† Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea
(23 noiembrie)

Trimte prietenilor tăi

Sfântul Antonie a trăit în timpul domniei voievodului Matei Basarab și a domnitorului Constantin Brâncoveanu.

S-a spus despre el ca ar fi aromân, originar din orașul Ianina, din Grecia. Cercetările au demonstrat însă că venea dintr-o familie de creștini din satele Olteniei.

Viața pe scurt, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea

Impresionat de viața aleasă pe care o duceau călugării de la Iezeru a intrat frate în acest schit. Dorind să sporească nevoințele monahicești, a cerut binecuvântare Episcopului locului, Ilarion, să meargă la Sfântul Munte Athos. Acesta cunoscând ca este monah îmbunătățit și de mare folos multora, l-a sfătuit să renunțe. Cuviosul Antonie îi ascultă sfatul și în jurul anului 1690 s-a retras la câțiva kilometri de schitul Iezeru, în muntele cu același nume, unde și-a găsit adăpost într-o peșteră. Aceasta i-a devenit chilie și loc de reculegere. Neavând un lăcaș propriu de rugăciune, Cuviosul Antonie a luat binecuvântare și a săpat singur cu mâinile sale un mic paraclis în stâncă, lucrând trei ani de zile. Terminând această bisericuță, i-a pus o catapeasmă și icoane, înzestrând-o cu cele necesare săvârșirii dumnezeieștilor slujbe. Apoi Episcopul Ilarion al Râmnicului a sfințit locașul.

În aceasta bisericuță s-a rugat mereu cuviosul Antonie sihastrul, până la sfârșitul vieții. Cobora la schit doar în duminici și sărbători pentru a asculta Sfântă Liturghie și a primi Trupul și Sângele Domnului. Pentru viața sa curată, Cuviosul a primit de la Dumnezeu darul mai-înainte-vederii și al vindecării. În scurt timp, numele lui a ajuns vestit chiar și dincolo de Carpați, în Transilvania.

Cuviosul Antonie a stat în sihăstrie 28 ani. Mutarea sa la Domnul a fost în anul 1719 după unele surse sau 1714 așa cum atesta altele, trăind peste 90 de ani. a fost înmormântat de egumenul Schitului Iezerul, împreună cu obștea mănăstirii, lângă ușa paraclisului săpat de el. Până astăzi se păstrează chilia Cuviosului, cunoscută sub numele de ‘Peștera Sfântului Antonie’, dar și micul paraclis săpat în piatră.

Ținând seama de viața și nevoințele sale, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în ședința din 20 iunie 1992, a hotărât ca el sa fie așezat în rândul sfinților.

Sfintele Moaște ale Cuviosului Antonie au fost așezate în Biserica Schitului Iezer. O părticică din Sfintele sale Moaște se afla și la Schitul Dârvari din București.

Sursa: crestinortodox

Floare 02 Bun

Viața completă, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea (sinaxar)

Numeroși au fost sihaștrii români cu viață sfântă, care s-au nevoit de-a lungul veacurilor prin pădurile seculare și prin peșterile tăinuite în adâncul munților Carpați. Însă, cu voia lui Dumnezeu, cei mai mulți dintre ei au rămas necunoscuți, iubind mai mult liniștea și străinătatea pe pământ pentru dragostea lui Hristos, care S-a jertfit pe cruce pentru mântuirea oamenilor.

Unul dintre acești mari sihaștri ai Carpaților a fost și Cuviosul Antonie de la schitul Iezeru-Vâlcea, numit de credincioșii din partea locului „Sfântul Antonie Sihastrul”. Preacuviosul părinte este cel mai cunoscut sihastru al Olteniei de la sfârșitul veacului al XVII-lea și începutul celui următor. Numele și nevoința lui ne amintesc de Sfântul Daniil Sihastrul de la Putna lui Ștefan cel Mare, din secolul al XV-lea.

Acest fericit părinte Antonie era de neam român și a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab și a voievodului martir Sfântul Constantin Brîncoveanu.

Cuviosul Antonie Sihastrul a văzut lumina vieții într-unul din satele subcarpatice ale județului Vâlcea. Având din copilărie o viață aleasă și multă evlavie pentru nevoința călugărească, mergea mereu să se închine pe la numeroasele mănăstiri și schituri din partea locului, ca și pe la chiliile sihaștrilor care își căutau liniștea în munți.

Crescând în dreapta credință, mergând de mic la Sfânta Biserică, unde își găsea desfătarea sufletească, a înaintat în vârstă ajungând preot, spre slava lui Dumnezeu și bucuria duhovnicească a părinților săi.

Lăsând desfătarea lumii acesteia, a îmbrățișat viața monahicească în prea frumoasa pustie de la Schitul Iezeru, în ținutul Vâlcii.

Urmând sfatul egumenului de la schitul Iezeru-Vâlcea, a luat crucea lui Hristos, tunzându-se monah în acest schit cu totul retras de lume. Aici se nevoiau pe atunci câțiva schimnici iubitori de liniște, de rugăciune și post, care i-au dat tânărului monah Antonie o creștere cu totul duhovnicească, deprinzându-l cu tăcerea, cu postul, cu privegherea de noapte, cu smerenia și mai ales cu neîncetata rugăciune.

Folare Separare 1

Aici Cuviosul Antonie s-a arătat dintru început foarte sârguincios la toată osteneala și asprimea vieții mănăstirești. Atât de mare era nevoința sa, încât celorlalți viețuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc.

După câțiva ani râvnitorul sihastru, sporind în nevoință și aprinzându-se cu mare dragoste pentru Hristos, dorea să urmeze cuvioșilor sihaștri de demult și să se retragă în munți, la fericita liniște, pentru a se desăvârși în rugăciune și sfințenie.

Dorind să sporească nevoințele sale, cu blagoslovenia egumenului mănăstirii, a mers la episcopul locului, Ilarion, să-i ceară binecuvântarea să plece în Muntele Athos. Episcopul, cunoscându-l că este monah îmbunătățit și poate fi multora de folos aici, a stăruit ca el să rămână în țară. Deci, întorcându-se Cuviosul la Schitul Iezeru și văzând că Biserica se ruinează, s-a umplut de râvna și, cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion și cu agoniseala lui a reînnoit sfântul locaș.

După multe nevoințe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei. Adeseori umbla pe la chiliile cuvioșilor care pustniceau în adâncul codrilor și le cerea sfat și binecuvântare. Apoi, rugându-se mult lui Dumnezeu, cu post și privegheri de toată noaptea, și alergând la ajutorul Maicii Domnului, ocrotitoarea schitului Iezeru, a primit încredințare de sus să se retragă la nevoința pustnicească, spre care mulți călugări alergau.

Cu binecuvântarea egumenului său a ieșit din schit pentru a cercea mai îndeaproape pustia.

Prin anul 1690, a plecat câțiva kilometri mai sus de schitul Iezeru, în muntele cu același nume. Acolo umbla din loc în loc în căutarea unei peșteri de piatră pentru chilie și paraclis. Deci mult căutând și rugându-se lui Dumnezeu, a aflat o peșteră mică în stâncă și s-a sălășluit în ea. Aceasta îi era chilie și loc de rugăciune, casă de nevoința și adăpost trupului ostenit de post și metanii.

Dar sufletul său nu avea deplină odihnă din cauza lipsei unei biserici în apropiere, în care să-și înalțe inima și mâinile la rugăciune ziua și noaptea. Atunci s-a rugat din nou Maicii Domnului și îndată a început să sape alături un mic paraclis în stâncă. Și a lucrat la el singur, cu mâinile sale, trei ani de zile, cu dalta și cu ciocanul. Apoi a pus o catapeasmă, icoane și cele de trebuință, iar când toate au fost gata, Cuviosul Antonie a chemat pe episcopul Râmnicului, Ilarion, să-l sfințească. În această mică biserică săpată în stâncă, s-a rugat fericitul ziua și noaptea lui Dumnezeu, împreună cu îngerii din cer, până la sfârșitul vieții sale.

Folare Separare 1

Cel rău i-a adus multe ispite și supărări pe toate biruindu-le însă cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciune și neîncetată lucrare. Cine poate să spună privegherile Cuviosului de toată noaptea, postirile și plecăciunile genunchilor săi? Nevoința acestuia, posturile cele îndelungate de câte trei zile și chiar mai mult, privegherile de toată noaptea, luptele cu nevăzuții vrăjmași care nu pot răbda smerenia și ostenelile sfinților, rugăciunea cea de văpaie și lacrimile cele neîncetate izvorâte din inimă, nespuse sunt. Niciodată nu dormea mai mult de două sau trei ore pe noapte, nici nu mânca altceva decât pesmeți de pâine înmuiată în apă și sare, cu puține legume pe care singur le cultiva în mica lui grădină. Apoi neîncetat repeta „Rugăciunea lui Iisus” din inimă și citea Psaltirea, cu multe lacrimi de umilința.

Cuviosul Antonie era mic de statură și gârbov de bătrânețe, cu barba deasă, scurtă și destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puțin iute din fire și lesne iertător. Îmbrăcămintea sa era simplă și purta numai cele de trebuință.

Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanțuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas și atunci numai pâine uscată și apă, dar și acelea cu măsură. Vin și băutură amețitoare nu a gustat niciodată. Nu dormea pe pat, ci numai pentru osteneală stătea rezemat de niște pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi niciodată la rugăciune.

Pentru multele sale osteneli, Cuviosul Antonie a primit de la Dumnezeu darul mai-înainte-vederii și al vindecării suferințelor omenești. Că oricine venea la peștera lui si-i cerea cuvânt de folos și rugăciune îndată i se împlinea cererea. Însă el avea și câțiva ucenici în schitul Iezeru, care îl cercetau în zile de sărbători, și-i aduceau cele de nevoie. Unul dintre aceștia a fost și „Duhovnicul Nicolae Ierei”, care cunoștea cel mai bine nevoința Cuviosului Antonie. Acesta l-a înmormântat după săvârșirea sa din trup și apoi i-a scris viața.

Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul cunoscând că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, a chemat pe ucenicul său Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte și i-a spus în taină: "Sfârşitul mi s-a apropiat. După ieșirea sufletului, să te nevoiești să pui trupul meu în gropnița pe care eu am săpat-o aici în piatră".

Folare Separare 1

După patruzeci de zile, îmbolnăvindu-se Cuviosul, vorbind în pace cuvinte de învățătură pentru suflet, a adormit în Domnul.

Prin anul 1700, schitul Iezeru, ctitoria voievodului Mircea Ciobanul (1553), era în parte ruinat, iar biserica de piatră se afla în paragină. Atunci episcopul Ilarion de la Râmnicu-Vâlcea, împreună cu credincioșii din satul Cheia, la îndemnul Cuviosului Antonie Sihastrul au refăcut atât biserica de piatră, cât și chiliile, între anii 1700-1705. Citim în pisania ei: „Această sfântă biserică, unde se prăznuiește Ovedenia (Intrarea Maicii Domnului în Biserică), făcutu-o-au dintru-întâi răposatul Mircea Voievod cu doamna Chiajna, la leat 7061 (1553) și prin trecerea vremilor, din necăutare, s-au surpat. Iar mai pre urmă s-au prefăcut de iubitorul de Dumnezeu chir Ilarion, episcop, ajutând și Antonie schimonahul...”.

Tradiția spune că acest mare sihastru contribuia el însuși la rezidirea bisericilor și a chiliilor de la Iezeru, fiind cu metania, din acest schit și foarte râvnitor pentru casa lui Dumnezeu, slăvit neîncetat de oameni și de îngeri. Dar nu numai atunci, ci de multe ori cobora Cuviosul Antonie de la peștera sa la schitul Iezeru, mai ales la marile praznice, pentru a asculta Sfântă Liturghie și a se împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos. Apoi, după ce lua masa împreună cu frații din mănăstire și dădea sfaturi folositoare de suflet ucenicilor săi, se urca din nou la peștera sa tăinuită pe munte, în desișul codrilor, Însă nu numai prin mănăstiri avea ucenici, ci și prin sate și prin orașe avea credincioși care, auzind de sfințenia vieții lui, alergau la schitul Iezeru și la peșteră, să primească sfat și rugăciune de binecuvântare.

Numele Cuviosului Antonie se făcuse cunoscut și peste Carpați, până în nordul Transilvaniei, de unde coborau credincioșii pe valea Jiului și a Oltului, pentru a se învrednici de sfintele sale rugăciuni și a se atinge măcar de hainele lui. Unul dintre acești ucenici a fost și „smeritul între ieromonahi chir Nicolae sin Nicoli ot Teiuș” (fiul lui Nicolae de la Teiuș), care mergea regulat cu cele de nevoie la peștera Cuviosului Antonie. Că auzind el de acest vestit sihastru, a părăsit Transilvania și s-a făcut călugăr la schitul Iezeru, devenind cel mai apropiat fiu duhovnicesc al acestuia. Apoi, tot cu sfatul lui, Nicolae a fost făcut preot și duhovnic în schit de către episcopul Ilarion de la Râmnicu-Vâlcea și săvârșea uneori Dumnezeiasca Liturghie la paraclisul Cuviosului Antonie din peșteră.

Folare Separare 1

După 28 de ani de aspră nevoință și sihăstrie, Cuviosul Antonie Sihastrul, bine plăcând lui Dumnezeu, și-a dat sufletul în brațele Lui, înainte de anul 1714. Ucenicul său, „Duhovnicul Nicolae Ierei”, l-a îngrijit în peșteră în ultimele lui zile, împărtășindu-l cu Preacuratele Taine. Apoi, mult plângându-l ucenicii - călugări sihaștri și credincioși de pretutindeni -, a fost prohodit și înmormântat de egumenul schitului Iezeru cu toată obștea, lângă ușa paraclisului săpat cu mâinile sale în stâncă, alături de peșteră, unde se află și astăzi. Multă vreme fiii săi duhovnicești - chiar și credincioși de prin sate - urcau pe muntele Iezeru cu colivă, untdelemn și lumânări în mâini și, după ce se închinau în micul paraclis, făceau metanii și plângeau la mormântul unde se odihnesc moaștele Cuviosului Antonie, pe care îl cinsteau ca sfânt. Apoi săvârșeau slujba parastasului, aprindeau sute de lumânări și candele, se închinau în „Peștera Sfântului Antonie” de alături, unde s-a nevoit bunul ostaș al lui Hristos 28 de ani, răbdând cumplite ispite de la diavoli, și la urmă coborau de pe munte, fiecare la ale sale, cerând ajutorul și rugăciunile părintelui lor sufletesc. Această tradiție s-a păstrat până în veacul nostru în partea locului și mai ales în schitul Iezeru, al cărui ctitor a fost.

La câțiva ani de la săvârșirea Cuviosului Antonie Sihastrul, ucenicul său, „Duhovnicul Nicolae Ierei” de la Iezeru, i-a scris scurt Viața sa, ca cel ce o știa cel mai bine, în care spune printre altele: „...poftind (Schimonahul Antonie) să fie îndeletnicit singur, ca să se poată lupta împotriva celui maestru și ieșind din mănăstire și cercând prin locuri pustii și căutând sălaș de îndeletnicit, cu voia lui Dumnezeu, au găsit această peșteră...”.

Astăzi se mai păstrează chilia cuviosului, denumită de toți localnicii „Peștera Sfântului Antonie”, precum și bisericuța săpată în piatră, în stare de paragină. Lângă ușa acestei mici biserici se află mormântul Cuviosului Antonie Sihastrul cu moaștele uitate ale unui sfânt român care se roagă înaintea Preasfintei Treimi pentru noi toți.

Floare 02 Bun

Sfintele Moaște ale Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea

Părticele din Moaștele Sfântului se află la:

• Schitul Darvari, Str. Schitul Darvari Nr. 3, lângă Grădina Icoanei;

• Mănăstirea Brâncoveni, com. Brâncoveni, jud. Olt (este situată la 20 km sud-vest de Slatina, la sud de Piatra Olt, în zona șoselei Slatina-Caracal, și la 6 km de halta Pârșcoveni, de pe linia ferată Piatra Olt-Caracal);

• Biserica Sf. Antonie cel Mare, București, Aleea Valea Boteni, din Str. Romancierilor, cartierul Dr. Taberei.

Sfântul Antonie de la Iezerul-Vâlcea s-a nevoit multă vreme într-o peștera din Muntele Iezerul, în secolul XVIII, săpând un mic paraclis singur cu mâinile lui. Având darul lacrimilor și al neîncetatei rugăciuni, izgonea diavolii din oameni și făcea nu puține minuni.

După 25 de ani de aspră nevoință și sihăstrie, Sfântul Antonie și-a dat sufletul în mâinile Domnului, prin anul 1714, fiind plâns de ucenici, și îngropat lângă micul său paraclis, cum se vede până astăzi.

Pentru aspra sa nevoință și pentru minunile sale a devenit vas ales al Duhului Sfânt, fiind canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 20 iunie 1992, având zi de prăznuire 23 noiembrie.

Floare 02 Bun

Semnificația numelui / etimologie numelui Antonie

Este o formă a numelui de familie roman "Antonius", fiind de origine etruscă necunoscută. Cel mai cunoscut membru al familiei romane a fost generalul Marcus Antonius, care a condus Imperiul Roman o perioadă, în secolul I i. Hr., împreună cu Împăratul Augustus.

Exista mai multe ipoteze iar prima presupune faptul că acest nume, la fel ca Antonia, a fost preluat din Evul Mediu de către greci, fiind asemănător cuvântului „anthos” care se traduce ca „floare” și care este foarte apropiat, prin etimologie populară, de numele Antonius.

Cea de-a doua ipoteză susține ideea potrivit căreia numele Antonio, fiind derivat de la numele Antoniu, provine din limba latină și înseamnă „a fost pierdut”, iar o altă ipoteză susține faptul că acesta provine de la un alt cuvânt latin, „antius”, care se poate traduce ca „avangardistul”.

Originea numelui Antonio, bazându-ne pe legătura cu numele menționate, este un subiect destul de controversat, dar, cu toate acestea, se presupune că ipoteza cea mai plauzibilă este cea care explică faptul că acesta ar proveni de la grecescul "ανθος" (anthos), semnificația lui fiind cea de „floare” sau „înfloritor”.

Numele a devenit cunoscut în lumea creștină datorita Sfântului Antonie cel Mare, un sihastru egiptean care a fondat monahismul creștin. A fost asociat adesea (dar incorect) cu grecescul , care înseamnă "floare", astfel rezultând adăugarea literei "h" în scriere, în secolul al XVII lea.

Floare 02 Bun

Tropar Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea, glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale, nerodirea pustiului o ai lucrat și cu suspinurile tale cele din adânc, spre însutite osteneli o ai făcut roditoare. Și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Antonie, Părintele nostru; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Floare 02 Bun

Condac Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea, glasul al 8-lea

Soare luminos pe tine Biserica te cunoaște, care cu podoaba faptelor bune și cu raza tămăduirilor pe toți luminezi, a lui Hristos slugă. Pentru aceasta prăznuim prealăudată pomenirea ta și cinstim nevoințele tale, Preacuvioase Părinte Antonie.

Floare 02 Bun

Sfinții de astăzi

În această lună în ziua a douăzeci și treia, pomenirea celui între sfinții Părintelui nostru Grigorie, episcopul Bisericii acragantenilor;

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sisinie Mărturisitorul;

Tot întru această zi, pomenirea Prea Cuviosului Părintelui nostru Antonie, care s-a nevoit în Schitul Iezeru din ținuturile Vâlcii;

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ishirion episcopul, care cu pace s-a săvârșit;

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Elen, episcopul Tarsului, care cu pace s-a săvârșit.

Floare 02 Bun

Sfinții de mâine

În această lună, în ziua a douăzeci și patra, pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Clement, episcopul Romei;

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Petru, episcopul Alexandriei;

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Malh, care cu pace s-a săvârșit

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Carion, care cu pace s-a săvârșit;

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ermoghen, episcopul acragandinilor, care cu pace s-a săvârșit;

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Filumen și Hristofor, care de sabie s-au săvârșit;

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Evghenie, care s-a săvârșit zidit într-o gaură;

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Procopie și Hristofor, care de sabie s-au săvârșit;

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru cel din Corint;

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Grigorie cel ce a pustnicit la Piatra de aur, care se trăgea dinspre părțile Răsăritului;

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor cel din Antiohia;

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Mucenic Hrisogon și a cuviosului Marcu Trigleanul.

Floare 02 Bun

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mânuiește-ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro

Facebook

Floare Final

Recomandări

† Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej
(25 septembrie)

Încă din timpul vieții sale Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej a făcut mai multe minuni, devenind foarte cunoscut și căutat de ceilalți oameni care aveau diferite boli sau alte suferințe, dăruind sănătate sufletului și […]

† Sfântul Proroc Iona
(21 septembrie)

Sfântul Proroc Iona, este cel care, prin șederea celor trei zile și trei nopți în pântecele chitului (pește mare, balenă, balaur de mare), a prefigurat moartea și învierea lui Hristos. Este serbat în calendarul ortodox […]

† Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi
(22 septembrie)

Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, un exemplu de credință statornică, demnitate, iubire față de aproapele și recunoștință pentru harul lui Dumnezeu cu care a fost binecuvântat în fiecare ceas. El este unul […]

Leave a Reply to pravilacrestina Cancel reply

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

3 comments on “† Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea
(23 noiembrie)”

  1. Sunt mai multe neadevăruri in articol. Rog citiți Viața Sf. Antonie dela Iezer scrisa de Arhim.Veniamin Miile dela Mănăstirea Bistrița. Nascut in localitatea Canină din Ținutul Pindului. Nu este născut în Țară Românească. Vine in Țara Rom.la vârsta de 20 ani si părinții lui fiind negustori se ocupa tot cu comerțul. Aducea mărfuri din Grecia si le vindea aici la noi. A trecut la cele veșnice pe data de 23 nov.1720. Singurul ucenic a fost un oarecare Nicolae care să ocupat de înmormântarea lui. Cu circa 78 ani in urma A apărut în ziarul Lumina un articol tot cu aceste date din articolul de mai sus. Redacția ziarului și-a însușit greșelile si de atunci scrie in fiecare an cu date exacte date de mine.
    Iar cititorul Schitului nu este Mircea Ciobanul si doamna Chiajna pela 1554. Ei au refacut schitul. Dar adevaratul ctitor este Radul I talal lui Mircea Cel Batran la 1385. Prof. Ioan Ionescu

    1. Vă mulțumim mult pentru ajutor. Articolele sunt luate din Viețile Sfinților de la Mănăstirea Sihăstria și mai multe alte articole adiacente. O să căutăm o carte mai detaliată din care să cităm informații mai precise. Dacă mai întâlniți probleme vă rog să ne mai semnalați, ne ajută.
      Doamne ajută!

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram