† Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae în Italia, Bari
(9 mai)

4/5 - (4 votes)

Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae de la Myra Liciei la Bari, în Italia, este serbată în calendarul ortodox în data de 9 mai. Sfântul Ierarh Nicolae este protectorul călătorilor, al femeilor văduve și al fetelor nemăritate, al celor întemnițați și prigoniți pe nedrept, dar și al celor care se află în sărăcie și nevoie.

Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari

Cine este Sfântul Ierarh Nicolae

Sfântului Ierarh Nicolae a trăit la sfârșitul secolului III și începutul secolului al IV-lea, fiind episcop în Mira Lichiei. A pătimit pentru Hristos, datorită împăraților anticreștini din acea perioadă, dar a fost eliberat din închisoare, în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, după emiterea Edictului de la Milano din anul 313 în care a fost legalizat creștinismul. La lucrările Sinodului I Ecumenic de la Niceea din anul 325, Sfântului Ierarh Nicolae a luptat împotriva ereziei lui Arie. Sfântul Ierarh Nicolae este foarte vestit pentru faptele bune pe care le-a făcut și milostenie, iar drept dovadă, această zi este prăznuită și de mahomedani. El este simbolul milosteniei și onestității.

Una din cele mai remarcabile fapte ale Sfântului Ierarh Nicolae este salvarea a trei fete sărace, care urmau să fie transformate în desfrânate.

Pentru a salva fetele, Sfântul Ierarh Nicolae a aruncat pe fereastra casei trei legături cu galbeni și a ajutat astfel familia săracă să evite păcatul adulterului. A fost foarte credincios și a ajuns chiar arhiepiscop al Mirei Lichiei, unde a fost înmormântat, după care moaștele i-au fost mutate în orașul Bari din Italia, unde se află până în prezent.

Sfântul Ierarh Nicolae
Sfântul Ierarh Nicolae

Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari (sinaxar)

La mai puțin de 200 de ani de la moartea lui Nicolae, Biserica Sfântului Ierarh Nicolae a fost construită în Mira sub ordinele lui Teodosie al II-lea peste locul bisericii, unde a servit ca episcop, iar moaștele lui Sfântului Nicolae au fost mutate într-o raclă din acea biserică.

În 1086-1087, după ce orașul Mira a fost cucerit de armatele musulmane, pelerinajul la Sfântul Nicolae a fost oprit iar moaștele se aflau în pericol.

Un grup de comercianți din orașul italian Bari au luat moaștele Nicolae din racla din biserică, fără autorizație și le-au adus în Bari, unde sunt și acum, în Basilica di San Nicola.

Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae de la Mira Lichiei la Bari în primăvara anului 1087 de către 62 de marinari barezi a atras atenția credincioșilor creștini din întreaga lume. An de an, cu ocazia a două sărbători, 9 mai, a Aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae în Italia, și 6 decembrie, a Sfântului Ierarh Nicolae, numeroși pelerini vin la Bari pentru a-l sărbători pe Sfântul Ierarh și a-i cere mijlocire către Milostivul Dumnezeu.

Bazilica Sfântul Nicolae din Bari este un bun exemplu de edificiu în stil romanic.

Sfântul Mir extras din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae

Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae din Bari emană o substanță apoasă tămăduitoare cunoscută sub numele de "mană" sau "mir".

La 9, Biserica Ortodoxă prăznuiește mutarea Moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae, al Mirelor Lichiei, mare făcător de minuni. În această zi se extrage Sfântul Mir din mormântul sfântului, care este făcută de către starețul (priorul) comunității Dominicane din Bari, printr-un orificiu, și lichidul sfânt este pus într-o sticlă specială. Ulterior, această sticlă cu Sfânt Mir este sărutată de clerici și credincioși, participanți la această ceremonie.

Pentru a citi mai mult depre Sfântul Ierarh Nicolae APĂSAȚI AICI.

Sursă: Biserica Trei Ierarhi Chișinău.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Unde se găsesc sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae în România

În (sec. XVI), un călător valah a obținut mâna dreaptă a sfântului, pe care a adus-o la bordul unei corăbii la Constanța. A dăruit mâna Sfântului Nicolae Mitropoliei din București. Voievodul Mihai Viteazu a ferecat sfintele moaște cu aur, argint și nestemate și le-a dăruit Mănăstirii Sfântul Gheorghe Nou din București.

Moaștele mâinii Sfântului Nicolae erau așezate într-o casetă de aur de 24 de carate. În 1993, doi hoți au pătruns în toiul nopții în biserică și au furat sipetul cu moaștele, cât și epitaful brodat cu fir de aur de la mormântul voievodului martir Constantin Brâncoveanul, din interiorul lăcașului, cu intenția să le comercializeze. Cei doi hoți au tăiat caseta de aur, dar au fost prinși, judecați și condamnați pentru fapta lor. Mâna Sfântului Nicolae a fost reașezată într-o lădiță de argint, unde se odihnește întru Domnul și azi și poate fi venerată de pelerini. Epitaful a fost și el recuperat și așezat la locul lui în biserică. La câtva timp de la cele întâmplate, unul din hoții care au furat sfintele moaște a murit în închisoare, chiar în ziua de 6 decembrie, de Sfântul Nicolae.

Sursă: Doxologia

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Minunile Sfântului Ierarh Nicolae

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Semnificația / etimologie numelui Nicolae, Nicoleta

NICOLAE - provine din numele Νικόλαος Nikolaos, format din cuvintele „nicao“ care înseamnă „a învinge“, „a birui“, și „laos“, care înseamnă „popor“. În plus, termenul "laos" din greacă are la origine rădăcina las, însemnând piatră ori rocă. Așadar numele Nicolae înseamnă învingătorul poporului, care care învinge pentru popor și îl ocrotește

În Grecia, acest prenume este adesea întâlnit în zonele maritime, ca urmare a faptului că Sfântul Nicolae este acolo, în mod tradițional, ocrotitorul marinarilor și pescarilor.

Datorită renumelui Sfântului Nicolae, acest nume a devenit foarte folosit în lumea creștină. A fost foarte comun în Anglia încă din secolul al XII-lea, deși a devenit mai puțin popular după Reforma Protestantă. Numele a fost purtat de cinci suverani pontifi și de doi tari ai Rusiei.

Derivate ale numelui Nicolae - Nicoleta

„Nicolae” în diferite variante din lume: „Nickolas”, „Nikolas”, „Colin”, „Nick”, „Nic”, „Nicky”, „Nik” (engleză), „Nikola” (bască, bulgară, croată, cehă, macedoniană, sârbă, slovenă), „Nikolai”, „Nikolay” (bulgară, rusă), „Koyla” (rusă), „Nikica” (croată, sârbă).

Numele „Nicoleta” în diferite limbi ale lumii: „Nikola” (cehă, germană, poloneză, slovacă), „Nikol” (bulgară, cehă), „Nika” (croată, slovenă), „Nicola” (cehă, engleză, germană), „Nicol” (cehă), „Nicole” (engleză, olandeză, germană).

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Nicolae, Nicoleta?

Conform cu calendarul ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 6 decembrie în ziua Sfântului Ierarh Nicolae.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Comunitatea Românească din Bari Italia

Începuturile parohiei românești din Bari

Studiile doctorale în cadrul Institutului Ecumenic San Nicola din Bari au fost cele care ne-au îndrumat pașii spre cetatea Sfântului Ierarh Nicolae în luna martie a anului 1983, la îndemnul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la acea vreme director al Institutului Ecumenic de la Bossey. Dincolo de viața academică, dorința noastră a fost de a veni în întâmpinarea puținilor români prezenți în acest oraș, fapt concretizat prin săvârșirea primei Sfinte Liturghii la 18 decembrie 1983. Celor 26 de români prezenți la Bari în acele timpuri s-au adăugat ușor, ușor ortodocși de alte naționalități, care au transformat parohia noastră misionară într-un exemplu concret al universalității ortodoxe în jurul Sfintei Euharistii. Bucuria slujbelor multinaționale era augmentată de săvârșirea acestora în Capela Orientală din cripta Bazilicii „Sfântul Nicolae” din Bari, unde sunt păstrate cu mare evlavie moaștele sfântului din Mira Lichiei prin grija părinților dominicani. Căderea blocului comunist a permis, cu trecerea anilor, organizarea altor parohii ortodoxe în oraș (greacă, georgiană, rusă), iar activitatea noastră pastorală s-a canalizat doar în folosul comunității ortodoxe române, care se mărea semnificativ an de an. Participarea vastă, duminică de duminică, la Sfânta Liturghie ne-a impus mutarea într-o biserică mai spațioasă. Printr-un acord cu comunitatea dominicană a Bazilicii „Sfântul Nicolae”, comunitatea noastră a primit pe arcul de timp 2007-2015 Biserica „Sfântul Grigorie, Luminătorul Armeniei” care se află în apropierea Biserici din Bari în care se află moaștele Sfântului Ierarh Nicolae.

În cei peste 30 de ani de istorie a parohiei noastre, toate aceste realizări s-au făcut cu eforturi mari, însă acolo unde neputința omenească se făcea văzută, o simplă rugăciune către Sfântul Nicolae aducea susținerea pentru ducerea la bun sfârșit a acțiunilor noastre. De aceea, astăzi, în ziua de prăznuire a sfântului, rostim cu mulțumire: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Sfântul Nicolae împlinește rugăciunile de cerere

Comunitatea noastră are un cult deosebit pentru Sfântul Nicolae al Mirei Lichiei, iar aceasta se poate observa, în primul rând, prin participarea consecventă la slujba Acatistului săvârșită săptămânal, joia după-amiaza. Cu această ocazie, fiecare creștin se roagă pentru activitatea zilnică desfășurată într-o societate străină, fără a uita de familia sa, aflată în România. Văzând credința cu care fiecare se apropie de icoana Sfântului Nicolae, în fața căreia se săvârșește slujba Acatistului, credem cu adevărat că iubitul nostru sfânt le împlinește rugăciunile lor de cerere, făcute cu credință și în smerenie. Mai mult decât atât, întotdeauna când mergem la mormântul Sfântului Nicolae, găsim în criptă membri ai comunității noastre, care se roagă sfântului, citind Acatistul său sau printr-o simplă rugăciune personală.

Zilele de prăznuire ale Sfântului Nicolae, 9 mai și 6 decembrie, sunt zile de sărbătoare și pentru parohia noastră. Dincolo de slujbele oficiate în parohie în cinstea sfântului (Vecernie cu Litie, Utrenie și Sfânta Liturghie), imediat după Sfânta Liturghie, toți participanții pleacă în procesiune la mormântul din cripta Bazilicii „Sfântul Nicolae”, cântând imnuri de cinstire a acestuia. Ajunși la bazilică, săvârșim slujba Acatistului și fiecare dintre participanți se închină la mormânt. Mai mult, la sărbătoarea din 9 mai, comunitatea noastră participă la actul cel mai cunoscut al zilei: extragerea Sfântului Mir din mormântul sfântului.

Surse: Ziarul Lumina.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Icoana Sfântului Ierarh Nicolae

Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae în Italia, Bari 9 mai - a

Dionisie din Furna în „Erminia picturii bizantine” nu ne furnizează detalii despre felul în care trebuie să fie pictată aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari.

Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Dionisie din Furna - Erminia picturii bizantine.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae

Bunule păstor și de Dumnezeu înțelepțite învățător, Ierarhe al lui Hristos, Nicolae! Auzi-ne pe noi, păcătoșii (numele), care ne rugăm ție și chemăm în ajutor mijlocirea ta grabnică: vezi-ne pe noi, neputincioșii, care din toate părțile suntem vânați, de tot binele suntem lipsiți și cu mintea suntem întunecați din pricina puținătății de suflet: grăbește, bineplăcutule al lui Dumnezeu, și nu ne lăsa pe noi să rămânem în robia păcatului, ca să nu se bucure vrăjmașii noștri și să nu murim în lucrurile noastre cele viclene. Roagă-L pentru noi, nevrednicii, pe Făcătorul și Stăpânul nostru, înaintea Căruia stai dimpreună cu cetele netrupești; milostiv fă-L către noi pe Dumnezeul nostru și în viața de acum, și în veacul ce va să fie, ca să nu ne răsplătească nouă după faptele noastre și după necurăția inimilor noastre, ci să ne dea nouă după bunătatea Sa.
Că spre solirea Ta nădăjduind, cu ajutorul tău ne lăudăm, ocrotirea ta în ajutor o chemăm și, căzând la sfântă icoana ta, cerem ajutor: izbăvește-ne pe noi, bineplăcute al lui Hristos, de relele care se abat asupra noastră și potolește valurile patimilor și nevoilor ce se ridică asupră-ne, ca pentru sfintele tale rugăciuni să nu ne cuprindă pe noi necazul și să nu ne cufundăm în adâncul păcatelor și în mocirla patimilor noastre. Roagă-L, Ierarhe Nicolae, pe Hristos Dumnezeul nostru, ca să ne dea viață pașnică și iertarea păcatelor, sufletelor noastre mântuire și mare milă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Cântări Liturgice

Troparul aducerii moaștelor Sfântului Nicolae, din Mira Lichiei la Bari, glasul al 4-lea

Nepărăsind cu duhul patria ta, cetatea Mira Lichiei, în cetatea Bari cea prea liniștită, preamărit te-ai adus cu trupul, arhiereule Nicolae, și prin venirea ta ai veselit mulțimea oamenilor celor de acolo, și pe cei neputincioși ai tămăduit.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Condacul aducerii moaștelor Sfântului Nicolae, din Mira Lichiei la Bari, glasul al 4-lea

Ca o stea de la răsărit până la apus au răsărit moaștele tale, Sfințite Nicolae, și marea s-a sfințit prin trecerea ta; iar cetatea Bari te primește pe tine dar, căci pentru noi te-ai arătat făcător de minuni ales, preaminunat și preamilostiv, mare Ierarhe Nicolae.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari (Viețile Sfinților)

Pe vremea binecredinciosului împărat grec Alexie și a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, stăpânind în Rusia iubitorul de Hristos marele domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici, și Vladimir cel de bun neam, fiul lui, domnul Cernigovului, care după aceea s-a numit Monomah, a fost năvălire a ismailitenilor asupra stăpânirii grecești de pe cealaltă parte de mare, pentru că, începând de la Herson, vrăjmașii Crucii lui Hristos, au robit pământul creștin până la Antiohia și Ierusalim și au pustiit cu foc și cu sabie toate cetățile și satele, bisericile și mănăstirile; iar pe cei ce au scăpat de sabie, bărbați, femei și copii, i-au robit și toate părțile acelea le-au luat în stăpânirea lor. Atunci și cetatea Mirelor, cea din latura Lichiei, unde se aflau cinstitele moaște ale arhiepiscopului lui Hristos, Nicolae, au pustiit-o tot aceiași agareni.

Toate acestea s-au făcut însă cu îngăduința lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre cu care mâniem foarte mult pe Domnul și întărâtăm până la amărăciune îndelunga Lui răbdare, precum zice pentru cei păcătoși în psalmi:Amărât-au pe Cel Preaînalt... Pentru că atunci când Dumnezeu Se mâhnește prea mult de fărădelegile poporului ce viețuiește fără de pocăință; atunci nu cruță nici sfințeniile sale, nici ascultă rugăciunile plăcuților Săi; pentru că a zis oarecând către Sfântul Proroc Ieremia: De vor sta Moise și Samuil înaintea feței Mele - rugându-se pentru poporul cel ce Mă urăște -, sufletul meu nu este către poporul acesta. Surpat-am pe dânșii - de la fața Mea -la moarte, la sabie, la foamete și la robie.

Cu o dreaptă mânie ca aceasta a lui Dumnezeu pustiindu-se multe părți grecești de la răsărit, între care a fost și Lichia, cu cetatea ce se numește Mira; a voit Domnul să se aducă cinstitele moaște ale Sfântului Nicolae, plăcutului Său, din cetatea cea pustiită, Mira, în cetatea cea cu popor, care se numește Bari, și care este în Italia. Pe de o parte pentru că moaștele unui luminător ca acesta al lumii, al cărui sfânt suflet petrece întru cefele cerești cu cinstea cea vrednică, n-a voit să fie pe pământ fără de cinstire și sub obroc, și ca izvorul cel pururea curgător al minunilor celor de tămăduiri să nu fie lipsit de cei ce scot dintr-însul; iar pe de altă parte, ca și Apusul să nu se lipsească de facerile de bine ale lui Dumnezeu, care se dau prin mijlocirile marelui arhiereu.

Iar aducerea acestor sfinte moaște s-a făcut într-acest fel: Unui preot cinstit și cucernic care locuia în cetatea Bari, i s-a arătat noaptea Sfântul Nicolae, zicându-i: „Mergi și spune poporului acestuia și la tot soborul bisericesc ca, ducându-se în Mira, cetatea Lichiei, să ia de acolo moaștele mele și, aducându-le aici, să le pună în această cetate a Bariului, pentru că nu pot să fiu în acel loc pustiu; așa voind Domnul Dumnezeul meu".

pravila - Floare Ornamentala

După vedenia aceasta sculându-se preotul, a mers în biserică și a spus clerului bisericii și la tot poporul arătarea Sfântului Nicolae, ce o văzuse în acea noapte. Iar ei, auzind acestea, s-au bucurat mult, zicând: „Astăzi a mărit Domnul mila Sa spre noi, poporul Său, și spre cetatea noastră''. Deci degrabă au rânduit trei corăbii și au ales niște oameni vestiți și temători de Dumnezeu, dându-le lor din sfințita rânduială câteva fețe cinstite, ca să meargă pentru aducerea sfintelor moaște ale marelui Arhiereu Nicolae. Deci, socotind ei lucrul călă­toriei lor, au gândit ca nu fără de minte să se apuce de aceea, ca nu în loc de câștigarea cea dorită a moaștelor celor făcătoare de minuni, să li se întâmple lor ceva împotrivă. Deci, luând asemănare neguță- torească, ca și cum ar face ei o neguțătorie și ca să nu le împiedice calea mării oarecare popoare, au umplut corăbiile lor cu grâu și au plecat, făcându-se că merg la neguțătorie. Astfel, călătorind cu bună sporire, au ajuns mai întâi la Antiohia unde, vânzându-și grâul după obiceiul neguțătoresc, au cumpărat alte lucruri.

Apoi auzind acolo de alți negustori - care erau venețieni și merseseră mai dinainte din alte părți cum că și aceia au de gând să meargă la Lichia, în cetatea Mirei, pentru moaștele Sfântului Nicolae, barenii s-au sârguit, ca să-i întreacă pe dânșii. Deci, mai degrabă călătorind și mai iute înotând, fiindcă vântul sufla cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu spre ajutorul lor, au ajuns în latura Lichiei și au stat la malul cetății Mirelor și, întrebând cu dinadinsul de biserica sfântului și despre moaștele lui, și-au luat armele, temându-se ca nu cumva să-i oprească pe dânșii cineva, și au mers la biserică. Acolo, aflând patru monahi, i-au întrebat pe dânșii: „Unde se află moaștele Sfântului Nicolae, că voim - ziceau dânșii - să ne închinăm lor". Iar monahii le-au arătat lor mormântul în biserică, întru care, ca sub un obroc, zăceau sub pardoseală în pământ, moaștele cele tămăduitoare ale arhiereului lui Hristos.

Deci barenii, dând la o parte pardoseala bisericii și săpând pământul, au găsit racla sfântului; iar când au descoperit-o, au văzut-o plină de mir binemirositor, care izvorâse din cinstitele lui moaște. Deci mirul l-au turnat în vasele lor, iar moaștele sfântului, luându-le preoții cu bucurie pe brațele lor, le-au dus la corăbiile lor și le-au pus cu cinste într-una din ele. Și s-au dus cu dânșii și doi monahi, iar doi au rămas la locul acela lângă biserică. Deci cu o bună neguțătorie ca aceasta și cu câștigul cel fără de preț depărtându-se de malul Mirei Lichiei în 28 de zile ale lunii lui aprilie, după o bună și fericită călătorie, barenii au ajuns degrabă în cetatea lor într-o Duminică, în nouă zile ale lunii lui mai, la vremea Vecerniei.

Iar poporul cel din Bari, înștiințându-se de venirea la dânșii a cinstitelor moaște ale marelui plăcut al lui Dumnezeu, îndată au ieșit toți întru întâmpinarea lor împreună cu episcopii, cu preoții, cu monahii și cu tot clerul bisericesc. Deci bărbați, femei și copii, și mulțimea a tot poporul, de la mic până la mare, cu făclii și cu tămâie, cântau și lăudau pe Dumnezeu, săvârșind cântări de rugăciune arhiereului lui Hristos. Și luând cu bucurie și cu cinste acea neprețuită și duhovnicească vistierie, au pus-o în biserica Sfântului Ioan Inaintemergătorul, care era lângă mare. Și se făceau multe minuni la moaștele cele tămăduitoare. Pentru că șchiopii și orbii, surzii și îndrăciții, precum și cei cuprinși de tot felul de boli, primeau tămăduiri, atingându-se de moaștele sfântului; și luni de dimineață erau patruzeci și șapte de bărbați și de femei tămăduiți; marți, douăzeci și doi; miercuri, douăzeci și nouă; joi dimineața a tămăduit pe un om surd și mut, care fusese cinci ani într-acea neputință.

pravila - Floare Ornamentala

După aceasta, arhiereul lui Hristos, Sfântul Nicolae, arătându-se în vedenie unui oarecare monah plăcut lui Dumnezeu, i-a zis: „Am venit cu bunăvoirea lui Dumnezeu în această cetate, într-o Duminică, în ceasul al nouălea din zi și, din darul Domnului, într-același ceas am dat tămăduire la unsprezece oameni”. Această arătare a sfântului, a spus-o monahul acela la toți, spre slava lui Dumnezeu și mărirea plăcutului său. Dar și după aceea, în toate zilele, n-a încetat a da cu minune tămăduire și dă și până acum, celor ce aleargă la dânsul cu credință. Deci, cetățenii Bariului, văzând darul cel făcător de minuni al moaștelor Sfântului părinte Nicolae, curgând ca dintr-un izvor fără de scădere, au zidit o biserică din piatră în numele lui, mare și frumoasă, și au înfrumusețat-o cu tot felul de podoabe scumpe.

După aceasta, au ferecat o raclă de argint cu pietre de mult preț și au aurit-o peste tot. Iar în anul al treilea, după aducerea cinstitelor moaște de la Mira Lichiei la Bari, adunându-se arhiepiscopii și episcopii din cetățile și țările cele dimprejur, împreună cu clericii lor, au făcut cinstita mutare a sfintelor moaște ale făcătorului de minuni Nicolae din Biserica Botezătorului, în biserica cea nouă, zidită din piatră, întru numele lui, în aceeași zi în care mai înainte le aduseseră de la Mira Lichiei în Bari, și le-au pus cu racla cea de argint în altar. Iar racla cea veche, pe care o aduseseră de la Mira Lichiei, au pus-o în biserică, având în ea o parte oarecare mică din sfintele moaște, pentru închinăciunea tuturor celor ce veneau. Dintr-acea vreme s-a așezat praznicul aducerii cinstitelor moaște ale arhiereului lui Hristos, Nicolae, ca să se prăznuiască în toți anii, în ziua a noua a lunii mai, cinstind prin acest praznic amândouă aducerile; și pe cea din Mira la Bari și pe cea din biserica Mergătorului înainte, în biserica cea nouă din piatră, pe care barenii au zidit-o în numele Sfântului Nicolae.

Și în aceeași vreme, nu numai într-acea cetate a Apusului, ci și în cetățile și laturile Rusiei, s-a luat obiceiul de a se prăznui cu bună credință și cu bună cucernicie această aducere, din dragostea cea către Sfântul Nicolae, făcătorul de minuni; de vreme ce și Rusia cea nou luminată atunci s-a învrednicit de multe minuni ale Sfântului Nicolae. După aceea, trecând câțiva ani, după buna voire a Sfântului Nicolae - precum i-a poruncit în vedenie unui oarecare monah cinstitele lui moaște s-au pus sub Sfânta Masă în altar, unde izvorăsc totdeauna mir - precum se vede și acum acolo care se dă spre tămăduirea tuturor bolilor și întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce este preamărit întru sfântul Său, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Notă: În prolog, după istoria scrisă despre aducerea cinstitelor moaște ale arhiereului Nicolae, se adaugă și o sfatuire către dreptcredincioși, pe care o pomenim și noi aici, mai pe scurt, în acest fel:

„Să nu te minunezi tu, iubitule, că a voit Dumnezeu de a mutat trupurile sfinților din părțile Răsăritului la Apus – precum și pe Sfântul Nicolae la Bari –, căci năpădeau răutăți de la păgânii agareni asupra dreptei credințe. Pentru că aceasta nu s-a făcut nici pentru mai multa dreaptă credință a apusenilor, nici pentru credința cea rea a răsăritenilor; pentru că răsăritenii, cu darul lui Dumnezeu, petrec până acum fără de prihană întru buna credință a părinților lor; iar apusenii este arătat că, începând de la anul 809 de la nașterea lui Hristos, pentru purcederea Sfântului Duh au scornit un lucru nou întru mărturisirea credinței. Deci Dumnezeu a trimis trupurile sfinților Săi de la Răsărit la Apus, ca pe oarecare apostoli vii, care să sfătuiască cu facerile de minuni pe cei de acolo, să se apuce iarăși de cea dintâi mărturisire neschimbată a credinței, împreună cu răsăritenii. Pentru că minunile nu se fac pentru cei dreptcredincioși, nici la unii ca aceștia se trimit ucenicii lui Hristos la propovăduire, ci la păgâni. Și nu se trimit apostolii în mijlocul celor blânzi, ci ca oile în mijlocul potrivnicilor lor”.

pravila - Floare Ornamentala

Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Viețile Sfinților pe tot anul.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de astăzi - 9 mai

În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfântului slăvitului proroc Isaia;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Hristofor;
Tot în această zi, pomenirea sfintelor două femei mucenițe, Calinica și Achilina, ce au crezut prin sfântul mucenic Hristofor, care străpunse fiind cu frigări de la picioare până la umere, s-au săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Epimah și Gordian;
Tot în această zi, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Nicolae cel nou din Vunena, care prin sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea mutării moaștelor sfântului Nicolae de la Mira la Bari, în anul 1087, când regiunea Mira Lichiei a căzut în mâinile turcilor.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Calendar Ortodox – Sfinții de mâine - 10 mai

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfântului apostol Simon Zilotul, adică râvnitorul;
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici și frați: Alfiu, Filadelf și Ciprian;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Isihie mărturisitorul;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Lavrentie, care cu pace s-a săvârșit.

This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg

Sursă: pravila.ro

Facebook

Pe Sfântului Ierarh Nicolae să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Ierarhe Nicolae roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.

Floare Final

Recomandări

† Sfântul Sfințit Mucenic Foca, Episcopul de Sinope
(22 septembrie)

FB Mess WA Like Sfântul Sfințit Mucenic Foca, Episcopul de Sinope, pentru smerenia, nevoințele și dragostea lui față de oameni a primit de la Dumnezeu darul de a alunga pe diavolii din oameni și cel […]

† Sfântul Ierarh Teotim, episcopul Tomisului
(20 aprilie)

FB Mess WA Like Sfântul Ierarh Teotim, episcopul Tomisului (Constanța actuală) era cinstit chiar și de necredincioșii din vremea lui, pentru viața lui îmbunătățită și pentru minunile săvârșite de el. Este serbat în calendarul ortodox […]

† Sfântul Sfințit Mucenic Mochie, preot din Amfipole în Macedonia
(11 mai)

FB Mess WA Like Sfântul Sfințit Mucenic Mochie este un nume cunoscut celor pasionați de istoria cetății Constantinopolului. Biserici dedicate lui, rezervoare de apă ale cetății puse sub ocrotirea sa, Sfântul Mochie era un cunoscut […]

Scrie un comentariu

Câmpuri care necesită să fie completate sunt cel care au caraterul *

Floare-Final
© 2023 Toate materialele de pe această pagină sunt proprietatea pravila.ro
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram