Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur ne amintește de momentul în care moaștele acestui mare sfânt au fost mutate din Comani, Georgia, unde a trecut la cele veșnice, la Constantinopol. Sfântul Ioan Gură de Aur este unul din cei mai importanți ierarhi ai Creștinismului, el fiind cel care a organizat textele Sfintei Liturghii care îi poartă numele, Liturghie care se slujește în cele mai multe duminici ale anului Liturgic. Sfântul Ioan este serbat de 3 ori în calendarul ortodox: în data de 27 ianuarie, când se serbează mutarea sfintelor sale moaște, pe data de 30 ianuarie împreună cu Sfinții Trei ierarhi și în data de 13 noiembrie când facem pomenirea treceri sale la cele veșnice.
Sumar Articol cu link-uri mai jos ⬇
În ziua în care se face pomenirea aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gura de Aur, se amintește că el a acuzat-o pe împărăteasa Eudoxia că și-a însușit via văduvei Calitropia. Pe acest motiv Sfântul Ierarh Ioan Gura de Aur a fost izgonit de două ori din scaunul patriarhal, ca după un timp, să fie rechemat înpoi datorită presiunilor făcute de popor.
De aici a continuat legăturile sale cu prietenii din Constantinopol și Antiohia. Acolo a stat sub paza legionarilor armatei imperiale bizantine timp de trei ani, până în anul 407. În acel an, la insistențele împărătesei Eudoxia, împăratul Arcadius a hotărât că Sfântul Ioan Gură de Aur să fie exilat pe țărmul răsăritean al Mării Negre, în localitatea Pityus, pentru a fi cât mai departe de Constantinopol și Antiohia și pentru a nu influența pe credincioșii din capitala imperiului.
După trei luni de călătorie, au ajuns în localitatea Comane din provincia Pont, a Imperiului Bizantin. Într-o noapte, i s-a arătat mucenicul Vasilisc, ale cărui sfinte moaște se aflau acolo și i-a zis: "Curaj, frate Ioane, că mâine vom fi împreună!".
Această călătorie afectând iremediabil starea precară a sănătății Sfântului, în data de 14 septembrie a anului 407 (datorită sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci trecerea la cele veșnice a Sfântului Ioan Gură de Aur este serbată în data de 13 noiembrie), după ce s-a împărtășit cu Sfintele Taine, s-a mutat la Domnul rostind cuvintele: "Slavă Ție, Doamne, pentru toate".
Curând după îngroparea sfântului părinte Ioan Gură de Aur, Arcadie împăratul a părăsit viața pământească împreună cu soția sa Eudoxia, urmându-le la tron fiul lor Teodosie. Mai târziu a ajuns patriarh al Constantinopolului, Proclu, ucenicul și slujitorul sfântului Ioan. În al patrulea an al patriarhatului și după treizeci și trei de ani de la adormirea Sfântului Ioan Gură de Aur, Proclu a înduplecat pe împăratul Teodosie să trimită să aducă moaștele sfântului.
Patriarhul Proclu a ținut o predică întru pomenirea părintelui său duhovnicesc. Această predică într-atât aprinse dragostea și pocăința poporului și a împăratului Teodosie cel Mic față de Sfântul Ioan Gură de Aur încât cu toții au dorit aducerea cinstitelor sale moaște de la Comana la Constantinopol.
Racla cu moaștele Sfântului nu a putut fi clintită de la locul ei până ce împăratul Teodosie nu a scris o scrisoare Sfântului Ioan însuși în care îl ruga cu lacrimi să o ierte pe mama sa, Eudoxia, cea care îl urâse și îl izgonise pe sfântul ierarh. Tot în acea scrisoare, fiul împărătesei izgonitoare îl ruga pe sfântul să binevoiască și să se întoarcă la Constantinopol, scaunul său patriarhal. Când această scrisoare de pocăință a fost pusă pe raclă, îndată aceasta s-a făcut foarte ușoară și a putut fi adusă la Constantinopol.
Împăratul Teodosie scrie: "Noi, cinstite părinte, socotind că trupul tău este mort că al altora, am vrut fără multă chibzuială să-l ridicăm și să-l aducem iarăși la noi. Din cauza aceasta dorința noastră, pe bună dreptate, nu ni s-a împlinit. Dar tu, cinstite părinte, ca cel care ai învățat pe toți pocăința, iartă-ne greșeala și te dăruiește nouă că unor fii iubiți de părintele lor, și veselește cu venirea ta pe cei ce te doresc". "Iartă-o, sfinte al lui Dumnezeu, fărădelegea aceleia care te-a nedreptățit, milostivește-te spre dânsa, o, preamilostive; și precum când trăiai tu, ai împrăștiat și ai izgonit departe de fiii tăi patima pomenirii de rău cu toată puterea, astfel și acum, urmând adâncul nepomenirii de rău, iartă fărădelegea maicii mele; și ca semn că te-ai milostivit spre dânsa și ai iertat-o, fă să înceteze tremurarea mormântului". Astfel rugându-se binecredinciosul împărat, din milostivirea sfântului ierarh, se opri cutremurul mormântului Eudoxiei (după ce a murit Eudoxia împărăteasa, cei care au trăit în timpul acestui eveniment mărturisea că din când în când capela în care era îngropată împărăteasa se mișca ca și când ar tremura).
La data de 27 ianuarie 438 au fost aduse moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur din localitatea Comana la Constantinopol.
Când racla cu sfintele moaște a ajuns în portul capitalei imperiale, toți locuitorii, în frunte cu împăratul și patriarhul, au ieșit cu lumânări aprinse în întâmpinarea marelui păstor al Constantinopolului, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur.
După acest moment, procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, condusă de patriarhul Proclu și de împăratul Teodosie al II-lea, a pornit spre Biserica Sfinților Apostoli, ctitoria Sfântului Împărat Constantin cel Mare, după ce mai întâi s-a oprit la Biserica Sfântului Apostol Toma, iar apoi la Biserica Sfintei Irina, care se numea și Biserica păcii lui Hristos.
Aici, la Biserica Sfintei Irina, împăratul și patriarhul au descoperit racla și au aflat trupul Sfântului Ioan neatins de stricăciune și emanând o mireasmă duhovnicească. Împăratul, în semn de smerenie, și-a dat jos mantia de porfiră, semnul imperialității sale, și a întins-o sub racla cu sfintele moaște și și-a cerut iertare în numele părinților săi, împăratul Arcadius și împărăteasa Eudoxia: "Iartă, părinte, greșeala ce ți s-a pricinuit ție din invidie! Să nu mă consideri pe mine părtaș la păcatul maicii mele, că să pătimesc întru fărădelegea părintească. Măcar că și eu sunt fiul celei ce te-a alungat pe tine, dar eu nu sunt vinovat în necazul ce ți s-a făcut. Iartă greșeala ei, că și eu să fiu liber de mustrarea ce stă asupra ei. Tot pieptul meu îl plec la picioarele tale și toată puterea mea o închin rugăciunii tale. Iartă pe aceea ce te-a mâhnit pe tine cu exilul, cea neînțeleaptă, căci ea s-a căit întru ceea ce ți-a pricinuit și-ți cere iertare, cu smerenie rugându-se ție prin gura mea…" După aceasta s-a auzit deodată: "Pace tuturor, dragoste și milă să fie la tot poporul și Eudoxiei iertare!".
Toți locuitorii Constantinopolului au venit să atingă măcar racla Sfântului și au rămas în rugăciune zi și noapte lângă ea.
De la Biserica Sfintei Irina, moaștele au fost duse la vechea Biserică a Sfintei Sofia, pe locul căreia, peste o sută de ani, marele împărat Justinian, va construi Catedrala "Sfânta Sofia", care străjuiește și astăzi malurile Bosforului.
De la Biserica "Sfânta Sofia", moaștele Sfântului au fost duse la catedrala de atunci a Constantinopolului, Biserica Sfinților Apostoli. Moaștele Sfântului au fost așezate sub sfânta masă din altarul acestei biserici construite de Sfântul Împărat Constantin cel Mare.
Surse: Creștin Ortodox, Trinitas TV, Basilica, Sfinți și Icoane.
În perioada 10-19 noiembrie, în anul 2007, cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur a fost adus de la Mănăstirea Vatoped de pe Muntele Athos în Cipru, spre închinare. Când poporul credincios a venit să se închine sfintelor moaște, în biserică a început să se simtă mirosul unui parfum puternic aromat. Atunci credincioșii au constatat că acel frumos miros venea de la moaștele sfântului, care la atingere erau calde, ca și cum ar fi fost un trup în viață. Oameni cu felurite boli și ispite au venit să se închine înaintea sfintelor moaște, cerând vindecare, și mulți au plecat tămăduiți.
După slujba Vecerniei, sâmbătă, 10 noiembrie, femeia s-a grăbit să iasă din biserică și s-a lovit la piciorul drept, care s-a dovedit, în urma investigațiilor medicale, a fi rupt în apropierea gleznei. În spital, piciorul i-a fost imobilizat într-un mulaj de ghips, primind recomandarea de a-l ține nemișcat, iar atunci când dorește să se deplaseze, să se folosească de cârje. Ea a suportat dureri mari, dar s-a deplasat susținută până la biserica unde era așezat capul sfântului spre închinare. După ce s-a rugat înaintea sfintelor moaște, durerile au dispărut, fractura de la picior s-a vindecat în mod minunat, femeia plecând fără cârje la spital, unde i-a fost scos ghipsul.
După un traumatism cranian, un elev de zece ani din Archangelo a rămas cu hemiplegie (paralizie a jumătății sale stângi a corpului). Pentru o perioadă de cel puțin două săptămâni înaintea ca cinstitul cap să ajungă în Cipru, copilul a fost îngrijit în Spitalul General „Leukosia”. După ce s-a închinat capului Sfântului Ioan Gură de Aur, starea în care se afla s-a ameliorat, până ce paralizia a dispărut, spre surprinderea tuturor.
Această minune, cât și cea precedentă au fost relatate de către mass-media.
Era un cuplu în care soția avea o tumoare mare la gât, iar soțul ei suferea de probleme neurologice, dischinezie și probleme cu vertebrele. Cu mare efort au reușit să ajungă la rândul ce se formase pentru închinarea la sfintele moaște aduse din Athos. Deodată, soțul a simțit ca și cum două degete îi apăsau cu putere spatele. Durerea a devenit din ce în ce mai puternică și agonia din ce în ce mai evidentă. Când le-a venit rândul să se închine, după ce au atins racla în care se afla capul sfântului, soțul a constatat că nu mai avea nicio durere și că de pe gâtul soției sale dispăruse tumora. Astfel, prin credință, ei au plecat complet vindecați.
Potrivit mărturisirii sale, el a avut o problemă gravă, localizată la spate, iar în timp ce se închina capului Sfântului Ioan, atunci când s-a aplecat să sărute racla a simțit vibrații puternice în zona cu probleme, iar mai apoi a constatat că se vindecase.
O femeie budistă a îmbrățișat Ortodoxia în Cipru și a fost botezată. Când cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur a fost adus în Cipru, spre închinare, femeia s-a rugat cu credință pentru însănătoșirea nepoatei sale din Siri Lanka, care era pe moarte. După aceea, a primit un telefon din patria ei natală, prin care i s-a făcut cunoscut faptul că nu mai există niciun motiv de întristare, deoarece copilul a trecut peste starea critică în care se aflase. Conștientizând minunea ce avusese loc, femeia a povestit rudelor sale din Siri Lanka despre capul făcător de minuni al Sfântului Ioan.
În cele din urmă, cele mai mari minuni, mai mari decât acestea și alte vindecări au fost învieri ale sufletelor oamenilor, vindecări sufletești, întoarcerea la pocăință și îndreptarea vieții. O minune pe care ochiul nu o poate vedea și auzi este în imposibilitate de a se mărturisi. Se simte, totuși, în inima fiecărui om și este experimentată în profunzimea existenței sale.
Surse: Doxologia.
După trecerea la cele veșnice a Sfântului Ioan Gură de Aur pe 14 septembrie 407, a fost înmormântat în Comana din Pont, iar în biserica de aici se păstrează și astăzi sarcofagul unde au fost depuse prima data sfintele oseminte.
După 31 ani, adică pe 27 ianuarie 438, împăratul Teodosie al II-lea, fiul lui Arcadius, îndrumat de sfatul duhovnicesc al patriarhului Proclu, a adus moaștele Sfântului Ioan Gura de Aur din localitatea Comana la Constantinopol. Sfintele sale moaște au fost așezate în Biserica Sfinților Apostoli în 438, de către patriarhul Proclu al Constantinopolului.
Mai înainte de căderea Constantinopolului sub turci, în anul 1453, Moaștele Sfântului Ioan Gura de Aur au fost trimise, printr-un edict, la Mănăstirea Marea Lavra, în Sfântul Munte Athos, de către împăratul Ioan Tsimiskis (969-976). O parte din mâna a sfântului a fost trimisa, în luna iulie a anului 1284, de către împăratul Andronic Palaeologul (1282-1328), la Mănăstirea Filoteu, tot în Sfântul Munte Athos.
O parte din sfintele sale Moaște au rămas în Biserica Sfinții Apostoli până la Prima cădere a Constantinopolului, în vremea Cruciaților, în anul 1204. După dureroasele lucruri săvârșite de cruciați, Moaștele Sfinților Ioan și Grigorie Teologul au fost duse în Veneția, iar mai apoi în Roma. Cinstitul său trup a fost așezat mai întâi într-un pridvor al unei Biserici medievale, închinate Sfântului Apostol Petru. Mai târziu, în data de 1 mai 1626, acestea vor fi transferate în Biserica cea mare a Sfântului Petru, fiind așezate într-o Capela special amenajata pentru ele.
După 800 de ani, moaștele celor doi sfinți au ajuns să fie înapoiata Bisericii din Constantinopol. Acestea au fost restituite Bisericii Constantinopolului în data de 27 noiembrie 2004, de către Papa Ioan Paul al II-lea. Moaștele Sfântului Ioan Hrisostom, transportate într-o raclă legată cu panglică roșie, si ale Sfântului Grigorie Teologul, așezate într-o racla legata cu panglica galbenă, se află astăzi în Biserica Sfântului Gheorghe din Patriarhia Ecumenică din Constantinopol.
O parte din Moaște se poate să fi ajuns și în Cipru, arata timp cât în micuța și izolata localitate Mesana, din Pafos, se afla o Mănăstire închinată Sfântului Gheorghe de Komana, iar denumirea de Komana - Comana - se refera la localitatea Komana din Pont. Se poate ca Moaștele Sfântului Ioan să fi fost păstrate în această biserică, după aducerea lor în Cipru, din Komana, mai înainte de ducerea lor în Constantinopol.
Menționam ca în anul 1997, Silvano Piovanelli, Cardinalul Florentei, a dăruit Bisericii Ortodoxe Romane o părticică din moaștele Sfântului Ioan Gura de Aur, care se afla momentan în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.
Capul Sfântului în prezent se află în prezent la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos.
În legătură cu urecha neputrezită a Sfântului Ioan Gură de Aur, ne este relevată o minune care este scrisă în Viata Sfântului Proclu, Patriarhul Constantinopolului (20 noiembrie). În aceasta citim că atunci când Sfântul Ierarh Ioan Gura de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului alcătuia tâlcuirile la epistolele pauline, Sfântul Proclu l-a văzut pe Sfântul Apostol Pavel aplecat asupra urechii sfântului pentru a-l îndruma în tâlcuirea epistolelor sale.
În vremea în care Sfântul Proclu se afla ucenic sub ascultarea Sfântului Ioan Gura de Aur, sarcina sa principală era aceea de a-i anunța Sfântului Ioan vizitatorii care îl căută. Un aristocrat fusese bârfit înaintea împăratului Arcadie, și din această cauză împăratul îl alungase de la curtea imperială. Acest aristocrat a venit la Sfântul Ioan pentru a-i cere să mijlocească pentru el înaintea împăratului. Atunci când ucenicul Proclu a mers să-l anunțe pe Sfântul Ioan Gura de Aur de vizita acestui nobil, prin ușa întredeschisa a văzut Sfântul nu era singur, ci împreună cu un bărbat care, aplecat asupra Patriarhului care scria, îi șoptea anumite cuvinte la ureche. Deoarece șederea acelui bărbat în convorbire cu Patriarhul a durat până în zori, ucenicul Proclu l-a îndemnat pe nobil să revină în seara următoare, el însuși întrebându-se cine poate fi acel bărbat și cum reușise să intre la Patriarh neanunțat. În a doua noapte și în a treia noapte s-a întâmplat același lucru, iar Sfântul Proclu nu-și mai putea reveni din uimire.
Când Sfântul Ioan Gura de Aur și-a întrebat ucenicul dacă fusese căutat de un aristocrat, ucenicul a răspuns ca acel aristocrat a venit și a așteptat trei nopți la rând, dar că nu l-a putut anunța pentru că era cu un oaspete care avea fruntea înaltă, cu început chelie și care îi șoptea permanent ceva la urechea. Sfântul Ioan Gura de Aur, uimit la rândul său, a zis că nu își amintește să fi primit pe cineva la el în cele trei nopți și i-a cerut ucenicului să îl mai descrie o data pe acel bărbat. Sfântul Proclu a arătat atunci spre icoana Sfântului Apostol Pavel și a zis Sfântului Ioan Hrisostom că bărbatul acela semăna întocmai cu chipul din icoana. Astfel, s-a arătat că însuși Sfântul Apostol Pavel a fost acela care i-a insuflat Sfântului Ioan Gura de Aur tâlcuirea Epistolelor sale.
Părintele profesor Constantin Coman spune ca "Dragostea Sfântului Ioan Gura de Aur pentru Sfântul Apostol Pavel este recunoscută. Este autorul biblic căruia îi arată o atenție cu totul deosebită, în afara comentariilor la epistole, dedicându-i o serie de șapte omilii. Cucerit de Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Ioan Gura de Aur nu lăsa necomentata nici minuscula Epistola către Filimon, căreia îi acorda 18 coloane în Patrologia Greacă (Colecție de scrieri ale textelor Sfinților Părinți). Intre Sfântul Ioan și Sfântul Pavel există o relație spirituală atât de intensă, încât se creează impresia ca sunt contemporani".
Surse: Creștin Ortodox Link 1, Link 2.
Sfântul Ioan Gură de Aur (Hrisostom, nepurtând mitră), [scund foarte și subțirel, mare la cap, cu nasul plecat și nările late, galben cam albineț; melcii ochilor găvănați și ochii mari beșicați, având căutătura veselă; mare la frunte și golaș, cu multe zbârcituri, și cu urechile mari și fălcile trase înăuntru, de mult post și grijă necurmată ce avea]; cu puțină barbă, [părul plăviț și cărunt], zice: "Dumnezeule, Dumnezeul nostru, Cela ce pâinea cea cerească, hrană a toată lumea, pre Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos [L-ai trimis Mântuitor]".
Sfântul Ioan Gură de Aur apare adesea zugrăvit în Sfântul Altar. Când este zugrăvit pe Ușile împărătești, poartă în mână Sfânta Liturghie scrisă. Când este reprezentat în trapeza unei mănăstiri, pe răvașul pe care îl poartă stă scris (ibidem, p. 239): "De păcatele ce a făcut cineva mai înainte, de se va căi, cum că cu adevărat însuși a greșit, mântui-se-va".
Foarte frecvent el este reprezentat împreună cu Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie Teologul, împreună cu care este pomenit la data de 30 ianuarie.
Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, p. 151
În timpul Sfântului Ioan Gura de Aur nu exista un formular fix, așa cum exista în prezent, pentru săvârșirea Sfintei Liturghii. Sfântul Ioan a adunat într-un formular actele cultice și rugăciunile și a dat naștere Liturghiei care îi poarta numele.
Sfântul Ioan Gură de Aur a armonizat viața liturgică a Bisericii, revizuind rugăciunile și indicațiile din Sfânta Liturghie sau celebrarea Sfintei Euharistii. Până în zilele noastre, Biserica Ortodoxă celebrează cel mai adesea Dumnezeiasca Liturghie a Sfântul Ioan Gură de Aur. În fiecare an de Sfintele Paști (cea mai mare sărbătoare creștină) se citește Omilia la Sfintele Paști a Sfântul Ioan Gură de Aur.
Surse: Creștin Ortodox, Orthodoxwiki.
În ce privește opera, putem spune că acesta lasă posterității o operă uriașă, inegalabilă atât ca dimensiuni, cât și prin conținut, cuprinzând 18 volume în ediția Migne (vol. 47-64 Patrologia Greacă), comparabilă doar cu cea a lui Origen sau a Fericitului Augustin. Dintre anticii antiohieni, Sfântul Ioan este singurul ale cărui scrieri au dăinuit, în timp, aproape în întregime. Acest privilegiu este datorat personalității autorului, dar nu într-o mai mică măsură, valorii lor. Nici un scriitor oriental nu a obținut în asemenea măsură admirația și aprecierea posteriorității.
Opera sa conține tratate, omilii, cateheze, comentarii biblice, cuvântări, epistole, precum și cărți de cult, dintre care cea mai celebră, rămâne, fără îndoială, Slujba Sfintei Liturghii, după care se oficiază Liturghia în cea mai mare parte a Bisericii Ortodox.
Majoritatea acestor scrieri sunt la origine predici susținute de Sfântul Ioan în Antiohia și Constantinopol. Unele dintre acestea nu au fost scrise propriu-zis de Ioan, ci stenografiate de tahigrafi în timp ce el le vorbea credincioșilor, iar înaintea editării acestora, erau verificate și corectate de Sfântul Ioan.
Toate scrierile Sfântului Ioan atrag și uimesc într-atât încât îl cuceresc cu totul pe cititor. Operele sale literare sunt un izvor nesecat nu doar pentru teologi, ci și pentru arheologi și pentru istoricii culturii.
Scrierile lui Ioan analizează cu limpezime și convingere probleme morale, sociale, dogmatice și interpretative, comentează practicile vieții cotidiene, interpretează cărțile Vechiului și Noului Testament, elogiază personalitatea multor personaje biblice, a sfinților, și a contemporanilor săi de seamă, se opresc asupra învățăturilor fundamentale ale Bisericii și apără învățătura genuin-creștină de asaltul ereziilor destul de numeroase în acea perioadă.
Bogăția, profunzimea și logica ideilor sale, cunoștințele lui enciclopedice, memoria sa fenomenală și precizia în citarea și interpretarea Scripturii, precum și descoperirea bogățiilor de sensuri ale scrierilor acesteia, frumusețea și atracția stilului, figurile retorice, jocul de cuvinte folosit în unele locuri, desfată sufletul cititorului constituind un adevărat festin duhovnicesc pentru acesta.
Aproape fiecare frază din omiliile sale este certificată cu un citat din Sfânta Scriptură. Fiecare idee este imediat lămurită prin diferite exemple sau asemănări luate din fenomenele naturii, din regnul plantelor, sau al animalelor, din faptele omenești, și cu deosebire din moravurile și obiceiurile oamenilor de atunci.
Scrierile Sfântului Ioan au un caracter particular ce îți revelă imediat dacă scrierea aparține Sfântului sau nu, chiar dacă nu se cunoaște de la început numele autorului, ci se voiește a se dovedi din lectura scrierii. Căci, într-adevăr, toate scrierile Sfântului Ioan, fie ele dogmatice, fie morale, fie comentarii la Scriptură, poartă ca tip particular următoarea caracteristică: nici scrierile dogmatice nu sunt curat dogmatice, nici cele morale nu sunt curat morale și lipsite de partea dogmatică, și nici explicările sau herminiile lui asupra Sfintei Scripturi (comentariile simbolice), nu pot fi curat hermeneutice, fără partea dogmatică, ci toate se prezintă sub aceste trei fețe: dogmatică, hermeneutică și morală.
În scrisorile sale, se pare că vorba sa este mai puțin profundă, subtilă, însă de o inteligență ascuțită, mai eficace și mai pe înțelesul ascultătorilor și cititorilor pentru care oratorul are o afecțiune aparte. A fost bine spus că dacă Ipponate ilumina mințile, Hrisostom reușește să întărească voința. Scrisorile, care sunt circa 240 la număr, foarte scurte, aproape toate scrise în exil și pe tema Providenței, temă ce era cea mai potrivită pentru a mângâia sufletele de tulburările suferite atunci de către Biserică, tulburări care îl întristau foarte mult, mai mult decât propriile lui suferințe. În această privință, sunt deosebite cele 17 scrisori închinate văduvei Olimpiada; de mare interes istoric s-au dovedit a fi și cele două scrisori dedicate Papei Inocențiu în care Hrisostom formulează o adresare elocventă. Epistolele sunt adresate vechilor prieteni din Antiohia și Constantinopol, episcopi, preoți, călugări, funcționari, care îi luaseră partea și care din pricina acestei loialități față de el, fuseseră închiși, torturați sau exilați. Se poate ca autorul, prizonier în deșertul său, să fi fost supus cenzurii, dar și formația sa clasică la școala lui Libanius se simte într-o oarecare măsură. Învățase să trateze corespondența ca pe un gen literar, deținând legi și reguli proprii, la care, ca un om cultivat, ținuse. Această considerație ne va explica de ce Sfântul Ioan Hrisostom, care de altfel face dovada unei veritabile stăpâniri a limbii, n-are aici aceeași ținută literară.
În exegeză (comentariu asupra textului), el caută mai întâi sensul literal și nu se teme să facă, atunci când se impune, considerații gramaticale și lingvistice pentru a explica un pasaj dificil, dar aceasta nu semnifică decât o pregătire pentru a desprinde sensul tipic sau învățătura morală a textului.
Este de netăgăduit că Sfântul Ioan Gură de Aur ocupă primul loc în literatura noastră bisericească, mai ales ca hermeneut neîntrecut al Sfintei Scripturi. Fidel principiilor Școlii din Antiohia, al cărei ilustru reprezentant și este, el se atașează mai ales exegezei literare. Totuși, temperează rigiditatea acestei metode fie printr-un recurs prudent și moderat la un oarecare alegorism, mereu fondat pe literă, fie prin insistența asupra învățăturii morale și a bogăției aplicațiilor practice. Hrisostom era omul unei singure Cărți. Biblia sa nu era niciodată închisă. O știa pe de rost. O citează, o explică, o comentează și recomandă permanent citirea acesteia. Sfânta Scriptură este, pentru Sfântul Ioan, sursa principală și unică a gândirii sale. El face din aceasta o lege pentru orice orator creștin. Biblia este pentru Sfântul Ioan Hrisostom cartea prin excelență, care reunește lecțiile cele mai variate și cele mai practice pentru instruirea credincioșilor. Din textele sfinte, Sfântul Ioan Gură de Aur își propune să scoată întreaga profunzime. Cu imaginația sa prolifică, el își închipuie fără greutate personajele, intră fără greutate în interiorul sfinților, în sentimentele lor, până a și le însuși și apoi le transmite cu o vitalitate a cărei emoție te molipsește.
Marele arhiepiscop al Constantinopolului comentează cea mai mare parte a cărților Vechiului și Noului Testament, de la Facere și până la Epistola către Evrei. Sfântul Pavel este pentru dânsul obiectul unei predilecții speciale. Fără îndoială, cele mai numeroase și cele mai vii cuvântări de laudă sunt cele consacrate Sfântului Apostol Pavel. Aproape la fiecare pas pomenește cu drag numele marelui Apostol.
În teologie, Sfântul Ioan Gură de Aur este, înainte de toate, un moralist care extrage din învățătura curentă consecințe practice. El cunoaște, de altfel, foarte bine doctrina creștină și, în anumite discursuri de controversă, a expus-o într-un mod savant, dar nu a aprofundat-o pentru ea însăși, nici nu s-a amestecat în discuții teologice. S-a spus, adeseori, că Sfântul Ioan Gură de Aur a fost mai puțin preocupat de problemele dogmatice și mai mult de cele morale. O astfel de disociere este neavenită, deoarece învățăturile sale morale sunt mereu ancorate în structurile doctrinare biblice și ale tradiției Bisericii. Putem înțelege mai bine pasionanta lui preocupare față de morală, dacă avem în vedere faptul că el s-a considerat înainte de toate păstor de suflete și abia apoi învățător. Ca păstor de suflete, el a înțeles și a cultivat datoria sfântă de a-i învăța pe credincioși ce înseamnă, în realitate, transpunerea noțiunilor de credință în viață, asumându-și astfel sarcina propovăduirii cuvântului evanghelic. Putem spune că Sfântul Ioan Gură de Aur a fost oarecum reținut în speculații despre tainele divine. Atributele lui Dumnezeu îi sunt familiare, dar el caută mai puțin să le analizeze, dorind mai mult să le trăiască și să le facă trăite. Sfântul Ioan Gură de Aur nu a avut curiozitatea de a cerceta modul în care, în Hristos, cele două firi s-au unit, iar, pe de altă parte, ca un veritabil antiohian, el a insistat cu precădere asupra umanității sfinte, a vieții, a operei și a morții lui Hristos.
Trebuie însă subliniat faptul că la acea vreme nu erau erezii îngrijorătoare de combătut, așa cum fuseseră înainte și după el. În acest domeniu, Sfântul Ioan nu a avut mult de lucru și nici nu s-a văzut constrâns să aprofundeze grave probleme teologice, așa cum li s-a întâmplat Sfântului Atanasie, Sfântului Vasile, Fericitului Augustin. A luptat mai ales împotriva ereticilor anomei, alcătuind și o lucrare intitulată Contra anomeilor.
Surse: Basilica, Orthodoxwiki.
O, luminătorule a toată lumea, preabunule Părinte Ioane Gură de Aur, stâlp și întărire a Bisericii, povățuitorule al pocăinței, ajutător al bolnavilor și apărător al celor necăjiți, sărguiește degrab a ne ajuta; izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc și pe toți creștinii îi păzește de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie, de sabie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de secetă, de boli și de moarte năprasnică. Miluiește-ne și pe noi, cei care cu mintea, cu lucrul și cuvântul suntem întru întunericul păcatelor, pentru ca prin rugăciunile tale, să ne izbăvim de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic. Dăruieștene iubirea și râvna ta pe care le-ai arătat Bisericii lui Hristos. Luminează mintea noastră cu lumina dumnezeieștilor învățături și ajută-ne să ajungem întotdeauna la înălțimea gândului smerit, spre slava lui Dumnezeu și a noastră mântuire. Amin.
Din gura ta ca o văpaie de foc strălucind harul, lumea a luminat; vistieriile neiubirii de argint lumii a câștigat; înălțimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci, cu cuvintele tale învățându-ne, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur, roagă pe Hristos Cuvântul să mântuiască sufletele noastre.
Veselitu-s-a în Taină Cinstita Biserică de întoarcerea cinstitelor tale moaște; și pe acestea ascunzându-le ca pe niște aur de mult preț, dăruiește celor ce te laudă pe tine neîncetat, prin rugăciunile tale, harul tămăduirilor, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur.
Iarăși praznic strălucit și pricinuitor de bucurie, iarăși sărbătoare mult luminoasă a cuprins Biserica noastră, care pierde iarna mâhnirii și gerul păcatului; iarăși prăznuim pomenirea dascălului și a părintelui celui cu gura de aur, a cărui vestire, ca și a fericiților apostoli, a străbătut cu adevărat toate marginile lumii și a umplut toate cetățile; ba chiar toate țările s-au bucurat de graiurile lui cele preastrălucite și aurite. Iată a sosit privighetoarea cea mult glăsuitoare, prevestind taina cea mare a învierii celei de obște, ca pe o dumnezeiască primăvară; iar prin tăcerea lui de puțină vreme arată înnoirea cea nemărginită a vârstei celei după Hristos și a tinereților celor duhovnicești.
A venit iarăși gura de aur, care, după puțină tăcere, grăiește acum cu adevărat cuvinte mai dulci decât fagurele de miere, mai scumpe decât pietrele cele neprețuite și cu adevărat mai trebuincioase decât aurul. Limba care grăia cândva măririle darului, fiind lovită de duh ca de un arcuș, și trestia scriitorului ce scrie degrab urmând-o, pe Dumnezeu cel întrupat îl vestește nouă. Iată marele stâlp al Bisericii, turnul bunei credințe cel neclătinat și luminătorul cel nestins al didascaliei, care a fost prigonit mulți ani pentru Hristos și ascuns pentru pizma vrăjmașilor, s-a arătat acum după 30 de ani și a strălucit mai mult decât soarele cel simțit.
Acum iarăși a venit după îndelungate și amare izgoniri, sau mai bine să le zic dulci; căci pentru Hristos le-a pătimit. A venit iarăși la turma sa, după strălucita izgonire și fericita moarte, și a intrat cu cinste și cu dreptate în cetatea de la care cu nedreptate a fost izgonit mai înainte.
Dar să povestim de la început, după rânduială, istoria întoarcerii, ca mai mult să vă bucurați și să vă veseliți. Și să arătăm cine au fost pricinuitorii prin care s-a făcut aducerea sfintelor moaște ale Hrisostomului, cum și când s-a făcut. Căci despre petrecerea lui cea minunată, precum și despre ispitele ce a pătimit în acea nedreaptă izgonire, am scris deplin în ziua a treisprezecea a lunii noiembrie, și ajung acelea să înțeleagă fiecare cum era minunatul Hrisostom în fapta cea bună.
După fericita lui moarte, dumnezeiescul lui suflet s-a dus în ceruri, bucurându-se, iar mult pătimitorul și mucenicescul lui trup a fost îngropat în Comane, de cei împreună călători cu dânsul, adică de ucenicii și prietenii lui; care împreună au călătorit cu dânsul în izgonire, care ca niște recunoscători și mulțumitori către dascălul lor, nu s-au lenevit, ci s-au dus la Roma, unde era episcop într-acea vreme Sfântul Inocențiu (401-417), iar împărat Onoriu (395-423), fratele lui Arcadie (395-408), cărora le-au povestit de la început toate muncile și nedreptățile ce le-a pătimit Sfântul Ioan de la împărăteasa Eudoxia și de la episcopii cei nesfințiți, care au dat mulțime de aur la doi bărbați netrebnici ca să ucidă pe cel numit "Gură de Aur" și decât aurul mai cinstit. Dar Dumnezeu, ca un drept judecător, n-a lăsat a se săvârși o ucidere ca aceasta nedreaptă. Asemenea le-au povestit și câte semne s-au întâmplat în împărăteasca cetate după izgonirea cea nedreaptă a sfântului, adică cutremurul cel mare, care a surpat palatul cel împărătesc și mai toată cetatea; înfricoșata grindină ce a căzut acolo și a făcut atâta pagubă și pierzare cetății; apoi au spus despre statuia de argint a nelegiuitei Eudoxia, care s-a sfărâmat, precum și despre dumnezeiescul foc, care a ieșit din scaunul sfântului și a vătămat biserica; și cum de acolo focul, s-a întors prin minune asupra palatului împărătesc și până la trei ceasuri din zi a ars de tot casa aceea mare și prea frumoasă a singlitului. Atunci tot poporul s-a mâniat și a strigat, zicând: "Cu dreptate este a se prăpădi toată cetatea, de vreme ce a fost izgonit acela, care o ocârmuia și o păzea".
Pe lângă acestea au povestit încă și reaua pătimire, luările în batjocură, chinurile cu care l-au muncit acei ucigași și fără de omenie ostași care l-au dus în surghiun, pentru care l-a primit tot Răsăritul, ca pe un înger al lui Dumnezeu. Apoi au povestit cum i s-au arătat lui cu minune slăviții Apostoli Petru și Ioan, precum și toate celelalte care au urmat în surghiun, până la fericita lui adormire.
Acestea auzindu-le romanii s-au întristat, dar apoi s-au bucurat. S-au întristat zic, că acei ostași răi și fără de omenie au pricinuit sfântului atâtea chinuri, răutăți, ocări și batjocuri, de care toată lumea s-a îngrozit, dar s-au și bucurat că sfântul, în toate acele chinuri grele și cumplite, a rămas neplecat și neclintit; și a ieșit biruitor strălucit și neînfrânt. Iar mai vârtos papa și împăratul cu totul s-au aprins de dumnezeiasca râvnă și au scris amândoi scrisori, cu multă asprime, mustrând nelegiuirea lui Arcadie.
Deci papa i-a trimis o înfricoșată afurisenie, zicând astfel:
"Glasul sângelui dreptului Ioan strigă către Dumnezeu asupra ta, împărate Arcadie, precum de demult sângele lui Abel a strigat asupra lui Cain, ucigătorul de frate; căci în vreme de pace ai ridicat prigoană asupra Bisericii, izgonind pe păstorul și arhiereul ei cel adevărat, cu care împreună chiar pe Hristos Dumnezeu, vai, l-ai izgonit și ai vândut turma lui năimiților arhierei, și nu adevăraților păstori!
Dar eu nu mă întristez pentru Sfântul Ioan, căci fericitul și de trei ori fericitul Ioan, pentru isprăvile lui cele mari și pentru nenumăratele chinuri, pe care cu nedreptate le-a răbdat, a luat moștenire în Împărăția lui Dumnezeu, cu apostolii și cu mucenicii; ci mă mâhnesc pentru pierzarea ta, căci, pentru ca să faci voia unei femei rele și nebune, ai lipsit lumea de învățăturile cele cu miere curgătoare și de viață făcătoare ale lui Ioan de trei ori fericitul.
Pentru aceasta și eu preaumilitul, căruia mi s-a încredințat scaunul verhovnicului, te canonisesc pe tine și pe dânsa și vă îndepărtez de la Sfânta împărtășire a dumnezeieștilor Taine ale lui Hristos. Și care va îndrăzni a vă împărtăși pe voi, să fie caterisit și neiertat; iar dacă voi veți sili pe cineva ca să vă împărtășească, defăimând această apostolească poruncă și așezământ, să fiți ca vameșii și ca păgânii pentru adunarea dreptcredincioșilor. Și să stea păcatul vostru înaintea voastră, iar în ziua dreptei judecăți, când nici una din cele ce sunt ale voastre nu vor putea să vă ajute – nici averile voastre, nici slava, nici stăpânirea și nici însăși vrednicia împărătească –, să vă luați pedeapsa cea cuviincioasă.
Iar pe Arsachie, pe care l-ați pus pe scaunul Sfântului Ioan Hrisostom, pe acesta îl caterisim și după moarte împreună cu toți aceia care s-au împărtășit cu dânsul. Căci în chip prea nelegiuit a luat vrednicia arhieriei, el nevrednicul. Iar pe Teofil, nu numai îl caterisim, ci îl și afurisim, să fie anatematizat și străin de Hristos. Acestea, precum le legăm noi pe pământ, să fie legate și în ceruri, precum se zice în Sfânta Evanghelie".
Acestea a scris sfințitul Inocențiu. Iar împăratul Onorie a scris și el altă scrisoare, zicând astfel:
"Frate Arcadie, nu știu ce lucrare potrivnică și drăcească te-a plecat să te încredințezi unei femei rele și răzvrătite, care te-a îndemnat să faci niște lucruri ca acestea, pe care niciun alt împărat creștin dreptcredincios nu le-a făcut niciodată; și pentru care te osândesc și te prihănesc toți preacuvioșii episcopi cei de aici, că ai scos pe marele arhiereu al lui Dumnezeu, fără judecată, fără socoteală și fără rânduială, din scaunul lui, și l-ai omorât cu chinurile pe care i le-au dat robii tăi cei răi, în nedreptul surghiun, unde l-ai trimis.
Apoi pe arhiereii și slujitorii pe care ți i-a trimis de aici Biserica romanilor, pentru cinstea ta, spre întărirea și adeverirea dreptei judecăți, atâta i-ai defăimat, încât i-ai și închis în temniță, le-ai luat banii ce aveau de cheltuială, încât ei se primejduiau să moară și de foame. N-ai băgat în seamă cât de puțin poruncile apostolești, ci pe cei cuvioși și sfinți, cu necinste i-ai scos din scaunele lor, și cu nedreptate i-ai osândit, în depărtate surghiuniri și în grele munci, iar pe cei nevrednici i-ai hirotonisit. Deci, sârguiește-te frate, nu cu cuvintele, ci cu lucrurile a cinsti pe Dumnezeu și pe oameni prin îndreptarea greșelilor tale; știind că rugăciunile preoților întăresc și îndreptează împărăția noastră".
Deci Arcadie, primind scrisorile și înțelegând puterea cuvintelor lor, s-a rănit foarte mult de săgețile certării și ale canonisirii; iar somnul cel adânc al trândăviei, care era asupra lui, scuturându-l, căci se deșteaptă sufletele cele trândave de certările cele mai aspre, întâi a pedepsit pe acei care au făcut rău arhiereilor romani, pe unii i-a bătut, iar pe alții i-a omorât și a spânzurat și pe lemne trupurile lor. Iar pe toate rudeniile Eudoxiei, care au ajutat la scoaterea sfântului din scaun, le-a scos din dregătorii și le-a luat toate averile.
Încă nici de a sa femeie nu s-a milostivit nicidecum, ci cu mâinile sale a bătut-o fără milă și a închis-o într-o casă cu defăimare și cu necinste, poruncind ca nimeni să nu meargă la dânsa să o cerceteze și să-i facă vreo mângâiere, astfel că dânsa, din nemăsurată mâhnire și rușine, a căzut în boală grea. Apoi, prinzând pe Mina, Teotechi și pe Ishirion, nepoții lui Teofil, pe Severian al Gabalilor și pe Acachie al Beriei – care se întâmplaseră a fi într-acea vreme acolo în cetate –, i-a legat și i-a trimis cu mare defăimare la papa Inocențiu, scriindu-i și o scrisoare cu multă smerenie pentru dezvinovățirea lui, zicând unele ca acestea:
"Eu, o, arhiereule al lui Dumnezeu, nimic n-am știut din cele câte s-au lucrat contra arhiereilor trimiși de la voi. Și după ce m-am înștiințat, am omorât pe aceia care i-au nedreptățit pe ei. Nici de scoaterea marelui Ioan n-am fost vinovat, ci ticăloșii episcopi, care arătând niște canoane ca și cum ar fi bisericești, au primit păcatul asupra necuratelor lor suflete și, crezând lor, am dat acea nedreaptă hotărâre, pentru care aceia mai mult decât noi sunt vinovați. Deci, trimit cuvioșiei tale pe răul Acachie, pe Severian și pe rudeniile răului Teofil și îi voi scrie și lui ca și acela să vină cu sila acolo cât mai degrabă, și îi vei pedepsi după măsura celor îndrăznite și lucrate de dânșii. Iar pe noi ne iartă, prin părinteasca ta iubire de oameni ce ai asupra noastră și să nu ne lipsești de sfințita împărtășire a Preacuratelor și de viață făcătoarelor Taine. Căci și pe fiica ta Eudoxia cu necinste am pedepsit-o și greu am bătut-o, din care cauză a căzut în grele boli și zace la pat. Deci, nu ne pedepsi mai mult, preacinstite părinte, că nici Stăpânul nu osândește de două ori pentru un păcat; mai ales când ne pocăim din toată inima noastră; se cuvine dar, după nemărginita milostivire a preabunului Dumnezeu, să ne ierți și cuvioșia ta".
Apoi a scris și fratelui său Onorie, deosebit, ca să mijlocească pe lângă papa și să-i trimită iertare.
Deci, primind papa scrisorile lui Arcadie, s-a veselit foarte mult pentru smerenia împăratului și a scris către preacinstitul Proclu, ucenicul Sfântului Ioan Gură de Aur, care era atunci episcop al Cizicului, să meargă la Constantinopol, ca să dezlege pe împărați de afurisenie și să-i împărtășească cu dumnezeieștile Taine; apoi, să țină loc de patriarh, ca un epitrop, până ce va cerceta despre Atic cu de-amănuntul. A scris deosebit iarăși și către Arcadie, înștiințându-l că a primit pocăința lui și că îi va mijloci iertăciune; apoi să poruncească să scrie numele Sfântului Ioan în sfințitele table, și să trimită pe Teofil la Tesalonic, unde avea de gând să meargă și papa, pentru oarecare pricină.
Niște porunci ca acestea cu dragoste primindu-le împăratul și având dorință ca să împlinească fără lipsă toate câte a scris papa, îndată a scris o înfricoșată scrisoare lui Teofil, zicând așa:
"Toate marginile lumii le-ai tulburat, cel ce ești decât toți oamenii mai cumplit și cu covârșire preavicleanule, și ai luat de la sine satanicește stăpânirea de loc și n-ai băgat în seamă nici legile bisericești, nici stăpânirea împărătească, de care nu vei scăpa tu, necuvioase. Deci, scoală-te îndată, fără de nicio pricinuire de boală trupească și purcede la Tesalonic, ca să te judece arhiepiscopul Romei".
Deci Teofil, primind scrisoarea împărătească și văzând poruncile cele înfricoșate ale stăpânitorului, s-a cutremurat foarte. Dar n-a putut să meargă acolo unde i-a scris, căci Dumnezeu a trimis celui cumplit o boală foarte cumplită, și chinuindu-se de împietrirea udului, mărturisea la arătare fapta cea rea pe care a făcut-o sfințitului pătimitor Ioan Hrisostom, pentru care cu dreptate se pedepsea cel nedrept, până când rău și-a lepădat sufletul cel rău și nelegiuit. Și nu numai atât, ci și alții care s-au unit la surghiunirea Sfântului Ioan, chinuindu-se în multe feluri de boli trimise de la Dumnezeu și cumplit muncindu-se, rău au murit. Iar mai vârtos ticăloasa Eudoxia a căzut în boala sângelui, și atât a putrezit tot trupul ei, încât a făcut viermi și de vie s-a împuțit ticăloasa, încât a cunoscut că pătimea pentru cele lucrate de dânsa asupra Sfântului Ioan. Pentru aceea, chemându-l pe dânsul cu glasuri jalnice, a dat înapoi via văduvei și celelalte, pe care cu nedreptate le luase, și astfel a murit cu multă durere.
Dar nici după moarte n-a rămas fără pedeapsă, căci îi sălta mormântul și se clătina, făcând spaimă neasemănată celor ce priveau. Care clătinare și cutremur a ținut 33 de ani, până când s-au adus din surghiun sfintele moaște ale sfântului. Și a lăsat Eudoxia patru fete și anume: Pulcheria, Fulchia, Arcadia și Maria, precum și un fiu, cu numele Teodosie. Deci Arcadie trăind la împărăție 14 ani, s-a săvârșit când era de opt ani Teodosie cel Mic. Iar surorile lui nu s-au măritat, ci Pulcheria ocârmuia împărăția, fiind cu vârsta de 19 ani, până când a venit tânărul în vârsta cea legiuită.
Deci făcându-se împărat Teodosie cel Tânăr (408-450), în Constantinopol era arhiepiscop Sfântul Proclu (434-446), ucenicul Sfântului Hrisostom, care a îndemnat pe împărat și i-a dat multe sfătuiri duhovnicești, ca să trimită oameni cucernici în Comane și să aducă sfintele moaște ale Sfântului Ioan Gură de Aur, părintele său cel duhovnicesc, spre mângâierea cetății, și pentru ca să înceteze și cutremurarea mormântului, căci până atunci mormântul Eudoxiei încă tremura.
Ascultând împăratul Teodosie sfătuirea cea folositoare a patriarhului, a trimis oameni îndemânatici și cucernici, pentru acest lucru, care nu în puține zile ajungând în Comane și sosind la biserica Sfântului Mucenic Vasilisc, au întrebat pe locuitorii cei de acolo ca să le arate mormântul sfântului și să ia moaștele. Iar ei auzind că se lipsesc de o vistierie neprețuită ca aceasta, peste măsură s-au întristat și s-au amărât; însă n-au îndrăznit a se împotrivi poruncii împărătești, ci i-au dus la mormântul fericitului.
Și ridicând piatra ca să scoată afară toate sfintele moaște, acestea s-au făcut nemișcate, o, minune, și n-au putut atâția oameni să le miște din loc. De aceea s-au întors trimișii la împărat, propovăduind în toată cetatea această minune. După aceea, împăratul și toți cei mai cucernici ai cetății au făcut mai întâi rugăciuni de obște către Domnul ca să-i învrednicească, ca un milostiv, să dobândească pe cel dorit.
După aceea iarăși a trimis împăratul cu multă evlavie pe aceiași soli, ca să aducă pe sfântul; către care a scris și o rugăciune în chip de epistolă într-acest fel:
"Către dascălul cel a toată lumea și patriarhul Ioan Hrisostom, scrie împăratul Teodosie. Eu socotind, nu din necredință, ci din neștiința și neluarea-aminte a mea că cinstitele moaște se află ca și trupurile celorlalți oameni, neîmpărtășite de dumnezeiescul dar, am trimis să le aducă cum s-ar întâmpla, fără cuviincioasa evlavie; pentru aceasta, cu dreptate n-am dobândit aceea, pentru care m-am sârguit. Deci, acum iarăși scriu către sfințenia ta, ca și cum ai fi viu, această rugăciune, cerând să ne ierți pentru necunoștința cea mai dinainte și să binevoiești a veni cu pace într-ale tale, ca să te primească cu multă dorire și osârdie fiii tăi, căci dorim foarte mult să dobândim iertare păcatelor prin rugăciunile tale cele bine primite".
Deci, luând trimișii cartea cea de rugăciune, au plecat la drum. Și ajungând la locul unde erau moaștele sfântului, au făcut precum le-a poruncit împăratul și prăvălind piatra de pe mormânt, au văzut iarăși o altă minune: adică a ieșit din mormânt o lumină negrăită cu multă strălucire și o bună mireasmă neasemănată, în care sfântul nu se arăta ca un mort, ci strălucit la față, plin de veselie. Apoi, îndată s-a dat de bunăvoie și fără de împiedicare l-au ridicat. Atunci s-au făcut multe minuni către cei ce l-au sărutat cu credință. Iar mai ales era acolo un om șchiop, în mijlocul mulțimii celei adunate, care cu multă osteneală făcând loc, a apropiat de picioarele lui haina sfântului și îndată s-a tămăduit.
Deci punând sfintele moaște în sicriul poleit cu aur, pe care îl aduseseră, au pornit la drum cu sârguință, petrecându-le cu cântare de psalmi, cu făclii și cu tămâieri. Iar când era să se apropie de o cetate sau de vreun sat, ieșea spre întâmpinare tot poporul și astfel îl petrecea fiecare cetate, spre cealaltă, până ce au ajuns la Calcedon. Și auzindu-se în cetatea împărătească de venirea sfintelor moaște, toți au alergat, tineri și bătrâni, cu multă dorire, ca să-l întâmpine precum se cădea. Și s-a umplut toată marea de corăbii, încât se părea ca un pământ uscat. Deci a mers și patriarhul Proclu cu împăratul, având osebită corabie, împodobită și plină de aromate binemirositoare, pentru mult pătimitoarele și mult cinstitele moaște.
Atunci s-a făcut furtună mare și toate caicele și luntrele s-au risipit, unele la un loc, altele în alt loc, precum le mâna vântul; numai corabia aceea pe care o aveau pregătită pentru sfintele moaște, n-a putut vântul s-o zbuciume, nici s-o abată într-altă parte, ci alerga împotriva valurilor, ca și cum ar fi fost însuflețită și cu simțire; și, o, minune, că alergând spre pământ, s-a dus la via văduvei și a stat acolo așteptând sfintele moaște. Zic despre văduva aceea, pentru care părintele văduvelor și părtinitorul sărmanilor cel prea cald, a băut paharul umilinței, care pe aceia care îl beau, îi face părtași ai fericirii celei cerești.
Vezi, o, omule, cum pietrele și lemnele sprijină și ajută păstorului celui cuvântător? Vezi cum chiar cele nesimțitoare și necuvântătoare prihănesc fapta cea necuvântătoare și nedreaptă a celor cuvântători, care au făcut-o asupra celui drept? Dar acestea s-au întâmplat astfel cu dumnezeiască și negrăită iconomie. Și atunci iarăși s-a făcut liniște adâncă în mare și iarăși s-a umplut marea de corăbii și de caice, ca și mai înainte. Iar când aceia care aduceau cinstitele moaște au ajuns la locul unde era via văduvei, corabia cea împodobită și pregătită pentru sfântul s-a plecat de la sine înspre aceia, în chip minunat, și chema în chip negrăit sfintele moaște. Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale!
Apoi, punând cinstitele moaște în corabia cea pregătită, împăratul avea dorire a merge la palatul împărătesc, dar precum se vede, n-a voit Sfântul Hrisostom, și fiindcă Helespontul cel repede curgea împotriva lor, de aceea s-au dus la biserica Sfântului Apostol Toma, care se numește Amantiu, precum a iconomisit dumnezeiasca pronie. Deci, intrând în biserică sfintele moaște, împăratul și-a luat de pe cap coroana cea împărătească, pentru smerenie, și, închinându-se, a sărutat frumoasele și evangheliceștile picioare ale marelui Ioan și le-a udat, ca și păcătoasa pe ale lui Hristos, cu prea fierbinți lacrimi, cu plângeri din inimă și cu tânguiri, cerând milă și iertare pentru maica sa și zicând astfel:
"Iartă, o, sfinte al lui Dumnezeu, fărădelegea aceleia care te-a nedreptățit, milostivește-te spre dânsa, o, preamilostivule; și precum când trăiai tu, ai împrăștiat și ai izgonit departe de fiii tăi patima pomenirii de rău, cu toată puterea, astfel și acum, urmând adâncul nepomenirii de rău, iartă fărădelegea maicii mele; și ca semn că te-ai milostivit spre dânsa și ai iertat-o, fă să înceteze tremurarea mormântului".
Astfel s-a rugat binecredinciosul și preacucernicul împărat Teodosie, Iar cuviosul i-a ascultat rugăciunea lui, și ca o vistierie și dascăl al milostivirii s-a milostivit spre cea nemilostivă și a oprit cutremurul mormântului ei. Deci, au făcut priveghere de toată noaptea în biserica aceea, preamărind pe Domnul și pe sfântul Lui.
Apoi l-au dus în biserica cea mare pe sfântul și, punându-l în dumnezeiescul scaun, au făcut și acolo asemenea doxologie, ca și mai înainte; apoi au pus în careta împărătească cinstitele și sfintele moaște și s-a suit în caretă și patriarhul Proclu. Iar împăratul, clericii, tot sfințitul sobor și tot singlitul mergeau înainte cu lumânări și cu tămâieri. Iar toată cheltuiala a făcut-o împăratul cu neasemănată dărnicie, dând la toată mulțimea făclii cu îndestulare. Și era adunată toată cetatea, încât umplea toate drumurile, ulițele, casele, fiind ca albinele mulțime nenumărată. Iar aerul, de mulțimea aromatelor, tămâierilor și a mirurilor ce se vărsau, era atât de bine mirositor, încât se arăta ca un rai. Și atâta cinste i-au făcut, încât, precum spun alții, altă dată nu s-a făcut altui om, nici vreunui împărat, nici vreunui patriarh sau altuia dintre sfinți.
Deci, cu astfel de cinste l-au dus la sfânta biserică a Sfinților Apostoli, ca pe un alt apostol al lui Hristos, împăratul mergând înainte, preoții lăudându-l și boierii binecuvântându-l, iar popoare nenumărate închinându-se și dănțuind dănțuire prăznuitoare și a toată lumea. Și nu numai oamenii, ci și rândurile sfinților și cetele îngerilor socotesc că s-au adunat și împreună au petrecut cinstitele moaște ale aceluia care era de o râvnă și de un cuget cu dânșii. Iar când au așezat pe sfântul în scaunul cel arhieresc, toți au strigat cu mare glas către bunul păstor, zicând: "Ia-ți scaunul tău, sfinte".
Atunci și nepomenitorul de rău Ioan, deschizându-și gura cea de aur izvorâtoare și mișcându-se, buzele cele de miere curgătoare, o, minunile Tale, Hristoase împărate, a strigat: "Pace tuturor, dragoste și milă să fie la tot poporul și Eudoxiei iertare!". Cine a văzut, sau cine a auzit din veac o minune înfricoșată ca aceasta? Trup mort după 33 de ani, care avea dezlegate organele, să sloboadă glas deslușit și bine grăitor! Cu adevărat drepții în veci sunt vii, deși cei fără de minte socotesc ieșirea lor pedepsire.
Acest mântuitor glas, care ca din cer a ieșit din gura cea de foc purtătoare și cu totul aurită, a unit Biserica, care era dezbinată mai înainte; pe cei rău credincioși i-a povățuit la credința cea dreaptă, pe cei binecredincioși, mai întemeiați i-a făcut, iar pe cei ce vrăjmășeau și urau pe sfântul, în dragoste negrăită i-a prefăcut. Și ca să zic pe scurt, pe toți i-a adunat și într-o glăsuire și unire i-a adus. Apoi, au pogorât sfintele lui moaște și le-au pus în mijlocul bisericii, ca să le sărute tot poporul, spre sfințirea sufletelor lor. Și atâta se înghesuiau și se călcau unii pe alții, și, o, minune, că nimeni nu s-a vătămat din acea înghesuire; căci cum ar fi fost cu dreptate să se vatăme cei ce se înghesuiau pentru credința către sfântul, care și pe cei acum vătămați, de tot felul de vătămare i-a izbăvit?
Deci după ce au săvârșit cântarea de laudă și acolo, împăratul și patriarhul au ridicat pe sfântul, l-au dus în Sfânta Sfintelor și l-au pus în părțile de-a dreapta, în 27 ale lunii ianuarie. După așezarea cinstitului trup, au adus niște oameni cucernici pe un bolnav, care avea mâinile și picioarele veștejite, care nicidecum nu se mișcau, că atât de subțiri și de neputincioase erau, încât se vedeau ca niște trestii, fiind numai pielea și oasele. Și îndată ce s-a apropiat de mormânt, mai înainte de a ruga pe sfântul, s-a tămăduit minunat și umbla fără împiedicare și cu mâinile lucra.
Această veste a străbătut în toată cetatea, numai într-o zi, și se adunau toți bolnavii și își luau sănătatea cea dorită, slăvind pe Dumnezeu; apoi, mulțumind sfântului, se întorceau bucurându-se. Și nu numai atunci, ci și până astăzi, toți care se apropie de mormântul lui cu credință, orice boală ar avea, cu sufletul sau cu trupul, îndată capătă dorita vindecare.
Astfel preamărește Dumnezeu pe robii Săi și aici în lumea aceasta și în ceea ce va să fie îi face moștenitori ai împărăției Sale. Pe care, facă-se ca noi toți s-o dobândim întru Hristos, Domnul nostru, Căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților
În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, pomenirea aducerii moaștelor celui între sfinți părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului;
Tot în această zi, pomenirea sfintei Marciana împărăteasa, cea socotită între Sfinții Apostoli;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Claudin, care în pace s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Petru Egipteanul, care, ajungând la adânci bătrâneți, în pace s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie, care a mărturisit în Constantinopol, în anul 1784, și care de sabie s-a săvârșit.
În această lună, în ziua a douăzeci și opta, pomenirea preacuviosului nostru părinte Efrem Sirul;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Paladie;
Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Iacov Sihastrul;
Tot în această zi, pomenirea celor două sfinte mucenițe, maica și fiica, care de sabie s-au săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Haris, căreia tăindu-i-se picioarele, s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Isaac Sirul, episcop de Ninive.
Pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Ierarhe Ioan Gură de Aur roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: pravila.ro, facebook.
