Arătarea Semnului Sfintei Cruci la Ierusalim ne amintește de o minune care a avut loc în anul 351, atunci când, pe cerul Ierusalimului, a străluicit o lumină puternică, mai mare decât cea a soarelui, în formă de cruce timp de șapte zile. Acest eveniment este serbat în calendarul ortodox în ziua de 7 mai.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
După moartea primului împărat creștin, Constantin I (304-337), sau așa cum este numit de Biserică Sfântul Constantin cel Mare, a urmat la conducerea Imperiului fiul său, Constantius al II-lea (337-360), care a susținut erezia ariană.
Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim a avut loc în ziua Pogorârii Sfântului Duh, pe 7 mai 351, pe la ceasul al treilea din zi (ora 3 pe ceasul bizantin reprezintă ora 9 dimineața pe ceasul actual) când pe cerul roșiatic al Ierusalimului a apărut acest semn minunat. Crucea luminoasă s-a întins de la Golgota și până la Muntele Măslinilor, pe o distanță de aproximativ 9 km, strălucind mai tare decât soarele. Sfânta Cruce a rămas pe cer timp de 7 zile.
Sfântul Chiril al Ierusalimului, patriarhul de atunci, a înțeles semnul. În acea vreme Biserica era secerată de o luptă între ortodocși și ereticii arieni. Pentru că erau mulți și influenți, l-au amenințat pe Sfântul Chiril cu exilul. El a cerut în rugăciune ajutor, iar răspunsul a fost această minune.
Despre aceasta minune, Patriarhul Chiril al Ierusalimului i-a scris o scrisoare împăratului Constanțiu, îndemnându-l să părăsească erezia ariană. Aceasta erezie, care nega divinitatea lui Hristos, era cauza a multe dispute teologice în cadrul imperiului. "Aducem cu grabă la cunoștință credincioșiei tale minunea dumnezeiască a lucrurilor cerești, ce s-a petrecut în Ierusalim în timpul iubitoarei tale de Dumnezeu domnii. Nu facem aceasta cu dorința ca acum pentru întâia oară să vii de la necunoștința la cunoștința de Dumnezeu - căci tu ai abata cunoștința de Dumnezeu, încât poți, prin faptele și gangurile tale credincioase, să înveți și pe alții - ci cu gândul de a te întări în cele ce știai. Odată ce ai înțeles, prin minunea săvârșită în timpul domniei tale, că domnia ta este cu adevărat iubita de Dumnezeu.
… Pe timpul domniei preaiubitorului de Dumnezeu și de fericita pomenire Constantin, tatăl tău, a fost găsit în Ierusalim mântuitorul lemn al crucii. Harul cel dumnezeiesc a făcut să fie găsita cinstita cruce în Sfintele Locuri neștiute de nimeni, de cel care caută în chip bun cucernicia. Minunea nu s-a mai săvârșit pe pământ, ci în cer: s-a arătat în Ierusalim semnul de biruința împotriva morții, al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu, adică fericita Cruce, strălucind cu o lumină orbitoare. N-a fost văzută de unul sau de doi, ci s-a arătat cu totul lămurit la întreaga mulțime a cetății. Să nu se creadă apoi ca a trecut iute ca o năluca; dimpotrivă, a fost văzuta cu ochii timp de mai multe ceasuri de pe pământ; prin strălucirea să orbitoare, întrecea razele soarelui. Fără îndoiala, crucea luminoasă ce s-a arătat pe cer ar fi fost întunecată de soare, biruită de strălucirea razelor lui dacă ea n-ar fi strălucit privitorilor cu o strălucire mai mare decât a soarelui. Toată mulțimea cetății, fără să stea pe gânduri, în acel ceas, a alergat la sfânta biserică, fiind cuprinsă de frică și bucurie din pricina vedeniei dumnezeiești; toți deodată: tineri și bătrâni, bărbați și femei, oameni de toate vârstele, până chiar și fetele ținute în casă, locuitori ai cetății, ca și străini, creștini la un loc cu păgânii care veniseră în Ierusalim din diferite parți, cu toții într-un singur suflet, ca o singură gură, slăveau pe Făcătorul de minuni, pe Hristos Iisus, Domnul nostru".
Potrivit istoricilor Sozomen și Socrate, aceasta minune a dus la convertirea multor păgâni și iudei la creștinism. De asemenea, mulți arieni au părăsit erezia, întorcându-se la Biserica Ortodoxa. Acest eveniment mai este menționat de majoritatea istoricilor timpului Teofan, Filostorgiu, Eutihie, Ioan și Glycas.
Socrate Scolasticul descrie "atât de extraordinar a fost fenomenul încât a generat teamă pretutindeni. Bărbați, femei și copii și-au părăsit casele, piețele sau locurile de muncă și au alergat la Biserică unde împreună au cântat imne lui Hristos și de bunăvoie și-au mărturisit credința în Dumnezeu. Vești ale evenimentului au tulburat mult întregul imperiu și asta foarte repede pentru că, după cum este obiceiul, erau la Ierusalim călători din toată lumea pentru rugăciune și pentru vizitarea locurilor de care erau interesați. Aceștia au văzut semnul și l-au spus prietenilor acasă."
"Împăratul a fost anunțat de această întâmplare, scrie tot Socrate, pe de o parte de numeroase vești care circulau atunci și pe de altă parte de o scrisoare a lui Chiril episcopul. S-a spus că întâmplarea a fost plinirea unei vechi profeții din Scriptură. A fost mijlocul prin care mulți păgâni și evrei au venit la creștinism."
Alt istoric, Filostorgiu mărturisește "acest semn, nefăcut de mână omenească, a fost văzut întinzându-se de la Muntele Calvarului până la cel al Măslinilor și era însoțit de un larg curcubeu, ca o coroană ce îl înconjura din toate părțile."
Această minune a rămas în amintirea Bisericii și an de an se menționează și se aduc mulțumiri pentru acest dumnezeiesc semn în această zi de 7 mai. Creștinii au numit această zi "ziua în care cerul a luat foc".
Surse: Trinitas TV, Creștin Ortodox, Basilica, RadioRenasterea.
Sfânta Cruce a Răstignirii lui Iisus Hristos a fost descoperită, în secolul al IV-lea, de Sfânta Elena, care a dăruit-o astfel lumii creștine. Mama împăratului Constantin cel Mare a descoperit Crucea în timpul unui pelerinaj în Țara Sfântă, în care a pornit aproape de sfârșitul vieții, iar pe locul unde a identificat-o a ordonat zidirea unei biserici, deasupra Sfântului Mormânt, numind-o Biserica Învierii.
Pentru a citi mai mult depre Sfinții Împărați Constantin și Elena APĂSAȚI AICI, depre Înălțarea Sfintei Curici APĂSAȚI AICI, sau despre Biserica Sfântului Mormânt APĂSAȚI AICI.
Luată ca pradă de război de perși, în secolul al VII-lea, Sfânta Cruce a fost redobândită și readusă la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt; ajunsă peste veacuri în custodia cavalerilor templieri, care au purtat-o în cruciade spre a le aduce victoria, căzută apoi în mâinile sultanului Saladin, din nou ascunsă, parțial pierdută, a fost fărâmițată în bucăți și dispersată în lume, de-a lungul timpului, mai ales în Evul Mediu, unele fragmente fiind ulterior autentificate au fost păstrate în numeroase biserici și comunități religioase.
La Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim din Israel se află o parte din lemnul Sfintei Cruci. Potrivit tradiției ierusalimitene, Crucea de la Ierusalim care păstrează un fragment din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul este scoasa în procesiune în jurul Sfântului Mormânt, în Duminica Sfintei Cruci și la Slujba Prohodului din Vinerea Mare.
La Mănăstirea Xiropotamu de la Muntele Athos, aflată la jumătatea drumului dintre Dafne și Kareia, închinată Sfinților 40 de Mucenici, se păstrează cea mai mare parte din Sfânta Cruce. Din vechime, la refacerea și întreținerea mănăstirii Xiropotamu au avut un aport special și domnitorii români, între care s-a numărat Neagoe Basarab, dar și mulți boieri români, iar lemnul Sfintei Cruci de la Xiropotamu a ajuns pentru prima dată în Țările Române între anii 1757 – 1763. În satul Petrokerasa, tot în Grecia, în fiecare an, în Duminica Floriilor, mii de oameni se adună pentru a întâmpina Sfânta Cruce de la Mănăstirea Xiropotamu, într-o ceremonie de primire care are loc încă din anul 1768. Această ceremonie a aducerii Sfintei Cruci aici se datorează unei mari minuni petrecute în secolul al XVIII-lea, când satul a fost lovit de o boală mortală. Atunci, sătenii au cerut ajutor mănăstirii Xiropotamu, care a trimis Crucea cea Adevărată pentru a binecuvânta localitatea, care astfel a fost salvată de la pieire.
Un alt fragment al Crucii Răstignirii se păstrează la mănăstirea Panaghia Soumela din Veria, în apropiere de Salonic, altul aflându-se la mănăstirea Panaghia Ikosifinissa din Drama. Fragmentul de la Drama a aparținut unei pustnice care, înainte de a veni în Grecia, a locuit mai mulți ani la Ierusalim. Întorcându-se în Grecia de la Ierusalim și de pe Muntele Sinai, în 1960, ea a ridicat sfânta Mănăstire a Maicii Domnului pe Muntele Pangeion. Aici a primit bucata din Sfânta Cruce de la un preot din frăția "Sfântului Mormânt de la Ierusalim", care o moștenise de la alți părinți dinaintea lui. Călugărița a oferit-o apoi Mitropoliei din Drama.
Biserica Ortodoxă Siriacă deține o relicvă a Crucii Sfinte, la Mănăstirea Sfântului Marcu din Ierusalim, ridicată în secolul I de către Evanghelistul Marcu, și reconstruită de mai multe ori, peste ruinele edificiului din secolul al VI-lea. Locul a fost vizitat de Sfântul Chiril, patriarh al Ierusalimului, și de Sfânta Sylvia de Aquitania.
Biserica Ortodoxă Etiopiană Täwahedo, una dintre cele mai vechi forme de creștinism din lume, are cinstea de a adăposti o parte din Crucea Sfântă, la Gishen Mariam, și sărbătorește anual descoperirea Crucii de către Împărăteasa Elena, după calendarul etiopian, în ziua 17 a lunii meskerem, corespunzând în calendarul gregorian zilei de 27 septembrie. În același timp, sărbătoarea amintește de evenimentele de pe Muntele Gishen, de la Mănăstirea Sfânta Maria. Potrivit tradițiilor etiopiene, fragmentul din Sfânta Cruce a fost adus cândva prin secolul al IV-lea, când s-a introdus creștinismul în regiunea al cărei trecut se pierde în legende amintind de regele Solomon și de regina din Saaba. În fiecare an, la 17 meskerem, preoții însoțiți de credincioși poartă o cruce de lemn pe care o așază în mijlocul poporului, urmând un anumit ritual, apoi ard această cruce, pentru a aminti de evenimentele din secolul al IV-lea.
Alte lăcașe în care se mai află părticele din Sfânta Cruce:
Mănăstirea Lupșa din județul Alba, având hramul Înălțarea Sfintei Cruci, se bucură din 2001 de o parte din Sfânta Cruce. Fragmentul de la Lupșa a fost adus de la mănăstirea athonită Vatopedu, împreună cu o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Mângâietoarea.
Un alt fragment al Crucii se află la Mănăstirea Căldărușani, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură bisericească din Țara Românească, ctitorită în 1638 de Matei Basarab, pe locul unui mai vechi schit de lemn. Între anii 1854-1855, înainte de a pleca să desăvârșească pictura de la mănăstirile Zamfira și Agapia, Nicolae Grigorescu a poposit la Căldărușani, unde a realizat o serie de icoane.
Alt fragment al Crucii este adăpostit la Țigănești, lângă București, la biserica atestată încă din secolul al XVII-lea.
La Mănăstirea Miclăușeni, din județul Iași, sunt păstrate fragmente din moaștele a 14 sfinți, precum și câteva așchii din lemnul Sfintei Cruci, pe locul unei biserici de lemn construite de vornicul Ioan Sturdza, în 1782.
Biserica Sfântul Vasile cel Mare de pe Calea Victoriei din capitală deține și ea un fragment din Crucea lui Hristos. Biserica veche a fost distrusă de cutremurul din 1838 și refăcută peste un deceniu. Din anul 2011, odată cu primirea celui de-al doilea hram al bisericii, Înălțarea Sfintei Cruci, biserica organizează anual, în data de 13 septembrie, o procesiune-pelerinaj întru cinstirea marii sărbători din 14 septembrie.
Alte lăcașe în care se mai află părticele din Sfânta Cruce:
La Santa Croce di Gerusalemme din Roma (Bazilica Sfântei Cruci de la Ierusalim), zidită de împărăteasa Elena, este păstrat un fragment, însă lăcașul nu este dedicat Sfintei Cruci, ci numele său sugerează că o părticică din Ierusalim a ajuns la Roma. Aici sunt adăpostite sfinte Moaște ale Patimilor, aduse din Țara Sfântă, inițial păstrate într-o capelă construită la Palazzo Sessoriano, sau Palatul Elenei, în Capela sa. Edificiul a suferit modificări structurale și decorative, în secolul al XVI-lea, precum și la jumătatea secolului al XVIII-lea. În 1629, la solicitarea Papei Urban al VIII-lea, o parte mai mare a Crucii a fost mutată din acest lăcaș la Bazilica Sfântului Petru de la Vatican, unde este expusă și statuia Împărătesei Elena, operă a sculptorului italian de secol XVII, Andrea Bolgi. Fragmente din Crucea lui Iisus se află în interiorul unei cruci de aur, de secol VI, restaurată în urmă cu câțiva ani,, ce poate fi admirată la Vatican.
Și în Franța se găsesc fragmente din lemnul Sfintei Cruci, unul aparținând tezaurului Catedralei Notre Dame din Paris, ca parte a relicvelor sfinte conservate de Arhidieceza de Paris, inițial păstrate la Sainte-Chapelle, pe Île de la Cité. În secolul al XIII-lea, regele cruciat Ludovic al IX-lea, singurul monarh al Franței care a fost canonizat, a ridicat Sainte-Chapelle, pentru a adăposti Coroana de Spini, un fragment al Crucii și alte relicve cumpărate de la Balduin al II-lea, ultimul împărat al Imperiului Latin de Constantinopol.
Un alt fragment al Sfintei Crucii se află tot în Franța la Capela La Vraie-Croix din Morbihan, adus aici, de un cavaler revenit din cruciadă. După un popas în localitate, cavalerul a pierdut bucata de lemn sfânt, însă, mai târziu, relicva a fost regăsită și capela a fost ridicată pe acel loc, pentru a o adăposti. Și la Catedrala Notre-Dame din Reims poate fi cinstit un fragment al Crucii, care este inclus în Talismanul de secol IX al lui Carol cel Mare, regele francilor.
La Viena, Kaiserliche Schatzkammer, Tezaurul Imperial de la Palatul Hofburg, deține o valoroasă colecție de comori seculare și ecleziastice, acoperind peste o mie de ani de istorie europeană, aici aflându-se și un fragment al Sfintei Cruci.
Alt fragment este păstrat la mănăstirea cisterciană de secol XII de la Heiligenkreuz, Austria, în ascunzișurile Pădurii Vieneze. În anul 1188, ducele Leopold al V-lea de Babenberg, supranumit cel Virtuos, a dăruit abației această sfântă relicvă, primită de el de la regele Balduin al IV-lea al Ierusalimului. Din anii 1980, relicvarul este expus în capela Sfintei Cruci din acest loc.
Abația Wiblingen din Germania, fondată în 1093, a primit de la ai săi întemeietori o părticică a Crucii Sfinte, pe care ei o dobândiseră în timpul participării la Prima Cruciadă. În prima jumătate a secolului al XVII-lea, în timpul Războiului de Treizeci de Ani, abația a suferit mai multe pagube, iar relicva a fost ascunsă, pentru a nu fi prădată de trupele suedeze. Însă după retragerea acestora, nu a mai putut fi recuperată, deoarece nu mai era în viață nimeni care să-și amintească unde fusese ascunsă. Abia după mulți ani a fost redescoperită.
O altă parte a Crucii poate fi venerată la Limburg an der Lahn, într-un relicvar purtând o inscripție cu numele împăratului bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenet și al fiului său, Roman al II-lea. Adus la început de secol XIII, în urma celei de-a Patra Cruciade, de la Constantinopol în Germania, relicvarul a fost donat de către cavalerul Heinrich von Ulmen, mănăstirii din Stuben, pe râul Mosela, unde a rămas mai bine de șase sute de ani. Apoi, la finele veacului al XVIII, francezii au dus relicvarul în vechea fortăreață Ehrenbreitstein, distrusă în timpul Revoluției franceze și reclădită în veacul al XIX-lea. Aici, relicvarul a intrat în posesia conților de Nassau-Weilburg, familia donând-o în 1835 diecezei de Limburg an der Lahn.
În prima jumătate a secolului al XV-lea, urmașii unui negustor genovez stabilit în Flandra, cu două secole în urmă, au construit o biserică în Bruges, după modelul celei de la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Cripta acestui edificiu gotic cu puternice influențe bizantine configurează o reconstrucție a mormântului lui Hristos, sanctuarul fiind căminul unei relicve a Crucii Sfinte. Mai există fragmente ale Crucii în biserica Sainte-Croix din Liège, dăruite lăcașului de către împăratul Henric al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, pe care le primise de la regele francilor, Robert al II-lea, supranumit cel Pios. Până în 1996, înainte de a fi restaurată, relicva adusă la mijlocul secolului al X-lea era expusă în tezaurul catedralei. În prezent, poate fi văzută la Muzeul de artă religioasă și artă Mosan din Liège (MARAM). Relicvarul anglo-saxon din Catedrala Sfântului Mihail și a Sfintei Gudula, din Bruxelles, construită în secolul al XVIII-lea, adăpostește, de asemenea, un fragment al Crucii.
În Spania, la mănăstirea franciscană Santo Toribio de Liébana (Monasterio de Santo Toribio de Liébana), în Cantabria, tradiția leagă o relicvă a Crucii de originea așezării, adusă odată cu moaștele Sfântului Toribio de Astorga, prin secolul al VIII-lea. Tot în Spania se află faimoasa Cruz de Caravaca (Crucea de la Caravaca), motiv de pelerinaj încă din secolul al XIV-lea, conservată într-un relicvar în bazilica del Real Alcázar de la Vera Cruz, en Caravaca de la Cruz. Fragmentul Crucii Sfinte – aparținând inițial primului patriarh al Ierusalimului, după cucerirea cetății de către musulmani – a fost în mod miraculos adusă la sanctuarul de la Caravaca de doi îngeri, care au lăsat-o pe altar. În timpul invaziei napoleoniene, Crucea a rămas ascunsă, de teama dispariției, iar în 1934 a fost furată. După Războiul Civil al Spaniei, în 1942, Papa Pius al XII-lea a dăruit lăcașului un nou fragment al Crucii. Devoțiuea pentru Cruz de Caravaca a fost extinsă și în Polonia, Franța, Germania, Anglia și America Latină. Recent a fost expusă publicului din nou Vera Cruz de Caspe (Crucea cea Adevărată de la Caspe), după finalizarea reamenajării Capelei (Capilla) de la Vera Cruz din Colegiata de Santa María la Mayor de Caspe, în Spania. Relicva sfântă scoasă în procesiune în Săptămâna Mare este protejată într-un relicvar gotic din aur și argint, de secol XVIII. Fragmentul de lemn sfânt a călătorit de la Ierusalim, în secolul al IV-lea, la Roma, unde Papa Clement al VII-lea a transformat-o în crucea sa pectorală. În 1394, Papa Clement a dăruit Crucea cu acest fragment consilierului său, Juan Fernández de Heredia, un om politic din secolul al XIV-lea, care a donat-o apoi orașului Caspe și a comandat construcția unei mănăstiri ce a adăpostit părticica din Sfânta Cruce până când a fost mutată la Colegiata Santa María la Mayor, unde a rămas până în 1936, când un locuitor a ascuns-o pentru a nu fi distrusă de Războiul Civil. Apoi, relicva a fost dată înapoi la Colegiata, unde a stat într-un seif timp ce 75 de ani, acum putând fi cinstită de credincioși.
În Filipine, un fragment al Sfintei Cruci se află la Monasterio de Tarlac, la San Jose, pe Muntele Învierii, străjuit de o imensă statuie a lui Iisus înviat, de circa 9 metri înălțime, asemenea celor de la Lisabona și de la Rio de Janeiro, cu brațele deschise pentru a-i primi pe toți cei care rătăcesc prin aceste locuri. Fragmentul a fost adus la mănăstire, singurul loc din Asia unde se găsește o relicvă a Crucii, în 2017, fiind dăruit comunității monastice filipineze de către monseniorul german Volker Bauer de Essen, care era custodele relicvei la Koln. Anual, pe 19 ianuarie, se serbează aducerea acestei părticele din lemnulul Sfintei Cruci în lăcaș și, de asemenea, pe 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci.
Sursă: RadioRomânia.
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, p. 100
Pentru a citi mai mult despre Vinerea Mare APĂSAȚI AICI.
Pentru a citi mai mult despre Înălțarea Sfintei Cruci APĂSAȚI AICI.
Sfântă Cruce armă tare,
Feri-mă de supărare;
Sfântă Cruce armă dulce,
Fii cu mine încotro m-oi duce;
Sfântă Cruce a lui Hristos,
Să-mi fii mie de folos.
Cruce-n casă, cruce-n masă,
Cruce în toți patru cornuri de casă.
Dumnezeu îi cu noi la masă,
Maica Sfântă-i la fereastră,
Îngerii împrejur de casă,
Maica Sfântă îi cu poala întinsă
Și pe noi toți ne cuprinsă.
Cruce în patul nost,
Dumnezeu îi la capul nost,
Dumnezeu ne-o apărat,
De vrăjmașul necurat,
De șarpele înveninat,
De iadul întunecat.
Sfântă Cruce, păzește-mă
Maică Sfântă, acoperi-mă,
Înger bun, trezește-mă,
Doamne, mântuiește-mă. Amin!
Chipul Crucii Tale acum mai mult decât soarele a strălucit, care de la Sfântul Munte până la locul Căpățânii o ai întins, și într-însa a Ta putere, Mântuitorule, ai luminat, printr-însa întărind și pe bine credincioșii împărați, pe care îi și mântuiește totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Hristoase Mântuitorule, mântuiește-ne și pe noi.
O, de trei ori fericită și preacinstită Cruce, pe tine lăudându-te și închinându-mă ție, acum mă sfințesc; pe care Hristos înălțându-Se, a mântuit lumea. Deci întâmpină și mă mântuiește cu puterea ta și din toate nevoile mă slobozește, ca să strig ție: Bucură-te lemn fericit.
După moartea celui întâi între creștini, a binecredinciosului și dreptului împărat, a Sfântului Marelui Constantin, luând împărăția fiul său, Constantie, și abătându-se la răucredinciosul eres al lui Arie, care hulea pe Fiul lui Dumnezeu, s-a făcut – spre rușinarea ereticilor celor răucredincioși, spre încredințarea necredincioșilor și spre întărirea celor dreptcredincioși – un semn minunat în Sfânta Cetate a Ierusalimului, în Duminica Cincizecimii, când se prăznuiește Pogorârea Sfântului Duh.
Și s-a întâmplat atunci de era duminica aceea în șapte zile ale lumi mai și în ceasul al treilea s-a arătat pe cer închipuirea cinstitei Cruci a Domnului, care strălucea cu o lumină negrăită, mai mult decât razele soarelui, la care privind tot poporul, se minuna cu spaimă mare. Acel semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfântului munte al Golgotei – pe care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit; și s-a întins cu lungimea sa, ajungând până la muntele Eleonului, care este departe de la Golgota ca la cincisprezece stadii; și se potrivea lățimea Crucii cu lungimea sa. Iar frumusețea ei era atât de împodobită, încât se asemăna cu fața curcubeului, atrăgând astfel privirea tuturor către ea. Deci toți câți aveau lucruri în mâinile lor și cei care erau prin case, lăsându-și toate treburile lor, ieșeau și priveau cu frică spre acel semn preaminunat. Apoi, toată mulțimea ierusalimitenilor umplându-se de frică și de bucurie pentru dumnezeiasca vedere, au alergat la sfânta biserică cu mare umilință și cu căldura duhului, bătrâni și tineri, bărbați și femei cu pruncii cei sugători, asemenea și fecioarele cele neispitite de nuntă, care se păzeau prin cămări, ieșind din camerele lor, alergau iarăși acolo. Și oamenii de toate vârstele și rânduiala, străinii și nemernicii, creștinii și cei de alta credință și toți cu o gură și cu mare glas preamăreau pe Iisus Hristos Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut Dumnezeu adevărat din Dumnezeul Cel adevărat, pe Făcătorul minunilor celor mari.
Atunci necredincioșii și ereticii, vrăjmașii și hulitorii dumnezeirii lui Hristos, s-au umplut de rușine, văzând cât este de mare slava și puterea lui Hristos Domnul, întru arătarea Crucii celei dumnezeiești; și s-a dovedit atunci cu lucrul, că credința creștinească este dreaptă, adevărată și mântuitoare, și nu din dovedirea cuvintelor celor ce ies din înțelepciunea omenească cea din afară, ci din Duhul Sfânt prin descoperire și putere întărită, fiind mărturisită din cer cu semne și cu minuni.
De acest minunat semn, Preasfințitul Chirii, patriarhul Ierusalimului, a înștiințat prin scrisoare pe împăratul Constantin, sfătuindu-l spre dreapta credință. Iar Hermias Sozomen a scris că, prin acea arătare pe cer a Sfintei Cruci, foarte mulți dintre evrei și păgâni s-au încredințat; și, apropiindu-se cu pocăință de Hristos Dumnezeul nostru, au primit Sfântul Botez și au slăvit cu bună credință pe Hristos, Cel ce este de o ființă cu Tatăl și cu Sfântul Duh. Iar noi, mărturisind puterea Lui cea nespusă, arătată prin Cruce, Îl înălțăm pe El cu laudele noastre, că este Domnul Dumnezeul nostru, și ne închinăm așternutului picioarelor Lui, adică Crucii celei sfinte, rugând bunătatea Domnului, ca la a doua și înfricoșătoarea Sa venire, să ne învrednicească pe noi a vedea întru bucurie și întru nădejdea mântuirii semnul Fiului Omenesc – Crucea cea sfântă –, care se va arăta pe cer; și cu aceea, ca și cu o cheie, să ne deschidă nouă ușile împărăției Cerului, precum oarecând tâlharului Raiul și, împreună cu oile cele binecuvântate, să ne rânduiască pe noi în veci. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună, în ziua a șaptea, se prăznuiește pomenirea semnului cinstitei Cruci, care s-a arătat pe cer în zilele împăratul Constanțiu, fiul marelui Constantin;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Acachie;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Codrat, și a celor împreună cu dânsul;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici cei mai sus numiți: Rufin și Satornin, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Psihaitul;
Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfântului mucenic Maxim;
Tot în această zi, pomenirea adormirii întru Domnul a sfântului Alexis Toth, mărturisitor și apărător al Ortodoxiei în America.
În această lună, în ziua a opta, pomenirea sfântului măritului apostol și evanghelist Ioan, rezemătorul pe piept și iubitorul de feciorie, de Dumnezeu cuvântătorul; adică adunarea sfintei pulberi ce iese din mormântul său, numită mană.
Din cuvântul de laudă al lui Sofronie patriarhul Ierusalimului.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Arsenie cel Mare.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Mil făcătorul de cântări, care cu pace s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea cohortei ostașilor, care de sabie s-au săvârșit.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
Sursă: pravila.ro, facebook.
