pe data de 17 aprilie. Această sărbătoare este numită și Duminica Stâlpărilor – de la ramurile de măslin și finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim.
Hainele aruncate pe cale sunt restituire a unei vechi datorii. După ce a căzut din Eden, Dumnezeu i-a făcut omului haine din piele și l-a scos afară din Rai. Acum însuși Dumnezeu vine la noi și Raiul este cu El, așadar, nu mai avem nevoie de haine; de aceea I le înapoiem, le aruncăm înaintea Lui și le calcă asinul, dobitocul pe care stă Hristos, arătând dobitocia de care vine să ne izbăvească. Primirea hainelor era legată de rușinea păcatului și de neîndrăzneala care ne făcuse să ne ascundem. Acum suntem plini de îndrăzneală, strigând "Osana", prin care întâmpinăm pe Biruitorul morții și al iadului, căci prin El și noi ne-am făcut biruitori asupra păcatului, precum o mărturisesc stâlpările, semnele de biruință pe care le ținem în mână.
În părțile noastre, unde lipsesc măslinii și palmierii poporul întâmpină pe Domnul cu ramuri de salcie. Rânduiala este plină de înțeles duhovnicesc. Dintre toți copacii, numai salcia, copac smerit, fără flori frumoase, fără fructe și cu un lemn puțin căutat, de data aceasta a luat-o înaintea copacilor falnici, frumoși și prețuiți și s-a grăbit în smerenia ei să-și împodobească ramurile cu mâțișorii aurii și să le ofere Bisericii pentru întâmpinarea Domnului iubitor. Ofranda este primită cu dragoste, ramurile de salcie sunt binecuvântate și sfințite, iar poporul le ține în mână la sfintele slujbe, ca un semn de biruință. Căci la Florii, firea prinsă de amorțeala iernii, începe să se trezească la viață. Mâțișorii sunt semne că deja viața și-a reluat mersul, că a fost biruită moartea iernii.
Obiceiul sfințirii ramurilor de salcie în Duminica Floriilor, menționat din secolele III-IV, și împodobirea icoanelor cu ramurile sfințite își are originile în legendă: se spune că Fecioara Maria, aflând de Răstignirea lui Hristos, a plecat să-L caute și pe malul unui râu a ajuns la o salcie care și-a făcut ramurile punte pentru a o ajuta pe Fecioară să treacă peste apă, atrăgând binecuvântarea ei să nu ardă niciodată și să rodească. Salcia a devenit astfel arbore sacru, fiind cinstit ca atare în Duminica Floriilor. Ramurile de salcie sunt aduse de credincioși la biserică, sunt sfințite și împărțite acestora, ca semn al biruinței asupra morții.
Salcia este menționată în Vechiul Testament în timpul sărbătorii corturilor, praznic care amintește de eliberarea evreilor din Egipt, ca simbol al bucuriei și al vieții, iar în Psalmul 136, în care este descrisă disperarea evreilor aflați în robia babiloniană, salcia este prezentată ca fiind simbolul neputinței și al disperării.
Simbolul salciei este întâlnit pentru prima dată în gândirea creștină, în scrierile Pastorului Hermas, unde martirii sunt numiți "ramuri de salcie purtătoare de rod" ale copacului divin, care este Hristos, iar în scrierile unor Sfinți Părinți, salcia o reprezintă pe Fecioara Maria, care deși alege fecioria – viața fără rod, Îl naște pe Hristos.
Se observă că în toate aceste exemple salcia apare ca având în permanență o simbolistică duală: viața și moartea.
Încă din cele mai vechi timpuri, salcia și-a dovedit și calități terapeutice, scoarța – având în compoziție salicina – și frunzele fiind folosite pentru tratarea bolilor reumatismale, a hemoragiilor și a febrei.
Biserica nu a fost nevoită să adopte simboluri care nu au temei Evanghelic sau Biblic. În acest sens, redăm un articol al Profesorul Remus Rus: "Punctul culminant al simbolismului creștin legat de salcie este legat, așa cum era și de așteptat, de taina cea mai presus de toate a Fecioarei Maria, taina mamei care a ales fecioria și care a conceput mai presus de fire, viața, pe Hristos cel întrupat. Iată ce spune în acest sens Albertus Magnus: «Ea (salcia) este numită salix deoarece sare, adică crește foarte repede și ni se spune că sămânța ei, dacă este băută, produce sterilitate.» Acest lucru a fost împlinit în Preamărita Fecioara căci ea a ales fecioria, dar după cum salciei îi place să crească pe malul râurilor, tot așa și Preamărita Fecioara a înflorit lângă apele harului și ale darurilor cerești."
Am făcut această scurtă incursiune în simbolismul salciei pentru a arăta că tinerele mlădițe care sunt aduse în biserică pentru a sărbători în fiecare an intrarea în Ierusalim a Mântuitorului aduc cu ele învățături, sensuri și simboluri ce trebuie cunoscute. Folosirea în cult a salciei nu este doar o simplă acomodare la mediu, ci își are bogăția ei, funcția ei simbolică în viața rituală a Bisericii creștine. Astfel, ramurile de salcie, care odinioară umbreau porțile întunecate ale lipsei de speranță, ale morții, ale Infernului, sunt acum ramuri de bucurie ale vieții celei veșnice, ale vieții pure luate din "copacul îndumnezeitor și binecuvântat".
Ca simbol al adevărului creștin, salcia ne învață că adevărata "putere de viață" este în noi înșine; că nouă ne revine să adăpăm această viață din nemuritoarele izvoare ale "apei vieții" care este Hristos și Biserica Sa și astfel să ajungem să trăim prin noi înșine, cu puterea raiului, adevărata noastră menire, aceea de a fi fii ai vieții, ai lui Dumnezeu, ai "Celui ce Este".
Surse: Doxologia Link 1 Link 2, Creștin Ortodox Link 1 Link 2, Radio România.
Primele mențiuni despre serbarea duminicii Floriilor provin din secolul al-IV-lea: Sfântul Epifanie îi atribuie două predici, iar pelerina apuseana Egeria descria în jurnalul ei de călătorie modul în care erau sărbătorite Floriile la Ierusalim. În Biserica Apuseană primele mențiuni ale Sărbătorii Floriilor apar mai târziu, în secolul al VI-lea, în scrierile Sfântului Isidor de Sevilla (560-636).
În vechime, Duminica Floriilor era numită și Duminica aspiranților sau a candidaților la botez pentru că în această zi catehumenii mergeau cu toții, cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere să fie admiși la botez, iar acesta le dădea să învețe Simbolul credinței. Această sărbătoare se mai numea și Duminica grațierilor, pentru că, în cinstea ei împărații acordau grațieri.
După un obicei străvechi, menționat chiar în secolul al-IV-lea de către pelerina Egeria și generalizat în toată Biserica creștină, se aduc în biserici ramuri de salcie care sunt binecuvântate și împărțite credincioșilor, în amintirea ramurilor de finic și de măslin cu care mulțimile au întâmpinat pe Domnul la intrarea Sa în Ierusalim și pe care noi le purtăm în mâini ca semn al biruinței împotriva morții.
Potrivit tradiției, atât la Bizanț, cât și la curțile domnești din Țările Românești, sărbătoarea Floriilor se prăznuia cu multă solemnitate. La ea luau parte împărații (domnii) cu demnitarii lor, cărora li se împărțeau făclii aprinse ca la Paști.
De cele mai multe ori, termenul Florii este legat de mitologia romană, crezându-se că ar proveni de la Flora, zeița florilor, dar și a rodirii cerealelor, pomilor fructiferi și a plantelor din grădini. În cinstea ei erau organizate serbările de primăvară numite Floralia, care se desfășurau în luna aprilie. Pentru că popoarele păgâne au fost convertite la noua religie, se presupune că Biserica ar fi dat un alt conținut acestei sărbători, un conținut legat de Intrarea Mântuitorului în Ierusalim și de înnoire a lumii prin Jertfa și Învierea Lui din morți. Însă există specialiști printre care se numără și părintele Ioan-Florin Florescu, co-autor al volumului al IX-lea din ediția critică a Bibliei de la 1688, care susțin că, din punct de vedere etimologic, numele de Florii nu are de-a face cu sărbătoarea păgână (redescoperită abia în jurul secolului al XIV-lea), ci este simplul plural al substantivului floare, afirmație susținută și de vechile noastre cărți de cult, precum Cazania lui Varlaam din anul 1643 sau Liturghierul de la București, din 1680. Acestea au tradus din limba slavonă vechea pericopa evanghelică numită "Nedĕlia țvĕtnaia" care se citea de praznicul Intrării Mântuitorului în Ierusalim, prin "Duminica Florilor".
Ne întrebăm, apoi, ce legătură are această sărbătoare cu florile, având în vedere că Sfânta Scriptură nu ne vorbește decât despre haine și ramuri în pericopa referitoare la Intrarea Domnului în Ierusalim (Matei 21, 8). Explicația are legătură cu un obicei desfășurat în Constantinopol și atestat documentar prin secolul al X-lea, în cadrul căruia participau aproape toți demnitarii orașului. Astfel, împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul (913-959), în lucrarea sa "De cerimoniis", consemnează faptul că, la acest praznic împăratul le oferea demnitarilor lumânări, cruci din argint și încă un dar: "Membrii senatului intră unul după altul în Biserica «Sfântul Dimitrie» (din Constantinopol) și fiecare dintre ei primește, din mâinile împăratului, câte o ramură de palmier, de marghilan sau de alte flori frumos mirositoare, după sezon".
Evident, rânduiala acestei ceremonii nu a rămas doar între zidurile capitalei Bizanțului, ci s-a transmis mai întâi în Apus, apoi în Răsărit, fapt confirmat și de Stihira glasului al VI-lea din cadrul Vecerniei Floriilor: "Astăzi, harul Sfântului Duh pe noi ne-a adunat și toți, luând Crucea Ta, zicem: «Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului; Osana, Celui dintru înălțime»".
În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, substantivul la plural – "Florii" – a fost din ce în ce mai des utilizat, la început în textele literare, iar mai apoi în cărțile de cult, intrând în vocabularul uzual al vorbitorilor și în numeroase locuțiuni și expresii.
În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă nume de floare!
Cei mai mulți români care își sărbătoresc onomastica de Florii, respectiv 334.734 de persoane, poartă numele de Florin, alți 147.328 Viorel, iar 54.759 Florian. Alți 29.777 români poartă numele Florea, 25.181 răspund la numele Florentin și alți 13.925 – Florinel.
Printre bărbații care își serbează ziua numelui de FLORII se număra și cei cu numele Trandafir – 2.418, Bujor – 1.554, Floricel – 924, Margarit – 695 și Crin – 214.
Din totalul fetelor și femeilor cu nume de flori, 146.268 se numesc Viorica, 128.844 – Florentina, 92.668 Florica, 87.202 Floarea, iar 79.753 Florina.
În duminica Floriilor vor fi aniversate și persoane cu nume de flori mai rar întâlnite, precum Garofița – 2.872, Iris – 2.296, Anemona – 878, Micșunica – 646, Romanița – 543, Panseluta – 444 sau Crizantema – 353.
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în Duminica Floriilor.
Se pictează zidurile unei cetăți (Ierusalimul), iar în afara lor un deal. Hristos e zugrăvit stând pe un mânz de asin, binecuvântând. În spatele Său sunt pictați Sfinții Apostoli.
În fața Lui, pe deal, este pictat un copac, din care copiii taie ramuri de finic (smochin) cu topoarele și le aruncă pe jos. Tot în acel copac e pictat un copil care încearcă să se urce ca să-L vadă pe Hristos.
Mai jos de Domnul care vine călare pe mânz, mai mulți copii Îl întâmpină: unii țin în mâini ramuri de finic, alții își aștern pe jos veșmintele în calea mânzului, alții se trântesc ei înșiși pe jos. Mai sunt pictați câțiva copii care își scot ghimpii și mărăcinii din tălpi.
Chiar în afara porții cetății Ierusalimului, sunt pictați mai mulți bărbați și femei, tot cu ramuri în mâini, unii și cu copii în brațe sau purtați pe umeri; iar de pe ziduri și de pe la ferestrele cetății se văd alți oameni care Îl privesc pe Hristos.
Duminica Floriilor este precedată de momentul Învierii lui Lazăr de către Iisus Hristos, moment care prefigurează Învierea Domnului și învierea de obște de la sfârșitul veacurilor.
La greci, în Sâmbăta lui Lazăr există obiceiul unei procesiuni cu caracter funerar, în care cei mici cântă pe la casele vecinilor "Lazarakia", fiecare copil primind o mică prăjitură specifică sărbătorii.
În Cipru, există obiceiul unor jocuri în care rolul lui Lazăr este jucat de copii, iar la vecinii bulgari, în Sâmbăta lui Lazăr, fetele tinere cântă și dansează pe la casele cunoscuților "Lazarița" – în fapt un ritual care semnifică trecerea de la copilărie la adolescență.
În Franța există tradiția veche de a imita aclamațiile iudeilor "Osana!", care în limba aramaică semnifică o rugăciune.
În legătură cu tradiția sfințirii ramurilor la biserică, se întâlnesc asocieri legate de ramuri de măslin, de dafin, conifere, salcie sau flori.
Spre exemplu, în Grecia, după slujbă, credincioșii primesc o mică cruce împreună cu un buchet din ramuri de dafin, numit "vaya", care este ținut la icoanele din casele credincioșilor, similar obiceiurilor ramurilor de salcie din Rusia sau țara noastră. La greci există obiceiul ducerii la cimitir a unor ramuri binecuvântate, iar în Franța sau în țările latine există, de asemenea, obiceiul punerii sau plantării ramurilor sfințite la mormintele celor dragi.
În ziua Floriilor, arabii aprind candele împodobite cu flori pe care le pun printre frunze de palmier, iar la popoarele slave există obiceiul de a dărui celor apropiați ramuri de salcie.
În Germania, Duminica Floriilor se numește Duminica Verde datorită florilor și ramurilor specifice sărbătorii, iar în Slovacia, copiii realizează pentru procesiune un copac, care se crede că are ramuri cu proprietăți tămăduitoare. Obiceiul împodobirii unui copac este prezent și în Polonia, unde este împodobit cu flori, în Țările Baltice, unde este împodobit cu flori uscate și cereale și în Austria, unde este decorat cu mere și covrigi.
Sărbătoarea Floriilor este însoțită în România de o mulțime de tradiții și obiceiuri.
În Sâmbăta lui Lazăr, spre exemplu se adună ramuri înmugurite de salcie, care se strâng în mănunchiuri și se duc la biserică la slujba din dimineața Floriilor pentru sfințire, apoi ramurile de salcie sunt aduse acasă și se pun la icoane, iar în unele zone ale țării și la uși, ferestre, grajduri sau fântâni.
În unele regiuni, oamenii își pun în jurul brâului crenguțe sfințite de salcie, pentru a se proteja de boli.
În unele regiuni rurale, Duminica Floriilor este ultima zi în care se poartă mărțișorul, în această zi acesta urmând să fie pus pe un copac înmugurit.
În unele zone încă se mai obișnuiește ca în sâmbăta dinaintea Floriilor, Sâmbăta lui Lazăr, să se dea diferite produse de post de pomană, această sâmbătă fiind denumită popular "Moșii de Florii".
Înainte de Paști cu șase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morți. Și I-au făcut acolo cină și Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor? Însă el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis, deci, Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. Deci mulțime mare de iudei au aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase din morți. Și s-au sfătuit arhiereii ca și pe Lazăr să-l omoare, căci, din pricina lui, mulți dintre iudei mergeau și credeau în Iisus. A doua zi, mulțimea cea mare, care se adunase la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, a luat ramuri de finic și a ieșit întru întâmpinarea Lui și striga: "Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!" Și Iisus, găsind un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris: "Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine șezând pe mânzul asinei". Acestea nu le-au înțeles ucenicii Lui la început, dar, când S-a preaslăvit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise despre El și că acestea I le-au făcut Lui. Așadar, dădea mărturie mulțimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți. De aceea L-a și întâmpinat mulțimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.
(Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan 12, 1-18)
Iar când s-au apropiat de Ierusalim și au venit la Betfaghe la Muntele Măslinilor, atunci Iisus a trimis pe doi ucenici, Zicându-le: Mergeți în satul care este înaintea voastră și îndată veți găsi o asină legată și un mânz cu ea; dezlegați-o și aduceți-o la Mine. Și dacă vă va zice cineva ceva, veți spune că-I trebuie Domnului; și le va trimite îndată. Iar acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prorocul, care zice: "Spuneți fiicei Sionului: Iată Împăratul tău vine la tine blând și șezând pe asină, pe mânz, fiul celei de sub jug". Mergând deci ucenicii și făcând după cum le-a poruncit Iisus, Au adus asina și mânzul și deasupra lor și-au pus veșmintele, iar El a șezut peste ele. Și cei mai mulți din mulțime își așterneau hainele pe cale, iar alții tăiau ramuri din copaci și le așterneau pe cale, Iar mulțimile care mergeau înaintea Lui și care veneau după El strigau zicând: Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus! Și intrând El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta? Iar mulțimile răspundeau: Acesta este Iisus, prorocul din Nazaretul Galileii. Și a intrat Iisus în templu și a alungat pe toți cei ce vindeau și cumpărau în templu și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor care vindeau porumbei. Și a zis lor: Scris este: "Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceți peșteră de tâlhari!" Și au venit la El, în templu, orbi și șchiopi și i-a făcut sănătoși. Și văzând arhiereii și cărturarii minunile pe care le făcuse și pe copiii care strigau în templu și ziceau: Osana Fiului lui David, s-au mâniat, Și I-au zis: Auzi ce zic aceștia? Iar Iisus le-a zis: Da. Au niciodată n-ați citit că din gura copiilor și a celor ce sug Ți-ai pregătit laudă? Și lăsându-i, a ieșit afară din cetate la Betania, și noaptea a rămas acolo.
(Sfântul Apostol și Evanghelist Matei 21, 1-17)
Și când s-au apropiat de Ierusalim, la Betfaghe și la Betania, lângă Muntele Măslinilor, a trimis pe doi dintre ucenicii Săi, Și le-a zis: Mergeți în satul care este înaintea voastră și, intrând în el, îndată veți afla un mânz legat, pe care n-a șezut până acum nici un om. Dezlegați-l și aduceți-l. Iar de vă va zice cineva: De ce faceți aceasta? Spuneți că Domnul are trebuință de el și îndată îl va trimite aici. Deci au mers și au găsit mânzul legat la o poartă, afară la răspântie, și l-au dezlegat. Și unii din cei ce stăteau acolo, le-au zis: De ce dezlegați mânzul? Iar ei le-au spus precum le zisese Iisus, și i-au lăsat. Și au adus mânzul la Iisus și și-au pus hainele pe el și Iisus a șezut pe el. Și mulți își așterneau hainele pe cale, iar alții așterneau ramuri, pe care le tăiau de prin grădini. Iar cei ce mergeau înainte și cei ce veneau pe urmă strigau, zicând: Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Binecuvântată este împărăția ce vine a părintelui nostru David! Osana întru cei de sus! Și a intrat Iisus în Ierusalim și în templu și, privind toate în jur și vremea fiind spre seară, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece.
(Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu 11, 1-11)
Cartea în format fizic ➡ Biblia/Sfânta Scriptura
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ești întru cele înalte cu Tatăl și ești purtat pe aripi de Heruvimi și cântat de Serafimi, care în zilele venirii Tale în trup ai binevoit pentru a noastră mântuire a ședea pe mânzul asinei și ai primit binecuvântarea pruncilor, ai venit în Sfânta Cetate a Ierusalimului, mai înainte cu șase zile de patima cea de bunăvoie, ca să mântuiești lumea prin Cruce, prin îngroparea și Învierea Ta! Și precum atunci oamenii, care ședeau în întuneric și în umbra morții, având ramuri de copaci și stâlpări de finic Te-au întâmpinat pe Tine, Fiul lui David, mărturisindu-Te, așa și pe noi, care acum în această zi de înainte prăznuire, purtând în mâini stâlpări și ramuri de copaci, păzește-ne și ne mântuiește. Și precum acele popoare și copiii Ți-au adus Osana!, învrednicește-ne și pe noi să Te slăvim în psalmi și cântări duhovnicești, cu suflete curate și buze neîntinate, în aceste zile ale patimilor Tale și să dobândim, fără de osândă, a ne împărtăși de bucuria Sfintei Învierii Tale și să cântăm și să proslăvim Dumnezeirea Ta, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii, vecilor. Amin.
Învierea cea de obște mai înainte de Patima Ta încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii, semnele biruinței purtând, Ție, Biruitorului morții, strigăm: Osana Celui dintru înălțime! Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului.
Pe scaun, în cer, și pe mânz, pe pământ, fiind purtat, Hristoase Dumnezeule, laudă de la îngeri ai primit și cântare de la pruncii cei ce strigau Ție: Binecuvântat ești, Cel ce vii să chemi pe Adam!
În trecut, la sfârșitul săptămânii anterioare, pustnicii se întorceau în obște din pustiul în care se nevoiseră în vremea postului, pentru împărtășirea cu Sfintele Taine și împreună-prăznuirea Sfintelor Paști: "Veniți cei de prin pustii, de prin munți și de prin peșteri, adunați-vă împreună cu noi, ținând, ca să întâmpinăm pe împăratul și Stăpânul, că vine să mântuiască sufletele noastre" (Utrenia de vineri).
Domnul nostru Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, înconjurat de cei 12 Apostoli, iar mulțimea adunată pentru marea sărbătoare a Paștilor, l-a recunoscut ca fiind adevăratul Mântuitor și L-a întâmpinat cu ramuri de măslin și finic, după ce tocmai săvârșise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni – învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormânt, ca simbol al învierii neamului omenesc.
Această săptămână ne cheamă la introspectie si rugăciune, astfel vom putea participa cu vrednicie la desfășurările eshatologice ale Săptămânii Mari: Slujba Mirelui, călăuziți în tainele Joii Mari, și cele trei zile care sunt o icoană a "Paștelui veșniciei".
Duminica Stâlpărilor este puntea de trecere de la sfințita patruzecime (cele 40 de zile de post), la Săptămâna Sfintelor Patimi.
Pe măsură ce Hristos se apropie de Patimi, imnurile liturgice își schimbă caracterul, avându-L pe Hristos în centru, astfel că, odată intrat în Ierusalim, Hristos ocupă întreaga atenție a credincioșilor care L-au urmat pas cu pas, începând din lunea precedentă. Acest urcuș spre Ierusalim, ce culmina odinioară cu procesiunea din Duminica Floriilor, însoțește simbolic toată săptămâna cu o amplă mișcare procesională: credincioșii urmează și însoțesc pe Hristos în acest mers care îi duce spre comuniunea mistică cu Patima Sa, dar care reprezintă și urcușul lui Hristos la Tatăl, model al urcușului duhovnicesc al omului și al intrării sale în Ierusalimul ceresc.
În această lună, în ziua a șaptesprezecea, pomenirea sfântului sfințit mucenic Simeon, episcopul Persidei, cu însoțitorii săi Avdela preotul, Gotazat, Fusic și alții o mie o sută cincizeci;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Acachie, episcopul Melitinei;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Adrian;
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți părintele nostru Agapet, papă al Romei.
În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea sfântului preacuviosului părintelui nostru Ioan, ucenicul sfântului Grigorie Decapolitul;
Tot în această zi, pomenirea sfântului părintelui nostru Cosma, episcopul Calcedonului;
Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Maicii noastre Atanasia;
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan cel din Ianina, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1527 și care de foc și de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan Culica, cel care a suferit în anul 1564 când s-a săvârșit.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul.
Sursă: pravila.ro, facebook.
