† Ajunul Crăciunului - ajunul Nașterii Domnului
(24 decembrie)

Trimte prietenilor tăi

Ajunul Crăciunului este sărbătorit în calendarul ortodox în ziua de 24 decembrie, această zi fiind și ultima zi din Postul Crăciunului, care a început pe data de 15 noiembrie.

Facem mențiunea că Postul Crăciunului se încheie pe 25 decembrie, în ziua praznicului Nașterii Domnului, după Sfânta Liturghie.

Ajunul Crăciunului

Dacă primele săptămâni ale acestui post sunt mai ușoare, din punct de vedere alimentar, în ultima săptămână a lui se recomandă să se țină un post mai intens, cu mâncare mai putină și mai simplă.

Ajunul Craciunului 03 1

Pentru a înțelege în ce constă această sărbătoare trebuie să vedem ce înseamnă a ajuna. Verbul a ajuna, potrivit dexonline, are ca definiție pentru acest cuvânt „a se abține de la orice mâncare, a ține post complet”, adică post negru.

Obiceiul de a ajuna în aceasta ultima zi a postului este consemnat încă din secolul al IV-lea.

Drept urmare în această zi fiecare creștin încearcă să ajuneze, mai mult decât în celelalte zile ale acestei ultime săptămâni a postului.

În Ajunul Crăciunului, fiecare credincios ajunează după putere. Se recomandă să se țină post negru până la Ceasul al IX după ora bizantină (ora 15.00).

Ajunul Craciunului 01

Unii credincioși mai în putere și cu dragoste de Dumnezeu, ajunează până mai târziu, așteptând răsăritul luceafărului de seara (ora 18), în amintirea stelei care a vestit magilor Nașterea Domnului.

La finalul acestei ajunări se obișnuiește să se mănânce grâu fiert, amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului Prorocului Daniel și al celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16). Această zi de post aspru mai amintește și de postul ținut odinioară de catehumenii(cei care urmau să devină creștini) care, în seara acestei zile, erau botezați și împărtășiți pentru prima data cu Sfintele Taine (Taina Botezului și cea a Sfintei Euharistii - Împărtășania cu Sfintele Daruri), în cadrul Liturghiei Sfanțului Vasile cel Mare.

Scutecelele lui Iisus

În seara zilei de ajun, credincioșii obișnuiesc să mănânce o mâncare dulce, numita în popor „Scutecelele lui Iisus”. Acestea sunt făcute din făină, apă și sare din care se frământa niște lipii subțiri care se coc pe plită. Acestea se înmoaie într-un sirop dulce (apa cu miere sau zahăr) și se presară cu nuca măcinata, în așteptarea Nașterii Domnului.

Amintim că în Biserica Ortodoxa Liturghia Sfanțului Vasile Cel Mare se săvârșește de 10 ori pe an: în ziua prăznuirii Sfanțului Vasile, în Ajunul Botezului Domnului, în primele cinci duminici din Postul Mare, în joia și sâmbăta din Săptămâna Patimilor și în ziua Ajunului a Crăciunului.

Ajunul Craciunului 02

În celelalte duminici și zile de peste an se săvârșește Liturghia Sfântului Ioan Gura de Aur, excepție făcând zilele liturgice și zilele din Postul Mare în care se oficiază Liturghia Darurilor mai înainte sfințite.

Această zi ne amintește de patriarhii și drepții Vechiului Testament, care au petrecut timp îndelungat, în post și rugăciune, așteptând venirea lui Mesia, Mântuitorul Lumii.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Obiceiul colindului din Ajunul Crăciunului

Colinde Ajunul Craciunului

Nașterea Domnului este anunțata în lume de creștini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, în de Ajun, fiind copiii și tinerii, după Sfânta Liturghie. Aceștia sunt primiți de creștini cu mere, nuci, covrigi și cu acele turte numite „Scutecelele lui Hristos”. Pentru ca până după Sfânta Liturghie din ziua de Craciun este încă post, colindătorii trebuie și ei primiți cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).

Concert colinde foarte frumos - Mihail Buca și Corul Tronos colindul "Iisus, bine ai venit" - Părintele Vasile Ioana - youtube
This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Colinde de Crăciun

„Toată obștea creștinească” - Corul Chivotul - Doxologia - youtube
Ia sculați voi gazde mari - Grupul psaltic „Tronos” - Biserica „Sfântul Gheorghe” Vechi - Trinitas Tv - youtube
„Luatu-s-o dusu-s-o” - Corul Chivotul - Doxologia youtube

Troparul înainte-prăznuirii Nașterii Domnului - Ajunul Crăciunului, glasul al 4-lea

Scrisu-s-a, oarecând cu bătrânul Iosif, în Betleem, Maria, ca cea din sămânța lui David, purtând în pântece sarcina cea fără de sămânța, Dar a sosit vremea nașterii și nici un loc de sălășluire nu era; ci ca un palat frumos s-a arătat peștera Împărătesei. Hristos Se naște, ca să ridice chipul cel mai înainte căzut.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Condacul înainte-prăznuirii Nașterii Domnului- Ajunul Crăciunului, glasul al 4-lea

Fecioara astăzi pe Cuvântul Cel mai înainte de veci, merge să-L nască în peșteră în chip de negrăit. Dănțuiește lumea auzind, slăvește cu îngerii și cu păstorii pe Cel ce vine să se arate Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de astăzi

În aceasta lună, în ziua a douăzeci și patra, pomenirea Sfintei cuvioasei fecioare Mucenițe Eugenia și a celor împreună cu ea;

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Vasila, care a suferit mucenicia împreună cu Sfânta Eugenia, și care de sabie s-a săvârșit;

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Filip, tatăl Sfintei Eugenia, care de sabie s-a săvârșit;

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Protu și Iachint eunucii și împreună schimnicii cu Sfânta Eugenia, care de sabie s-au săvârșit;

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Nicolae monahul, cel ce a fost ostaș;

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ahaic, care de sabie s-a săvârșit;

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Antioh, care cu pace s-a săvârșit;

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Vitimion, care cu pace s-a săvârșit;

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Afrodisie, care cu pace s-a săvârșit;

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Grat, care cu pace s-a săvârșit;

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului mucenic Ahmed, care a suferit mucenicia în Constantinopol, în anul 1682, și care de sabie s-a săvârșit.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de mâine

În această lună, în ziua a douăzeci și cincea, prăznuirea Nașterii celei după trup a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos;

Tot în această zi, pomenirea închinării magilor;

Tot în această zi, pomenirea păstorilor care au văzut pe Domnul.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mânuiește-ne pe noi. Amin.

Sursă: pravila.ro

Facebook

Floare Final

Recomandări

Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei și Doctor fără de arginți
(11 iunie)

Numit adesea drept doctor "fără-de-arginți", Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei este un sfânt al veacului nostru, om de știință valoros și vestit, profesor de chirurgie, apreciat în lumea medicală pentru descoperirile sale, dar și un […]

† Sfânta Muceniță Teodosia din Tir
(29 mai)

Curăția și curajul unora dintre sfinți rămâne pildă peste veacuri. Un astfel de model de neuitat este și Sfânta Muceniță Teodosia fecioară din Tir. Ea este una dintre cele mai cunoscute martire fecioare și mare […]

† Sfântul Proroc Elisei
(14 iunie)

Sfântul Proroc Elisei este sărbătorit pe data de 14 iunie, iar în tradiția populară ziua este supranumită și "Aliseul grâului". Fiind considerat ocrotitor al recoltelor, se obișnuiește ca oamenii să ofere pomană pentru cei adormiți. […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

One comment on “† Ajunul Crăciunului - ajunul Nașterii Domnului
(24 decembrie)”

© 2021 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram