Acatistul Sfântului Alexie se poate citi pentru a cere Sfântului de a primi în inimă dragostea față de Dumnezeu și de toată creația lui.
Înainte de a începe Acatistul Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu, trebuie citite Rugăciunile începătoare pe care le găsiți în Rugăciunile de dimineață sau Rugăciunile de seară. Link-uri către aceste rugăciuni le găsiți mai jos ⬇⬇⬇
APĂSAȚI AICI PENTRU A CITI RUGĂCIUNILE ÎNCEPĂTOARE.
Tropar la Acatistul Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu, glasul al 8-lea
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Alexie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Condacul 1
Prea cuviosului și mult nevoitorului, al lui Hristos, Alexie, acum din suflet să-i aducem prinos de laude și cu dorire să-i strigăm: Bucură-te, Prea Cuvioase Părinte Alexie!
Icosul 1
Îngerii din cer s-au mirat văzând nevoințele tale și răbdarea cea mare și, primind duhul tău în lăcașurile cele preaînalte, de bucurie s-au umplut, îndemnându-ne și pre noi a zice ție:
Bucură-te, că părinții i-ai părăsit pentru Hristos;
Bucură-te, că El te-a încununat frumos;
Bucură-te, că părinților tăi te-ai dăruit prin rugăciune;
Bucură-te, că ei mult s-au bucurat de tine;
Bucură-te, că mare mulțumită au dat lui Dumnezeu;
Bucură-te, că Domnul a primit rugăciunea lor;
Bucură-te, că toată cetatea s-a bucurat de nașterea ta;
Bucură-te, că părinții tăi mult s-au mângâiat;
Bucură-te, că pentru aceasta pe Hristos au lăudat;
Bucură-te, că ești rodul rugăciunii;
Bucură-te, Prea Cuvioase Părinte Alexie!
Condacul 2
Văzând părinții tăi frumusețea ta cea sufletească și trupească, s-au gândit a te împreuna cu nunta cea după legea firii, însă tu, arzând cu sufletul către Hristos, ai zis: Aliluia!
Icosul 2
Logodindu-te după dorul părinților tăi, ai intrat în cămară, însă, fiind tu cu dragostea mai fierbinte către Dumnezeu, ai dat miresei tale brâul și inelul și ieșind pe ascuns din cămară ai purces la călătorie, rugându-te neîncetat; iar noi zicem ție:
Bucură-te, că Domnul ți-a fost călăuză în cale;
Bucură-te, că spre Laodiceea ai călătorit;
Bucură-te, că pe Domnul cel dorit ai aflat;
Bucură-te, că de toată viața lumească te-ai înstrăinat;
Bucură-te, că chipul Mântuitorului ai căutat;
Bucură-te, că pe El în cetatea Mesopotamiei L-ai aflat;
Bucură-te, că acel chip mult te-a mângâiat;
Bucură-te, că toată averea ta la săraci o ai dat;
Bucură-te, că pentru aceasta plată de la Dumnezeu ai luat;
Bucură-te, Prea Cuvioase Părinte Alexie!
Condacul 3
Începând tu a viețui în Biserica Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, totdeauna postind și hrana ta împărțind-o la săraci, lumea s-a mirat de răbdarea ta zicând: Aliluia!
Icosul 3
Locuind tu în cetatea Edesei și tot poporul, privindu-te ca pe un înger, a început a te lauda zicând:
Bucură-te, că în Edesa ai petrecut 17 ani în post și rugăciuni;
Bucură-te, că în Biserica Maicii Domnului ai viețuit îngerește;
Bucură-te, că viața ta cea bună pe toți i-a minunat;
Bucură-te, că de cinstea lor pe ascuns te-ai depărtat;
Bucură-te, că, fugind, în Cilicia ai călătorit;
Bucură-te, că mâna lui Dumnezeu spre Roma te-a îndreptat;
Bucură-te, că ieșind din corabie în grija lui Dumnezeu te-ai dat;
Bucură-te, că în casa părintească neștiut de nimeni ai intrat;
Bucură-te, că de aceasta inima ta s-a mângâiat;
Bucură-te, Prea Cuvioase Părinte Alexie!
Condacul 4
Întorcându-se tatăl tău de la curtea împărătească înconjurat de multe slugi și văzându-l tu pe el în așa mărire, și el, necunoscându-te pe tine, te-a miluit ca pe un sărac, iar tu, Cuvioase, ai mulțumit lui Dumnezeu din toată inima cântând: Aliluia!
Icosul 4
Începând, cuvioase, a locui în mica colibă în fața Palatului părintesc, neștiind nimeni cine ești, adesea te rugai pentru cetate și popor, dar noi mirându-ne de răbdarea ta zicem:
Bucură-te, că acea căsuță mică ți-a fost lăcaș ceresc;
Bucură-te, că slugile tale te-au batjocorit;
Bucură-te, că fiind în atâtea rele nu ai cârtit;
Bucură-te, că pentru toate lui Dumnezeu ai mulțumit;
Bucură-te, că auzind plângerea miresei tale nu ai mâhnit-o;
Bucură-te, că auzind jalea lor nu te-ai milostivit;
Bucură-te, că de răbdarea ta mulți s-au folosit:
Bucură-te, că lor harul lui Dumnezeu le-ai hărăzit;
Bucură-te, că pentru aceasta raiul ai moștenit;
Bucură-te, Prea Cuvioase Părinte Alexie!
Condacul 5
Văzând diavolul pornirea ta spre fapta bună, îndemna pe slugi să te batjocorească, să te lovească cu palma peste obraz și lături să toarne peste tine, dar tu, viteazule nevoitor, te într-armai asupra lui cu rugăciunea, cântând lui Dumnezeu, celui ce te întărea: Aliluia!
Icosul 5
Mireasa ta cea de Dumnezeu înțelepțită, neștiind unde te găsești și nevrând a se desparți de soacra sa, ci ca o altă Rut, închizându-se în cămară, adesea plângea, iar tu, auzind acestea prin fereastră, răbdai făcând rugăciuni, pentru care minunându-ne strigăm:
Bucură-te, diamantul răbdării;
Bucură-te, turn neclintit de ispite;
Bucură-te, răbdătorule de chinuri;
Bucură-te, ostașule nebiruit;
Bucură-te, piatră nesfărâmată de lacrimile părintești;
Bucură-te, comoară nejefuită de bântuielile diavolești;
Bucură-te, aur lămurit prin răbdare;
Bucură-te, că te-ai făcut nouă scăpare;
Bucură-te, că prin tine mulți ne folosim;
Bucură-te, Prea Cuvioase Părinte Alexie!
Condacul 6
Fiind tu fiu și moștenitor al casei părintești, primit-ai hrană din mâna slugilor tale, iar tu la alți săraci împărțind-o te-ai hrănit cu pâine și cu apă cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6
Când a voit Dumnezeu să te ia din cele trecătoare, ți-a descoperit ziua mutării tale și tu, fiind vesel de aceasta, ai cerut hârtie spre a-ți scrie viața, iar noi strigăm ție:
Bucură-te, că mult te-ai nevoit;
Bucură-te, că pe vrăjmașul l-ai biruit;
Bucură-te, că a ta viață tuturor ne-a folosit;
Bucură-te, că cele de aici pe toate de nimic le-ai socotit;
Bucură-te, că cele cerești ai dobândit;
Bucură-te, că timp de 17 ani nimeni nu te-a cunoscut;
Bucură-te, că toată viața în chinuri o ai petrecut;
Bucură-te, că la înălțimea raiului ai ajuns;
Bucură-te, rugătorule neobosit;
Bucură-te, Prea Cuvioase Părinte Alexie!
Condacul 7
Apropiindu-se fericitul tău sfârșit și scriindu-ți toată viața ta, ai adăugat și aceasta, ca să te ierte părinții tăi pentru necazurile ce le-ai pricinuit cu lipsa ta, ținând hârtia în dreapta ta, ai adormit cântând: Aliluia!
Icosul 7
Papa Inocențiu, slujind în Biserica Sfinților Apostoli, a auzit glas din cer zicând, în auzul tuturor, cum că tu ai adormit în Domnul și, neștiind unde să te găsească spre rugăciune, s-a întors, zicând:
Bucură-te, omul lui Dumnezeu;
Bucură-te, prietenul Lui cel mare și curat;
Bucură-te, că din pruncie L-ai slujit;
Bucură-te, că pentru El pe toate le-ai disprețuit;
Bucură-te, că a ta petrecere a fost minunată;
Bucură-te, că toți ne-am spăimântat de aceasta;
Bucură-te, că ești pildă de răbdare pentru noi;
Bucură-te, că ne-ai adus pe noi la multă mirare;
Bucură-te, că de aici ne-am pornit spre a ta căutare;
Bucură-te, Prea Cuvioase Părinte Alexie!
Condacul 8
Împăratul Honoriu și tot poporul, fiind strâns în biserică și auzind Glasul cel Dumnezeiesc chemându-te de sus și pe Papă îndemnându-l spre căutarea ta, de cutremur umplându-se, au căzut cu fețele la pământ strigând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
A doua oara slujind, Papa cu mult popor a auzit iarăși glas poruncitor zicându-i că în casa lui Eufimian este omul lui Dumnezeu și spăimântându-se toți nu înțelegeau, iar noi zicem ție acestea:
Bucură-te, că Papa spre a ta căutare s-a pornit;
Bucură-te, că împăratul Honoriu la casa părintească a venit;
Bucură-te, că prin rugăciunea lor te-ai descoperit;
Bucură-te, că de aceasta toată cetatea s-a bucurat;
Bucură-te, că diavolul văzând aceasta s-a tulburat;
Bucură-te, că îngerii mult s-au veselit;
Bucură-te, că prin tine cetatea s-a mântuit;
Bucură-te, că apărător de cetate te-au numit;
Bucură-te, grabnicule ajutător;
Bucură-te, Prea Cuvioase Părinte Alexie!
Condacul 9
Neștiind Eufimian că în casa lui locuiești tu, comoara cea neprețuită, a zis împăratului: "Viu este Dumnezeu, că eu nu știu pe nimeni (în casa mea) cu fapte bune" care să știe a cânta: Aliluia!
Icosul 9
Împăratul și Papa s-au pornit să vină spre casa ta, împreună cu tot clerul, dar tatăl tău a ajuns mai înainte, gătindu-le loc, iar poporul, nerăbdator a te vedea, a început a striga:
Bucură-te, ajutorul nostru cel grabnic;
Bucură-te, întărirea cetății noastre;
Bucură-te, izbăvitorul nostru din necazuri;
Bucură-te, rugătorule prea fierbinte pentru sufletele noastre;
Bucură-te, solitor către Dumnezeu;
Bucură-te, preabunule părinte;
Bucură-te, alesule de Dumnezeu;
Bucură-te, vasul Lui cel curat;
Bucură-te, oglindă neîntinată;
Bucură-te, Prea Cuvioase Părinte Alexie!
Condacul 10
Întru mâhnire fiind cei ce se adunaseră în casa tatălui tău și neștiind unde să te găsească, iată sluga aceea care era rânduită spre îngrijirea ta a zis în auzul tuturor ca săracul din colibă a adormit, neștiind ei că tu ești cel care ai cântat: Aliluia!
Icosul 10
Auzind tatăl tău că săracul a adormit, a venit în căscioara ta cea plină de Duhul Sfânt și, văzându-te pe tine adormit și ținând în mână hârtia și nevrând s-o dai lor, a zis cu umilință:
Bucură-te, comoară ascunsă;
Bucură-te, că ai fost stâlp de foc;
Bucură-te, că ne-am înfricoșat de viața ta;
Bucură-te, că părintele ceresc a primit răbdarea ta;
Bucură-te, că ai fost înger în trup;
Bucură-te, că diavolul s-a batjocorit;
Bucură-te, că prin tine multă lume s-a mântuit;
Bucură-te, că mulți leproși s-au curățat;
Bucură-te, că noi de aceasta ne-am veselit;
Bucură-te, Prea Cuvioase Părinte Alexie!
Condacul 11
Îngenunchind tot poporul la sfintele tale moaște, cu multă smerenie și multe rugăciuni înălțând către Dumnezeu, te-ai milostivit spre ei și, dându-le hârtia cea scrisă, a înțeles dintr-însa că tu ești omul lui Dumnezeu și au strigat toți: Aliluia!
Icosul 11
Gloata multă de popor văzând în curte maica și mireasa ta, Sfinte Alexie, nu înțelegeau și dându-și seama că acel sărac ești tu, fiul și soțul cel pierdut, despletindu-și părul capului cu jale au alergat la coliba ta, vrând cât mai curând a striga către tine:
Bucură-te, preaiubite;
Bucură-te, al mamei tale dorite;
Bucură-te, scumpule odor;
Bucură-te, al părinților tăi mângâietor;
Bucură-te, al miresei tale sfătuitor;
Bucură-te, al legii lui Dumnezeu păzitor;
Bucură-te, al slugilor tale de rău nepomenitor;
Bucură-te, al necazurilor primitor;
Bucură-te, al nostru mângâietor,
Bucură-te, Prea Cuvioase Părinte Alexie!
Condacul 12
Aglaida, scumpa ta mamă, neștiind ce să facă la aflarea ta, să se bucure sau să se mâhnească, a alergat cu jale să-și vadă preaiubitul său fiu și, dând în lături poporul, a strigat cu plângere: Aliluia!
Icosul 12
Scoțând cinstitele tale moaște din coliba cea săracă, le-au pus în racla cea de mult preț, dând cinstea cea cuviincioasă, ca unui mare nevoitor, și privindu-ți fața ta cea îngerească au strigat către tine unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai nevoit bărbătește;
Bucură-te, că acum te veselești cu îngerii;
Bucură-te, că ai biruit pe diavolul;
Bucură-te, că te rogi pentru noi către Domnul;
Bucură-te, că gonești duhurile cele viclene;
Bucură-te, că ologii prin tine își au umblarea;
Bucură-te, că leproșii prin tine se curățesc;
Bucură-te, că acum stai lângă Sfânta Treime;
Bucură-te, că acolo îl vezi pe Domnul Hristos cel dorit de tine;
Bucură-te, că pentru El ai luat fericit sfârșit;
Bucură-te, Prea Cuvioase Părinte Alexie!
Condacul 13
O, Preabunule Părinte Alexie, cel ce ai lăsat casa părintească pentru Hristos, nu ne lăsa pe noi, cei cuprinși de multe ispite, ci te roagă pentru noi și ne împlinește cererile către mântuire, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Acest Condac se rostește de trei ori.
După aceasta se cisesc iarăși Icosul 1 și Condacul 1 pe care le găsiți mai jos.
Icosul 1
Îngerii din cer s-au mirat văzând nevoințele tale și răbdarea cea mare și, primind duhul tău în lăcașurile cele preaînalte, de bucurie s-au umplut, îndemnându-ne și pre noi a zice ție:
Bucură-te, că părinții i-ai părăsit pentru Hristos;
Bucură-te, că El te-a încununat frumos;
Bucură-te, că părinților tăi te-ai dăruit prin rugăciune;
Bucură-te, că ei mult s-au bucurat de tine;
Bucură-te, că mare mulțumită au dat lui Dumnezeu;
Bucură-te, că Domnul a primit rugăciunea lor;
Bucură-te, că toată cetatea s-a bucurat de nașterea ta;
Bucură-te, că părinții tăi mult s-au mângâiat;
Bucură-te, că pentru aceasta pe Hristos au lăudat;
Bucură-te, că ești rodul rugăciunii;
Bucură-te, Prea Cuvioase Părinte Alexie!
Condacul 1
Prea cuviosului și mult nevoitorului, al lui Hristos, Alexie, acum din suflet să-i aducem prinos de laude și cu dorire să-i strigăm: Bucură-te, Prea Cuvioase Părinte Alexie!
Apoi se face otpustul: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Sfârșit - Acatistul Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu
Pentru a citi viața Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu - APĂSAȚI AICI.
Carte de rugăciuni în format fizic găsiți apăsând pe următorul link : Carte de rugăciuni cu rugăciunile de bază, Carte de rugăciuni cu toate rugăciunile.
Alte rugăciuni găsești apăsând ➡ AICI.